O căsuță de lemn și un râu - definiția fericirii

TIPĂREȘTE

Pentru ultima noapte de cazare a minivacanței noastre de Sf. Maria, mi s-a părut potrivită zona Lacului Vidraru. Asta așa, ca să ne bucurăm mai mult de frumusețile Transfăgărășanului... Pentru vacanța inițială (care trebuia să se desfășoare cu vreo săptămână mai târziu), făcusem vorbele chiar la Valea cu Pești, cameră cu vedere la lac, tot tacâmul; noroc că n-am apucat să virez banii, că planurile ni s-au schimbat. Și parcă nici nu mai vroiam atât de mult acolo, mă gândeam că o să fie balamuc, mi-ar fi plăcut ceva mai liniștit...

Am reluat căutarea pe booking și mi-a atras atenția Hotel Siesta, notă bunișoară (8,5 din peste 300 de comentarii), restaurant (adică nu riști să mori de inaniție când te aduni seara de pe drumuri), parcare și... posibilitatea de a alege între diferite tipuri de camere, dintre care s-au evidențiat detașat așa-numitele bungalouri! Din descriere, am înțeles că acestea s-ar afla în apropierea hotelului și că de pe terasa lor poți să pescuiești în râul care trece fix pe lângă. Nu mă interesa pe mine treaba cu pescuitul, dar apropierea râului era ceva care chiar mă atrăgea! Singurul dezavantaj părea să fie faptul că bungaloul se desfășoară pe două niveluri; de obicei evit așa ceva, că risc să-mi rup gâtul pe scări noaptea când mă duc la baie, dar - ca să parafrazez - situațiile excepționale necesită decizii excepționale! ;) Și asta chiar părea o situație de excepție, să-ți vâjâie râul chiar pe la nas...

Adjudecat! 40,5 euro, fără nicio masă inclusă, cu posibilitate de anulare gratuită până cu vreo 2 zile înainte. N-am anulat, că n-am găsit ceva mai bun (și bine am făcut - se va dovedi!).

Am ajuns pe la 5 după-amiaza, mult prea devreme după standardele noastre de vacanță, îmbătați de frumusețea peisajelor pe care le străbătuserăm. Veneam dinspre Transilvania și am făcut bine că am notat pe hartă poziția hotelului, și v-aș sfătui să faceți la fel, căci pe Transfăgărășan n-o să prea aveți semnal la telefon și, în consecință, nici date mobile. N-a fost greu de găsit totuși; Hotel Siesta se află în micuța așezare numită (mai mult sau mai puțin oficial) Piscul Negru. Sau, cu alte cuvinte, dacă ar fi să împărțim distanța dintre Cârțișoara și Curtea de Argeș în 3 părți egale, Piscul Negru s-ar afla acolo unde se termină prima parte. Și mai simplu, urmați indicatorul către Mânăstirea Sf. Profet Ilie, care se găsește în această mică și pitorească enclavă.

Deci am ajuns, am parcat chiar în fața hotelului, unde există o parcare destul de încăpătoare, cred că pentru mai multe unități de cazare din zonă (mi s-a părut că doar Cabana Cota 1200 beneficia de parcare proprie). M-am prezentat cu rezervarea la recepția hotelului, unde am fost preluată de un tânăr eficient și amabil; în maxim cinci minute plătisem deja și țineam în mâini cheia bungaloului nr. 1, ce ne-a fost repartizat. Am întrebat de restaurant, dacă funcționează; da, funcționează, suntem bine-veniți. Micul dejun poate fi comandat a la carte? ; da, desigur, au o ofertă largă, sigur vom fi mulțumiți!

Bungalourile sunt la vreo 50 de metri de hotel, chiar în fața lui, dincolo de parcare. apropiindu-ne de ele, am constatat că nu erau numerotate și ne-am aflat în fața unei mici dileme: care o fi nr. 1? Noroc că-s doar 3... Ori primul, ori ultimul, zic! A fost primul, cheia s-a potrivit mănușă.

Căsuțele sunt integral făcute din lemn, orientate cu spatele către hotelul-mamă și cu fața către râu. Beneficiază de câte o terasă generoasă, pe jumătate spânzurată deasupra apei curgătoare, pe care sunt amplasate o masă și două băncuțe de lemn. Noi le-am găsit pe acestea lipite de pereții căsuței, într-un intrând, chiar lângă ușă; apreciind că totuși nu va ploua la noapte, am mutat masa și una din bănci chiar lângă râu și acolo aveam să ne petrecem câteva ore de neuitat!

Până una, alta, am pătruns în ceea ce urma să ne fie locuință și adăpost de noapte. Parterul este împărțit între un mic living, o micro-chicinetă și baie. Dotările sunt simple, dar zău dacă ne-a trebuit mai mult! Livingul are o masă și două scaune, atât. A, și un soi de fotoliu-pat (cred) amplasat sub scara care urcă la etaj. A, și un mic răcitor. A, și tablouri și aplice pe pereți, ceea ce imprimă un aer intim locuinței.

„Chicineta” e amplasată într-o nișă chiar în fața băii. Un blat simplu, în care se află încastrată o chiuvetă (nici n-am verificat dacă e funcțională, dar înclin să cred că da). Sub blat, un coș de gunoi. Pe blat, o scrumieră (n-am folosit) și 2 pahare (am compensat, folosindu-le!). Chicineta are și ea vedere la terasă și la râu, printr-o fereastră cu perdeluțe alb-roșii, strânse la mijloc cu fundițe; mă topesc după perdeluțele ăstea, îmi aduc aminte de poveștile copilăriei! Totuși, cam prea basic chicineta... Pe de altă parte, nu vii pe Transfăgărășan să te rupi în figuri în bucătărie, poți s-o faci (gratis) acasă...

Baia e mică-micuță, dar dotată absolut corect. Chiuvetă, tron, cabină de duș, coș de gunoi. Oglindă, hârtie igienică, dozatoare cu săpun lichid și la chiuvetă, și la duș. Ferestruică pentru aierisire. Apă caldă cât încape.

La nivelul superior se ajunge pe o scară de lemn, precum spusei. Forma căsuței fiind în V (întors), rezultă că suprafața etajului e mai mică decât cea a parterului. Rezultă că practic, e ocupată 80% de un pat imens, unde 2 persoane adulte se pot pierde lejer una de alta (dacă vor). Rezultă că o familie cu 2 copii (chiar mai măricei) încape (și ea tot lejer) în bungaloul cu pricina (vă amintiți de fotoliul-pat de la parter, da?). În fața patului, atârnă spânzurat de tavan un TV cu ecran plat (noi n-am avut vreme/stare de el). În spatele patului, e un gemuleț ce dă spre râu; la parter - un convector electric, pe care ne-am grăbit să-l punem în funcțiune când am intrat în căsuță (erau cam 17 grade afară și urma noaptea). Când ne-am pus la somn, cred că se făcuseră vreo 30 de grade înăuntru! Am oprit scula, evident și am deschis gemulețul de sus. N-am simțit nevoia să-l închidem până dimineață, mai ales că râul ne cânta așa de frumos la ureche!

După ce am pozat corespunzător incinta (întru informarea documentată a amicilor AFA, și nu numai), plecarăm spre restaurantul hotelului. În sfârșit, mâncare pe ziua de azi!

N-avea rost să ne introducem în interior, temperatura nu era chiar de speriat, mai ales că ne echipaserăm cu plovere și/sau geci. Așa că am ocupat una din mesele de pe terasa din fața hotelului și imediat am fost preluați de un tinerel, în sensul că ne-au fost aduse meniurile. Ne era really foame și aveam chef de potoale grețoase, așa că din bogata ofertă am ales „porc la garniță” și „cârnăciori proaspeți cu cartofi pai”. Plus o salată de varză și o sticlă de vin roșu sec, așa, de degresare. Absolut satisfăcător totul! Inclusiv nota de plată, aproape 100 ron. Vinul n-am putut să-l dovedim, dar l-am luat „în cameră”.

Ne-am petrecut prima parte a serii plimbându-ne prin împrejurimi, în ritmul toacei de la mânăstire. Un pic mai sus, pe firul apei, am descoperit un loc care mi-a plăcut nemaipomenit de tare; adică era frumos și la noi, pe terasa bungaloului, dar aici era super-mega-extra! Se cheamă „La Insule”, sunt de fapt două căsuțe - una „în copac” și alta pe o insuliță în mijlocul râului. Mi-au căzut cu tronc de cum le-am văzut! Deja îmi imaginam cum ar fi să stai aici 3-4 zile fără să faci nimic, doar să te scalzi în micuța piscină improvizată și să citești întinsă pe șezlong... Ajunsă acasă, am făcut săpături și am fost uimită să constat că nicidecum nu descoperiserăm noi America! Locul e descris inclusiv aici, pe AFA, inclusiv de un user pe care îl apreciez, @claudiu71... Dar periodic tot visez la ălea 3-4 zile!...

Restul serii (din ce în ce mai senine) ne-am petrecut-o pe terasa căsuței noastre, în compania a ceea ce mai rămăsese din sticla de vin de la prânzo-cină și a muzicii ritmate a râului... Și a câtorva licurici...

Micul dejun l-am servit tot la restaurantul Hotelului Siesta, precum era prevăzut. Am luat câte o omletă cu brânză, cafea eu și ceai Tati, salată de roșii și pâine; 29 ron.

Ne-am despărțit cu greu de căsuța noastră de lemn, ne-am oprit sus, în șosea, într-un loc din care puteam s-o mai privim o dată (și s-o fotografiem) „din față”... Au rămas amintirile, genul acela de amintiri care-ți aduc un zâmbet fugar pe buze, oricât ai fi de necăjit sau agitat... Zona Piscul Negru a devenit, din acest moment, un mic Paradis pe Pământ, în care visăm să ne întoarcem într-o zi...

PS: Nu doar pentru romantici ca noi, ci și pentru cei mai aventuroși, zona Piscul Negru e foarte ofertantă. Există în apropiere o peșteră pe care o cheamă identic (neamenajată! ; vă dați seama ce tare trebuie să fie s-o explorezi pe cont propriu! Cireșarii sunt mici copii!). Tot de aici am văzut că se fac trasee turistice de câteva ore, în caz că nu vă surâde ideea de a vă bălăci în râu (da, ok, cred că e rece, oricât de miez de vară ar fi) sau de a vegeta pe șezlong... Deci... „Crăciunul a trecut, să vină varaaa!!! ”

PPS: Crăciunul a trecut, dar Revelionul încă nu. Vă doresc tuturor un An Nou cu sănătate, bucurii multe, multe și călătorii inspirate! Că cu atât rămânem: cu senzația pe care au sădit-o în noi - pentru totdeauna - un loc, o clipă!...

---

VIZUALIZĂRI: 3011 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI