Hashem, restaurantul-legendă din Amman şi Habibah Sweets, la fel de vestit, dar în „dulcegării”

TIPĂREȘTE

Eei, articolele despre restaurante au devenit în ultima vreme mai greu de înghiţit şi digerat pe sait, dar în pofida acestui fapt, mi-am luat inima în dinţi să vă povestesc despre două localuri din Amman care ar putea să stea în atenţia oricărui trecător prin capitala Iordaniei. Şi nu pentru că ar fi cine ştie ce, în realitate fiind neaşteptat de modeste, ci pentru că au acea faimă care le recomandă ca fiind locuri legendare în care au călcat celebrităţi, diplomaţi, membri ai familiei regale.

Se spune că n-ai trecut prin Amman dacă n-ai mers să încerci falafelul de la Hashem Restaurant şi kunafa de la Habibah Sweets. Nu am ştiut de la bun început aceste lucruri, ci doar că le lăudau şi recomandau turiştii pe tripadvisor şi blogerii străini ca pe localuri cu mâncare tradiţională la preţuri moderate. Mai târziu am fost plăcut impresionată că am făcut alegerea potrivită, având o experienţă destul de plăcută la Hashem în cele două seri extrem de târzii petrecute în Amman cu o abatere mică la Habibah Sweets.

Știind că în Amman vom ajunge de două ori, în prima, respectiv, în cea de-a patra seară (ultima) din vacanță, chiar dacă orele întârziate la care am fi sosit în oraș băteau spre miezul nopții sau chiar îl depășeau, aveam nevoie de un local unde să mergem să ne potolim foamea. Și m-am apucat de căutat după criterii clare: să găsim la orele acelea deschis, să fie musai în centrul vechi, să aibă mâncare și pentru vegetarieni, având două persoane printre noi, să aibă produse tradiționale, ca să simțim gustul Iordaniei și, desigur, să nu fie vreo speluncă. Scotocind internetul, am dat de Hashem Restaurant, un local despre care am citit numai de bine, cu preparate proaspete şi gustoase, apreciate deopotrivă de turişti şi localnici. Similar au stat lucrurile şi cu Habibah Sweets, doar că pe acesta l-am „descoperit” în totalitate acolo, deşi aflasem dinainte de „dulcele” tradiţional al Iordaniei, acest kunafa, omologul künefe-ului turcesc care mie îmi place foarte mult.

Adresa: King Faisal Street Amman, Complex No 6, Al-Amir Mohammed, Amman 11151, Iordania
Orar : non-stop 
Site: hashemrestaurants.com

Hashem este situat în centrul vechi (Downtown), având o poziţie privilegiată în inima Ammanului, ceea ce îi conferă avantajul de a se lăuda că se află în mijlocul „acţiunii” culinare iordaniene, iar distanţa pe care o aveam de mers de la cazările noastre până acolo era de cam 5-600 de m. N-am nimerit chiar din prima încercare, dar ne-am descurcat, întrebând la nevoie localnicii care nu conteneau să ne ureze bun venit în ţara lor.

Hashem are tradiţie de aproape şapte decenii în Amman, pare-se că dateză din 1956, deşi data naşterii afacerii coboară undeva pe la 1910 în Palestina. Cei care l-au cunoscut şi mai demult, afirmă că localul nu s-ar fi schimbat prea mult faţă de-atunci, în timp ce faima i-a tot crescut. Ar putea fi considerat şi un local în care se serveşte mâncare stradală deoarece are mese multe aşezate şi în spaţiul descoperit, din faţa sa, dar deţine şi două corpuri de clădire de-o parte şi de alta a bucătăriei.

Nu vă aşteptaţi la vreun local de soi sau de fiţe, este un local destul de simplu, lipsit de pretenţii, în care curăţenia nu sclipeşte, caracteristică generală în Iordania. Dar, are atmosferă şi acel ceva autentic ce l-a făcut celebru de-a lungul timpului şi care-l face căutat atât de iordanieni, cât şi de străini. Este un local tradiţional, cu specific oriental şi cu destule curiozităţi, pentru noi europenii. Spre exemplu, nu are un meniu după care să te ghidezi pentru a comanda, ospătarii îşi dau seama imediat că nu eşti de-al lor şi dacă nu ştii exact ce vrei să comanzi, îţi servesc un set de preparate de bază care rămâne în mare parte constant, putând fi doar îmbogăţit cu alte gustări mici. Nu ţi se dau tacâmuri, am găsit pe masă numai linguriţe de plastic pe care să le folosim pentru a amesteca zahărul în ceai.

Adresă: Marwan Madi Complex Al Azhar, 2, lângă Arab Bank, Downtown, Amman
Site: habibahsweets.com/en
Program: zilnic între 09,00-0,00

Pe parcursul documentării mele despre Iordania, aflasem că prăjitura tradiţională a acestei ţări se numeşte kunafa şi este practic acel preparat pe care l-am întâlnit în Turcia drept künefe şi care constă într-un strat bogat de paste subţiri ca fideaua înmuiate din belșug în sirop de zahăr sau miere în care, la mijloc, este așezat un rând de brânză dulce, elastică, presărat cu fistic sau alune măciante pe deasupra. Kunafa, alături de o panoplie largă de dulciuri orientale, se prepară şi se comercializează în multe cofetării în Amman, chiar Habibah Sweets are cinci astfel de locuri în capitala Iordaniei, dar eu am menţionat mai sus adresa celui la care am fost şi care a fost primul deschis în Amman, în 1951, deci cel mai vechi.

În mod asemănător cu Hashem, şi Habibah are o istorie lungă, datând din 1948 când creatorul său, Al-Haj Mahmoud Habibah, a ales să se mute în Amman, după ce în anul 1947 deschisese un mic magazin cu dulciuri în Ierusalim. În decursul timpului, ce doi fii săi au dezvoltat o afacere de succes, astfel încât astăzi brandul lor este cel mai cunoscut în materie de dulciuri în Iordania. Şi Habibah se mândreşte că i-ar fi trecut pragul diverse personalităţi, oameni politici, membri ai dinastiei regale.

În prima seară, imediat după ce ne-am cazat (pe la orele 23,00), am plecat în recunoaştere şi să identificăm magazinele de pe lângă hotel de unde să ne luăm apă, suc, de ronţăit. Apoi, fiindcă oboseala îşi spusese cuvântul, prietenii noştri au mers la culcare, iar noi la... Hashem! Soţul, puţin intrigat de renumele restaurantului, îmi spusese că este nerăbdător să vadă despre ce este vorba, dar eu ştiam că era şi foarte înfometat.

După ce am ajuns în faţa localului, unul dintre lucrători ne-a condus politicos la corpul de clădire unde era deschis, ne-a invitat la fel de politicos să ne alegem o masă. Înăuntru, am rămas cam surprinsă de aspectul foarte simplu al mobilierului, al decoraţiunilor, aş putea spune chiar banal. Însă, cum nu suntem pretenţioşi, dar curioşi şi dispuşi să cunoaştem tot felul de lucruri, ne-am zis că, fără îndoială, trebuie să experimentăm localul.

Deşi trecuse de miezul nopţii, erau clienţi la mese, atât turişti, dar şi localnici. În scurt timp a venit un chelner în vârstă, însă la fel de serviabil, care ne-a propus un set de gustări tradiţionale pe care le-am acceptat de îndată. De băut, am optat pentru ceai pentru că, fiind cam pleoştiţi, vroiam un pic de revigorare. Ne-a întins pe masă o faţă de masă de unică folosinţă, apoi a plecat să ducă la bucătărie comanda, dar a revenit repejor cu ceaiul foarte tare şi aromat şi a aruncat, cu o mişcare din poignet, două lipii mari pe masă. Ah, ne-a adus şi o cutie de şerveţele de hârtie. Pe urmă, a sosit încărcat cu bolurile cu preparate tradiţionale, prezentându-ni-le pe fiecare. Fireşte că primele au fost vedetele: humus şi falafel, despre falafel venise cu teoria că a fost inventat în Iordania, greu de crezut. Apoi, ne-a arătat alt castron în care era moutabel, un preparat gen salată de vinete coapte, picantă, dar cremoasă, ful medames, o tocană de fasole fiartă gătită, servită cu ulei vegetal,  chimen și, opțional, pătrunjel  tocat,  usturoi,  ceapă,  suc de lămâie,  ardei. În fine, pe o altă farfurie aveam roşii tăiate, ceapă şi ceva frunze proaspete de mentă, iar pe o alta câteva murături. Recunosc, toate bucatele erau gustoase şi proaspete, dar destul de picante, humusul este mult mai bun faţă de ceea ce ştiam de pe la noi, acolo am găsit o variantă cu suc de lămâie care mi-a plăcut mai mult. Falafelul mai abitir m-a încântat, avea un gust excelent şi l-am primit pe o foaie de hârtie absorbantă. Am văzut la alţi meseni unele chiftele mai mari de falafel, aproape duble ca mărime, apoi ne-am lămurit că este vorba de falafel umplut cu ceapă şi sumac. Toate farfuriile erau stropite din belşug cu ulei de măsline pe deasupra preparatelor. Desigur că în mare parte am mâncat cu mâna, folosindu-ne şi de lipiile pe care le făcuserăm bucăţele, iar localnicii se uitau iscoditori să vadă cum procedăm. Din când în când, neavând îndemânarea necesară, ne mai ajutam şi de câte o linguriţă de plastic, care, în mod normal, ar fi avut scopul doar de a grăbi topirea zahărului în ceai.

La un moment dat, soţul a observat pe peretele de lângă masă, un tablou cu familia regală la masă (regele Abdullah al II-lea și regina Rania), care părea, după decor, că ar mânca la Hashem. Când a venit chelnerul să aducă nota de plată, pe care o ceruserăm în prealabil, soţul l-a întrebat dacă fotografia este făcută în restaurant. Acesta a confirmat, spunându-ne mândru că nu şi-ar permite să pună pe pereţi o „făcătură”. Cât despre nota de plată, aceasta a fost de 6 JOD.

În ultima seară în Amman, la fel, după ce ne-am cazat la Hotel Kahramana (vezi impresii), am profitat de faptul că era ceva mai devreme, cam 22,00 şi am luat-o iarăşi la pas prin Downtown, pentru a merge şi la masă dar şi la mici cumpărături. De-acum, eram foarte hotărâţi să repetăm experienţa la Hashem şi, în acelaşi timp, să-i ducem pe prietenii noştri acolo. Totul a decurs oarecum similar, cu deosebirea că, pe lângă setul de preparate uzuale, unii dintre noi au vrut şi cartofi prăjiţi, iar nota de plată a fost de 13 JOD de această dată. Toată lumea a fost mulţumită de experienţa Hashem, considerând-o inedită şi bună de „pus la fişier” cu tot ceea ce învăţaserăm despre Iordania în acele zile. Doar că am avut o mică discuţie în contradictoriu între noi legată de tabloul cu fotografia familiei regale la masă. Unul dintre prieteni nu era convins că aceea ar fi fost o fotografie „pe bune”, ci era de părere că, mai degrabă, este rezultatul tehnicii moderne menit să adauge un plus de celebritate localului, doar în ziua de azi este posibil orice. Deşi a fost întrebat iarăşi chelnerul, care oricum nu mai era acelaşi, dar răspunsul a fost identic, lucrurile au rămas în coadă de peşte, fără ca cineva să cedeze în vreun fel.

După ce am ieşit din restaurant, în câteva zeci de metri, am văzut oameni cu farfurioare pe care aveau kunafa, se aşezau oriunde şi mâncau. Urmărim firul şi găsim o coadă la un ghişeu unde se achitau farfuriile, iar cu bonul ţi se dădea efectiv prăjitura din incinta de lângă, practic un magazin. Ne-am aşezat la rând, toată lumea a vrut porţie mare (2,80 JOD/porţie), am achitat şi ne-am prezentat dincolo, de unde primeam farfuriile şi linguriţele aferente. Cum înăuntru nu mai era loc la mese, lumea ieşea afară cu farfuriile în mâini şi îşi găsea loc unde putea. Aşa am făcut şi noi, ne-am aşezat în preajmă, pe marginea unui gard scund de beton şi ne-am savurat prăjitura în tihnă, care era foarte bună.

Experienţa culinară din Amman a fost pe cât de neobişnuită, pe atât de plăcută, chiar dacă a cuprins chestii pe care acasă, în ţară, nu le-am face sau nu le-am accepta, şi chiar dacă localurile respective nu excelează în curăţenie, noi ne-am ascultat instinctul, am trecut peste prejudecăţi şi ne-am simţit foarte bine, gustând atât cât am putut din Iordania, în ansamblul ei.

Ah, şi să nu uit un lucru important: fără să ne fi gândit să mai cerem altă părere în legătură cu veridicitatea pozei de la Hashem, Bilel, şoferul care ne-a fost şi ghid pe tot parcursul zilei următoare, în timpul călătoriei, la un moment dat, ne-a întrebat dacă am auzit de Hashem. Discuţia pornise de la întrebarea mea dacă îşi iubeşte regele. Mi-a răspuns că pe Abdullah al II-lea (cel în exerciţiu) îl iubeşte, dar pe tată lui (regele Hussein) îl adoră. Apoi, a continuat să ne povestească despre cât este de popular regele, cum se plimbă pe Rainbow Street (bulevard pietonal) împreună cu regina şi copiii sau vine din când în când la Hashem Restaurant şi ia masa cu familia acolo, în timp ce sunt prezenţi şi alţi meseni. Aşa i se întâmplase şi lui, în timp ce ieşise, la rândul lui, la masă cu familia, iar regele a făcut cinste cu consumaţia tuturor celor ce se aflau atunci în restaurant. Nu numai că ascultaserăm o poveste frumoasă, dar, în felul acesta, lămuriserăm şi incertitudinea cu privire la fotografia cu pricina.

Vă rog, ataşaţi următorulvideoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=z5F1vXP0eEw

---

VIZUALIZĂRI: 2171 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI