GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru prețul plătit, nu ne așteptam la mare lucru, așa că surpriza pe care ne-a făcut-o Sunrise a fost și mai plăcută.
Am plecat dimineața pe la ora 08:00 pe traseul București-Giurgiu-Ruse-Varna și la ora 11:00 parcam mașina în fața unuia dintre mallurile din Varna, pentru o binemeritată pauză de cafea. Drumul a fost bun spre foarte bun, cu excepția podului (se lucrează pe partea românească și este un semafor la care stai câteva minute) și a unei porțiuni de autostradă mai peticită (în cunoscutul stil balcanic).
După binemeritata pauză, am plecat spre sud, Obzor aflându-se (după cum probabil știți) cam la jumătatea distanței dintre Varna și Burgas (cele mai reprezentative orașe de pe coasta bulgărească a Mării Negre).
La 12:30 am trecut de bariera complexului de apartamente Sunrise, am lăsat mașina pe unul dintre locurile libere (muuuulte!) și am mers la recepție. Cinci minute mai târziu, primeam brățările, cheile unui apartament și cardurile pentru a închiria prosoape de la piscină, asta deși oficial cazarea începe la ora 14:00.
Am primit un apartament imens în clădirea 4 (unde se află și recepția) la etajul 5 (de fapt 6 după cum îl numesc bulgarii, la care parterul este 1), care avea cam 100 de metri pătrați, cu 2 dormitoare, living cu bucătărie, o baie cu cadă și o baie de serviciu. Pe lângă asta, am avut două balcoane foarte mari, unul cu vedere la piscină și celălalt cu vedere la... mare! Deși nu plătisem pentru vederea la mare, se pare că a fost un bonus din partea celor de la Sunrise.
Și să trecem la... treabă!
Haideți să vă detaliez ce înseamnă conceptul all inclusive la Sunrise:
MICUL DEJUN - se servește între 07:30 și 10:00 la restaurantul principal care se află în clădirea 2 și este extrem de diversificat (clătite, ouă preparate în mai multe feluri, bacon prăjit, cârnăciori, crenwurști, diferite tipuri de brânză, croissante, chec, numeroase feluri de dulceață și creme de ciocolată sau vanilie, pâine albă/neagră cu/fără semințe, cereale, precum și destule fructe) la care se adaugă desigur cafea, lapte, variate pliculețe de ceai, băuturi răcoritoare necarbogazoase și apă plată.
Pentru cei care se trezesc târziu, există opțiunea să ia micul dejun pe terasa restaurantului sau la snack bar, unde se există croissante, cafea, lapte și ceai în intervalul 10-11. Sau, de ce nu, o bere de la snack bar, ținând cont că acesta se deschide la ora 10 și servește alcool în regim AI?
PRÂNZUL - se servește în intervalul 12:30-14:30 la restaurantul principal (sau pe terasa acestuia, noi am mâncat numai aici spre exemplu!) și este extrem de variat, mai puțin la partea de ciorbe (există doar 2, dar nu sunt aceleași în fiecare zi!). Deserturile sunt geniale, iar băuturile alcoolice de la restaurant (adică bere și vin alb/roșu) sunt mai mult decât ok, nu par deloc diluate. Pe lângă băuturile de dimineață, se adaugă la prânz și cină și Coca-Cola (regular și zero), Fanta, Sprite.
Alternativ, până la ora 16:00 se poate servi prânzul și la snack-bar, acolo unde găsiți burgeri proaspăt făcuți pe grătar sau kebab/shaorma. Cu de toate, desigur.
CINA - se servește în intervalul 18:30-21:30 la restaurant sau pe terasă (noi am servit, desigur, tot pe terasă și cina!) și e la fel de variată ca și prânzul, cu aceleași deserturi geniale, și de fiecare dată alte 2 tipuri de supă/ciorbă.
Alternativ, la snack bar se poate servi cina în sistem a la carte (specific mediteranean), fiecare oaspete având o gratuitate pentru o astfel de cină la fiecare sejur de 7 nopți. Noi nu am folosit această variantă, am fost foarte mulțumiți de mesele luate la restaurantul principal și am zis că nu are rost să schimbăm. În plus, am ieșit în 2 seri și am mâncat în centrul stațiunii Obzor (aflat cam la 2 km de hotel).
În ceea ce privește băuturile, pot să vă spun că acestea au fost absolut GE-NI-A-LE!!! Am avut grijă de fiecare dată să îi "omenim" pe barmani cu câte o bancnotă de 5 leva plasată în cutia cu "tips" și am primit cele mai bune coktailuri pe care le-am băut vreodată la un all inclusive.
La Sunrise există 3 baruri, snack-barul de care v-am povestit deja și încă 2: Fossil Bar, care este lipit de restaurantul principal (și care este deschis până la 02:00, e bine de știut că de la 23:00 cei cu AI plătesc băuturile, dar prețurile sunt OK), în timp ce barul de la piscina de lângă recepție (din corpul 4), este deschis doar până la 23:00, dar gratuitatea pentru AI se aplică până la ora 18:00 numai.
E de la sine înțeles că barul nostru preferat a fost Fossil Bar, ne-am împrietenit cu barmanii, am primit cadou tot felul de shoturi și unul chiar ne-a spus că era sigur că suntem englezi, că nu știa că românii se distrează așa!
O problemă la Sunrise este wi-fi-ul, care este cu plată (6 leva/24 de ore pe un singur device). Noi am avut smartphone-uri, tablete și laptopuri, iar cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost cumpărarea unor cartele SIM bulgărești. La operatorul Telenor există pachete pentru turiști cu 6 leva valabile o săptămână și includ 30 de minute (valabile inclusiv către România) și 1 GB de Internet la viteze foarte bune. Dacă se termină traficul (nouă ni s-a întâmplat, dar nu pe toate SIM-urile), alți 3 GB de Internet costă 10 leva. Am preferat varianta asta deoarece nu am stat doar în hotel, iar cu aceste cartele am folosit fără probleme Google Maps pentru a călători până la Nessebar și Burgas, plus că aveam net pe plajă.
În dreptul hotelului, la aproximativ 400 de metri, este marea. Aici există o porțiune de plajă "asignată" celor de la Sunrise, curată, cu salvamar, iar șezlongurile și umbrelele sunt gratuite și sunt foarte muuuuulte pe plaja din dreptul hotelului, dar din păcate barul de la plajă nu era deschis. Am înțeles de la salvamar că acesta va fi deschis cel mai probabil pe la finalul lunii iunie.
Pe drumul care duce de la hotel către plajă este un teren de fotbal cu iarbă naturală (era proaspăt tunsă) și pe acolo ne-am făcut câțiva prieteni bulgari cu care am jucat fotbal, cu o minge pe care am cumpărat-o de la un magazin din centrul stațiunii (a costat foarte puțin, 15 leva sau ceva de genul).
Echipa de animație a făcut tot felul de jocuri, dar nu prea am participat la ele, fiind ocupați cu... barul, piscinele, fotbalul ori plecați din resort.
În cameră nu prea am stat, dar pentru cei care vor să se uite la TV am făcut o căutare și există o mulțime de canale, majoritatea bulgărești sau nemțești, dar și Pro TV Internațional, pentru cei care vor să audă limba română. Cât am stat pe acolo, numărul turiștilor români a fost foarte mic, majoritatea turiștilor fiind germani sau bulgari. Și poate a fost mai bine așa, pentru că românii mi s-au părut tot timpul gălăgioși, cam ca și rușii (am experiențe din mai multe hoteluri AI din Bulgaria și Turcia).
Ar fi multe de spus, dar văd că mă apropii vertiginos de 7.000 de caractere și mai bine atașez niște poze și promit să răspund la întrebările celor interesați.
Per total, recomand Sunrise celor care vor o vacanță liniștită!
Trimis de pis in 07.06.15 21:16:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Sunny Beach
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.83866900 N, 27.87664600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@pis: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
- - -
Foarte bun review de debut, felicitări!
@pis - Foarte buna recomandarea, felicitari!
Bine ai venit printre noi, te mai asteptam.
@Aurici - Multumesc frumos! O sa mai scriu cateva review-uri luna asta, va promit!
@pis - Ffff bune impresiile. Cum adica 100 Euro de adult? Prin ce agentie ati luat biletele? Va rog sa mi raspundeti in privat.
@avoc: Mulțumesc! Am trimis acum mesajul cu numele agenției, sper că mi-a ieșit!
@pis - Multmesc pentru impresii. Vreau sa te intreb, cum este nisipul pe plaja? E fin sau e amestecat cu scoici ca la noi pe litoral? Multumesc!
@pis - multumesc pentru promptitudinea cu care ai raspuns.
De unde ai luat cartele sim? Mai au cumva in dotare filtru de cafea?
@roxana_ro23 - Cartelele SIM le-am cumpărat din Varna, de la mallul de acolo. E o reprezentanță Telenor foarte mare la parter, iar angajații vorbesc foarte bine engleză, ne-am înțeles perfect cu ei. Dar cu siguranță le găsești și la Ruse, spre exemplu.
Referitor la filtrul de cafea, da, acesta există în apartament, dar noi nu l-am folosit.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Sunrise, rasarit de soare — scris în 09.12.23 de dianamea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Vacanta doar atat — scris în 06.08.23 de sempreturist din RM VALCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Vacanta nereusita, nu recomand — scris în 01.09.22 de Dan 80 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2022 Oribila vacanță — scris în 25.07.22 de ux126204 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2021 Hotel supraevaluat — scris în 01.08.21 de biapia din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Frumos resortul dar nu as mai merge acolo — scris în 15.09.20 de ux117600 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Sep.2020 Nerecomandat celor care au frica de insecte, mai ales centipede — scris în 13.09.20 de radu12345 din BUCUREșTI - nu recomandă