ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 09.05.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

LTI Bellevue Park cu peripeții

TIPĂREȘTE

În acest an s-au împlinit 10 ani de când am vizitat Tunisia prima data și datorită nostalgiei soției ne-am hotărât să facem un sejur în Tunisia la începutul lunii septembrie. Pentru că din Timișoara nu prea mai ai ce alege ca destinații de vacanță cu zbor charter, ne-am hotărât să plecăm din Cluj. Am cumpărat sejurul de la o agenție din Târgul Mureș și în 5 septembrie ne-am îmbarcat în aeronava firmei tunisiene Nouvelair cu direcția aeroportul din Monastir...

Dar de ce cu peripeții? Pentru că inițial noi am rezervat o camera la hotelul Marhaba Palace din Port El-Kantaoui de 4 stele, dar cu câteva zile înainte firma de turism ne-a anunțat că, datorită faptului că la hotelul dorit s-a făcut over-booking vom fi relocați la hotelul Steigenberger Marhaba Thallaso din Hammamet de 5 stele. Nu am avut ce face și am acceptat. Surpriza avea să apară la aeroportul din Monastir când la întâlnirea cu reprezentantul local am aflat că am fost din nou relocați, dar în Port El-Kantaoui la hotelul LTI Bellevue Park, hotel tot de 5 stele. Reprezentantul agenției partenere, de altfel un tip foarte de treabă, asigurându-ne că este un hotel foarte bun.

Astfel pe o furtună cumplită, noroc că am apucat să aterizăm înainte să înceapă furtuna, noi și încă vreo 30 de relocați am pornit cu autocarul dedicate spre hotel. Datorită celor două relocări nici nu mi-am mai pus problema să nu punem o atenție în pașaport pentru recepție, ca să nu avem cumva vreo surpriză la cazare. Astfel în schimbul unei mici atenții de 10 Euro în pașaport am primit din start o camera la etajul 2 cu vedere parțială spre mare. Unii dintre cei cu care am venit au primit în prima fază camera la subsol cu miros de igrasie și de abia a doua zi au reușit să schimbe cu altele mai bune tot în schimbul a 10 Euro de camera.

De la intrare, după ce se trece cu bagajele de filtrul de control de securitate, ne întâmpină un hol mare somptuos tot placat în marmură cu o recepție mare și aerisită cu un personal foarte amabil, mai ales după ce am dat și atenția. Aici puteți face și schimbul de bani. Nu vă sfiiți să dați ciubuc, pentru că instituția ciubucului este o a doua religie în Orient. Nu faceți pe anticorupții, pentru că veți avea numai de pierdut și parte de mulți nervi.

De la recepție am primit cartela pentru deschiderea ușii, două carduri pentru prosoapele de plajă și cheia de la seif-ul care era într-un dulap. Reprezentantul ne-a sfătuit să folosim seif-ul pentru a nu avea surprize. La intrare imediat cum deschideți ușa este locașul unde se introduce cartela pentru a avea energie electrică, apoi urmează dulapul cu cele 4 uși și seiful înăuntru. Pe partea stângă este încăperea cu wc-ul, iar în altă încăpere separată este baia cu consumabile care se completează zilnic, cu foehn-ul dedicat, cu oglinda pentru machiaj și cu cele 5 prosoape albe imaculate. Mai departe ajungem în camera mare cu două paturi alăturate cu o masă cu fotoliu și un scaun cu mobilierul în care veți găsi mini-barul, un fierbător de apă pentru prepararea ceaiului sau a cafelei solubile, produse pe care le veți găsi alături de pliculețele de zahăr pe o tăviță lângă fierbător. Atenție politica All Inclusiv a hotelului este următoarea: în ziua cazării o sticlă de 1L de apă plată, o doză de Coca Cola și una de Sprite local, foarte bun în mini bar în rest vă puteți aproviziona cu apă plată sau acidulată de la orice bar, iar sucuri, bere și băuturi autohtone doar la pahar se pot consuma fără număr. Dacă sunteți mai pretențioși și nu suportați decât băuturi de import, acestea se găsesc, dar se plătesc. Pe perete o oglindă mare și un televizor plat cu programe în diferite limbi. Dacă doriți schimbarea lenjeriei și a prosoapelor zilnic nu luați în seamă bla-bla-ul de pe cartoanele din cameră că ei vor să fie prietenoși cu mediul, ci lăsați câțiva dinari pe pat cameristei și totul va fi în regulă. Cursul este 1 Euro = 3,16 Dinari.

În ce privește mâncarea aici pot spune că ar fi fost loc și de mai bine. Mâncarea este multă, destul de diversificată, dar se mai reciclează, mai ales legumele care rămân sunt refolosite la producerea altor feluri de mâncăruri. Nu poți să-i învinuiești pentru că într-o țară săracă cum este Tunisia și într-o lume în care treisferturi de populație suferă din cauza foamei să arunci zeci de kilograme de mâncare zilnic e păcat. Iar dacă nemții, care erau numeroși nu au comentat, nu văd de ce noi românii să strâmbăm din nas. Spre surprinderea mea am fost serviți și cu mâncare din carne de porc. Probabil fiind un hotel dintr-un lanț german, mă gândesc că li s-a impus și servirea acestei cărni. Cel mai deranjant a fost că ne-au omorât cu peștele. Ca pe vremuri cum suna o reclamă a timpului „ Nici o masă fără pește”. Pe lângă peștele preparat în toate felurile, inclusiv ton prăjit, au mai fost multe fructe de mare mai ales creveți, carne de vită, miel la cuptor, curcan și pui. Un loc era dedicat bucătăriei italiene. Am luat de două ori câte o felie de pizza, odată mi-a plăcut, odată nu. Este un sector și cu mâncare tradițională tunisiană. La mic dejun evident oua gătite în toate felurile, mezeluri, două, trei feluri de cașcaval, cereale, lapte, cafea solubilă, ceai și sucuri la dozator. Micul dejun târziu, prânzul sau diferitele gustări între mesele principale se puteau lua și la barul de la piscină. Desigur și aici apa și băuturile alcoolice sau nonalcoolice erau la liber. Singura problemă era cu cafeaua, care nu o găseai decât sub formă de cafea solubilă. La cină în principiu este dresscode, dar nimeni nu s-a deranjat să-l impună. Dulciuri sunt la fiecare masă, dar nu de calitatea celor din hotelurile turcești. Înghețata este și la prânz și la cină. Sunt și două restaurante a-la-carte, dar nu am fost.

Hotelul are mai multe piscine, una acoperită și două afară. La cea pentru adulți de afară tot timpul era trecută temperatura aerului și a apei din piscină. Plaja este cu nisip fin cu intrare lină în mare, iar în funcție de curenți când e curată, când e mai murdară. La ei nu sunt legi foarte aspre din acest punct de vedere, iar vapoarele de agrement nu își mai bat capul cu mizeria și o aruncă direct în mare. Atât la piscină, cât și pe plajă, umbrelele, șezlongurile și saltelele sunt gratuite, dar nu sunt suficiente locuri. Sistemul meltenesc cu ocuparea sezlongurilor cu prosoape și apoi revenirea la plajă pe la ora 10 este implementat și aici și nu de către români. Astfel la ora 8 dimineața găseai deja mai mult de jumătate din șezlonguri ocupate, fără să stea cineva pe ele. Per ansamblu mi s-au părut un pic depășiți de situație, de aceea au mai apărut probleme și cu mâncarea și cu organizarea personalului. Probabil această relansare în forță a turismului i-a luat un pic pe nepregătite.

În ce privește activitățile și distracția, de dimineață se organizau tot felul de activități la piscină sau pe plajă, iar după cină se organizau jocuri cu copiii, iar apoi ceva distracție în regie proprie gen karaoke, bingo, fără trupe profesioniste. În două seri au cântat pe terasă doi oameni orchestră. Unul melodii celebre cântate în limbile majorității turiștilor, iar unul în altă seară melodii celebre doar instrumental, aici am participat și pot spune că a fost plăcut. Pentru doritorii de fumat narghilea se poate face acest lucru la cafeneaua maură sau pe terasă în schimbul unui mic ciubuc. Ca turiști cei mai mulți au fost nemți și vorbitori de limbă rusă, ceva francezi și arabi și noi cei 30 de români relocați.

Am fost într-o excursie în Tunis, capitala țării și într-o deplasare gratuită cu ghidul până la Yasmin Hammamet, poate voi reveni cu impresii și din aceste excursii.

Având în vedere prețul plătit și cu toate că am fost relocați, mă declar mulțumit de condițiile din acest hotel și pot să-l recomand. Să vedem, dacă și la anul vor mai fi aceleași prețuri bune, pentru că am înțeles că se dorește deschiderea a două curse charter pe săptămână și după cum se știe, dacă există cerere și prețurile o iau în sus. Am înțeles că anul acesta a fost un fel de an promoțional pentru relansarea turismului în Tunisia.

P.S. Pentru moderatori, modificați categoria hotelului. Acum este hotel de 5 stele cum se poate vedea și în poza postată. Mulțumesc!


[fb]
---
Trimis de marsus in 16.09.18 14:10:20
Validat / Publicat: 16.09.18 18:29:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TUNISIA. A mai fost în/la: Yasmin Beach din Yasmin Hammamet în 2008
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 10144 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marsus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P22 Arhitectură tradițională în interiorul hotelului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9900 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest review

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂSentido Bellevue Park Hotel (ex RIU) :


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049957036972046 sec
    ecranul dvs: 1 x 1