ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.07.2018
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Câmpia Turzii [CJ]
    ÎNSCRIS: 18.09.11
    STATUS: PREMIUM
    DATE SEJUR
    AUG-2014
    DURATA: 1 zile
    prieteni
    1 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    96.67%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Troia, Iliada si aheii

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Situl arheologic Troia este un important obiectiv turistic al Turciei, fiind unul din cele 18 obiective turcesti care fac parte din patrmoniul mondial UNESCO. (Romania are 7, plus propunerea pentru Rosia Montana la care a renuntat pana la urma, desi erau sanse mari sa fie acceptata). Parcul national istoric al Troiei, unul din cele 40 de parcuri nationale din Turcia, se intinde in jurul campiei Troiei formata de-a lungul raului Scamander (Karamendeses) si cuprinde mai multe obiective arheologice care dateaza in principal din epoca bronzului, principalul obiectiv fiind cetatea antica Troia. Cetatea este faimoasa datorita Iliadei, celebra opera literara a lui Homer care descrie bataliile duse de ahei in timpul asediului acesteia.

    Iliada a fost cunoscuta de-a lungul timpului de cateva mari personalitati istorice: persanul Xerxes, Alexandru cel Mare, imparatul roman Hadrian si Mahomed cuceritorul, care au si tinut sa si viziteze locurile unde au avut loc faimoasele batalii descrise in poem. Si germanul Heinrich Schliemann a citit Iliada si chiar a devenit obsedat de ea, asfel ca la varsta de 40 de ani s-a lasat de afacerile care il imbogatisera si si-a dedicat viata si averea gasirii Troiei, fiind convins ca intamplarile povestite in Iliada au fost reale, asa cum este si locul unde s-au petrecut acestea. Schliemann a fost omul care a investit in sapaturile arheologice de la Hisarlik conduse de partenerul sau englez Calvert, un arheolog autodidact care era si proprietar al terenului unde se faceau sapaturile si care incepuse sa sape acolo cu cativa ani inainte, dar nu a avut fondurile necesare pentru sapaturi de anvergura. Sapaturile au inceput in 1871 printr-un transeu adanc de 10 metri si tot atat de lat si au dus la descoperirea unor ruine antice, care adaposteau si o asa numita "comoara" de obiecte de aur, pe care Schliemann a dus-o in Germania iar acum poate fi vazuta la muzeul Puskin din Moscova.

    Am vizitat cetatea Troiei de 2 ori, in 2012 si in 2014. In 2012 nu am avut ghid si ca urmare a fost importanta vizitarea cladirii micului muzeu de la intrare, unde se poate vedea o schema cu cele 9 straturi de civilizatie descoperite in urma sapaturilor, datarea lor pe o perioada cuprinsa intre anii 3000 inaintea erei noastre pana in secolul 5 era noastra, precum si o schema care arata evolutia suprafetei cetatii in aceasta perioada. Tot aici se poate vedea si o poza cu sotia lui Schliemann, grecoaica Sofia, luata de nevasta de catre acesta de dragul Iliadei, impodobita cu aurul gasit la Troia in asa numita comoara a lui Priam. Aceasta comoara s-a dovedit pana la urma ca nu putea fi a lui Priam, regele Troiei, deoarece apartinea stratului Troia 2, fiind cu cel putin 1000 de ani mai veche decat razboiul troian, care se presupune ca a avut loc in jurul anului 1200 inaintea erei noastre, si care ar corespunde stratului Troia 7. Circuitul de vizitare a cetatii nu este foarte lung si cuprinde ruine din toate cele 9 straturi de civilizatie. Se poate vedea un impunator zid de aparare a acropolei, care apartine chiar stratului Troia 6 si exista pe vremea razboiului troian. Se pot vedea si ramasite din zidurile construite pe nivelurile Troia 1 si 2, precum si un odeon din vremea stratului Troia 9, adica Troia romana. Se poate vedea si transeul lui Schliemann cu etichete ce marcheaza nivelele care au fost definite de arheologii care au sapat dupa Schliemann. Situl arheologic al Troiei nu este foarte spectaculos, dar atrage atat de multi oameni datorita povestii care sta in spatele sau: Iliada lui Homer.

    Iliada este considerata astazi una din cele mai importante opere literare ale umanitatii. In Grecia antica era de departe cea mai importanta, fiind principalul obiect de studiu in scolile grecesti. Se dedicau multe ore de studiu acestei opere literare, avand ca scop invatarea corecta a limbii si dezvoltarea capacitatilor de memorare, asumarea principiilor morale necesare viitorilor cetateni si dezvoltarea abilitatilor retorice ale elevilor. Desi a fost scrisa in secolul al 8-lea inaintea erei noastre de catre Homer acesta a pus in litere o indelungata traditie orala, veche de cateva secole, care povestea faptele eroice ale aheilor din vremurile de glorie ale civilizatiei miceniene. Ca urmare Iliada este o sursa care ne spune cum traiau si gandeau aheii si astfel poate concura cu descoperirile arheologice atunci cand vine vorba despre deslusirea civilizatiei lor. Din Iliada aflam ca aheii stiau ca Troia este o cetate foarte veche si foarte bogata in aur, iar expeditiile de cucerire si chiar pirateria erau actiuni laudabile in conceptia aheilor. In Iliada gasim descrierea armelor si corabiilor aheilor, precum si modul lor de a lupta. Modul lor de organizare poate fi iarasi deslusit, sfatul capeteniilor fiind luat in mare masura in considerare de comandantul suprem, deciziile fiind luate impreuna. Sentimentele care ii manau pe oamenii acelor vremuri in lupta, cum ar fi mandria, gloria, mania, ranchiunea, viclenia si supunerea in fata sortii sunt foarte bine descrise in Iliada.

    In 2014 am avut sansa de a fi condusi de un ghid turc exceptional, care avea o cariera universitara si scrisese o carte despre Troia, carte ilustrata ce se vindea la standurile din afara site-ului arheologic. Vorbea o engleza perfecta si chiar si arata ca un arheolog englez, dupa imbracaminte si maniere. Povestile lui nu erau neaparat noi dar atrageau prin pasiunea si eruditia cu care erau spuse. Ne-a dus pe traseul cunoscut, cu explicatiile de rigoare la fiecare obiectiv, si la sfarsit a raspuns la cateva intrebari dintre care cea mai interesanta a fost daca ruinele vizitate sunt chiar Troia lui Homer. Raspunsul a fost putin surprinzator, spunand ca nu exista nici o dovada directa ca razboiul troian ar fi avut loc si ca aceasta ar fi Troia lui Homer, dar ca exista cateva dovezi indirecte care pot duce la concluzia ca este mai probabil sa fie, decat sa nu fie. Si ca arheologia este o stiinta care permite imaginatiei sa zboare dar care despre putine lucruri poate spune ca sunt "sigure".

    La scurt timp dupa razboiul troian civilizatia miceniana a disparut. Micene a fost distrus prin 1190 iar Pylos 10 ani mai tarziu, si nu au mai fost refacute dupa aceea. In mai putin de o jumatate de secol, tablitele cu Linear B si toate produsele ceramice sau armele specifice micenienilor au incetat sa mai fie produse, iar teritoriile grecesti au intrat pentru vreo 300 de ani in asa numita "era intunecata", a carei civilizatie a lasat putine urme pentru posteritate.

    As dori melodia youtube

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de argemi* in 31.07.18 10:58:50
    Validat / Publicat: 31.07.18 11:44:31
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

    VIZUALIZĂRI: 1645 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (argemi*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 Calul troian de la intrarea in sit
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19100 PMA (din 21 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    16 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [31.07.18 11:45:02]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    mihaelavoicu
    [31.07.18 15:08:26]
    »

    Foarte interesantă călătoria ta la Troia. Am văzut-o în toamna lui 95. Atunci calul era mai rebegit, între timp l-au recondiționat, i-au dat ”jeratec”.

    Nu am știut niciodată de ce tezaurul descoperit de Schliemann se află la Moscova. Nu v-a spus ghidul de ce?

    Ai scris despre ceva frumos și am votat cu drag.

    argemi*AUTOR REVIEW
    [31.07.18 15:33:22]
    »

    @mihaelavoicu: Multumesc pentru aprecieri.

    "Comoara lui Priam" a fost adusa in Rusia cu ocazia celui de-al doilea razboi mondial. Rusii nu au recunoscut pana in 1993 ca ar fi la ei, dar in acel an au expus-o la muzeul Puskin din Moscova, unde poate fi vazuta acum.

    Poza cu calul Troian este din 2014, am si o poza facuta in 2012, cand intradevar era un cal cam uzat si decolorat. Calul e un motiv de distractie atunci cand termini vizita destul de solicitanta a ruinelor antice. Cand il vezi ce caraghios este, iti aduce zambetul pe fata.

    iulianic
    [31.07.18 19:49:46]
    »

    @argemi: Cetatea Troia a rămas pentru mine un vis neîmplinit.

    În 2008 am făcut un circuit de 14 zile în Turcia… frumos, foarte frumos, am văzut multe… La întoarcere, spre sfârșitul călătoriei, s-a făcut și un popas la Troia. Marea majoritate a membrilor grupului nu mai avea lire, iar la intrare nu se accepta euro sau altă valută. Nici casă de schimb nu era pe aproape și nici plata cu cardul nu se putea face așa cum astăzi e posibil aproape peste tot.

    Am rămas în așteptarea celor 5 - singurii care au avut cu ce achita taxa de intrare, iar în acest timp am tot privit pe la tarabele cu suveniruri. Am cumpărat un căluț troian - magnet pentru frigider - cu 1 liră. În afară de regretul de a nu fi vizitat un obiectiv turistic și istoric atât de important, căluțul troian e singura mea amintire de acolo.

    argemi*AUTOR REVIEW
    [31.07.18 22:00:03]
    »

    @iulianic: Majoritatea obiectivelor arheologice le-am vizitat si eu cu ocazia circuitelor, dar eu am o regula: nu sar peste nici un obiectiv. Nu odata ghidul roman a spus ca nu are rost sa vizitam un anumit obiectiv, dar eu am fost intotdeauna printre cei care l-au vizitat. Anul trecut, la Avignon, ni s-a spus ca nu are rost sa vizitam palatul papal, si am ajuns sa fiu singurul din tot grupul care l-am vizitat.

    Cat despre circuitul tau din 2008, turismul extern era atunci la inceput, si noi nu aveam experienta turistica. Si eu am patit ceva analog in 1987, cand am fost in excursie in RDG. Exact in ziua in care s-au vizitat muzeele din Berlin mi-am gasit si eu sa-mi vand sticlaria pe care am dus-o si eu ca tot romanul in Germania sa fac rost de bani, si nu am vizitat nimic!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mihaelavoicu
    [31.07.18 22:19:08]
    »

    @argemi: Hai că ești simpatic cu Berlinul!

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [31.07.18 22:33:54]
    »

    @argemi:

    Poza cu calul Troian este din 2014, am si o poza facuta in 2012, cand intradevar era un cal cam uzat si decolorat. Calul e un motiv de distractie atunci cand termini vizita destul de solicitanta a ruinelor antice. Cand il vezi ce caraghios este, iti aduce zambetul pe fata.

    Ciudat. Eu am vizitat Troia în 2007, iar calul arăta foarte asemănător cu cel din poza ta. Mie nu mi s-a părut caraghios cât mai degrabă kitschos, însă acest lucru nu m-a împiedicat să urc pentru o poză suvenir, pentru că AmFostAcolo .

    Timpul nu mi-ar fi permis o vizită ghidată, astfel că am pornit pe cont propriu, citind panourile explicative şi mai trăgând cu urechea la explicaţiile ghizilor grupurilor pe lângă care treceam . Pentru mine a fost suficient.

    iulianic
    [31.07.18 22:35:21]
    »

    @argemi: La Troia, în cazul meu n-a fost vorba de lipsă de experiență turistică. Mai curând ghidul nu avea experiență sau a fost rău intenționat când ne-a spus că nu mai avem nimic de vizitat. Toată lumea s-a grăbit să-și cheltuie restul de bani turcești pe te miri ce știind că în curând vom ieși din Turcia și nu vom mai avea nevoie de lire.

    Lipsă de experiență turistică au avut și turcii atunci când nu acceptau alte valute la intrare și nici casă de schimb valutar nu aveau acolo.

    Nici eu "nu sar peste nici un obiectiv" pentru că de fapt pentru obiective am plecat în circuit, nu doar ca să mă plimb cu autocarul sau cu mașina vreo câteva mii de kilometri.

    Cât despre Avignon și palatul papal de acolo… un adevărat colos de arhitectură și de istorie! Chiar merita vizitat. Și eu am fost acolo. Mi-a plăcut și podul neterminat.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [31.07.18 22:43:08]
    »

    @iulianic:

    Cetatea Troia a rămas pentru mine un vis neîmplinit.

    Păcat. Să ajungi până în faţa intrării şi să te opreşti acolo.

    Un motiv în plus pentru o nouă vizită în Turcia.

    La întoarcere, spre sfârșitul călătoriei, s-a făcut și un popas la Troia. Marea majoritate a membrilor grupului nu mai avea lire, iar la intrare nu se accepta euro sau altă valută. Nici casă de schimb nu era pe aproape și nici plata cu cardul nu se putea face așa cum astăzi e posibil aproape peste tot.

    Şi acum intrarea la obiective se plăteşte doar cu lire turceşti, o altă valută nu este acceptată, dar poţi plăti cu card bancar, ceea constituie un mare avantaj.

    Faptul este consumat demult, dar cu puţină inspiraţie de moment, problema putea fi rezolvată uşor.

    Nici noi nu mai aveam lire, la întoarcerea spre casă în 2007, ultimii bani fiind păstraţi pentru plata feriboatului a doua zi, dar am avut inspiraţia de a schimba dolari în lire turceşti la comercianţii de la tarabele din vecinătatea intrării. Cursul a fost unul slab, dar pentru mine era mai important să vizitez Troia. Am cumpărat şi magneţi şi am primit bonus şi ochiul lui Alah

    argemi*AUTOR REVIEW
    [01.08.18 08:36:00]
    »

    @nicole33: Am pus poza cu calul troian din 2012, este acelasi numai ca in 2012 era decolorat de soare pe cand in 2014 era proaspat vopsit, curios, deoarece ambele vizite au fost in luna august.

    Eu unul nu am avut nici o asteptare de la calul Troian, in schimb m-as fi asteptat la un muzeu adevarat in locul caricaturii de muzeu care exista acolo. Si in general situl arheologic nu este foarte bine prezentat, in comparatie cu alte situri vazute.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    argemi*AUTOR REVIEW
    [01.08.18 08:45:23]
    »

    @iulianic: Am fost de 2 ori in Turcia, in 2012 si 2014, si de fiecare data ghidul ne-a spus ca vom face o oprire la iesirea din Turcia, inainte de granita cu Bulgaria, la un magazin unde ne putem cheltui ultimele lire. Daca in 2007 nu v-a spus asa ceva, asta inseamna lipsa de experienta turistica din partea ghidului. Dar daca vizitare Troiei era in program, ar fi trebuit sa-ti pastrezi niste bani pentru asta, deoarece ghidul era obligat sa planifice vizitarea obiectivului si daca o singura persoana ar fi dorit asta.

    Cat despre pareri de rau, cunosc sentimentul deoarece la sfarsitul vizitei din 2014 am avut ocazia sa cumparam cartea despre Troia a ghidului pe care l-am avut atunci. Nu stiu de ce nu am facut-o si am ramas cu un mare regret toata excursia.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    argemi*AUTOR REVIEW
    [01.08.18 08:52:06]
    »

    @mihaelavoicu: Si culmea, atunci nici nu am realizat ce am pierdut!

    nrs †
    [01.08.18 18:02:03]
    »

    sincer sa fiu pentru mine Troia a fost o mare dezamagire. am fost in '90 si ceva si nu stiu ce ma asteptam sa gasesc, dar calul acela de lemn mi s-a parut kitschos, nici nu am urcat in el, am pozat-o pe viitoarea sotie scotand capul din burta lui si atat nici nu am avut parte de ghid, iar panourile cu informatii detaliate nu prea existau, erau destul de sumare

    cred ca este un exemplu de asteptari nerealiste, era unul din primul siteuri cu "pietroaie" pe care il vizitam si nu prea stiam la ce sa ma astept. mai apoi nu am mai fost niciodata pe acolo, desi am trecut de multe ori pe langa, probabil peste 2-3 ani cand cea mica va invata despre Troia si o sa inteleaga ce s-a intamplat acolo

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [01.08.18 18:10:36]
    »

    @nrs:

    calul acela de lemn mi s-a parut kitschos, nici nu am urcat in el, am pozat-o pe viitoarea sotie scotand capul din burta lui si atat nici nu am avut parte de ghid, iar panourile cu informatii detaliate nu prea existau, erau destul de sumare

    Panourile nu abundau în informaţii nici la data vizitei mele, dar aveau poze edificatoare referitoare la cum arăta un obiectiv sau altul, noi privind doar nişte ruine, poze utile celor mai puţin imaginativi

    Gând la gând. Şi eu am avut exact aceeaşi impresie despre calul troian de la Troia, dar tot m-am pozat la una din "ferestre".

    Mai interesant şi mai "simpatic" mi s-a părut calul troian din Canakkale. Am poze şi cu acela

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    argemi*AUTOR REVIEW
    [01.08.18 21:31:24]
    »

    @nrs: Exact in masura in care zeii au luat parte la bataliile din Iliada, a existat si calul troian. De fapt in Iliada nici nu se pomeneste de el (doar in Odiseea) si este putin probabil ca troienii sa vada calul ca un dar al zeilor aparut de niciunde, ca ar fi fost primul de acest fel. Pe de alta parte, avand in vedere arta plastica din acele vremuri, un cal micenian ar fi aratat simplu, dar binenteles fara ridicola cocoasa care exista acum pe el.

    Cat despre pietroaie, ele au in spate o poveste. Daca iti place povestea, sunt sanse sa-ti placa si pietroaiele. Daca nu-ti place sau nu cunosti povestea, atunci ele raman niste simple pietroaie.

    Oricum, asa cum am mai spus, situl Troiei este slab prezentat, vina fiind in totalitate a autoritatilor turcesti.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    nrs †
    [01.08.18 22:02:34]
    »

    tocmai faptul ca stiam povestea m-a facut sa merg acolo cu prima ocazie, era primul loc "istoric" care il vizitam si tocmai de aceea am fost dezamagit, imi inchipuiam ca intrand acolo voi fi inconjurat de aerul de mister al povestii si al descoperiri acestei cetati, ori acele panouri care imi prezentau cum credem noi ca arata cetatea nu m-au dus intr-o alta lume asa cum speram. sigur daca as fi avut un ghid iscusit se schimba povestea (am avut un astfel de ghid in Istanbul si am fost fascinat si de palatul Topkapi si de Agia Sofia si de Moscheea albastra)

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    argemi*, iulianic, mihaelavoicu
    Alte impresii din această RUBRICĂTroia legendară:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068225145339966 sec
    ecranul dvs: 1 x 1