GRAD SATISFACȚIE
Therme Bucuresti - partea a treia
Pentru cei care se asteapta sa povestesc ceva de la Therme Elysium, dezamagirea va fi la fel de mare ca si a mea ca nu am putut sa ajung acolo. Sedinta de la scoala s-a prelungit si planurile mele s-au decalat.
Am plecat cu o intarziere de o juma de ora si am ajuns la 20.40 si am bifat ceasurile. Echipamentul era pregatit, 2 rucsace, pungi pentru slipi + prosoape, papuci si prosoape, telefon pt. poze. Loc de parcare am gasit destul de aproape de intrare.
Am intrat, de data asta am cerut 2 dulapuri in apropiere unul de celalalt, diferenta celor doua numere scrise pe ceasuri era un nr. divizibil cu 2, format dintr-o singura cifra, iar radical din suma lor dadea exact 101,8037. Retinand acest numar urma sa imi dau seama care sunt dulapurile mele in caz ca pierdeam o bratara sau doua.
Cum eram familiarizati cu locul respectiv am stiut imediat ca trebuie sa mergem in piscina cu valuri sa ne incalzim deoarece temperatura mediului ambient era mai scazuta cu ceva grade ca data trecuta. Apa din piscina era perfecta. Cantitatea de persoane repartizata/ metru cub de apa era nesemnificativa in comparatie cu ro max admis asa ca am putut sa ne facem de cap in piscina. Mai ales ca erau o gramada de bureti colorati “baghete” care pluteau liber prin apa, am calculat ca vreo 4-5 sunt suficienti sa ma sustina la suprafata. Am plutit in deriva minut in sir, in timp ce valurile isi faceau de cap si ma purtau in staga si in dreapta ca pe o coaja de nuca in mijlocul furtunii. Era o deriva placuta, mai ales ca in fundal rasuna o muzica relaxanta (Bon Jovi - Always). In cele din urma am esuat la mal unde apa are decat 10cm si am fost insfacat de un pirat (fiul meu) care nu s-a lasat si m-a dus la cel mai inalt tobogan. Si nu m-a lasat pana nu nu m-am dat de cateva zeci de ori, cu mici pauze de relaxare (incalzire) de cateva minute. Pe scari era “racorica” asa ca daca era ceva coada la tobogane deja tremuram. Ca sa faca economie la intretinere sau pentru ca era sfarsit de program, “banditii” au inchis coloriferele, pentru ca au vazut ca nu mai ninge afara, ba chiar erau 6-7 grade! Adrenalina era cea care ma incalzea si urcatul pe scari.
Dupa cateva ture pe toboganul de nocturna, care nu imi mai da fiori nici daca merg cu spatele, invartindu-ma in toate felurile, a sosit momentul sa fiu aruncat pe toboganul luminos. Prima tura a fost relativ usoara, lumina aproape alba, am ajuns cu bine jos si in cateva minute eram iar sus. Piratul a gasit ecranul de configurare de lumini si muzica si a inceput sa umble pe la setari. Acum sa te vad!
Am pornit-o la vale asa de repede ca nu am mai apucat sa spun rugaciunea si luminitele au inceput sa se schimbe asa de repede ca nu mai stiam unde e stanga si unde e dreapta sau daca urc sau cobor de aveam impresia ca o sa ma ciocnesc de un zid si o sa vad stele verzi. Ca sa nu mai spun ca la programul asta debitul apei e mai mare asa ca ajungi jos in picaj.
La urmatoarea tura a fost alt program, cred ca ceva cu Formula 1, ca se auzea ca la masinile de curse cand acceleram (fara motor), in cadere libera, am ajuns cu bine jos si de data asta.
In ultima parte a urmat sa o incasez si pe toboganul verde (unde mergi cu spatele). Cum colacele erau un pic cam dezumflate, la aterizarea finala fundul meu s-a strecurat afara din zona sigura ca sa faca o gaura in tabla toboganului.
Pentru final cu senzatii tari a urmat sa ma dau singur cu un colac rotund (pana acum a fost la dublu). Am pornit la vale cu viteza sporita (cred ca baiatul de la capul toboganului mi-a dat putin avant. (Sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Fir-ai al naibii de simpatic!). A urmat o decolare periculoasa, dar si o aterizare perfecta cu fundul in zona de siguranta a colacului :). Nu-mi mai ramanea decat sa nu ma tamponez de zona de sus si sa ajung cu bine jos, cu spatele, cu grija sa nu dau o directa cu capul in lateralele de sustinere ale toboganelor. Am ajuns cu bine jos si de data asta si m-am indreptat direct catre piscina cu valuri care nu mai avea valuri. Asa e mai bine, poti sa plutesti si mai lejer.
Si acum cateva aspecte negative:
- baietii de la tobogane nu mai asteapta sa se faca verde la semafor si trimit colacele mai des decat ar trebui... (imi inchipui ce e cand e plin si coada pe acolo)
- In zona de coborare de la cele 3 tobogane cu traseu comun e foarte multa apa pe jos, asta pentru ca nu are nici o inclinare si nu se scurge apa
- cele 3 tobogane paralele au zone unde nu sunt bine tocite zonele de imbinare si mai agata din cand in cand. De asemenea, viteza e cam mare la sosire, risti sa deraiezi in alt culoar sau sa te lovesti de laterale.
- toboganul rosu (palnia) inca nu era functional. De data asta au pus un scaun in semn de blocare acces.
- nevasta-mea a stat la Palmieri in timp ce eu am fost tarat pe tobogane, ea scapand doar cu 3 ture pe toboganul intunecos. Data viitoare o sa o dam pe cel luminos sa vezi ce radem :)
- apa din piscina de bebelusi era mai calda decat cea cu valuri si nu avea decat 15cm iar burta mea nu era complet acoperita de apa. (mamici si bebelusi nu erau in zona in timpul probei, deci rog organizatia de femei sa nu ia masuri contra mea);
- timpul s-a scurs prea repede;
- unele poze mi-au iesit ”tremurate” pentru ca nu au oprit valurile cand facem poze
- “salvamarii” de la piscine fluierau prea tare pentru urechile mele, puteau sa strige si ei “Bai Cristiiiiiiiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiiiiiii iiiiiiiiiiii”...
Gata!
Trimis de mugur007 in 30.01.16 19:37:27
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mugur007); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.60591000 N, 26.08524400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna treaba )... am servit cafeaua cu partea a treia din Therme... cred ca pentru un inceput de saptamana e o stare perfecta de bine sa citesti articolul... La naiba, e luni, acum mi-am dat seama )))...
Felicitari pentru detalii. Ultimele detalii negative sunt FOARTE NEGATIVE )... probabil sunt de luat in calcul pe viitor
@Cristi. I: ps: sa mearga bine la toata lumea toata saptamana . Cristiiiiiiii!!! Acum am vazut legatura. Cred ca se distreaza toti Cristiiiiiii!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Therme Bucureşti] Sa nu va luati prosop alb, ca veti ramane fara el ca si mine! — scris în 27.10.24 de ux136109 din RâMNICU VâLCEA - nu recomandă
- Oct.2024 Zi liberă — scris în 22.10.24 de ux136077 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 O zi perfecta la Therme Bucuresti — scris în 29.08.23 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Mare pacat ca e condus de cine nu a fost vreodata la un SPA din Austria — scris în 21.10.22 de ux127494 din BUCURESTI
- Aug.2022 Vrei relaxare zici Therme si ti-ai facut ziua mai frumoasa — scris în 20.09.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Dezamăgire la Therme — scris în 20.08.21 de ux122040 din BUCUREșTI
- Jul.2021 Platit la greu cu LIPSA DE RESPECT pe langa banii prea multi — scris în 15.07.21 de ux120903 din BUCUREșTI - nu recomandă