Rustic și elegant - un hotel de nota 10

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 10 - 19 iunie

Aşa cum am povestit deja în articolul despre hotelul la care mi-am petrecut prima parte a sejurului, Aquasis Deluxe din Didim, decizia alegerii unei vacanţe în Turcia a fost una de ultim moment, luată într-un timp relativ scurt. Bodrum este staţiunea mea preferată dintre cele de la Marea Egee, clima acesteia fiind un factor important pentru starea mea de bine în vacanţă.

Hotelul Titanic Bodrum, deşi aflat încă în fază de construcţie la data rezervării, îmi atrăsese atenţia încă din iarnă. Pentru Bodrum eu aveam şi alte hoteluri interesante pe lista mea scurtă, dar nu puteam rata şansa vizitării unui hotel nou nouţ, al treilea hotel al unui lanţ cunoscut pentru nivelul serviciilor oferite, după cele două din Lara şi Belek, aflate şi acestea în vizorul meu. Aveam deja experienţa reuşită a vizitării unui hotel aflat în primul an de funcţionare, Sueno Hotels Deluxe Belek cu un an înainte, o surpriză plăcută, un hotel de nota 10, la un preţ excelent în primul an, astfel că doream să profit şi de această dată de preţul promoţional foarte convenabil, chiar comparativ cu preţurile avantajoase la care s-au vândut hotelurile turceşti în anul 2016, un an agitat în Turcia şi aproape fără ruşi, bucuroasă să regăsesc serviciile de top din Antalya într-un hotel aflat la Marea Egee, mai aproape de casă, ceea ce s-a şi confirmat.

Dacă iniţial am dorit să împart sejurul de două săptămâni în mod egal între cele două hoteluri alese, după citirea conceptelor celor două hoteluri, intuind faptul că diferenţa de preţ dintre cele două era mai mică decât diferenţa în nivelul serviciilor, am preferat varianta 5+9, Titanicul oferindu-mi un raport calitate preţ mult mai bun decât Aquasis. A urmat imediat rezervarea şi plata avansului pentru a beneficia de reducerile de early booking valabile la sfârşit de martie.

Drumul efectiv până la Titanic Deluxe Bodrum a fost unul foarte scurt şi relaxant, deoarece plecând de la hotelul Aquasis din Didim, aveam de parcurs o distanţă scurtă de doar 90 kilometri, floare la ureche, astfel că soţul m-a lăsat pe mine să conduc pentru că nu ne grăbeam şi ştiam că vom ajunge uşor la cel de al doilea hotel.

Drumul cu maşina la Marea Egee nu a fost însă la fel de uşor, fiind ultima dată când am ales parcurgerea acestuia dintr-o bucată, Bulgaria pe zi şi Turcia noaptea, fiind deja prea bătrâni pentru asemenea experienţe. Pentru a ajunge din România în Turcia am folosit următorul traseu:

Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Razgrad – Târgovişte – Omurtag – Kotel – Yambol – Elhovo – Lesovo – Hamzabeyli – Edirne – Havsa – Uzunkopru – Keşan – Gelibolu – Eceabat – Çanakkale – Ayvacik – Ayvalik – Bergama – Aliaga – Menemen – Izmir – Germencik – Soke – Didim.

A urmat o pauză de relaxare de cinci nopţi la Aquasis şi apoi ne-am continuat drumul de la Didim la Bodrum pentru continuarea vacanţei noastre turceşti.

La terminarea vacanţei ne-am întors în ţară pe acelaşi traseu, cu singura diferenţă că nu am mai ocolit prin Didim, ci am mers direct Bodrum – Soke şi am intrat pe autostrada Aydin – Izmir la Germencik, am traversat apoi cu ferry de 23.15 Canakkale – Kilitbahir, circulând noaptea în Turcia şi trecând vama turco-bulgară de la Hamzabeyli – Lesovo foarte lejer dimineaţa devreme, când se lumina de ziuă. Din cauză că am circulat noaptea şi cu viteză, am reuşit performanţa de a greşi drumul pe la Keşan, făcând dreapta spre Tekirdag, deşi nu aveam nicio treabă pe acolo :D. Nu am fost atentă fiind cu gândul la găsirea unui loc decent pentru a bea o cafea şi nu am văzut un indicator minuscul care m-ar fi trimis în direcţia corectă, plasat, în mod nefericit, în vârful unei grămezi de moloz, în zonă efectuându-se nişte lucrări, iar eu m-am luat după toate maşinile din faţa mea care au virat dreapta spre Istanbul, în timp ce eu trebuia doar să ocolesc lucrarea şi să-mi continui drumul pe direcţia înainte.

Fiind vorba tot despre un hotel nou nouţ acesta nu apărea pe hărţile Google la momentul respectiv, dar aveam o idee destul de clară referitoare la poziţionarea acestuia, astfel că am renunţat la utilizarea GPS-ului pe care mie nu îmi place deloc să mă bazez, nedorind să repet o plimbare pe coclauri la indicaţiile Ioanei cum păţisem recent la Aquasis, şi am preferat să mă orientez după indicatoare, ceea ce s-a dovedit corect şi suficient. Am găsit indicator dreapta spre Titanic din drumul principal D 330 spre Bodrum, apoi urmând un drum relativ nou amenajat, destul de şerpuit până la intrarea în hotel, drumul continuându-se apoi spre viitorul hotel Lujo, aflat deja în construcție, și spre La Blanche Island.

Titanic Deluxe Bodrum este unul din cele mai noi hoteluri de lux din Bodrum, fiind deschis în mai 2016. Se întinde pe o suprafaţă de 80.000 metri pătraţi. Hotelul se află la cincisprezece kilometri de aeroportul Milas din Bodrum, fiind cred cel mai apropiat hotel de aeroport dintre hotelurile de cinci stele, la douăzeci şi cinci kilometri de centrul oraşului Bodrum şi la trei kilometri de Güvercinlik.

Încă din faza de documentare dinaintea alegerii hotelului mi-a plăcut poziţionarea acestuia în pantă, cu o vedere spectaculoasă asupra golfului Güvercinlik. Iniţial m-a surprins puţin aspectul rustic al hotelului, diferit mult de celelalte două hoteluri Titanic din Lara şi Belek, dar pozele din camere şi restul facilităţilor m-au convins că va fi vorba de un hotel elegant cu dotări de lux. Un alt amănunt care mi-a plăcut şi mi-a dat încredere a fost faptul că toate camerele au cel puţin vedere parţială la mare. Mi-a mai plăcut şi faptul că nu există o clădire principală, ci doar trei rânduri de vile, majoritatea P+2, deci scăpam de grija aşteptatului la lift. Bine, în partea dreaptă a resortului mai există şi câteva vile de lux, dar astea sunt doar pentru „premianţi” :D.

Hotelul are 393 de camere de diferite tipuri şi 7 vile, oferind posibilităţi variate de cazare începând cu camerele standard (40 mp), superioare (51 mp), family (54 mp), deluxe (80-85 mp) şi deluxe family suites (90 mp) şi terminând cu vilele Exclusive (200 mp), Superior (300 mp) şi vila prezidenţială (530 mp), practic pentru orice buzunar. Noi am ales o cameră dublă standard, cea mai ieftină, absolut suficientă pentru doi adulţi.

Chiar dacă hotelul este poziţionat în pantă, persoanele cu mobilitate redusă, cei cu copii mici sau cei pur şi simplu mai comozi, aşa ca mine :D, nu trebuie să aibă ezitări în a-l alege, deoarece accesul de la nivelul recepţiei la nivelul fiecărui rând de vile se face simplu şi rapid prin intermediul celor trei scări rulante, ca la mall :)), iar pentru a coborî la restaurantul principal, la piscină şi la plajă există lifturi. Pe durata sejurul meu începuseră să construiască un al treilea lift care făcea legătura între restaurantul principal şi Show Center („amfiteatrul”), devenit cu siguranţă funcţional în scurt timp.

Un alt plus al acestui resort pe care doresc să-l sublinez este vegetaţia incredibil de bine dezvoltată fiind vorba de un hotel nou, care nu avea nici o lună şi jumătate de la deschidere când am ajuns eu acolo. Impresia mea este că hotelul a fost construit cu respectarea mediului înconjurător, salvând tot ce s-a putut din vegetaţia preexistentă. Astfel, am fost absolut uimită când am descoperit pădurea de pini din interiorul resortului, o adevărată oază de verdeaţă, linişte şi relaxare, cu căsuţe pentru păsărele în copaci, cu hamace şi cu foarte multă umbră naturală.

Am prezentat voucherul la intrarea în resort şi imediat ne-a fost permis accesul. Ne-am oprit direct în parcare, ulterior prezentându-ne la recepţie pentru a ne caza. Parcarea era plină de maşini turceşti, maşina noastră fiind singura cu numere româneşti până în ultima zi când a apărut un Audi din Braşov.

Parcarea hotelului este absolut suficientă oferind un număr mare de locuri raportat la numărul de camere. Chiar dacă hotelul era plin de turci, veniţi în marea lor majoritate cu maşunile personale, nu am avut nicio emoţie că nu aş găsi loc liber la întoarcerea din plimbările noastre, când am folosit de fiecare dată maşina, hotelul fiind totuşi destul de izolat.

Pe drumul secundar care face legătura între D 330 şi hoteluri nu am văzut să circule dolmuşuri, astfel cei veniţi cu avionul având varianta mersului pe jos (2-3 kilometri) până în drumul spre Bodrum de unde pot lua microbuz spre centrul oraşului sau taxiul care poate fi solicitat la recepţie.

Există posibilitatea de a parca în parcarea exterioară aflată cumva deasupra recepţiei în apropierea terenurilor de sport sau într-o parcare supraetajată, gen serpentină. Eu am preferat prima variantă. Pentru parcare se folosesc valetii, dar eu sunt obișnuita sa-mi parchez singura mașina.

La check out se lăudau că oferă gratuit spălarea exterioară a maşinilor turiştilor, dar pe noi ne-au „sărit” :D.

Am plecat destul de târziu de la hotelul precedent, drumul de la Didim la Bodrum nu a fost lung, dar a durat destul de mult, deoarece am condus eu şi nu m-am grăbit şi aşa am ajuns la Titanic în jurul prânzului, oricum cu vreo oră înainte de ora oficială de check in.

Recepţia de formă circulară a hotelului nu impresionează prin nimic, este elegantă, dar deloc impunătoare, în comparaţie cu recepţiile altor hoteluri vizitate, gen Royal Holiday Palace, Royal Seginus, Sueno Deluxe Belek, Mardan Palace sau Selectum Luxury Belek. Formalităţile s-au desfăşurat rapid. Am prezentat paşapoartele şi voucherul şi ne-a fost repartizată pe loc camera, am primit cardurile de acces în cameră, cardurile pentru prosoape de plajă şi conceptul ultra all inclusive al hotelului. Hotelul nu foloseşte brăţări pentru identificarea turiştilor. Ei nu folosesc brăţări nici la hotelurile din Lara şi Belek şi ar fi fost chiar culmea să folosească tocmai aici într-un resort atât de izolat. Avantaj: un bronz fără dungi; dezavantaj: un suvenir mai puţin la colecţia personală, oricum destul de bogată :D.

Am fost preluaţi de un bell boy, ne-am urcat într-o maşinuţă electrică şi am mers cu acesta în parcare pentru a recupera bagajele din maşină. A oprit chiar lângă maşina noastră, ar fi fost şi greu să greşească, fiind singur maşină cu numere româneşti, a încărcat valizele şi apoi ne-a condus spre cameră, pe un drum care mi s-a părut foarte lung, practic şerpuind prin tot resortul. Camera noastră se afla în prima vilă din stânga cum priveşti spre are din cel de al treilea rând de vile, primul dinspre mare. Ne-a dus bagajele până în cameră, ne-a urat să avem un sejur plăcut şi a aşteptat recompensa pe care a şi primit-o.

Prima cifră din numărul camerei semnifică poziţionarea în al treilea rând de vile numărătoarea începând de la recepţie, a doua cifră semnifică numărul vilei, prima de la stânga la dreapta, a treia cifră semnifică etajul (1 pentru parter, 2 pentru primul etaj şi 3 pentru etajul al doilea) şi abia ultima cifră reprezentă numărul camerei, ultima cameră pe etaj. Poziţionarea camerei a fost perfectă pentru noi, camerele de la primul etaj aflându-se la nivelul aleii de acces. Pentru cele de la parter am fi avut de coborât pe scările vilei, iar pentru cele de la etajul al doilea am fi avut de urcat.

Am remarcat panoul cu butoane luminoase din stânga ușii, cel verde aprins semnificând solicitarea serviciilor de curățenie, iar cel roșu aprins având semnificația „Nu deranjaţi! ”, vizibile din alee, plus soneria aflată alături, folosirea acestora eliminând deranjul ciocănitului la uşi sau alte surprize.

Camera primită mi-a plăcut şi m-a cucerit de la prima vedere. A fost una din puţinele dăţi când nu am avut nici cea mai mică intenţie de a o schimba, ştiută fiind „pasiunea” mea de a schimba camere în neştire :D. Aici chiar nu am avut niciun motiv.

Intrând în holul camerei mele pe partea dreaptă se afla un dressing foarte încăpător, la deschiderea uşilor acestuia aprinzându-se şi lumina în interior. Acesta era foarte bine compartimentat şi foarte încăpător, cu rafturi şi cu bară cu umeraşe. Dacă existenţa halatelor de baie, a papucilor de unică folosinţă şi a seifului mare şi cu utilizare gratuită erau de aşteptat la un hotel de acest nivel, o surpriză a constituit-o existenţa fierului de călcat şi a unei mese de călcat, serviciile de acest gen fiind de obicei oferite contra cost. Eu nu le-am folosit, pentru că mie nu-mi place să calc nici acasă, dar alţii pot fi interesaţi. Un alt obiect de care m-am ferit tot sejurul a fost cântarul pentru controlarea greutăţii, nedorind să-mi stric buna dispoziţie :D. Pe partea stângă se afla uşa de la baie şi o oglindă, mare, perfectă pentru doamne care îşi puteau admira ţinuta înainte de a ieşi din cameră.

Camera, suficient de mare pentru gustul meu, avea 40 metri pătraţi şi era dotată cu un pat dublu extra large, cu o saltea extrem de confortabilă, încadrat de câte o măsuţă cu blat rotund pe post de noptieră, dar fără sertare, apoi urma o canapea pe care putea dormi şi un adult fără probleme, folosită de mine pentru a-mi înşira hainele. Pe partea opusă patului se afla o masă cu un scaun, având deasupra o oglindă, iar în continuare se afla un corp jos foarte lung pe care noi l-am folosit ca suport de bagaje, pentru a le avea mai la îndemână, chiar dacă ar fi fost loc suficient pentru depozitarea valizelor şi în dressing. Deasupra acestuia, încastrat în perete se afla televizorul cu ecran plat şi cu diagonală mare pentru dimensiunea camerei. Urma un alt corp care adăpostea minibarul, având deasupra setul pentru prepararea ceaiului şi cafelei, cu cană electrică şi o sticlă mare de apă plată, înlocuită zilnic, şi două pahare. Într-un sertar se aflau pliculeţele de ceai, precum şi cele de cafea instant, de lapte praf şi zahăr, linguriţe şi două căni mari de ceai. Minibarul conţinea două doze de bere Efes, câte două doze de Coca Cola, Coca Cola Light, Fanta, Sprite, două sucuri de fructe la cutiuţă de carton cu pai, două sticle mici de apă minerală şi patru sticle de apă plată. Zilnic se completa ceea ce se consuma.

Pardoseala era de gresie, de culoare deschisă, acoperită doar parţial de un covor în nuanţe de albastru şi alb.

Decoraţiile de pe pereţi erau tot aşa în tonuri de alb, bleu şi albastru. Mi-au plăcut şi corpurile de iluminat gen pendul, atârnate de tavanul camerei, care coborau spre nivelul patului, înlocuind una din clasicele veioze.

Balconul

Pot spune cu toată seriozitatea că aici am avut parte de cel mai confortabil balcon din toate cele întâlnite pe unde am umblat. Vedere la mare am mai avut şi prin alte părţi, poate chiar mai spectaculoasă ca aici, dar fotolii tapiţate şi cu multe perne confortabile nu am găsit altundeva. Cum spuneam, balconul, suficient de lung şi de lat, era dotat cu două fotolii, o măsuţă pătrată din lemn şi un uscător pentru costumele de baie.

M-am bucurat de o vedere frumoasă la mare, dar şi la acoperişul rabatabil al restaurantului principal, fără a fi deranjată de mirosul de mâncare, precum şi la grădina îngrijită a hotelului.

Baia

Baia a fost foarte curată, suficient de mare, dar mai ales bine organizată şi „originală”. Mi-a plăcut mult. Chiuveta cu oglindă, oglindă de machiaj şi uscător de păr, precum şi tronul se aflau în prima încăpere, iar cabina de duş de tip walk in era separată de restul băii printr-o uşă de geam mat. Partea care mie mi-a plăcut cel mai mult era geamul transparent care despărţea cabina de duş de cameră, vederea directă putând fi obturată sau nu :p, după dorinţă, prin nişte uşi de lemn, ca nişte obloane. Probabil că o familie cu copii nu ar fi la fel de încântată cum am fost eu de această „transparenţă totală” =)). Dacă în Albena la hotelul Kaliakra Superior aveam doar nişte ochiuri mici dreptunghiulare de geam prin care puteam admira marea din baie în timp ce mă spălam pe dinţi, aici reuşeam mai mult de atât. Cu obloanele deschise şi cu uşa de la cabina de duş deschisă puteam admira marea în timp ce stăteam pe tron. Poate fi considerat un moft sau o fiţă, dar mie mi-a plăcut maxim chestia asta.

Cabina de duş este dotată atât cu duş fix, cât şi cu duş mobil, există şi posibilitatea de a sta aşezat, scurgerea apei a fost perfectă, iar uşa de geam etanşa foarte bine.

Chiar dacă nu există aerisire directă, ventilaţia băii a fost foarte bună, neexistând probleme cu aburii sau mirosurile.

Dacă halatele de baie de culoare gri nu m-au încântat prea mult, deşi erau noi şi dintr-un bumbac de calitate, în schimb, prosoapele albe, noi şi pufoase, de foarte bună calitate mi-au plăcut. Acestea ne-au fost schimbate zilnic, chiar dacă nu le lăsam pe jos.

Baia mai era dotată şi cu consumabile de calitate, cu un miros plăcut de mandarine. Şamponul, gelul de duş, balsamul de păr, loţiunea de corp şi săpunul solid fiind completate zilnic. Am mai primit şi seturi de periuţe şi pastă de dinţi, aparat de ras, pieptene, beţişoare, discuri demachiante şi căşti de duş. Nu ştiu dacă se completau ulterior, deoarece nu le-am folosit, avându-le pe ale mele aduse de acasă.

Curăţenie în cameră s-a făcut zilnic, în prima parte a zilei, aşa cum am solicitat, pentru a-mi putea face liniştită somnul de frumuseţe :D la întoarcerea de la plajă. Atât prosoapele, cât şi lenjeria de pat au fost schimbate în fiecare zi, chiar dacă nu era neapărat necesar. Aici aveau un sistem diferit. Ei schimbau cearşafurile zilnic, by default. Dacă doreai să NU fie schimbate, din motive de ecologie, din dorinţa de a proteja mediul înconjurător şi a reduce consumul inutil de apă etc., atunci aveai la dispoziţie un cartonaş pe care trebuia să-l laşi pe pat, iar camerista doar îţi aranja patul. Sinceră să fiu, eu uitam mereu să pun cartonaşul respectiv, dar nu uitam să las un bănuţ pentru curăţenie, deşi am văzut că la fel de conştiincios şi-a făcut treaba şi în absenţa bacşişului.

Aerul condiţionat în sistem centralizat a funcţionat excelent. Extrem de silenţios, ne-a permis să dormim şi cu el pornit, atunci când ni s-a părut că este prea cald, dar nu a fost cazul în fiecare noapte.

Cunoscând destul de bine zona Bodrumului, staţiunea mea preferată din cele de la Marea Egee pentru clima deosebită, care mie mi-a priit de fiecare dată şi pentru peisajul superb, combinaţia munte-mare fiind spectaculoasă, ştiam că plajele largi cu nisip fin şi intrare lină în mare sunt doar o utopie, astfel că am avut ceva emoţii la acest capitol, a fost un risc asumat, dar am fost convinsă că mă voi descurca indiferent de situaţie.

Fiind vorba de un hotel de lanţ internaţional, cu pretenţii, dar şi cu putere financiară, am contat pe faptul că nu vor precupeţi niciun efort pentru amenajarea unei plaje cât mai accesibile, chiar dacă zona stâncoasă în care este poziţionat hotelul le-a dat şi încă le mai dă destul de furcă şi intuiţia mea a funcţionat perfect şi de această dată, plaja Titanicului mi-a întrecut aşteptările. A fost o plajă perfectă pentru mine, exact pe gustul meu. Dacă şi marea ar fi fost doar puţin mai caldă, aş fi putut spune cu mâna pe inimă că totul a fost minunat.

Dar să revenim la descrierea plajei. Oriunde ai fi cazat, accesul la plaja proprie a hotelului, lungă, dar destul de îngustă pe alocuri, este extrem de simplu. Există trei rânduri de scări rulante între fiecare rând de vile, care pot fi folosite şi pentru urcare, dar şi pentru coborâre, aflate în centrul resortului, în paralel cu acestea existând şi scări fixe, pentru cei mai sportivi sau care doresc să mai ardă din caloriile acumulate după mesele prea îmbelşugate. Pe toată durata de zece zile a sejurului meu scările rulante au funcţionat perfect, fără întreruperi şi fără defecţiuni, iar eu le-am utilizat doar pe acestea. La capătul celei de a treia scări rulante ne aştepta un lift care asigura accesul la nivelul restaurantului principal, pentru a ajunge la plajă mai făceam câţiva paşi şi luam un al doilea lift. Pentru noi a fost chiar mai simplu, deoarece stăteam în primul rând de vile dinspre mare şi mergeam pe alee direct la lift, fără a mai utiliza scările rulante. Cu liftul de la restaurantul principal se poate coborî la piscina principală sau, un etaj mai jos, la plajă. De la lift mai sunt doar puţine trepte de coborât pentru a ajunge direct pe nisip, aşa că efortul depus de noi a fost minim posibil. Tot la acest nivel se află Beach Barul, situat deasupra plajei.

La intrarea pe plajă găsim o vitrină frigorifică plină cu sticle de apă, dar şi duşuri şi cabine de schimb. Nici toaletele nu sunt departe, acestea se află lângă beach bar, sunt foarte curate şi bine întreţinute, fiind dotate cu consumabilele necesare. Au un aspect rustic fiind sub forma unor căbănuţe din lemn.

Pe plajă NU există şezlonguri, ci doar paturi de plajă, grupate câte două în nişte baldachine din fier, cu acoperiş retractabil, după dorinţa fiecăruia şi cu perdeluţe. Aceste baldachine sunt gratuite. Tot baldachine de acest fel există şi pe ponton, dar trebuia să alegi ce vrei, pentru că dacă doreai să ai soare şi să te bronzezi dimineaţa până în prânz trebuia să alegi un baldachin situat pe partea stângă, iar dacă făceai plajă dupăamiaza, trebuia ales unul de pe rândul din dreapta. Frumos, elegant, confortabil, dar cum nimic nu este perfect, aceste baldachine aveau dezavantajul că nu-ţi puteai schimba poziţia în funcţie de soare, aşa cum ai fi putut face cu un şezlong. Noi ajungeam la plajă dimineaţa devreme şi nu am avut probleme cu găsirea unui loc în primul rând pe alese. Plaja fiind îngustă, în stânga pontonului nu încăpea decât un singur rând de baldachine şi toată lumea era fericită că stătea în primul rând :D şi mai avea şi barul aproape. În partea dreaptă a pontonului plaja era puţin mai lată, existând porţiuni cu două, trei sau chiar patru rânduri de baldachine.

La capătul din dreapta al plajei erau nişte pavilioane mai pricopsite, cabane le spuneau ei, acoperite cu stuf, precum şi un ponton cu pavilioane de acelaşi tip. Acestea erau contra cost pentru muritorii de rând şi gratuite pentru cei cazaţi la vile, fiind considerat sectorul VIP. Nefiind o VIP-ă şi neavând pretenţii absurde, nici prin minte nu mi-a trecut să plătesc pentru un asemenea moft. Singurul avantaj al zonei VIP este acela că se afla foarte aproape de Snack Restaurant, iar cei care ocupau locuri în zona respectivă erau serviţi de ospătari cu mâncare şi băutură „la botul calului”, dar luxul se plăteşte.

Plaja era foarte curată, angajaţii având grijă să treacă foarte des pentru a strânge paharele goale şi alte resturi. Pe plajă era doar nisip, surprinzător de fin pentru zona respectivă, evident adus, dar care trebuia completat permanent, deoarece era „spălat” de valuri, o muncă într-adevăr „titanică”, în încercarea grea de a lupta cu natura.

Intrarea în mare este foarte lină şi doar cu nisip, însă pe o distanţă redusă faţă de mal, după care apa se adâncește FOARTE BRUSC. Era ok pentru copilaşi care se puteau juca liniştiţi doar în primii doi trei metri de la mal şi atent supravegheaţi de părinţi, deoarece depăşirea acestei porţiuni devenea periculoasă. Zona cu apă mică, de fapt foarte mică de la mal se distinge clar în fotografii prin diferenţa de culoare a apei mării. Pentru mine, care doresc să pot să înot cât mai repede a fost perfect aşa, dar adâncirea bruscă a mării nu este deloc ok pentru copiii mai mari şi pentru adulţii care nu ştiu să înoate. Aceştia nu au alternative; la mal apa este prea mică pentru ei şi câţiva metri mai departe, apa devine periculos de adâncă, singura opţiune valabilă pentru bălăceală rămânând piscina, oricât de aiurea ar părea să baţi atâta drum pentru a face baie doar în piscină.

Pentru cei mai curajoşi, dar şi buni înotători, exista în larg o platformă pe care se putea face plajă. Puţini se încumetau totuşi să ajungă până acolo.

În perioada 10-19 iunie apa mării a fost mai degrabă răcoroasă, dar acest lucru nu m-a împiedicat să nu fac baie în mare în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, însă nu m-aş fi supărat dacă marea ar fi fost puţin mai caldă :).

Din punctul meu de vedere, plaja a fost de nota 10 şi o voi nota ca atare.

Cei care merg în resorturile turceşti preponderent pentru piscine ar putea fi puţin dezamăgiţi, Titanicul neoferind prea multe piscine. Cu toate acestea însă, nu pot să nu remarc piscina principală şi singura :D, care este cu adevărat spectaculoasă, foarte mare, în genul infinity pool, traversată de un podeţ şi cu o insulă de verdeaţă în partea stângă. Se ajunge la piscină coborând cu liftul panoramic de la nivelul restaurantului sau urcând cu acelaşi lift de la nivelul plajei. Este înconjurată de un număr mare de şezlonguri, suficient în opinia mea, din loc în loc existând şi un fel de leagăne, cum mai văzusem în urmă cu un an la Sueno Deluxe Belek, în care a făcut şi eu nişte poze drăguţe cu piscina şi cu marea în fundal. Şezlongurile de la piscină sunt tot de genul pat, late şi acoperite de saltele groase, confortabile. Umbra este asigurată de umbrele individuale, destul de mici şi de puţine. Barul de la piscină satisface nevoile de hidratare ale celor care frecventează piscina. Aici au loc principalele activităţi de divertisment desfăşurate de echipa de animaţie. Nu am stat deloc la piscină, astfel că nu pot da prea multe detalii, dar cred că fotografiile pe care le voi posta vor fi mai concludente.

Piscina interioară & exterioară aflată în cadrul centrului SPA al hotelului mi-a plăcut mult. Acesta are apă încălzită la 30 grade, o zonă de masaj eficientă pentru cei cu probleme la coloana cervicală. Era liber mai mereu pe acolo. Mi-a plăcut şi zona de relaxare cu paturi comode din imediata apropiere, locul în care mi-am făcut siesta în ultima zi înainte de plecare, când rămăseserăm „homeless-i” după predarea camerei. Piscina interioară se continuă în exterior cu o mică piscină exterioară încălzită şi aceasta, un avantaj important, puţine hoteluri turceşti având piscine exterioare încălzite, tot un infinity pool, efectul fiind chiar mai pregnant de cât la piscina principală aceasta fiind poziţionată şi mai sus deasupra mării.

Nu pun la socoteală piscinele exterioare încălzite aferente vilelor, deoarece la acestea aveau acces doar cei cazaţi acolo.

Aquaparkul

Aquapark este cam mult spus. Pentru adulţi sunt disponibile doar cinci tobogane, destul de banale în opinia mea, într-o culoare gri prea puţin atractivă în comparaţie cu cele în culori vii ale altor hoteluri, dar pe mine prea puţin mă interesau. Nici toboganele albe de la Titanic Golf Belek nu erau cu mult mai interesante, dar tot atrăgeau destui amatori.

Aquaparkul pentru copii este mult mai drăguţ şi mai colorat, are tot cinci tobogane, dar tare haioase, însă acesta este destinat doar copiilor destul de mici.

Tot în zona aquaparkului mai era şi un Splash cu stropitori spre amuzamentul celor mici.

Mâncarea a constituit unul din punctele forte ale hotelului. Înainte de plecare, citisem undeva că hotelul se lăuda că foloseşte doar produse proaspete, nimic congelat, cu excepţia câtorva sortimente de fructe de mare, nimic reciclat, cum din păcate se mai întâmplă pe la all inclusive-uri. Am zâmbit atunci, comentând în sinea mea: „Vezi să nu! ”. Ei bine, după ce am fost acolo, pot spune că au avut dreptate. Toată mâncarea a fost proaspătă, foarte bine gătită de bucătari pricepuţi, totul foarte gustos. Chiar dacă varietatea sortimentală nu a fost la fel de mare ca la Titanic Golf Belek, hotel la care am ajuns un an mai târziu şi am revenit şi anul următor pentru că mi-a plăcut, am găsit mereu prea multe feluri pe gustul meu, iar uneori am regretat că unele din felurile mele preferate s-au repetat abia după o săptămână. Nici vorbă să mă plictisesc de bunătăţile oferite în cele zece zile de sejur.

Micul dejun şi cina le-am luat de fiecare dată la restaurantul principal Parkfora, mai exact pe terasa acestuia, care ne oferea simultan posibilitatea de a fuma, dar şi o vedere spectaculoasă la mare. Nu mă voi apuca să enumăr sumedenia de bunătăţi din care nu ştiam ce să alegem mai întâi, voi posta fotografii cu acestea, ştiu sunt sadică, dar nu-mi pare rău :)). Voi menţiona doar ciorba de burtă excelentă de care am avut parte la cina din prima zi şi fix o săptămână mai târziu, mai bună decât cea mâncată la Delphin Palace un an mai târziu la seara turcească şi mult mai bună decât cea mâncată la Titanicul din Belek, asta din amintirile cele mai recente. Am solicitat suplimentar smântână şi mujdei pe care nu le-am găsit expuse, cum fac mereu la orice restaurant, a fost puţin mai complicat aici, dar m-am descurcat într-o engleză-turcă, produsele fiindu-ne aduse în scurt timp la masă de şeful restaurantului, care apoi în fiecare seară trecea pe la masa noastră pentru a ne întreba dacă este totul ok, dacă mai dorim ceva şi a ne ura poftă bună. Nu am ratat nici aici ocazia de a mă face remarcată :D.

Restaurantul principal era deschis aproape întreaga zi şi chiar şi o parte din noapte :), programul. -meselor fiind următorul: micul dejun – 07.00-11.00; prânzul – 12.30-14.30; cina – 19.00-21.30 şi midnight soup – 24.00-02.00, la aceasta din urmă, recunosc că nu am mers niciodată, ar fi fost mult prea mult :).

Espressoarele de cafea care râşneau boabele de cafea permiţând obţinerea diferitelor sortimente de cafea erau prezente în restaurant şi fiecare se putea servi singur cu specialitatea dorită.

Voi menţiona aici şi Tini – restaurantul pentru copii, unde cei mici puteau mânca micul dejun -08.00-10.00 şi prânzul – 12.00-14.00, chiar adacă nici aici nu am fost să mănânc.

Prânzul l-am luat şi în restaurantul principal, dar mai rar, cel mai des am preferat varianta Snack Restaurantului La Paglia, care între 12.00-16.00 funcţionează ca snack, iar seara (19.00-22.00) ca restaurant a la carte cu specific italian, gratuit, cu rezervare prealabilă, în unele seri aici putându-se asculta şi muzică live. Noi am mâncat doar la prânz, tot în regim a la carte, dar fără rezervare. Se poate comanda dintr-un meniu supa zilei, salate, apoi felul principal, gen hamburger/cheeseburger cu cartofi prăjiţi, diverse feluri de kebap, câteva sortimente de pizza, paste şi desert. Băuturile sunt aceleaşi ca în oricare alt bar din resort.

Legat de acest snack restaurant îmi vin în minte două întâmplări amuzante. Prima a fost legată de un hamburger comandat alături de cartofi prăjiţi. Eu nu am mâncat şi chifla alegând doar chifteaua şi cartofii. Mi-a plăcut foarte mult chiar dacă nu înţelegeam de ce. Mâncasem câteva sute de hamburgeri la viaţa mea fără să mă entuziasmez în mod deosebit, dar aici parcă era altceva. Curiozitatea nu-mi dădea pace, aşa că am intrat şi mi-am băgat nasul pe acolo. Am văzut cum făceau chiftelele din carne tocată proaspătă, nu puneau pe grătar chiftelele congelate ca la toate fast food-urile frecventate de mine până atunci, dar şi după aceea. Acesta era secretul gustului deosebit şi atunci m-au convins că povestea cu mâncarea proaspătă doar din ingrediente necongelate nu era vorbă în vânt.

O altă zi, acelaşi restaurant. Iau eu meniul şi mă gândesc ce să comand şi cum nu mă hotăram ce să aleg, comand câte un Iskender Kebap şi câte o Pizza Supreme pentru fiecare, bere pentru soţul meu şi ayran şi Coca Cola pentru mine. Mi s-a părut mie că ospătarul s-a uitat cam ciudat la mine atunci când a notat comanda, dar nu am dat importanţă. Vin băuturile, fumez eu o ţigară şi apare şi Iskenderul, porţie mare, tare bun, exact cum trebuia să fie, acesta fiind kebapul meu preferat. Nu terminăm noi bine de mâncat, oricum deja ne săturasem, când apare ospătarul cu două pizze mari cât farfuria de abia încăpeau pe masă şi cu un zâmbet larg ne urează să avem poftă. Noi poftă de pizza aveam, pentru că altfel nu comandam, doar că loc nu prea mai era. M-am blocat, deoarece nu mă aşteptam la aşa surpriză. La Aquasis, hotelul la care ne petrecusem prima parte a vacanţei, când comandam pizza la snack primeam doar o felie de pizza, mai puţin de un sfert, nicidecum una întreagă ca aici. Mi-am aprins o ţigară şi mă tot gândeam cum să depăşesc momentul penibil. Am cerut ketchup picant şi mi-au fost aduse câteva pliculeţe într-un vas pe pat de cuburi de greaţă. Ei mi-au adus şi maioneză şi muştar, dar astea îmi mai lipseau. Soţul s-a enervat când a văzut că s-au strâns vreo doi trei ospătari, şuşotind între ei şi privind insistent spre masa noastră. Ăştia fac pariuri pe seama noastră! îmi zice enervat, propunându-mi să ne ridicăm şi să plecăm pur şi simplu, dacă tot ne-am făcut de râs şi să nu mai călcăm pe acolo până la finalul sejurului. Neah... nu le dau eu satisfacţie ăstora. Acum, dacă tot am comis-o, să mergem până la capăt. Am abordat cu curaj pizza imensă, dar foarte gustoasă. Cu mari eforturi am reuşit să o dovedesc şi îmi pare rău că nu am imortalizat feţele ospătarilor la vederea farfuriei mele goale. Soţul meu a abandonat lupta când a ajuns pe la jumătate. Este inutil să precizez faptul că în acea zi nu am mai mers la cină. Concluzia: un singur fel de mâncare este mai mult decât suficient la acest restaurant, porţiile fiind foarte mari.

La capătul din dreapta al plajei puteam mânca de prânz la Çadir Restaurant, cu program 12.30-16.00. meniul era simplu: gozleme cu diverse umpluturi la alegere, pide (pizza turcească) în diverse variante şi plăcintă cu brânză, asemănătoare ca aspect plăcintei dobrogene de la noi. Puteam comanda singuri mergând la turcoaica şefă peste gozleme, la cel care cocea pide la cuptor sau puteam să comandăm la ospătar cele dorite, împreună cu băuturile. Şi aici ne-am cam făcut de cap, fiind mari amatori de gozleme, dar mai cu măsură, deşi venisem hotărâţi să recuperăm gozlemele pe care nu le-am mâncat la Aquasis din cauză că nu exista încă acel cort turcesc amintit în concept.

Hotelul avea şi câteva restaurante a la carte cu specific turcesc, italienesc şi peşte şi fructe de mare la care puteam merge seara (19.00-22.00), gratuit, dar cu rezervare, însă nu am reuşit să-mi conving soţul să mergem măcar la cel turcesc. Mai era şi un restaurant a la carte mai de fiţe, The Beef Club Restaurant, cu fripturi de vită şi alte sofisticării, contra cost şi The Club Restaurant unde se putea mânca micul dejun sau prânzul, 08.00-15.00, doar contra cost, de gratuitate beneficiind doar VIP-urile.

O surpriză dulce, accesibilă oricui, cu un program „criminal” all day long, 11.00-23.00, a fost Bodrum Patisseria, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, cât timp îţi creştea instantaneu glicemia din secunda în care îi treceai pragul. Am fost o singură dată acolo într-o seară, m-am abţinut cât am putut, am suferit, am evitat să intru a doua oară, chiar dacă mi-a plăcut terasa cu vedere panoramică la mare. Nu recomand pofticioşilor :).

Cu acelaşi program foarte lung, 11.00-23.00, era şi Gelateria, unde găseam cât era ziua de lungă îngheţată turcească în diverse sortimente, la cornet sau la farfurie, şi waffle cu toppinguri variate. Pe asta chiar nu puteam să o ocolesc nici dacă aş fi vrut, pentru că o puseseră în drumul meu spre cafeneaua turcească unde poposeam aproape în fiecare seară după cină la un ceai turcesc şi/sau la o cafea turcească.

Voi încheia capitolul „mâncătorii” cu precizarea că hotelul oferă posibilitatea de a comanda mâncare în cameră dintr-un meniu prestabilit, room service-ul fiind gratuit noaptea, între 02.00-06.00 şi contra cost în rest. Nu am avut nevoie, pentru că noaptea eu dorm şi oricum mănânc destul în restul zilei :D.

Conceptul hotelului, numit High Class All Inclusive, de fapt un ultra all inclusive căruia nu am avut ce să-i reproşez, cuprindea multe băuturi de import, chiar şi unele mărci premium, doar la Sueno Deluxe Belek găsind mai multe ca aici şi la Gural Premier Belek şi la Selectum Luxury Belek, cam tot la fel, oricum mai multe ca la Titanic Golf Belek, precum şi un bar deschis non stop. Am prins şi aici, la fel ca şi la Gural Belek trei luni mai târziu o ofertă promoţională prin care whiskey-urile vechi de 21 ani erau gratuite, dar, ghinion! pe noi nu ne-a interesat oferta, noi preferând să bem altceva.

Un plus al acestui hotel îl constituie faptul că toate aceste băuturi de import, indiferent că erau mărci standard sau premium, erau expuse şi disponibile la toate barurile din resort, nu doar la lobby bar, puţine hoteluri oferind această facilitate. La barul de la plajă şi la cel de la piscină băuturile erau servite în pahare de carton de unică folosinţă, de diverse mărimi în funcţie de băutura solicitată. La restul barurilor se foloseau pahare de sticlă. În plus, la orice băutură comandată, aduceau din proprie iniţiativă boluri cu mixuri de alune, fistic, migdale şi cu floricele.

Voi enumera doar barurile existente în resort, precizând şi programul acestora:

-Panorama Lobby Bar – singurul bar deschis non stop; se află în cadrul recepţiei. L-am vizitat foarte rar, mai mult ziua când aveam drum pe acolo, fiind prea departe de camera noastră. Mi-a plăcut meniul de cocktailuri originale oferit de acesta, unele noutăţi absolute pentru mine.

-Irish Pub/Sport Bar – 16.00-24.00 – mie nu mi-a plăcut atmosfera, toţi clienţii manifestându-se zgomotos în timp ce urmăreau meciurile de fotbal de la Euro.

-Bebek Kahvesi – 10.00-23.00 – cafeneaua turcească, unde treceam seara după cină să beau o cafea turcească excelentă, doar eu, pentru că soţul nu bea cafea nici dimineaţa; primeam de fiecare dată un fursec pe farfurioară lângă ceşcuţa de cafea şi un pahar de apă rece alături.

-Bodrum Lounge Bar – 10.00-23.00, a fost barul nostru preferat unde ne petreceam serile.

-Show Bar/Disco Bar – 21.30-02.30, era barul de la Show Center, locul unde se desfăşurau spectacolele de seară, continuând apoi cu muzică şi dans.

-Game Bar – 18.00-24-00.

-Aqua Bar – 10.00-18.00 era barul de la tobogane

-BeFine Vitamin Bar – 10.00-18.00, era barul de la Centrul SPA, prea soft şi prea sănătos pentru mine :D.

-Green Pool Bar – 10.00-18.00 – era barul de la piscină, util celor care îşi petreceau timpul acolo, eu l-am vizitat o singură dată.

-Turkuaz Beach Bar – 10.00-18.00 – era barul de la plajă, perfect pentru noi care ne petreceam mare parte din zi pe plajă.

-VIP Cabana Bar – 10.00-18.00 deservea doar sectorul VIP, noi nu aveam acces, dar nici nu ne-a interesat.

BeFine Spa – Centrul SPA al resortului, foarte bine dotat şi cu o atmosferă plăcută relaxantă. Permite accesul gratuit la saună, baie de aburi, grota cu gheaţă, hammam. Doar Masajeleşi tratamentele se plătesc. Tot aici se află piscina interioară încălzită care se continuă şi în exterior, sala de fitness cu aparate de ultimă generaţie de la nu mai ştiu ce firmă renumită, precum şi o cameră de relaxare, cu o terasă drăguţă.

Entertainment

Activităţile echipei de animaţie sunt aceleaşi ca peste tot. Pe mine nu m-au interesat niciodată, dar şi aici turiştii erau invitaţi să participe la diverse activităţi, jocuri şi concursuri.

Doritorii de sport aveau la dispoziţie terenuri de tenis, unde doar echipamentul şi nocturna se plăteau.

Unul din punctele forte ale Titanicului îl constituie spectacolele de seară super super profi. Mă aşteptam ca acestea să fie mult peste medie după ce asistasem la câteva spectacole la Titanicul din Lara, din balcon, eu fiind cazată la Delphinul de alături, dar spectacolele şi concertele de aici mi-au întrecut aşteptările. Am petrecut nouă nopţi la Titanic şi mi-a plăcut că programul de seară nu s-a repetat după o săptămână, mereu fiind altceva nou.

De la un singur concert am plecat după aproape o jumătate de oră, timp în care nu am înţeles nimic şi m-am simţit cumva discriminată. Era invitat să cânte un cântăreţ turc foarte apreciat de turiştii turci majoritari în hotel şi care îi ştiau pe de rost toate melodiile. Nu am reţinut cum îl chema, semăna puţin cu Julio Iglesias când era mai tânăr, dar noi glumeam că o fi vreun Gică Petrescu de-al lor. Prezentatorul show-ului a vorbit exclusiv în limba turcă, apoi cântăreţul a făcut glume cu cei din public, glume la care toată lumea râdea, mai puţin noi şi moldovenii de la masa de alături care ne uitam ca proştii unii la alţii fără să înţelegem ceva. Spectacolul a fost frumos, muzica mi-a plăcut, publicul a cântat alături de respectivul, dar eu m-am simţit în plus şi am preferat să cedez masa unora care să se bucure cu adevărat de prestaţia vedetei respective. Această excepţie însă nu scade cu nimic calitatea şi nivelul spectacolelor de la Titanic.

Game Room

Sala de jocuri electronice şi nu numai era spaţioasă şi bine dotată, dar contra cost, fiecare atracţie costa la vremea respectivă 5 lire turceşti, putând plăti şi cu cardul de la cameră. Şi aici turiştii VIP beneficiau de gratuitate.

Tini Kids Club

Mi-a plăcut mult clubul pentru copii, foarte bine dotat cu jucării de tot felul şi cu personal tânăr şi prietenos, vorbitor de mai multe limbi străine. Activităţile în care erau antrenaţi micuţii, pe grupe de vârstă, se desfăşurau atât în încăperile clubului, cât şi la locul de joacă. Exista un restaurant pentru cei mici, toalete adaptate vârstei acestora, cu obiecte sanitare de mici dimensiuni, erau vitrine frigorifice cu apă plată, dar şi frigidere cu borcănele cu mâncare pentru bebeluşi. Mi-a mai plăcut şi faptul că seara minidisco se desfăşura la locul de joacă fără a-i deranja pe adulţii care doreau să participe la spectacolele de seară de la Show Center.

Internet wireless

Am beneficiat de internet de mare viteză, gratuit, pe aproape întreaga suprafaţă a resortului, acesta funcţionând perfect inclusiv în cameră. Plaja a fost singurul loc unde semnalul a fost fluctuant şi adesea se pierdea, dar dacă aveam nevoie de net fugeam până la barul de la plajă, luam o cafea ceva, mai butonam telefonul şi apoi reveneam la plajă.

Relaxare

Pe lângă relaxarea oferită la centrul SPA, Titanicul mai are o oază de linişte, răcoare şi verdeaţă – o mică pădurice de pini, situată în partea dreaptă a resortului în apropierea plajei, unde se pot petrece clipe plăcute la umbră într-un hamac ascultând doar ciripitul păsărelelor.

Nu regret deloc alegerea acestui hotel nou nouţ, dar făcând parte dintr-un lanţ internaţional de renume. Chiar dacă hotelul se afla la început de drum la data vizitei mele acolo fiind deschis de doar câteva săptămâni prin condiţiile de cazare şi prin nivelul serviciilor oferite mie mi-a întrecut aşteptările. M-am bucurat să găsesc în Bodrum serviciile cu care eram obişnuită în Antalya, totul într-un peisaj mult mai frumos şi pot spune chiar că hotelul este peste multe hoteluri din Antalya. Fiind în primul an de funcţionare, am beneficiat de un preţ promoţional, am profitat şi de perioada de început de sezon în Bodrum, dar oricum hotelul a avut pentru mine un raport calitate preţ excelent. Dacă ar fi să fac o comparaţie cu primul hotel din această vacanţă, la Titanic am plătit ceva mai mult ca la Aquasis, însă am primit mult mai mult, raportul calitate preţ fiind mult mai bun la Titanic.

Am fost încântată de fiecare zi petrecută aici. Recomand hotelul cu toată încrederea fiind un hotel la care aş reveni oricând cu drag.

---

VIZUALIZĂRI: 2609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI