GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O cină la festival... Festival 39!
O cină la festival... Festival 39!
Zilele trecute am avut oaspeți dintr-o altă țară, pentru câteva zile, iar duminica am rezervat-o pentru o plimbare prin centrul istoric al Brașovului, atât de drag mie, poate și vouă, :) iar pentru seară, ne-am gândit la o cină undeva în oraș. Bine, dar unde? Răspunsul a venit firesc, de la fiul meu, care ne-a propus restaurantul Festival 39, pe strada Republicii, fostul restaurant Coroana, reînnoit, rebrenduit, ideal pentru a mânca, dar și pentru atmosferă. Am fost însă preveniți să facem rezervare. Așa că am căutat nr de telefon, dar am descoperit că se poate face și rezervare online, ceea ce am și făcut pentru duminică seara. Am primit destul de rapid și confirmarea.
Adresa:
Str. Republicii nr. 62
Programul este:
8-24.
După o plimbare prin Brașov, la început de toamnă, într-o zi destul de friguroasă și înnorată, am ajuns în fața restaurantului cu câteva minute înainte de ora rezervării. Cum ne era deja destul de frig, am intrat... într-o lume de basm parcă... lumina obscură contribuia din plin la crearea unei atmosfere de poveste. Încă de la ușă te întâmpinau tot felul de piese de mobilier de epocă, tablouri, cuier de lemn, două manechine cu haine de epocă, un pian în stânga și o pianină în dreapta. Un aparat de fotografiat vechi, tablouri în relief, te uimesc de la primii pași. Până să ajungem la recepție, eu deja făceam poze, imortalizând interiorul localului, care m-a cucerit de la prima vedere. Sigur că am fost conduși la masa noastră de cinci persoane, situată în centru sălii principale, la mesele joase, cu fotolii. Lateral, mai sunt două mese, cu băncuțe și scaune. Pe stânga, este barul. În spatele sălii este un separeu, creat chiar de fotoliile roșii, așezate un nivel mai sus, iar pereții tapetați cu un tapet floral cu tonuri calde. Sala este compartimentată în trei părți, de niște coloane masive, cea centrală unde am stat noi, partea stângă cu barul, dar mai este și partea dreaptă, mai înaltă decât cea din mijloc, cu câteva mese, acolo tavanul și coloanele formează arcade, bolți, iar culoarea caldă a pereților se reflectă pe mesele de lemn, proaspăt lăcuite, alături de fotoliile generoase, tapetate cu piele roșie sau satinate, cu iz împărătesc, cu crini.
Dincolo de bar, pe stânga, sunt scări, care duc la etaj, un etaj ca o terasă, cu balustrade de fier forjat negru. Tot etajul era rezervat. De aceea recomand și eu rezervare, e posibil să nu găsiți loc fără. Pereții sunt decorați cu zeci de tablouri, portrete de familie, toate vechi, de epocă, cele mai multe alb-negru. În afară de acestea sunt tablouri cu decupaje din ziarele vremurilor trecute, iar tot localul se vrea o recreere a perioadei interbelice, a anilor de început de secol XX.
Mi-a plăcut maxim totul, atmosfera intimă, lumina, dar punctul forte este tavanul. Chiar deasupra noastră, în mijlocul sălii, sunt patru luminatoare, de formă florală, ca niște rozete, colorate, ca niște vitralii, cu texte din ziarele vremii, absolut superbe.
Candelabre impunătoare atârnau din tavan, adăugând un plus de savoare parfumului de epocă...
Podeaua, dușumea de lemn, ce părea odată vopsită în negru, acum decolorată, dând o notă de vechi...
Nici nu știam ce să admirăm mai întâi și mai bine. Chiar în timp ce făceam poze în dreapta și stânga, am primit meniurile, livrate ca un ziar. Ziarul deschis, era plin de oferte cu băuturi, citeam și admiram, asta în timp ce mai trebuia să și alegem ceva... Apoi am trecut la revistă, acolo era mâncarea, fiecare fel era ilustrat și cu poze. Interesant e că printre meniuri și prețuri erau strecurate reclame și anunțuri din perioada de început de secol XX. Foarte șic totul. Iar prețurile-cuminți!
Am comandat mușchiuleț de porc învelit cu bacon, cu legume chutney și cartofi. Prietenii noștrii au comandat el- mușchiuleț de porc în crustă de piper, cu sos de piper roșu și piure, ele, mama și fata -burito vegetarian și ciuperci cu brânză gratinate la cuptor. De băut, am băut vin, o sticlă de Tohani, rose, el un whiskey, iar fetele bere.
Nici nu-mi dau seama când a trecut timpul așteptând mâncarea, nu prea mult, cca un sfert de oră, pentru că eram numai cu ochii pe sus, pe pereți...
Mâncarea a venit și era delicioasă. Toți am fost mulțumiți! La buna atmosferă a contribuit din plin și muzica ce se auzea în surdină, nicidecum supărătoare, jazz și blues. Pe la ora 20 localul era deja plin, dar nu prea simțeai nici măcar forfota, parcă fiecare masă era cumva despărțită de o perdea invizibilă.
La toalete a fost o altă surpriză, pentru că după un mic hol, intrai în cel destinat „ție”, iar acolo era o mică măsuță cu două fotolii, două chiuvete imense, cu robineți de modă veche, podeaua din gresie cu pătrățele alb-negru, gen tablă de șah, două cabine, iar pereții erau tapetați cu poze provocatoare, cu texte și mai provocatoare!
Per ansamblu, ne-a plăcut foarte mult, atât mâncarea, servirea cât mai ales atmosfera, interiorul. Iar nota de plată, 254 roni.
Pe vreme bună, restaurantul vă așteaptă și afară, chiar pe strada Republicii, cu mese și umbrele de soare.
Dacă recomand? Da, cu siguranță, de preferabil cu rezervare, ca să nu aveți surprize neplăcute! Iar despre prețuri, veți vedea în poze, câteva repere atât la băuturi cât și la mâncare.
Webmaster, o rugăminte muzicală:
https://youtu.be/RABTXslPaS8
mulțumesc frumos!
Trimis de maryka in 29.09.18 21:02:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@maryka: Foarte frumos, un restaurant cu stil şi de un mare stil! Şi mâncarea prezentată în poze este grozavă, ceea ce ne-ai confirmat şi tu! De reţinut localul, mai ales că sper să ajungem în curând prin zonă.
Mulţumim de informaţii!
@maryka: Atmosferă interbelică, plină de șarm și senzualitate! Și mâncarea pe măsură! Ce-ți mai poți dori de la un restaurant?!
Am trecut de mai multe ori pe lângă acest loc, uneori chiar cu intenția de a mânca, dar nu știu de ce n-am intrat; poate pentru că fiica mea a stat cândva la hotel Coroana și i s-a părut cam dubios...
@irinad:
Mulțumesc frumos! Mă bucur că ți-a plăcut! Să știi că și nouă ne-a plăcut, localul dar și mâncarea, merită încercat! Cu siguranță atmosfera este frumoasă!
Sper să vă placă și Brașovul!
@crismis:
Da, cu siguranță m-am „întors” cumva în timp! Și le-a plăcut foarte mult și prietenilor mei de peste hotare. Au fost încântați de interior!
Nu știu ce să zic despre hotel, nu am avut ocazia nici măcar să intru, de afară arată bine, în rest...
Restaurantul însă merită încercat! Poate cândva!
@maryka: Interesant Festivalul ăsta! Parc-ar fi o mașină a timpului.
Meniul, ”răsfoit” de mine în pozele tale arată bine și-i și destul de bogat. Și nici prețurile nu sunt mari!
@maryka: Deosebit loc! L-am notat pentru o vizită când voi ajunge în Brașov.
Sper că și musafirilor tăi le-a plăcut la fel de mult ca nouă.
@maryka: Incredibil! Ce bine arată restaurantul cu iz interbelic reamenajat cred prin anul 2011. De altfel, sub același brand (Festival 39) a existat o astfel de cafenea și în București, la parterul Hanului lui Manuc - desființată între timp.
Am fost cazat cu mulți ani în urmă în clădirea construită în 1910, primul hotel modern al Brașovului. Coroana are 2 stele, iar Postăvarul (dacă mai există) doar o stea. Condițiile erau modeste atunci în ceea ce privește partea de cazare, mobilierul vechi, ușile nu se închideau etc.
Restaurantul are site propriu (festival39.com), dar care pare neactualizat. Platingurile arată bine, dar porțiile mi se par cam mici.
Mulțumim pentru prezentare.
@Aurici:
Da, cu siguranță le-a plăcut și sper să vă placă și vouă de treceți pe acolo!
@tata123:
Da, localul arată foarte bine, nouă ne-a plăcut întreg pachetul. Mâncarea nu este foarte multă, porția este mai mică, dar mă gândesc că se pot cere și porții mai mari. Oricum nouă ne-a fost suficient!
Despre hotel nu știu mare lucru, din exterior arată foarte bine. Sper că acum s-a mai modernizat și pe acolo câte ceva! Altfel ar fi păcat!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Restaurant Roata Norocului] Roata Norocului - un reper al gastronomiei brașovene — scris în 05.11.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Berăria Poftă sau Foame] Berăria Poftă sau Foame - locul în care ne-am potolit foamea... sau pofta — scris în 23.10.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Ursul Carpatin] La Ursul Carpatin – nimic deosebit — scris în 09.09.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2024 [Taverna Pescarului] Taverna Pescarului — singurul restaurant cu specific pescăresc din Brașov — scris în 16.04.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Karma Lounge [Unirea Shopping Center]] Karma din Brașov — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Restaurant Sergiana / Centru Vechi (Mureşenilor)] Experienta culinara de nerepetat — scris în 07.10.23 de lulutza2009@ din PREDEAL [BV] - nu recomandă
- Jul.2023 [Restaurant Sub Tâmpa] Puțin răsfăț ”Sub Tâmpa” — scris în 31.07.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ