ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.11.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
NOV-2014
DURATA: 2 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

AmFostAcolo! La TTR... sau invers :)

TIPĂREȘTE

În general după fiecare TTR, prezint câteva idei, fapte, concluzii care se impun după acest eveniment care se dorește a fi cel mai important pe piața de turism din România, pentru perioada de iarnă-primăvară.

Nu mă consider un specialist în acest domeniu, din acest punct de vedere observațiile mele sunt poate subiective, ale unui om pasionat de turism, care își dorește ca România să exploateze la maxim toate formele de turism de care beneficiază, cu mai multă determinare și dorință de a pune înaintea câștigului material, satisfacția clientului, bucuria de a se îndrăgosti de un loc și de a nu mai dori niciodată să plece de acolo.

Târgul de Turism al României este împărțit în două ediții. De primăvară și de toamnă. Fiecare ediție are target-ul ei pe segmente de vacanță și destinații, chiar dacă obiectivele practic sunt aceleași. El este destinat atât jucătorilor pe piața din turism, acolo unde au loc așa numitele B2B (business-to-business) între tour-operatori și alte agenții mai mici sau nou intrate pe piață, pentru contracte, parteneriate, etc și B2C (business-to-consumer) tranzacții între agenții și consumatori, adică noi cei care căutăm oferte turistice avantajoase.

Acum, după ediția din acest an a TTR s-a pus în discuție necesitatea împărțirii acestui Târg în două ediții, o parte dintre specialiștii în turism afirmând că o singură ediție, organizată în primăvară ar fi suficient, asigurând pe deplin îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse, atât pe partea de contractare cât mai ales pe partea de vânzări. Lipsa interesului pentru ediția din toamnă s-a văzut cu ochiul liber, față de ediția din primăvară când TTR avea alocată o suprafață de 16.000 mp, acum ea s-a înjumătățit, fiind doar de 8.000 mp unde și-au împărțit standurile aproape 250 de companii, față de peste 300 câte au fost în primăvară. Prezența internațională s-a concretizat prin participarea a 14 țări, față de 24 câte au fost în primăvară. În ceea ce privește numărul de turiști, dacă la ediția din primăvară au fost în jur de 30.000, acum numărul lor s-a redus la mai puțin de jumătate, după estimările gazdelor, însă în acest sens vom aștepta comunicatul oficial cu datele exacte. Deci, credeți că este mai bine ca TTR să aibă o singură ediție, de preferat primăvara, înainte de vacanța de vară, sau este necesară păstrarea aceluiași format?

M-am bucurat să revăd la datorie touroperatorii deja cu tradiție, dar m-am întristat să constat absența multor nume grele, care probabil ar mai fi completat catalogul ofertelor prezentate. Mi-a plăcut să constat aglomerația de la standurile dedicate segmentelor de croazieră, semn că turiștii au înțeles că o vacanță pe o navă poate fi mult mai ieftină decât una organizată într-o capitală europeană, în plus, având posibilitatea de a vedea și cunoaște trei, patru sau mai multe țări în funcție de durata sejurului la bordul unei nave. Prețul pentru o astfel de călătorie pornește de la 99 euro de persoană, pentru 4 nopți.

Au dispărut ofertele tip „5 euro” ca cele de anul trecut, unde turistul afla că trebuie să plătească câteva sute de euro în plus pentru a beneficia de ea, anul acesta fiind ceva mai realiste, cu first booking sau early booking, ele porneau de la 75 euro/pers. pentru o săptămână în Austria sau 217 euro/pers. pentru un sejur de Revelion cu durată de 5 zile în Atena.

Standul Asociației Litoral – Delta Dunării a fost și de această data animat de fetele frumoase de la Fashion Luxury Events, în fiecare zi de Târg (cu excepția zilei de duminică), ele plimbându-se prin pavilioanele complexului promovând Mamaia prin broșurile de prezentare a stațiunii si broșura de nightlife Mamaia – Party til dawn. Au urmat prezentări de modă ale unor cunoscuți designeri, printre care și Cătălin Botezatu, dar și un show susținut de Axenia pe muzica binecunoscutului Laurențiu Duță.

Partea de turism rural și cultural a fost prezentă să de această data prin ANTREC România, care militează pentru o cunoaștere mai bună a resurselor rurale și o creștere în valoare a regiunilor mai slab promovate, cu potențial deosebit cultural - tradițional sau arhitectonic.

Dar cu siguranță cea mai frumoasă surpriză din acest an, a fost apariția standului AmFostAcolo.ro, după o pauză de mai bine de doi ani, cel mai important site de impresii turistice din România, dar și din diaspora, că tot se poartă termenul în această perioadă :).

Două zile m-am întâlnit cu o mulțime de oameni minunați, unii dintre ei veniți de la sute de km pentru a ne cunoaște unii cu alții, standul AFA fiind unul dintre cele mai aglomerate standuri din C2, iar asta nu o spun eu, ci vizitatorii care s-au oprit să schimbe impresii cu noi.

Am cunoscut utilizatori noi, care doar au citit, recunoscând faptul că AFA este o lectură obligatorie înainte de alegerea unei destinații, fie că vorbim de o unitate de cazare sau de o regiune turistică, un site complet, echilibrat și echidistant, care si-a propus să devină consilierul permanent de vacanță prin impresiile și mediile care sunt luate în considerare pentru o clasificare a unităților hoteliere în funcție gradul de satisfacție și note.

Mulți dintre vizitatori, văzând standul AFA exclamau: “Uite Gigel, vezi AFA, ce citim noi”, sau „Lenuța, privește ce scrie aici – AmFostAcolo.ro! Ți-e cunoscut?” Și zâmbeau complice plecând mai departe. Mulți au promis că vor scrie, mulți l-au felicitat pe părintele AFA pentru idee și pentru încăpățânarea de a nu da înapoi nici măcar atunci când patronii unităților de cazare sunt furioși pe site. Am recunoscut useri cu vechime pe site care n-au mai scris o perioadă din diferite motive, mi-ar place să cred că ele au dispărut și vor reveni pe site, cu impresii cât mai curând.

Si încă o noutate pentru TTR :). Am descoperit pe un geam un cod QR, unde mi-am pus telefonul și ce credeți că s-a întâmplat? Am fost redirecționat către standul AmFostAcolo.ro, unde am primit un cadou cu lucruri utile pentru călătorie, personalizate. Excelentă idee!

Ar fi multe de povestit despre TTR, am ales versiunea de relatare mai soft, prietenească, în ton cu spiritul AFA, sunt convins că veți aduce completări prin experiențele personale de la fața locului, însă până atunci, ca oameni nu neapărat profesioniști în turism, puteți răspunde la întrebarea unei colege din domeniul turistic: credeți că sunt necesare două ediții ale TTR? Cu argumente pro sau contra.

Vacanțe frumoase!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 20.11.14 12:51:20
Validat / Publicat: 20.11.14 15:25:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1664 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Standul Tui Travel
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

haiduc
[21.11.14 13:00:58]
»

@pepsi70ro -

Multumiri ca ne-ai dat ocazia sa vizitam TTR.

Poate data viitoare se va instala o camera live pe site-ul AFA pentru cei care nu pot sa ajunga la TTR.

Ca bonus poate sa fie si o camera live pentru standul Asociatiei Litoral-Delta Dunarii. :-))

Ai primit si votul meu.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[21.11.14 18:47:28]
»

@haiduc - Bună idee!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[22.11.14 00:00:35]
»

Si totuși nimeni nu răspunde la întrebarea din finalul articolului?

ariciu
[22.11.14 11:41:17]
»

@pepsi70ro -

Si totuşi nimeni nu răspunde la întrebarea din finalul articolului?

Bine răspund eu, din punct de vedere al unui user AFA care a fost în fiecare zi prezent acolo, nu din obligaţie, ci din plăcere. Poate nu sunt necesare două ediţii ale TTR-ului, dar sunt atât de bine-veniteee!! Dar, eu nu vorbesc acum din punct de vedere al turistului, ci din punct de vedere al unui afa-ist. Se acceptă şi opinia mea?

Pe mine (şi nu numai pe mine, vezi colegul @vlado2)... m-a scos din amorţeală, am chef iar de scris, de interacţionat cu ceilalţi colegi, votez, scriu ecouri (până la târg ajunsesem doar să citesc, uneori, mărturisesc, chiar nelogată)... dar... nu mi-am cumpărat nicio vacanţă de la TTR... ))

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
le_maitre
[22.11.14 21:01:38]
»

@pepsi70ro - Fain şi atotcuprinzător review!!!

Iacătă cum survine şi un răspuns la întrebarea finală: fac şi eu ca Gică Hagi... am mai spus-o şi aici .

În viziunea-mi sunt binevenite două ediţii în condiţiile în care la ediţia de toamnă-iarna lumea se pregăteşte de Revelioane (schiuri, city-break-uri, vreo exotică, etc), respectiv la cel din primăvară discutăm de febra pregătirii unei vacanţe la mare, poate un Disneyland... pentru fiecare toţi vizitatorii-viitori turişti căutând vreun Early-Booking cât mai convenabil.

Totuşi, prezenţa destul de redusă a vizitatorilor, faţă de ceea ce mă aşteptam să fie, poate fi pusă şi pe seama faptului că mulţi au deja antamate excursiile/sejururile pentru sfârşitul de an, sau poate le caută, de acasă, în mediul online.

În rest... despre standul şi prezenţa AFA la târg, pentru a nu repeta ce-am menţionat pe firul dedicat mai zic aşa: I Like a lot P10 & P15!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
roth
[22.11.14 21:49:35]
»

@ Salutari all si pe aceasta cale

Asa, privind la poze si citind impresii mai alin si eu dorul de unii/altii... nu a fost sa pot ajunge decat in prima zi dar... promit ca ma fac eu mare si la urmatoarea editie schimb tactica.

Frumosi cu totii, oameni cu inimi mari si asta se vede in fiecare pozacu AFA-isti.

Multam @pepsi pentru pozele minunate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[23.11.14 10:39:49]
»

@pepsi70ro -

…credeți că sunt necesare două ediții ale TTR?

Pentru mine asta este o întrebare foarte dificilă. Specialiştii, profesioniştii în domeniul turistic poate că ar avea ce să răspundă, iar argumentele lor cu siguranţă ar atârna mai greu.

Eu... de o vreme, merg la târg în fiecare an, o dată pe an. Mă plimb, iau câte un pliant, dar nu achiziţionez niciodată nimic de la târg. E prea mare vacarmul pentru a fi în stare să hotărăsc ceva acolo, în grabă, pentru a prinde cine ştie ce reducere. Acasă, în linişte, stabilesc destinaţia, studiez ofertele mai multor agenţii pentru destinaţia dorită, analizez programul fiecăreia, apoi hotărăsc ce program aleg. Eu aleg programe şi nu agenţii. Este adevărat că prefer să tratez direct cu turoperatorii şi nu mă interesează micile firme de turism (existente în Bucureşti aproape la fiecare parter de bloc).

La târgul din primăvară, ştiind că vom dori să mergem spre toamnă în Malta, ne-am oprit la standul agenţiei cu pricina. N-o mai amintesc pentru că iar dau de belea.

Surpriza a fost că - zâmbitoare şi deosebit de amabile - domnişoarele ne supuneau atenţiei doar cele mai scumpe oferte şi acelea numai cu mic dejun. De la agenţie (aceeaşi agenţie pe care nu o numesc în clar, dar care deţine exclusivitatea pe Malta) am achiziţionat programul dorit cu mult mai ieftin (şi cu demipensiune). Atunci care mai e raţiunea să merg la târg?

Aaa, acum, în toamnă, a fost cu totul altceva. Prezenţa AFA a fost şi pentru mine o bucurie, totodată şansa de a reîntâlni vechi cunoştinţe şi de a cunoaşte oameni noi. Regret că actualele probleme din viaţa mea nu mi-au permis să rămân acolo decât câteva ore.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
haiduc, iulianic, roth
Alte impresii din această RUBRICĂTârguri şi expoziţii turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060343027114868 sec
    ecranul dvs: 1 x 1