Puzzle bicolor la Napoli, sub soarele superb de ianuarie

TIPĂREȘTE

Am ajuns la Napoli în ianuarie 2018, fără prea mari așteptări sau planuri turistice. Era o călătorie profesională obligatorie, importantă pentru cariera mea (și cu un efect foarte bun, după cum s-a dovedit ulterior). Prin urmare, am planificat călătoria după metoda obișnuită: am ales un hotel lângă locul de desfășurare al evenimentului, astfel încât să câștig timp la maxim, și am construit un program turistic fără ambiții pentru cele câteva ore care rămâneau libere în fiecare zi. De altfel, plecam dintr-un București mohorât, cu doar câteva grade peste zero, și nu îmi imaginam că iarna poate arăta strălucitor și optimist în alte locuri.

Orașul, caracterizat de o serie de contraste (cum ar fi contrastul între partea modernă și partea istorică a orașului, sau între frumusețea unor biserici și castele și lipsa de civilizație a unor locuitori) avea să se dovedească ofertant pentru micul nostru grup. Astfel, locația evenimentului – o clădire impozantă a universității “Federico II”, pe malul mării, în zona hotelurilor de cinci stele, cu o priveliște deosebită atât spre Vezuviu, emblema orașului, dar și spre zidurile medievale ale Castel dell’Ovo – avea să ne ofere un mic “aperitiv” turistic, incitându-ne la explorare în timpul liber.

Dar să încep cu începutul. Primul contact, la coborârea din avion, a fost dezamăgitor: conexiunea de la aeroport spre oraș era neclară (și, dacă nu aș fi primit ajutor de la colegi, mă îndoiesc că aș fi găsit soluția corectă) iar peisajul părea asemănător cu cel românesc (murdar și aglomerat:( ). Pe lângă asta, sfaturile pe care le-am primit (de la colegii din grup mai informați) de evitare a hoților de buzunare - care se pare că erau mai numeroși decât în alte locuri - m-au cam descurajat în primă fază. Însă era doar prima impresie, care s-a nuanțat considerabil sub influența celor văzute în zilele următoare. Într-adevăr, rămânând un oraș al contrastelor, Napoli este un oraș binecuvântat, iar San Gennaro, patronul orașului, oferă o ocrotire generoasă în toate anotimpurile (inclusiv în cel rece :) ) ….

Chiar de la finalul acestei prime zile, cazarea la hotel mi-a readus buna dispoziție prin confortul și plasarea deosebită. A doua zi, cu un tonus îmbunătățit, am profitat de dimineața liberă printr-o primă plimbare pe malul mării până la Castel Nuovo, după care ne-am îndreptat spre zona turistică, și am străbătut via Toledo. În continuare am vizitat cele două obiective pe care ni le propusesem, Domul și (la întoarcere) biserica Gesu Nuovo (pe care le voi descrie în alt review). Seara, după ce s-a epuizat programul obligatoriu, am luat cina la una din terasele de vis-à-vis de hotel, pe esplanada de lângă mare (terasele funcționau și în ianuarie, la 18-20 de grade, cu ajutorul unor paravane transparente menite să apere clienții de curentul răcoros), și nu am mai avut timp pentru plimbare.

A doua zi a fost cea mai solicitantă, programul a început la prima oră și s-a terminat târziu (la 17,00). După atâtea ore de stat jos, am optat pentru relaxare activă, alegând să mai străbat încă o data via Benedetto Croce (traseu de seară de data aceasta), descoperind că strada îngustă este animată la maxim. În timpul acestei plimbări am savurat (la începutul zonei turistice) spectacolul luminilor și al fotbalului ingenuu jucat de o serie de băieți de vârstă școlară în Piazza del Plebiscito, și, în continuare, varietatea de tentații oferite în zona turistică (de la magazine și magazinașe cu suveniruri și până la chioșcuri cu oferte alimentare diverse – cum ar fi o porție delicioasă de fish and chips pe care am înfulecat-o într-un mini fast-food de doi metri pe trei). La întoarcere, fiind deja târziu și rumoarea centrului turistic în scădere, am urmărit pe îndelete jocul de culori de pe coloanele din Piazza del Plebiscito (fiind singurii spectatori, de această dată).

După primele două zile deja construisem un puzzle mental în două culori (o culoare vie, orange intens, iar alta de un gri închis) al contradicțiilor napolitane:

(a) Napoli are o comoară culturală inestimabilă, dar care este greu de descoperit pentru că orientarea turistică lasă de dorit. Bisericile nu sunt semnalate foarte evident, iar indicatoarele mai degrabă te încurcă decât să te ajute (de exemplu biserica San Domenico Maggiore, pe care nu am mai reușit să o găsim și la care am renunțat din lipsă de timp);

(b) Orașul este vesel, oferă atmosferă și distracție – chiar puțin prea multă seara, pe zgomotoasa via Toledo - însă trebuie atenție atât la hoții de buzunare (aglomerat în zona turistică seara) cât și la motocicliștii nebuni care străbat în viteză mare niște străduțe destul de înguste și umblate;

(c) Este de apreciat frumusețea cadrului natural și clima plăcută (deși eram în ianuarie, curentul era moderat pe malul mării, o plăcere de trăit aici…) însă turiștii trebuie să acorde clemență maximă administrației orașului, care lasă gunoaie neridicate (mult mai rău ca la București…) pe promenada paralelă cu marea și pe străzile orașului;

(d) Locuitorii nu mi s-au părut civilizați și aveau un comportament oarecum strident. Mașinile erau toate lovite (aveau cel puțin un semn de “bună purtare”, dacă nu și mai multe) ceea ce arată un comportament în trafic de asemenea turbulent.

Așadar, a treia zi am purces în ultima explorare, după prânz, cu o cunoaștere ceva mai sigură a rutelor și a atmosferei locului. Poate de aceea a și fost o expediție reușită, încheindu-se cu vizita la Castelul Sant’Elmo (tot un castel medieval, dar care oferă o perspectivă deosebită asupra orașului). Această a treia zi a fost și cea mai caldă și mai îmbietoare, mai ales că evenimentul se terminase cu bine și era cazul să ne încărcăm bateriile pentru cerul acoperit și amenințător din București. Seara, ne-am recuperat bagajele de la hoteluri și am plecat spre aeroport cu convingerea că am fost foarte norocoși să vizităm Napoli în miez de iarnă.

(Va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 1104 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI