BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Rapid
Rapid, am ajuns la Brașov, rapid, am urcat la Culinart cu liftul transparent de belvedere, la etajul 3, rapid am comandat niște dishes cu sos curry, sos gorgonzola, ceva cu garnitură orez - unele, cartofi prăjiți - altele, mușchiuleț cu ciuperci și cartofi într-un fel de sos cu smântână tot un fel de gorgonzola (mama mia, cât au fost de delicioase), rapid am servit masa (eram doar în tranzit la Brașov), rapid am cerut nota, rapid am plătit (cu card), digestia a fost mai lent, nu așa rapid dar pur și simplu, e prea apetisant, n-am putut altfel, rapid am ieșit la aer în parc, am ajuns și la Rapid, la terasă dar totul inutil pentru că nu era nimeni. Am apucat doar să fac ceva poze și să mă conving că este real, nu o utopie. Este real dar ca și cum n-ar fi că realitatea lui nu folosește. M-a încântat vizual și atât. E drept, are terasă, are plăcuțe de identificare (de ITP nu-ș dacă și l-o făcut) dar... Ce folos? Era pe când nu l-am văzut. Acum îl văd și nu e. Dom’ne, e un restaurant ceaușist și mă așteptam la asta: și aspectul și politica. Și un restaurant e un loc gândit să dea mâncare la oameni nu să facă politică: de ce vii, de ce nu vii, când pleci? De ce? ...........
Nu. Stupid. Tot Culinart e de bază și nu-i de mirare că-mi place așa mult. Merită. Mai vin peste 3 zile.
Nici nu suportă comparație. La Culinard merg, iau masă – cu amenajare și confortabilă și utilă, mai ales îmi plac scaunele, moi ca pernele că au un aspect matlasat, ele însele, din construcție – vine cineva, cooperant, pozitiv [în atitudine, nu la test (la mate ????...) ] – paranteză închisă, ia comanda, fulger că știu ce să comand, cunosc meniul, nu mai este nevoie să mă uit dar după ce comand tot mai păstrez un meniu să mai studiez și chiar descopăr lucruri noi cum ar fi paesana și vreau și din asta deci suplimentez comanda și nu greșesc pentru că e super – delicioasă. Și-apoi plecăm în legea noastră, în drumul nostru, maxim mulțumiți.
Cât despre Rapid, prea are aspect comunist. Mare sprijin cu vecinul lor care e un market îngrijit adică amenajat modern și au și mâncare proaspătă și pizza caldă, bun de tot, aproape că îmi pare rău că am mâncat deja la Culinart (bine de tot) și n-am luat de aici cartofi prăjiți că arată super bine dar nu mai are rost să iau acum că apoi se răcesc și nu mai sunt la fel. Iau ceva lichide, însă. Apa e de la Stâna de Vale (hai să-i credem) de la Izvorul Minunilor, Fanta habar n-am de unde, cel mai probabil din plic iar berea – Tuborg – fix de la mine de-acasă deci de ce m-am mai obosit până aici? Merg la casă, lângă ușă. Pe aici am intrat. Nu e nimeni. Stau, mă uit, mă învârt. Nimic. Alături e pizza. Merg să întreb:
- Doamnă, e cineva la casă?
Doamna ce învârte pizze dincolo de tejghea vine la casă protestând cu un glas plângăcios, milog și cântat, așa cum vorbesc ardelenii:
- Da’ eu am pizza la cuptor, nu pot să stau mereu la casă, de ce nu mereți în partea ailaltă la casă că eu am pizza la cuptor. Ce fac că mi se arde pizza?
Nu mai contenește, îmi încasează lichidele și tot povestește cu poeziile ei. Încep să-mi pierd cumpătul:
- Doamnă, eu nu sunt din Brașov, nu știu unde este cealaltă casă.
Pe aici am intrat, aici am văzut. Ce-oi face? Și când am intrat, era coadă, plăteau mulți.
- Da’ eu am pizza la cuptor, nu pot să stau mereu la casă, de ce nu... (...)
După mine, vine un cuplu mai în vârstă la plată. Doamna tace și încasează. Îmi împachetez lichidele și ușor, mă prinde flama. Tac 3 secunde apoi mă hotărăsc să vorbesc: pe ei de ce nu-i bodogănești? Numa’ mie-mi faci capu’ varză? Mă uit la ea și dau să deschid gura, încercând să formulez fără să fac referire la cei doi ci numai la mine: da’ numai pe mine mă certați, doamnă? Nu apuc să scot un sunet că mi-o ia înainte:
- Da’ eu am pizza la cuptor, nu pot să stau mereu la casă, de ce nu...
Plângăcios, revoltat și cântat. Fac stânga-mprejur și dispar cât mai pot... ????????♀
despre SERVICII
Unde au fost servicii a fost minunat: la Culinart e perfect, la Rapid excelează prin absență iar la market este pizza la cuptor. Yamiii!!!
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Frate, cât de bine am mâncat! E delicios!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
E frumos și curățel,
Trimis de Mioritik in 23.04.22 11:54:34
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Înainte și după 1 Mai am fost la Brașov și culmea terasa aia de la Rapid era plină. Acolo se mănâncă cei mai buni mici iar noi am reușit să luăm la pachet!!!
Da, este un restaurant vechi, de cartier, iar dacă întrebi în gară unde poți mânca, Rapidul îți este recomandat, pentru că pe lângă preparatele la grătar mai au și alte preparate în meniu...
La Culinart nu am ajuns dar în trecere am văzut că terasa era plină...bănuiesc că este a restaurantului... poate data viitoare.
În rest numai de bine!
@ANILU: vă rugăm să ne iertați dar...
am avut pizza la cuptor ????♀️
Uzual răspund la ecouri.
După Paște am avut o vreme când nu primeam notificări la ecouri pentru că aveam pizza la cuptor...
Am avut eu o vreme mai sucită ????
Vă rugăm pentru iertare.
Abia acum am găsit acest acou, până amu' nu l-am văzut.
Dar peste câteva zile avem iar tranzit la Brașov și jur că merg să iau din pizza aia de la cuptor, no metter how o fi ea, cum o voi găsi (uzual e maxim bună și caldă, mulțumim, doamnă) dar asta numai după vizita obligatorie de la Culinart unde știu clar ce voi comanda: sos curry, sos gorgonzola și chestia aia ciudată cu cartofi prăjiți amestecați în sosul acela ce seamănă cu gorgonzola și e maxim bun.
Mereu comand același lucru și de fiecare dată e altfel. Nici nu aș face tranzit la Brașov dacă nu ar fi Culinart. Mi-am rezervat cam 5 ore astfel că voi mai face o încercare la Rapid și intuiția îmi spune că de astă dată va fi loz câștigător respectiv voi găsi deschis și ofertant.
Numai bunul Dumnezău știe cum vom administra 3 prânzuri în aceeași zi însă mă bizui că la Dumnezău totul e cu putință.
Oricum, ajung rar la Brașov. Maxim de 3 ori pe an: Crăciun, Paște și Sân' Mărie (ori Ilie...) deci, să fie!!!...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Restaurant Roata Norocului] Roata Norocului - un reper al gastronomiei brașovene — scris în 05.11.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Berăria Poftă sau Foame] Berăria Poftă sau Foame - locul în care ne-am potolit foamea... sau pofta — scris în 23.10.24 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Ursul Carpatin] La Ursul Carpatin – nimic deosebit — scris în 09.09.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2024 [Taverna Pescarului] Taverna Pescarului — singurul restaurant cu specific pescăresc din Brașov — scris în 16.04.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Restaurant Karma Lounge [Unirea Shopping Center]] Karma din Brașov — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 [Restaurant Sergiana / Centru Vechi (Mureşenilor)] Experienta culinara de nerepetat — scris în 07.10.23 de lulutza2009@ din PREDEAL [BV] - nu recomandă
- Jul.2023 [Restaurant Sub Tâmpa] Puțin răsfăț ”Sub Tâmpa” — scris în 31.07.23 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ