Cu barca pe valuri, la bordul lui Transatlantico

TIPĂREȘTE

Am acumulat deja atât de multe călătorii și sejururi încât este greu să mai fiu impresionată de hoteluri, pe care am ajuns să le apreciez, în multe cazuri, doar pentru valoarea lor utilitară. Totuși (observație importantă pentru brandingul turistic) unele concepte au reușit să se impună dincolo de valoarea obișnuită (anume, confortul, modernitatea, accesibilitatea, flexibilitatea pe nevoile călătorului, etc.). Anume, un concept este o viziune asupra hotelului (sau asupra lanțului de hoteluri) care îl face să fie inconfundabil.

Dintre cele câteva concepte care m-au impresionat de-a lungul călătoriilor mele, conceptul hotelului Transatlantico este de departe cel mai proeminent. Asta pentru că nu am mai întâlnit un hotel pe uscat (pe un promontoriu, de fapt, chiar lângă Castel dell’Ovo) care să dea turistului senzația că se află pe apă și plutește… senzația aceasta era dată de proximitatea portului de agreement, turistul văzând zi și noapte bărci și șalupe ancorate sub geam și legănate de valuri. În al doilea rând, forma apartamentului și geamurile late ofereau o perspectivă mai mare de 180 de grade (adică trei perspective diferite). Astfel, livingul oferea vedere spre esplanadă și oraș, iar dormitorul oferea vedere spre Vezuviu, dar și spre largul mării, cu posibilitatea de a urmări răsăritul soarelui din mare). În al treilea rând, hotelul era construit mai mult pe lungime decât pe înălțime, cu doar două etaje, urmând oarecum structura unui vapor. Ca să încheiem cu elementele de concept, apartamentele aveau nume din mitologie (apartamentul în care am stat noi se numea Galateea).

Acum să trec la descrierea propriu-zisă. Mi-a plăcut mărimea apartamentului, asta însemnând că cei care au pus la punct conceptul au înțeles și nevoia de spațiu personal, și faptul că nevoile clienților pot să fie mai diverse decât cele deservite de o cameră clasică. Așadar, apartamentul oferea un living despărțit printr-un paravan de dormitorul la fel de spațios. În living se găsea un birou cu vedere la mare, o canapea extensibilă și un frigider mini. Surpriza plăcută a fost că am găsit în frigider biscuiți, suc și apă (din partea casei, mi s-a explicat la recepție) – iar după ce le-am consumat s-au completat la loc în fiecare zi. Corpurile de iluminat erau din cele inteligente, turistul putea alege lumină cu spoturi (parțială sau totală), sau lumină mai discretă de la veioză. Clima era reglabilă în ambele camere (temperatura putea fi setată diferit, în dormitor fiind ceva mai rece). Dormitorul, destul de mare cum spuneam, oferea un pat king size (ambele saltele foarte confortabile) cu noptiere și lămpi de citit reglabile, și un televizor suspendat pe peretele cu geamuri. Geamurile aveau și draperii foarte groase, pentru a proteja de lumina nocturnă dinspre oraș (destul de puternică) sau de lumina strălucitoare care invada camera după răsărit. Coloritul draperiilor și al cuverturilor era (cum altfel la un hotel maritim) albastru intens. Dormitorul mai avea o masă joasă și un dressing destul de mare, dotat cu sertare și umerașe (iar umerașele nu erau doar niște tentative, cum am văzut la alte hoteluri). Însă ceea ce mi-a plăcut a fost baia (în care se intra din living) și care, în afară de o construcție foarte bună, oferea un adevărat răsfăț la materiale consumabile – aici se găseau, în afara clasicelor halate și papuci de unică folosință, și seturi cu lame de ras/pieptene/periuță și pastă de dinți – iar prosoapele pufoase, gelurile de duș și șampoanele au fost înlocuite în fiecare zi.

Atenția acordată călătorilor se extindea și pe holurile hotelului. Astfel, se găsea un suport cu umbrele de împrumutat la nevoie, și erau amenajate colțuri drăguțe de citit la fiecare etaj, cu canapele și rafturi de cărți și reviste turistice, pe un fond muzical de relaxare care nu a lipsit niciodată.

În fine, ajung și la micul dejun (care se putea servi în micul restaurant de la parter). Restaurantul oferea o senzație de călătorie pe mare și mai pregnantă, fiind la același nivel cu bărcile legate în dreptul hotelului. În anotimpul cald se putea servi masa afară - terasa de afară mi-a dat ceva emoții, pentru că era îngustă și nu avea parapet, așa că am preferat să o evit. Însă și în interior se putea servi un mic dejun sau o masă agreabilă, tot într-un climat relaxat, de bar/terasa la mare mai degrabă decât de restaurant (cu măsuțe mici și fotolii de ratan). Hotelul oferea un mic dejun italian, diferit de micul dejun englezesc servit de majoritatea hotelurilor cu mic dejun inclus din celelalte țări europene. Mic dejunul italian este mult mai frugal, constând din ouă fierte, un platou cu felii de șuncă și cașcaval, iaurturi și câteva fursecuri, brioșe, o prăjitură mai aspectuoasă cu cacao, câteva fructe și o cafea/cappuccino/ceai la alegere. Acestea se găseau mai degrabă până în ora 8,00, iar în cazul unei întârzieri (cum a fost în a doua dimineață, în care am lucrat ceva mai mult în cameră) nu se mai găsea decât ce rămăsese de la ceilalți călători, adică câteva fursecuri, brioșe ambalate și fructe. Oricum, am apreciat ambianța și priveliștea și ne-am savurat cafelele în lumina proaspătă a dimineților, profitând de climat ca să facem planuri de vacanță. Restul meselor nu le-am comandat la hotel, pentru că am găsit terasele despre care am povestit în review-ul anterior, ca și o cafeteria destul de ieftină pe via Santa Lucia.

Să nu uit, la final, să observ poziția foarte bună a hotelului. Chiar dacă era situat aparent la o margine de mare, zona era foarte luminată și circulată, departe de zgomotul zonei turistice - dar nici prea departe (aceasta fiind accesibilă pe jos în 10-15 minute). Existau magazine, restaurante și autobuze pe via Santa Lucia, o stradă destul de elegantă și pașnică. De asemenea, esplanada maritimă din zonă era predominant pietonală și aerisită (ambarcațiunile fiind private), evitând aglomerația din portul cu curse regulate (zona Castel Nuovo).

Așadar, hotelul Transatlantico nu este o bază de explorare ca în multe alte cazuri, ci o experiență în sine, reprezentativă pentru o locație precum Napoli – este acel gen de acomodare care completează o călătorie reușită (în care și șederea înăuntru reprezintă o opțiune față de explorarea clasică a orașului, pentru că și acolo “se întâmplă ceva“). Oricum, plecarea dintr-un astfel de hotel se face cu părere de rău, și cu dorința de a reveni…

---

VIZUALIZĂRI: 554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI