Sfaturi utile pentru excursia în Spania

TIPĂREȘTE

Mi-am propus să scriu câteva review-uri despre Spania, întrucât am văzut că sunt destul de puţine informaţii despre această ţară pe site, majoritatea referindu-se mai mult la insulele Spaniei şi, evident, la Barcelona. Am făcut două excursii circuit, pe cont propriu, cu maşina personală, în această ţară, în 2015 şi 2016. Cu tot cu drumul dus-întors până în România, excursiile au însumat 8000 km în 2015 şi un pic sub 10000 km în 2016, când am prins şi o parte de Portugalia. Vreau să precizez că mulţi ani m-am aflat în categoria celor pe care Spania nu-i atrăgea deloc, dar deloc. Mi se părea îngrozitor de departe şi apoi mă întrebam „Oare ce-o fi atât de extraordinar în Spania? Se duc românii la Barcelona, cad pe spate de admiraţie şi gata. ” Apoi, facând ordine în biblioteca bunicii, mi-a căzut în mână un roman al lui Radu Tudoran intitulat „Acea fată frumoasă”. E un roman uitat al acestuia, cu o frumoasă poveste de dragoste, dar care, în paralel cu firul poveştii, descrie o excursie în Europa, din care cea mai mare parte a timpului se petrece în Spania. Acolo am descoperit nişte descrieri ale acestei ţări absolut fascinante, care m-au făcut să doresc să o cunosc mai de aproape. Scriitorul spune (citez din memorie): „după ce treci Pirineii şi pătrunzi în podişul central al Spaniei te vei trezi nu în altă ţară, ci pe un alt continent, într-o altă lume. ” Într-adevăr, aşa este. Pământul devine roşu-cărămiziu sau gri de culoarea cimentului. Zici că eşti pe Marte. Şi în solul ăsta aşa de ciudat spaniolii fac agricultură, cultivă cereale. Arată foarte ciudat lanurile galbene pe pământul roşu. Te afli la înălţimi de 1000-1200 de metri, unde la noi sunt păduri şi copaci, iar aici nici nu-ţi dai seama că eşti atât de sus (mă uitam la GPS şi nu-mi venea să cred). Peisajul înconjurător e format din aceleaşi dealuri roşii cultivate fie cu cereale, fie cu livezi. Cum le irigă nu ştiu, n-am văzut. Apoi, mai la sud, solul devine gri ca betonul şi cerealele lasă loc livezilor de măslini. Cât vezi cu ochii, zeci de mii de hectare cu măslini. Şi, peste tot în Spania, apare din când în când, pe câte un deal, un taur imens, negru, din tablă, simbolul lor naţional probabil. Citisem despre aceştia în romanul menţionat mai sus, dar nu mă aşteptam ca după 40 de ani să-i regăsesc tot acolo.

Şi acum destul cu poezia, că nu mă pricep deloc. Să trecem la chestiuni mai tehnice.

Infrastructura

Spaniolii au una din cele mai bine puse la punct infrastructuri din câte am văzut eu în Europa. E drept că n-am fost în Marea Britanie sau în ţările nordice. Spaniolii au două tipuri de autostrăzi: autovias (simbolizate simplu cu A şi un număr, de exemplu A2, A5 etc.) şi autopistas (simbolizate cu AP şi un număr, de exemplu AP7). Autovias sunt gratuite şi sunt destul de multe. Fiecare ţară reacţionează într-un anumit mod atunci când constată că fluxul de maşini nu mai încape pe autostradă: italienii le scumpesc, că poate nu se mai urcă aşa de mulţi pe ele, francezii mai fac o bandă şi le şi scumpesc, că trebuie să-şi scoată şi ei banii pe banda aia în plus, nemţii nu fac nimic şi te lasă să stai în blocaje ca prostul, că neamţul e disciplinat şi dacă e musai, e musai, spaniolii mai fac o autostradă aproape paralelă cu prima, că la cât teren au ei oricum nu simte. Nu vă gândiţi că autostrăzile gratuite sunt neîntreţinute. Asfaltul e perfect, semnalizarea la fel; singurele diferenţe sunt că aşa numitele Rest-Areas (parcări, benzinării, toalete) sunt mai rare, cu mult mai rare decât pe cele cu plată, iar pe unele porţiuni de pe autovias pot fi întâlnite vehicule care se deplasează încet, cu mai puţin de 70 km/h (de ex. camioane mari încărcate cu piatră; am întâlnit astfel de vehicule, dar mergeau civilizat pe prima bandă cu avariile puse). Trebuie atenţie maximă la configurarea traseului pe GPS (multe puncte intermediare), pentru că GPS-ul are tendinţa de a te duce pe drumul cu rangul cel mai înalt, care în acest caz e autostrada cu plată (adică pe autopista). Dacă puneţi bifa de „evită autostrăzi”, le va evita şi pe cele gratuite. Deci trebuie răbdare şi atenţie. Un alt avantaj al autostrăzilor gratuite este că sunt destul de libere. Cred că nu ştie lumea de ele, altfel nu-mi explic.

Informaţii despre autostrăzile şi drumurile cu plată din Spania puteţi găsi aici: en.wikipedia.org/wiki/Highways_in_Spain. Defilaţi în jos până găsiţi nişte tabele cu toate autostrăzile. Cele marcate în tabel cu un „minus” într-un cerculeţ roşu sunt autostrăzi cu plată („PEAJE”). Atenţie că nu doar autostrăzile notate cu APx sunt cu plată. Unele dintre inelele şi radialele Madridului (notate Mxx, respectiv Rxx) sunt cu plată. De asemenea, unele dintre şoselele din preajma Barcelonei (notate cu Cxx – de la Catalunia nr...) sunt cu plată. Toate sunt indicate pe site-ul de mai sus.

Autostrăzile cu plată. Ca nivel de preţ, autostrăzile cu plată sunt cam la nivelul celor din Italia. Sistemul e însă cam ca în Franţa. Adică ai cupoane de autostradă pe care iei tichet la intrare şi la ieşire dai tichetul şi plăteşti. Dar există şi cupoane de autostradă cu plată unică, unde există o singură poartă (situată cam la mijlocul cuponului de autostradă) unde plăteşti o sumă fixă indiferent dacă parcurgi tot cuponul sau doar o parte a lui. Aceste cupoane cu plată fixă sunt scurte şi taxele de câţiva euro. Deci nu e ca în Italia, unde iei un tichet când te-ai urcat şi plăteşti o singură dată la ieşire indiferent câte autostrăzi ai schimbat. Informaţii despre taxele pe autostrăzile cu plată găsiţi aici: autopistas.com/en/prices-and-tolls. Daţi click pe autostrada care vă interesează, apoi urmaţi link-urile către „Rates 2018”.

Limita de viteză pe autostradă în Spania e de 120 km/h, nu 130 ca în multe părţi din restul Europei. Cam neplăcut, mai ales că sunt porţiuni unde efectiv eşti singur pe drum. Mare păcat! Dar atenţie, că au radare. Radarele sunt nişte cutii gri cam de un metru înălţime, aflate pe marginea şoselei (uneori cocoţate pe nişte piedestale). Iniţial am zis că sunt nişte panouri electrice sau cofrete pentru telecomunicaţii. Apoi am văzut că maşinile cu număr de Spania frânau în dreptul lor. Ne-am uitat în retrovizoare după ce am trecut de o astfel de cutie şi am văzut că avea nişte fante prin care probabil te pozau. Deci, atenţie la cutiile gri de pe marginea şoselei, pe toate şoselele, indiferent că sunt naţionale sau autostradă cu plată sau fără. Totuşi, există semne de avertizare în zonele cu radare.

Şoselele naţionale sunt foarte bune în Spania. Asfaltul e impecabil şi nu sunt foarte aglomerate. Nu sunt ca în Italia, unde îţi tai venele dacă mergi pe „naţionalele” lor. Le puteţi folosi cu încredere, dacă nu aveţi autostrăzi gratuite în zonă şi nu sunteţi presaţi de timp.

Atenţie la indicatoarele rutiere, care în multe locuri sunt ciudate, în sensul că nu arată spre Madrid sau spre Barcelona, ci spre A2 sau spre C33. Ca şi cum ai vedea la noi indicator spre DN17B, dar fără precizarea vreunei localităţi. Păi de unde să ştiu eu ce înseamnă la ei C33? De aceea, de multe ori ne-am bazat exclusiv pe GPS.

Șoferii în Spania, deși latini, sunt foarte civilizați. Cât am bătut Spania în lung și în lat n-am văzut nici măcar un flash și n-am auzit vreun claxon. În general, circulația e la un nivel de civilizație neașteptat pentru o țară latină. Nu e chiar ca în Austria, dar a fost o surpriză plăcută.

Infrastructura feroviară este de asemenea foarte bine pusă la punct. La capitolul trenuri de mare viteză cred că îi depășesc pe francezi. Trenurile de mare viteză se numesc AVE. Accesul la peroanele care deservesc aceste trenuri se face prin porți de securitate, cam ca la aeroport. Noi fiind cu mașina n-am folosit trenurile de lungă distanță, deci nu știu foarte multe detalii despre ele.

Combustibilul

În Spania combustibilul e destul de ieftin. În 2015 preţul se învârtea cam pe la 1,15 euro litrul de motorină, în 2016 am găsit şi sub 1 euro. Nu alimentaţi de pe autostradă, indiferent dacă e gratuită sau nu. La multe staţii de combustibil am găsit următorul sistem: tragi la o pompă (de ex. pompa 3), intri în clădirea staţiei şi ceri motorină de 20 de euro la pompa 3; şi îţi deblochează pompa pentru cât ai cerut. Când se ating cei 20 de euro, pompa se opreşte automat. Te urci în maşină şi ai plecat, că deja ai plătit. Posibil să facă asta din raţiuni de securitate. Or fi avut destui care au plecat fără să plătească. Dacă ai cerut mai mult şi nu-ţi încape în rezervor, nu ştiu cum se procedează şi dacă îţi dau banii înapoi. Cel mai simplu e să ceri ceva mai puţin decât îţi arată computerul de bord că ai consumat.

Transportul în comun

Toate oraşele spaniole în care am fost au un transport în comun extrem de bine pus la punct. În Madrid şi Barcelona există în plus aşa numitele trenuri Cercanias, trenuri pe distanţă scurtă, pentru navetişti. Am descris în detaliu cum se folosesc acestea într-un review separat (vezi impresii).

Atenție că atât la metrou, cât și la Cercanias, biletele se validează obligatoriu și la intrare și la ieșire. Deci nu rătăciți biletul după ce v-ați urcat în metrou/tren, că la ieșire vă veți întâlni din nou cu porți unde trebuie prezentat biletul.

Infracţionalitatea

În Spania se cam fură. În destule zone şi în cele mai ingenioase moduri. În sud, în Andaluzia, au gratii la ferestre şi la etaj. Cel mai ingenios mod de a fura l-am întâlnit la un supermarket în Valencia. Am cumpărat de vreo 32 de euro şi la casă am dat cardul. Pe POS mi-a apărut 138 RON. Am făcut un calcul în minte şi mi-am zis că e aproximativ corect şi am dat să introduc PIN-ul. Chiar înainte de a-l introduce, operatoarea de la casă a apăsat pe ceva şi suma s-a modificat în 138 EUR. Dacă nu eram atentă şi dădeam PIN-ul, pierdeam o grămadă de bani. I-am zis că m-am răzgândit şi i-am plătit cash. Am zis că o fi fost un accident, dar a doua zi, la acelaşi supermarket, unei turiste britanice care avea card în lire sterline i-a încasat 20 de lire în loc de 20 de euro. Tipa s-a prins şi a făcut scandal, a venit poliţia şi a luat-o pe englezoaică la secţie. Urmările nu le mai ştiu. Deci, fiţi vigilenţi. Atenţie la cardurile contactless.

În ambele excursii noi n-am lăsat niciodată maşina afară pe stradă. Maşina a stat ori în parcarea hotelului (parcare privată), ori în parcări cu plată păzite. Chiar dacă e maşină închiriată şi compania de la care aţi închiriat vă va da alta, tot e neplăcut dacă rămâi fără ea, pierzi măcar o jumătate de zi cu declaraţii la poliţie, formalităţi etc. Dacă totuşi o lăsaţi în zone nepăzite, nu lăsaţi în ea GPS, laptop, acte, bani şi alte lucruri de care nu vă puteţi lipsi.

La terase nu lăsaţi pe masă telefonul, camera foto/video, tableta, laptopul sau şi mai rău portmoneul sau borseta cu acte. În multe locuri chelnerii vă avertizează asupra acestui lucru. Sunt hoţi care trec în fugă şi pot înşfăca diverse lucruri de pe masă. Pănă la excursia în Spania, noi la terase puneam rucsăceii pe un al treilea scaun de la masă. E OK dacă aveți în ei doar o sticlă de apă şi un pachet de biscuiţi, dar dacă aveți ceva din obiectele de mai sus, atunci asiguraţi-i.

Cu toate acestea, fiind avertizaţi şi vigilenţi, nu ne-am simţit nicăieri ameninţaţi în vreun fel. Cu o singură excepţie, la staţia de metrou de la Piaţa Catalunia din Barcelona, care mi s-a părut un loc sinistru, în plină zi fiind. Acum să nu credeţi acum că am stat crispaţi toată excursia de grija hoţilor. Doar ceva atenţie în plus şi am evitat să circulăm noaptea în zonele mai rău famate. Oricum eram în iunie şi ziua era foarte mare. Dar recunosc că, atunci când am planificat prima excursie în Spania, eram oarecum îngrijorată. Acum pot să spun cu mâna pe inimă că nu-i nimic de speriat în Spania. Mai degrabă e mai rău în Portugalia (nu neapărat legat numai de infracţionalitate), dar asta e altă poveste.

Mâncarea

•Paella: bineînteles, primul lucru pe care l-am încercat a fost paella. Aceasta e un fel de pilaf servit în nişte tigăi unsuroase. Cred că tigăile alea nu se spală niciodată şi arsura aia dă un gust specific :). Glumesc, desigur, dar arse şi cam soioase erau. Există în mai multe variante: cu fructe de mare, cu pui, mixtă (adică cu pui şi fructe de mare), cu cerneală de sepia (asta e neagră), cu legume (pentru vegetarieni). Am încercat de mai multe feluri. Pe mine nu m-a dat pe spate, cred că din cauza unor condimente specifice (probabil ceva de influenţă arabă). Am făcut şi eu acasă fără respectivele condimente şi chiar ne-a plăcut.

•Friptura de vită: deosebit de bună în Spania; dacă nu sunteţi fani fructe de mare şi nu ştiţi ce să comandaţi, luaţi friptură de vită, nu prea aveţi cum să daţi greş cu ea. O găsiţi în diverse forme, inclusiv aşa numita coadă de taur (rabo de torro). Coada de taur se regăseşte în diverse forme şi reţete atât în sud (în Andaluzia), cât şi în nord (în Ţara Bascilor).

•Anghinarea: la noi nu prea aveţi şanse s-o găsiţi preparată de proaspătă, ci doar din conservă. La ei se găseşte şi e excelent preparată.

•Jambonul: aici e o întreagă poveste. Există în foarte multe locuri şi în foarte multe forme. Noi, după ce am încercat în mai multe jambonerii şi la toate jambonul semăna cu ceea ce poţi lua la noi din supermarket, am renunţat. Bun, dar nu excepţional. Apoi ne-au servit la o terasă cu nişte tapas cu jambon extraordinare. Jambonul ăsta era într-adevăr deosebit, parcă atunci fusese tăiat de pe porc. Din păcate, din cauza barierei de limbă, n-am reuşit să aflăm detalii cum se poate procura aşa ceva sau ce anume trebuie să caut sau să cer la magazin. Deci, cine ştie ceva spaniolă se poate interesa în direcţia asta.

•Măslinele: aceeaşi poveste ca la jambon. Există de foarte multe feluri. La măsline am fost mai norocoşi şi la Aranjuez la o terasă am găsit un chelner român care ne-a explicat că trebuie să căutăm măsline cu usturoi („aceitunas verdes con ajo”, dar nu umplute cu usturoi, ci puse la un loc, cam cum sunt la noi murăturile; căutaţi la lista de ingrediente să scrie „ajo”). Cele mai multe care se găsesc în supermarket sunt umplute cu anşoa, care mie nu prea mi-au plăcut. Dar cele cu usturoi sunt excepţionale. Le mâncam ca pe alune. Se vând în nişte găletuşe de un kilogram. Ne aşezam lângă găletuşă şi nu ne lăsam până n-o terminam. Şi erau şi ieftine. În jur de 2 euro o găletuşă de 1 kilogram.

Băutura

•Vinul este în general roşu şi sec. În spaniolă se cheamă vino tinto; cred că astea au fost printre primele cuvinte pe care le-am învăţat în spaniolă :). Cel alb obişnuit nu e la fel de bun. Există şi vinuri albe bune, doar că sunt destul de scumpe. Atenţie, dacă luaţi vin roşu la terasă vi-l aduce cald, aproape ceai, că cică aşa se serveşte vinul roşu, la temperatura camerei. Cu toată bariera de limbă, a trebuit să le explicăm că „la temperatura camerei” înseamnă temperatura în camerele din castelele franceze, adică 17 grade, nu 35, cât sunt la ei în plină vară. Le-am arătat că scria şi pe sticlă că temperatura de servire e 18 grade. Până la urmă ne-au adus gheaţă.

•Sangria este o băutură tradiţională la ei. Este un fel de vin slab de 5-7 grade, dulce. Există în varianta cu scorţişoară sau fără. Nouă ne-a plăcut mai mult cea cu scorţişoară. Se serveşte amestecată cu bucăţele de fructe (piersică, măr, portocală, mango) şi cu gheaţă. Recomand să nu luaţi aşa ceva la terasă. E destul de scumpă. Noi am dat vreo 6 euro pe un pahar. După aceea am văzut că era 1,5 -2 euro sticla de 1,5 litri la supermarket, mai dădeai ceva bănuţi pe vreo 2 fructe şi făceai sangria la hotel până te săturai. Se găseşte şi la noi la Lidl, când se organizează săptămâna spaniolă. Are totuşi alcool, deci atenţie în ce cantităţi o daţi copiilor şi atenţie pentru şoferi.

•La capitolul tărie recomand brandy-ul Torres. Se găseşte şi în România, mai demult era la Carrefour, acum am văzut doar la Selgros. Este un fel de cognac fabricat în Catalunia. Reprezentanţa se găseste în Barcelona pe Passeig de Gracia, pe lângă La Pedrera (una dintre celebrele case proiectate de Gaudi). Este în mai multe variante de 5 ani, 10 ani, 12 ani. Ca preţ e în jur de 8-9 euro cel de 5 ani, 10-12 euro cel de 10 ani. Torres se găseşte în multe supermarket-uri în Spania. Nouă ne-a plăcut atât de mult încât acum cumpărăm de la Selgros, deşi e mai scump.

•Apa carbogazoasă – e o problemă în Spania. Spaniolii nu beau vinul cu apă, ca noi. De aceea nu pricepeau în ruptul capului la ce ne trebuie nouă apă cu gaz (agua con gas). Dacă le ziceam că vrem s-o punem în vin se uitau la noi de parcă căzusem din Lună. Nu mai auziseră de apă în vin. Până la urmă ne-a picat fisa să le spunem că vrem s-o punem în whisky. S-au luminat la faţă: „Aaa, sunteţi americani” (că vorbeam engleză). Ideea e că deşi s-au prins ce vrem, tot foarte greu am găsit apă carbogazoasă. Ceea ce găseam era importată din Franţa şi era foarte scumpă (1,5 euro/litru). Următorul an ne-am blindat din Franţa cu apă, dar deja începuse să apară şi la ei, mai răruţ dar totuşi era. Atenţie că există o băutură care se cheamă Gaseosa care este transparentă. Când am văzut-o prima dată am zis că asta e, am găsit apă carbogazoasă. Era transparentă ca apa, sticla era tare (deci cu gaz). De fapt e un fel de suc sintetic, ceva îngrozitor. Nu luaţi aşa ceva.

Apropos de mâncare şi băutură trebuie să fac următoarea precizare: oriunde în Spania, dacă vă aşezaţi la o terasă ca să mâncaţi, sau doar pentru o bere sau un pahar de vin, vi se va aduce ceva din partea casei: măsline, chips-uri, mici tapas-uri (mici gustări, de exemplu tartine cu jambon, cu brânză, plăcinţele). Acestea sunt din partea casei, consumaţi-le cu încredere, nu se vor regăsi pe lista de plată şi de obicei sunt foarte bune.

Bariera de limbă

Aceasta a fost o altă problemă pe care am întâmpinat-o în Spania. Spaniolii aproape că nu vorbesc vreo o limbă străină. Dacă nu sunteţi fani telenovele sau nu aţi învăţat spaniola în alte circumstanţe, aveţi o mare problemă. Acum, că nu vorbeşte omul de pe stradă e o problemă, dar când nici măcar recepţionera de la hotel nu vorbeşte nici o limbă, problema începe să capete proporţii. Eu vorbesc destul de bine engleză şi franceză, o germană şi o italiană aproximative şi cu toate astea nu m-am putut înţelege cu o recepţioneră. Soţul a râs că poate respectiva vorbea spaniolă, portugheză, arabă şi chineză şi e mult mai tare :). Era prima cazare în Spania şi a fost o dezamăgire totală din acest punct de vedere. Ulterior am început să ne obişnuim că nu putem cere o informaţie pe stradă şi de multe ori nici măcar la hotel. Unii recepţioneri vorbesc totuşi o engleză „basic” şi cu un accent super ciudat. Culmea e că dacă ar vorbi o spaniolă curată, literară, pronunţată corect şi fără „prune în gură”, i-am putea înţelege. Am făcut la un moment dat o asemenea înţelegere cu un recepţioner isteţ în Zaragoza: eu vorbeam italiană şi el vorbea spaniolă, corect şi literar. Ne-am înţeles fără probleme.

Muzeele Spaniei

Cu excepţia Alhambrei şi a Caminito del Rey, noi n-am cumpărat bilete în avans de pe Internet. Aglomeraţie mai puteţi găsi la Palatul Regal din Madrid şi la Muzeul Prado, dar la acestea se poate rezolva, dacă ajungeţi dimineaţa, înaintea grupurilor de turisti, adică pe la 8.30 să fiţi acolo. La Palatul Regal nu recomand cumpărarea de bilete în avans. Este posibil ca la Palat să aibă loc evenimente oficiale, care din raţiuni de securitate nu se anunţă din timp, şi atunci Palatul nu va fi deschis pentru vizită în ziua respectivă. Dacă aveţi bilete cumpărate, vi se dă posibilitatea să reprogramaţi vizita ulterior, dar s-ar putea ca la data la care vă permit ei să reprogramaţi, să nu mai fiţi în Madrid şi poate nici măcar în Spania. În excursia din 2015 noi am prins Palatul Regal din Madrid închis două zile pentru evenimente oficiale. Biletele la muzee nu sunt scumpe şi au reduceri, uneori substanţiale, pentru tineri şi seniori. Pentru a beneficia de respectivele reduceri trebuie să dovediţi că vă încadraţi în respectiva categorie de vârstă, adică să le arătaţi un act de identitate şi să încercaţi să-i explicaţi funcţionarului de la ghişeu că autorităţile române sunt atât de deştepte încât nu pun data naşterii în clar pe actul de identitate, ci o ascund în CNP, şi unde anume, şi cum se citeşte CNP-ul. De asemenea, există zile, sau intervale orare, în care intrarea este liberă. Interesaţi-vă pe site-ul fiecărui muzeu în parte.

Intrarea în marile catedrale spaniole în general se plăteşte. Nu mult, 2-3-5 euro, cel mai mult a fost la catedrala din Toledo, unde era 8 euro. N-am inclus aici şi Sagrada Famiglia, care are regim special. Uneori în banii aceştia intră şi un audioguide (la Granada) sau măcar nişte foi tipărite în limba pe care o solicitaţi.

Cele mai scumpe muzee din Spania sunt cele din Barcelona legate de Gaudi, aici intrând şi Sagrada Famiglia. Ca idee, o intrare la una din casele Gaudi în 2015 era 28 de euro. Cred că nici la Versailles (palat + grădini) nu era atât. Spre comparaţie, Alhambra a costat 16 euro.

Clima

Clima diferă destul de mult de la o regiune la alta a Spaniei. Astfel, în zona Madridului clima e uscată, iar în zona Barcelonei este extrem de umedă. De aceea, va fi mult mai uşor de suportat o căldură de 38 de grade la Madrid, decât una de 32 de grade la Barcelona. Noi am suportat foarte greu umiditatea excesivă din zona Barcelonei, deşi n-am prins temperaturi mai mari de 31-32 de grade. Efectiv totul era umed, de la tricouri, până la aşternuturi, nimic nu se usca, decât expus direct la soare, apoi se umezea iar. Tot din cauza umidităţii, vara deasupra Barcelonei pluteşte un fel de ceaţă. De aceea nu veţi putea obţine fotografii clare de la înălţime asupra Barcelonei, toate vor surprinde acea ceaţă.

În sud, pe Costa del Sol, vara sunt vânturi puternice, în schimb în nord, în Ţara Bascilor, clima e foarte plăcută. De fapt, Ţara Bascilor e o zonă împădurită, nu seamănă deloc cu arida Spanie.

Ca o paranteză, o chestie ciudată în Spania e fusul orar. Spania este pe acelaşi fus orar cu Franţa, Italia, Austria şi Ungaria, adică au doar o oră înapoi faţă de noi, deşi mai normal geografic ar fi să fie pe ora Marii Britanii şi a Portugaliei. Din această cauză, în iunie când e ziua maximă, dimineaţa la 8, când pleci în explorare, e un fel de crepuscul, iar seara la 10 e lumină de citeşti ziarul fără bec. Abia pe la 11 seara se întunecă.

Preţurile

Ca regulă generală, Spania e scumpă în Nord şi Nord-Est (Ţara Bascilor şi Barcelona) şi destul de ieftină în rest. Madridul, deşi e capitală, e accesibil ca preţ. Diferenţa de preţuri la cazare între nord şi rest e cam de la simplu la dublu. Dacă la Madrid sau la Granada o cameră decentă costa în 2015-2016 până în 40 euro/noapte (nu în centru şi nu de fiţe sau n’şpe stele), în Nord o cameră cam de acelaşi calibru, poate chiar mai slabă, e în jur de 80 de euro/noapte. La mâncare nu se aplică chiar aceeaşi regulă, dar şi aici Nordul e mai scump.

Concluzii

Spania este o ţară care merită cu prisosinţă să fie vizitată, şi în niciun caz nu vă limitaţi doar la Barcelona. E un oraş superb într-adevăr, dar Spania înseamnă mult mai mult de atât. Noi am vizitat Madrid-ul în ambele excursii (despre care am şi scris un review aici vezi impresii), cetăţile şi castelele din jurul Madridului, Zaragoza (care o mică bijuterie!), Granada, Andaluzia cu satele ei minunate, Costa del Sol, Gibraltar (îl trec aici, deşi nu face parte din Spania), Valencia, Bilbao, Barcelona. Dacă m-aş întoarce? Da, oricând, în ciuda distanţei. Unde m-aş duce prima dată? Cred că la Bilbao, care a fost o surpriză extrem de plăcută. Voi încerca să povestec câte ceva despre fiecare dintre cele vizitate. Deci, va urma :).

---

VIZUALIZĂRI: 5420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI