GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Comoara din turn - St Stephen Cathedral Tresaury - Viena
Primul meu contact cu catedrala Sf Stefan mi-l amintesc si acum deoarece am fost impresionata. In 2001 am ajuns prima data in Austria cu trenul, iar din gara din Viena am plecat mai departe spre un alt oras Wells vezi impresii un orasel care desi se spune ca este al 7-lea ca marime din Austria, este totusi micut de tot. De acolo dupa 3 zile am venit la Viena (seara) cu autocarul care ne-a lasat fix in fata hotelului Austria Trend Favorita Hotel, ora la care am putut doar sa ne cazam si sa luam cina.
A doua zi am plecat spre centrul Vienei si in momentul in care am iesit din metrou m-a izbit freamatul orasului iar ochii mi s-au proptit in catedrala Sf Stefan. A fost primul obiectiv pe care l-am vizitat atunci, si am facut si niste poze, avand insa aparat cu film eram cam restrictionata de nr de poze. Am admirat interiorul, picturile, eram plina de emotie in fata atator lucruri minunate.
La distanta de 2 ani am ajuns iar la Viena, un curs de 2 zile mi-a adus bucuria de a vizita iar acest loc.
2015 insa a insemnat vizitarea acestui minunat oras impreuna cu familia iar catedrala Sf Stefan era unul dintre obiectivele “Must see”. Asteptam cu mare nerabdare sa ajung acolo cu cei dragi mie pentru cateva momente de liniste sufleteasca, pentru a impartasi impreuna cu ei clipe magice (2016, am fost din nou la un curs si am vizitat iar catedrala).
Achizitionand insa Viena Pass un card despre care am vorbit aici vezi impresii una dintre atractiile incluse in acest card era si vizitarea acestei catedrale, de fapt informatia spunea
” Free entry to St. Stephen’s Cathedral Treasury
Normal Ticket Price: Adult: €5,50; Child: €2,00.
Aici am avut insa un scurt moment de neliniste, s-a introdus taxa de vizitare? insa m-am lamurit repede, catedrala in sine se viziteaza gratuit, exista insa sectiuni care se viziteaza achizitionand bilet.
Nu as vrea sa va plictisesc cu detalii privind catedrala Sf Stefan, exista pe net o multime de informatii, am sa spun doar cateva vorbe.
Catedrala Sf Stefan (Stephansdom) este o constructie in stil gotic, cu istoria pornind din anul 1147, ajungand aproape de distrugere in cel de-al doilea Razboi Mondial, fiind refacuta in doar sapte ani devenind astfel emblema Austriei. Este totodata si atractia principala a orasului avand circa 3 milioane de vizitatori anual. Aici se gaseste si unul dintre cele mai mari clopote din lume si care a fost facut din fierul unui tun capturat de la turci (alte surse spun ca a fost construit din 100 de ghiulele, aceeasi provenienta insa si are circa 20 de tone) in 1683. Catedrala Sf Stefan are un numar de 26 de clopote.
Aceste clopote se pare ca au reprezentat modul in ca Beethoven a realizat ca nu mai aude, prin observarea pasarilor care zburau cand incepeau clopotele sa bata fara ca el sa le auda.
Ca si evenimente deosebite tinute aici putem mentiona funeraliile lui Vivaldi dar si casatoria lui Mozart si botezarea copiilor lui.
Aici in afara catedralei in sine mai pot fi vizitate: catacombele, turnul sudic avand o inaltime de 135 m (sunt de urcat 343 de trepte insa satisfactia este de a avea o minunata panorama asupra Vienei) si turnul nordic (Pummerin) acces cu liftul (spre norocul nostru) si unde puteti vedea comorile Austriei.
Liftul se gaseste in partea dreapta aproape de usa, imediat cum intrati in catedrala. Daca nu stiti puteti rata acest loc, noi initial am vazut mai degraba accesul spre turnul sudic. Aici la lift ne-a preluat o doamna liftiera (in doua transe deoarece liftul nu este foarte incapator) si ne-a plantat la un nivel superior, unde dupa scanarea cardurilor ni s-au inmanat audioghidurile si ni s-au dat papucii.
Nu este prima data cand ajung la concluzia ca audioghidurile sunt foarte utile mai ales cand fiecare are ritmul sau de a studia obiectele.
Toata aceasta zona in care putem vedea tezaurul catedralei este incarcata de istorie, o istorie care ti se dezvaluie pas cu pas. Cum insa atunci spiritul AFA inca nu pusese stapanire pe mine nu am facut multe poze, ci mai degraba am admirat.
Toate aceste comori au fost aduse in aceste locuri in care se gaseau odata, la 60 de ani (in 2012) dupa refacerea catedralei in urma distrugerilor din cel de-al doilea Razboi Mondial fiind expuse in galleria de vest. Toata aceasta munca de aducere a relicvelor inapoi si de prezentare a lor publicului a facut ca toate acestea sa poata fi vizitate pentru prima data incepand cu 2013 (de aici realizez putin si oarecare masuri de precautie pe care le iau in permiterea accesului in acea zona)
Aceasta colectie ii este atribuita ducelui Rudolf IV, supranumit si “Fondatorul” (intruna dintre camere este expus si un portret al lui) care a continuat munca tatalui sau ducele Albert II.
Se cuvine insa sa spunem cateva cuvinte despre acest duce a carui viata scurta a marcat istoria. S-a nascut la Viena in 1339 apartinand familei Habsburg. Este cel care a pust piatra de temelie a Turnului Sudic al catedralei si a adunat obiectele care au stat la baza colectiei care pot fi astazi vazuta aici. Tot el este cel care a fondat Universitatea din Viena in 1365. Acest an inseamna insa si anul in care Rudolf IV moare la Milano.
Aici pot fi admirate piese de arta de o valoare deosebita, arta textila, manuscrise medievale, picturi prezentate sub forma unor panouri, si obiecte din aur si argint, adevarate opere de arta, bijuterii din trecut prezentate in prezent pentru viitor. Tot aici se gaseste altarul Ober-St Veit provenind din atelierul lui Albrecht Durer.
De aici se vede interiorul catedralei iar ceea ce simti este ceva impresionant, este la inaltime si cuprinzi cu privirea o sala uimitoare. De asemenea sunt expuse efecte personale sau parti din relicvele unor sfinti, ba chiar poate fi vazut in capela Sf Valentin un sarcofag din sticla cu relicvele acestui sfant. Ce am mai vazut si mi s-a parut impresionant, a fost orga. Ei bine, insa nu am vazut-o asa cum o facem de obicei de la distanta, ci am stat chiar langa ea. Intotdeauna acest instrument muzical l-am legat de o muzica divina. Orga scoate niste sunete unice care duc la melodii cu o rezonanta speciala.
Trecand dintr-o sala in alta, urcand si coborand scari simti ca esti intrun loc deoesebit. Este greu de povestit si de aceea am sa las pozele sa va prezinte macar o bucatica din ceea ce am vazit acolo. Daca voi mai avea ocazia, este un loc pe care l-as revedea cu placere si va invit si pe voi sa o faceti.
Ceva mai mult puteti citi accesand acest link domschatz.wien/en/index.html
Trimis de mishu in 03.02.17 11:01:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.20805400 N, 16.37310300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Catedrala Sfântu Ștefan (Stephansdom), VIENA" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@mishu:
Un prim vot binemeritat.
Si mie imi plac muzeele care pun la dispozitie audioghiduri, asa pot sa-mi selectez eu ce doresc sau sa ma intorc la o anumita informatie. Nu-mi plac insa dar inteleg bine rolul lor si accept oftand doar in gand ,,sa-ti dea papucii, mai neplacut este cand sunt din plastic lucios si mergi pe covoare. O zi buna sa ai!
@elviramvio: Multumesc frumos de vizita, eu cred ca este greu cand esti cu un grup sa asculti explicatiile, sa te tii mereu dupa ghid (si aici depinde de noroc cat de bine stie sau nu), pe de alta parte asa cum ai spus si tu daca vrei sa reiei ceva audioghidul e de preferat.
Nici mie nu-mi plac supraincaltarile, mai ales cele din plastic, sau cand trebuie sa faci echilibristica pentru a te incalta pentru ca nu ai pe ce sta. Aici insa nu este cazul de asa ceva.
@mishu: Mulțumesc pentru remember, Stepfansdom a fost si pentru mine un obiectiv turistic de top. Din păcate impresiile sint atât de vechi ca dacă le-aș scrie acum webmaster m-ar spânzura pe loc fara nici un avertisment inainte. Este vorba despre revelionul petrecut în Viena 1992-1993 cu viitoarea sotie si viitoarea mama al micului AFAist AZE. Principalele obiective turistice le-am văzut chiar în ziua de 01.01.1993 iar aparatul folosit era un Smena rusesc cu filme alb-negru. Crede-ma ca aceste fotografii sint mai valoroase pentru mine decât orice alte foto mai noi.
Încă odată felicitări pentru articol si remember
@AZE: Din pacate si oarecum din comoditate pozele din "zilele noastre" le pastram mai degraba in memoria hard-ului. Inainte ne dramuiam mult fiecare poza, acum insa facem sute si mii de poze insa putine la mai punem pe hartie. Iar amintirile care au in spatele lor o poveste sunt cu atat mai dragi.
De exemplu legat de prima mea vizita la Viena mi-o aduc aminte mult mai bine decat pe cea de a doua care a fost doi ani mai tarziu, sinasta prin prisma primului impact poate, dar si a oamenilor pe care i-am avut atinci in jurul meu.
Multumesc pentru vizita si vot precum si pentru impartasirea amintirilor.
@mishu: Pfuaiii Mișhulică... ce-mi faci tu mie...
În septembrie 2010 am vizitat și noi Stephansdom-ul și cu toate că n-am putut vizita tot deoarece era în "renovare-recondiționare" , am fost impresionată de măreția și frumusețea ei
Chiar am asistat la slujbă
Am urcat acele trepte, 364 știam eu că sunt, și intr-adevăr am plătit 3,5 euro de persoană să urcăm partea nașpa cu treptele a fost că sunt în spirală, foarte înguste, două persoane cam greu puteau trece una pe lângă cealaltă, trebuia să te cam lipești de zid, hihihi și altă parte nașpa pentru mine a fost că am "încurcat circulația" că făceam opriri dese dar nu din cauză de oboseală ci mi se făcea rău de la mersul în spirală
Frumoooooos, votat cu mare drag
Abia aștept să mai mergem în Viena să vizităm iar Catedrala
Într-adevăr, simpla intrare în catedrală e gratis, ca și plimbarea parțială pe navele laterale. În afară de asta, ai de plătit 4 sau 5 bilete separate pentru turnuri, tezaur, catacombe, care pot trece de 20 de euro în total (au și ofertă pentru toate la un loc, care e ceva mai ieftină).
Cred că faci o confuzie (dacă ți-am citit bine textul). Tezaurul (zona vizitată de tine) nu e în turnul de nord, ci în „balconul” de deasupra intrării, unde duce liftul pe care l-ați luat voi, de lîngă intrarea principală.
Pentru turnul de nord e alt lift, care se ia chiar de la baza lui (acces prin biserică, pe la jumătatea laturii nordice, cred că și direct din exterior) și se plătește alt bilet (nu știu dacă e inclus în Viena Pass). Sus poți vedea clopotul Pummerin (cel făcut din oțelul tunurilor) și poți face o mică plimbare pe zona exterioară a turnului, de unde se deschid priveliști către est, nord și vest, și de unde se poate admira și acoperișul, cu țiglele celebre.
@AZE:
”cu viitoarea sotie si viitoarea mama
Ce chestie domle, și io am urcat cu nevastă-mea, cînd era în stadiu serios de viitoare mamă, mai avea cîteva luni, toate treptele turnului de sud. Nu a fost cea mai bună idee.
@diana2015: Multumesc frumos de vizita si vot, iar treptele urcate au insemnat ceva conditie fizica dar si crearea unei pfte de masa.
@abancor: Multumesc foarte frumos pentru vizita si mai ales pentru cele adaugate aici. Cred ca ai dreptate asa cum ai spus, atunci urcand si coborand ba cu lift ba pe scari si dand de incaperi pe care nu ma asteptam sa le vad am ajuns sa confund lucrurile.
Daca voi mai ajunge insa pe acolo si voi avea timp voi face in mod sigur o vizita completa, chiar cu riscul de a mi se lungi limba urcand sutele de scari.
Catedrala este ca o carte care asteapta sa-i dam paginile si sa privim tot.
Iti multumesc inca o data si-ti urez sa ai o zi frumoasa.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Stephansdom, locul de unde bate inima Vienei — scris în 07.12.22 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Sfântul Ștefan, din Viena - inima vechii Europe — scris în 16.05.19 de SorinGeorge din SLOBOZIA (IL) - RECOMANDĂ
- Aug.2017 O catedrala magnifica — scris în 09.10.17 de mirelutza din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Catedrala Sfantul Stefan — scris în 22.07.15 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Oct.2009 Stephansplatz si Stephansdom — scris în 06.12.10 de irma_ro* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2008 Catedrala Sfantul Stefan — scris în 21.03.10 de georgiana din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ