Unde am mâncat și băut în Saigon

TIPĂREȘTE

Prima întâlnire cu bucătăria vietnameză am avut-o în Saigon. Mama, o persoană destul de mofturoasă și selectivă cu ce bagă în gură (eu semăn cu Tata la capitolul ăsta), mă întreabă mereu când plecăm pe undeva: „Și ce o să faceți dacă nu vă place mâncarea?” „O să murim de foame.” răspund invariabil. Până acum n-am murit de foame, precum se vede... Totuși, aveam emoții în acest sens, având experiența Thailandei, unde totul mi se păruse atât de spicy, încât cu greu reușeam să mai simt gustul celorlalte ingrediente; chiar și atunci când ceream „no spicy” , tot trebuia să scape cineva măcar o felie de ardei iute...

Le Comptoir Bistro & Books – 12 Ho Huan Nghiep; www.sites. google.com; deschis zilnic 6:30-22:00; 4,3/339 pe Google

Este un mic bistro cu aer extrem de european și este chiar lângă hotelul The Myst, gazda noastră din Saigon. După ce ne-am cazat (virtual doar, camera urmând s-o primim abia după amiază) și ne-am lăsat bagajele în grija lor, am pornit să explorăm orașul. Dar mai întâi trebuia să rezolvăm cu golul din stomac, așa că ne-am mutat la vecinul Le Comptoir, după ce am studiat un pic meniul afișat la intrare.

Le Comptoir ocupă parterul unei clădiri cu multe etaje și se desfășoară mai mult pe lung decât pe lat, așa cum se întâmplă în multe cazuri în orașele vietnameze (v-am povestit în articolul anterior cum construcțiile erau taxate de stat proporțional cu deschiderea la stradă). Partea din față și o bună parte din latura dinspre hotel sunt însă fără ferestre; în față e doar un gărduleț cu o portiță, iar pe lateral s-a amenajat o zonă ca de bar; acolo aveam să ne cocoțăm și noi pe scaunele înalte și să admirăm trecătorii (pentru început). Mese libere nu mai erau; oricum, nu-s prea multe. Am admirat și podeaua acoperită cu un frumos caroiaj alb-verde, iar chestia cu „books” vine de la biblioteca plină de volume de epocă. Aerul deja cald al dimineții era împrospătat de un ventilator uriaș fixat pe plafon.

Până la ora 11 servesc micul dejun și ne aflam în acest interval, așa că am primit meniul specific (pentru prânz și cină există altul). Oferta conține în special preparate în care oul este vedetă, dar și altele, precum selecție de fructe sau clătite cu umpluturi dulci sau sărate. Nouă ne-a atras atenția varianta de meniu complet: American Breakfast, fructe, suc la alegere, cafea/ceai la alegere, toată povestea asta costând 225000 VND (8,57$). Am luat doar un meniu, considerând că e suficient să ne săturăm amândoi și n-am greșit. Am mai luat în plus un cappuccino (70000 VND = 2,66$).

Am primit întâi cafelele – aromate și fierbinți. (Aveam să ne delectăm doar cu cafea de calitate de-a lungul întregii vacanțe, cafeaua fiind brand de țară pentru Vietnam, care e al doilea exportator din lume de cafea, după Brazilia). N-a întârziat nici mâncarea. Pe farfuria principală se aflau 2 ochiuri de ou, câteva feliuțe de bacon prăjit, un cârnat și o mână bună de kale proaspăt. Separat – un platouaș cu fructe: felii de ananas și pepene roșu și 2 jumătăți de fructul pasiunii. Sucul proaspăt stors a fost tot cu fructul pasiunii, așa am ales. Și un coș cu pâine am primit. Singurul care nu ne-a plăcut, doar am gustat, a fost cârnatul, o chestie fadă și cam... făinoasă. Restul a fost minunat și fix ce și cât ne trebuia la ora aia!

La total s-a adăugat din oficiu pe bonul de plată 5% contravaloarea serviciului, ceea ce mi s-a părut absolut rezonabil. Am plătit așadar cu cardul echivalentul a 12,74$.

Aveam să revenim la Comptoir după prima parte a vizitei în oraș, pe la ora 14. Ar mai fi fost cam un ceas până să ne primim camera și am decis să-l petrecem pe terasa bistroului; de data asta am găsim masă în prima linie, chiar lângă bibliotecă. Era și o gravură pe perete, cu harta veche a orașului. Știind că ne așteaptă tratația de la afternoon tea la hotel, ne-am abținut să comandăm mâncare, am luat doar câte o bere.

Saigon Saigon Rooftop Bar – la ultimul etaj al hotelului istoric Caravelle; 19-23 Lam Son Square; www.caravellehotel.com; 4,0/166 pe Google (în prezent marcat ca „închis temporar” )

Citisem despre el în ghidul „Vietnam” editat de National Geographic și țineam neapărat să-l vizităm; pe de-o parte pentru atmosferă, pe de alta pentru vederile de la înălțime după care ne înnebunim. Localul ocupă o suprafață destul de mare, în bună parte e acoperit și e de fapt restaurant, lojele laterale fiind destinate celor ce doresc să se delecteze cu priveliștea în compania unei băuturi. Noi ne-am dus după căderea serii și am făcut parte, desigur, din a doua categorie.

Am primit meniul de bar și l-am studiat un pic; precum era de așteptat, prețurile îs măricele, așa că nu ne-am aruncat la cocktailuri (deși atmosfera ar fi cerut-o), ci la câte o bere locală (varianta 330 ml). A mea a fost draft și artizanală (Pasteur Street), iar a lui Tati ambalată și normală (Saigon Special). Am primit din partea casei o porție generoasă de alune prăjite.

Am admirat, am pozat, am degustat, am ronțăit și la urmă am plătit. Tot cu cardul, 381150 VND (14,51$). Scump, de acord (cel puțin pentru Vietnam), dar o dată-n viață eu zic că merită! Spre final am prins și ceva formație locală ce venise să întrețină atmosfera (piese din repertoriul internațional; foarte plăcut), iar la plecare am descoperit istoria locului prezentată în vorbe și fotografii pe niște panouri succesive fixate pe peretele dintre ultimul și penultimul nivel.

MANA Station – Tiem An Mon Viet (ultima sintagmă s-ar traduce „restaurant vietnamez” , așa susține Google); Ha Ba Trung/57 Ward; www.manaquan.com; deschis 7-22 zilnic, mai puțin duminica; 4,6/702 pe Google

Am nimerit în aceeași seară, nu departe de ora închiderii (după noi au încuiat ușa). Nu ne era neapărat foame, dar ne-a atras atenția ce se zărea prin fereastra uriașă: o sală lungă decorată destul de simplu, ocupată exclusiv de localnici. Ne-a atras atenția și expresia „authentic vietnamese cuisine” ce însoțea firma luminată. Am zis hai să intrăm, să vedem cum mănâncă vietnamezii la ei acasă.

N-a fost problemă să găsim masă liberă. Ne-a preluat rapid un băiat care ne-a rugat să ne grăbim cu comanda. Noi oricum n-o lălăim prea mult, ne decidem repede, așa și acum (cam știam de când am intrat ce vrem): câte o porție de supă Pho. Nu cred că e mâncare mai tradițională pentru Vietnam decât supa Pho! Citisem cum se face: se fierb ore întregi oase de vită și din chestia asta rezultă un bulion concentrat, plin de proteine și minerale; în el se pun diverse – condimente aromate, fâșii de carne fiartă în prealabil, tăieței de orez, ierburi proaspete, germeni încolțiți. Vietnamezii o mănâncă la orice oră. Aveam s-o încercăm și noi în mai multe rânduri și de fiecare dată ne-a plăcut. În plus, e o mâncare destul de sățioasă.

Am luat deci câte o supă, eu am vrut-o mai simplă (doar cu fâșii de vită), a lui Tati a avut mai multe chestii prin ea, nici nu mai știu ce, o să vedeți în poză. Am primit separat pe câte o farfurioară frunze proaspete (am recunoscut o variantă de busuioc), rondele de ceapă verde și germeni încolțiți de... ceva. Am primit și câte o bere mică la doză și ne-a amuzat că pentru fiecare ni s-a adus câte un pahar plin-ochi cu cuburi de gheață. Nici n-am mai desfăcut dozele alea; cât lichid să încapă într-un stomac?! (Le-am luat la pachet.)

Nu mai știu cât am plătit; oricum, a fost din categoria „super-ieftineală” . Un fel de mâncare costă spre 4$.

Ann Quan – 66 Ngo Duc Ke; deschis zilnic 7-1 (noaptea); 4,2/1316 pe Google

Am dat de el după ce am coborât din turnul Bitexco, e destul de aproape și ne-au atras decorațiunile florale de la intrare și, din nou, sintagma de „restaurant tradițional” . Am intrat și am rămas șocați din prima clipă: parcă nu eram într-o mâncătorie, ci într-un muzeu etnografic! O să pun multe-multe poze și o să vedeți cât de fain e decorat (altfel, mi-ar lua o veșnicie să descriu în cuvinte).

Am fost preluați de un angajat și îndrumați spre o masă liberă, locul fiind destul de animat la ora aia. Erau mulți turiști străini, dar și localnici. Am primit meniuri, niște cărticele cam obosite, având în introducere povestea locului, care este afacerea unei familii strămutate dintr-un oraș din nordul țării.

La preparate mi-am cam prins urechile, căci unele sunau de-a dreptul terifiant: „fried frogs with fish sauce” sau „special pork intestine hotpot” . Am decis să ne păstrăm în zona safe și am comandat tofu cu sos de roșii la cuptor (eu) și o salată caldă cu fâșii de carne (Tati). Cred că am luat și câte o bere, dar nu mai știu exact și din poze nu-mi dau seama.

N-am așteptat mult, oricum am avut cu ce ne ocupa timpul: să admirăm și fotografiem decorul. Fiecare colțișor spune o poveste despre felul de a trăi al acestor oameni, mai ales în comunitățile rurale. Chiar în fața noastră se aflau 2 ciorchini de banane atârnați de o bârnă, unele erau coapte bine, altele mai verzi. La un moment dat, băiatul ce ne servea a rupt 2 banane coapte și ni le-a adus pe o farfurioară; super-gest; le-am păstrat pentru desert.

Am primit un vas de lut acoperit cu capac sub care bolborosea încă sosul roșu aromat, în care pluteau bucăți de tofu. Nu sunt o mare consumatoare a acestui ingredient, mai cumpăram în perioada vegetariană a fiicei mele și am remarcat cât de scârboase sunt variantele ieftine, pe când un tofu de calitate poate fi chiar foarte bun și speram ca vietnamezii să mânânce tofu adevărat. Am avut dreptate, mâncarea a fost foarte gustoasă. Singura problemă a fost că s-a răcit foarte greu, am tot scos pe o farfurie porții mici pe care le-am combinat cu orezul simplu pe care-l primisem într-un bol mai mic (nu mai știu dacă făcea parte din porție sau l-om fi comandat separat). Mâncarea lui Tati a constat în ceva ierburi sotate, aromatizate cu mult usturoi, peste care tronau felii subțiri de cărniță. Zice că a fost bun. Mai văd în poze un recipient mic cu sos de soia și încă unul cu felii de ardei iute (nu, mersi!).

Ne-am declarat satisfăcuți de masa asta, deși n-am putut termina porțiile. La final am plătit cash, unul dintre puținele locuri în care cardurile nu erau acceptate. Ne-a costat 405k și am lăsat 450k (17,13$).

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 68 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI