GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O frumusete in orice anotimp Schitul Ostrov
Ostrov este singura insulă locuibilă de pe râul Olt si singura de pe râurile interioare ale României. La rândul ei, insula adăposteşte Mănăstirea Ostrov acesta fiind primul lăcaş de măicuţe din România.
Schitul Ostrov mai este supranumit insula cu minuni sau mănăstirea dintre ape, asta pentru ca cea mai veche mănăstire de maici din tara găzduieşte o icoană făcătoare de minuni, despre care se spune că ocroteşte sfântul lăcaş. Este o ctitorie a lui Neagoe Basarab si se află în centrul oraşului Călimăneşti, din judeţul Vâlcea, locul unde este amplasata fiind legat de staţiune printr-un pod.
Schitul Ostrov adaposteste o icoană făcătoare de minuni. Pe insula la începutul secolului XX, se construia un cazinou, în locul numit „La Vâltoare”. Ulterior, a dispărut. Parcul Ostrovul era şi el renumit la acea vreme, prin plenitudinea de plante si arbori pe care le adapostea. Se amenajasera un strand si o gradina de vara pe langa cazinou, insa era lesne de observat ca aceste constructii nu-si aveau locul langa schitul maicutelor. Cand insula a fost inaltata insa, toate acestea au disparut, ramanand cum fusese de veacuri, doar sfantul lacas.
Se spune ca in anii 1979-1980 cand s-a inceput construirea barajelor hidroelectrice de pe râul Olt, întreaga insulă, cu tot ce era pe ea, a fost la un pas să fie înghiţită de ape. Povestea continua si spune ca Elena Ceauşescu nu a vrut să se lase înduplecată de rugăminţile monahilor, de a salva schitul şi parcul care la acea vreme era considerat un adevarat paradis, mai ales ca in acea perioada bisericile erau rase de pe suprafaţa pământului, insa intr-o buna zi, pe drumul spre Sibiu a avut un accident de maşină in urma caruia a juns la spital. Acolo a avut un vis si s-a ajuns ca pentru salvarea schitului, întreaga insulă să fie ridicată cu şase metri deasupra apelor. Parcul langa care se afla Manastirea Ostrov era o oază de climă mediteraneană, în care creşteau lamaite si multi smochini, stejari seculari si multe specii de flori. Mănăstirea a fost salvată, dar acel parc deosebit n-a mai revenit nicicând la frumuseţea de odinioară. Doar curtea schitului, care desi cuprinsa de vremea de noiembrie, datorita grijii pe care maicutele o au ingrijind fiecare planta si floare de acolo arata cu totul deosebit, facandu-te sa-ti inchipui ce priveliste este aici vara.
Atat schitul cat si insula pe care se afla ascund multe povesti, fiecare legată de o minune, atribuite icoanei care se afla acolo, Icoana Maicii Domnului ' Hodighitria'. Toata comunitatea monahala din Valcea spune ca Maica Domnului ocroteşte acest loc de mai mult de 500 de ani iar intamplarile ce au avut loc in acest rastimp intaresc aceste convingeri. Printre cele mai insemnate istorisiri se vorbeşte despre o întâmplare de acum două decenii când într-o zi de primăvară se planificase plantarea mai multor butaşi de viţă de vie. A fost insa o zi în care a nins continuu pe Valea Oltului, de la Sibiu până la Drăgăşani. Doar pe insula din mijlocul Oltului nu a nins. Au fost multi oameni suferind de boli incurabile sau cu dependenta de alcool care dupa ce s-au rugat la acea Icoana factoare de minuni s-au vindecat. Au fost si multe cupluri care îşi doreau copii dar nu-i puteau avea care după rugăminţi la icoana făcătoare de minuni şi-au împlinit visul. Mai exista doua povesti, una despre cum a apărut insulasi o alta despre icoană. Prima dintre ele spune că prin anul 1250, un sătean dintr-o localitate invecinata a vrut sa să traverseze Oltul într-un car cu boi pentru a merge sa ia lemne lemne din pădurile Coziei. La intoarcere insa, acesta a fost surprins de o viitura chiar in mijlocul raului, in urma ploilor torentiale ce cazusera in acele zile. Omul s-a speriat ingrozitor si a început să se roage, promiţând că dacă va scapa teafar va zidi o biserică pentru închinare. Iar legenda spune ca, din senin sub caruta in care se afla bietul taran, avea să se înalţe mai intai o movila si apoi un deal iar omul impreuna cu boii si caruta au scăpat de acel potop. Aşa ar fi apărut Ostrovul, iar pe locul respectiv, ţăranul a zidit o bisericuţă din bârne pentru pomenire care a rezistat peste trei secole, până la venirea lui Radu cel Mare. Pe temelia acestei bisericute din lemn Neagoe Basarb, domnul Ţării Româneşti, a ridicat o nouă biserică, din piatră, cea care si astazi exista acolo. Aceasta biserica este mai veche decat cea construita de Mircea cel Bătrân, din 1388 si anume Mănăstirea Cozia, chiar dacă în documente apare înscrisă doar biserica zidită de Neagoe Basarab. Un alt argument este si faptul ca celebrul Chir Gavriil, primul staret al manastirii Cozia provenea chiar de la Schitul Ostrov, unde, la acea vreme trăiau călugari. Toate aceste informatii se gasesc în hrisoavele aflate la Manastirea Cozia.
O alta legenda despre icoana făcătoare de minuni vorbeşte si ea despre un ţăran care încerca să treacă Oltul prin dreptul Schitului si care a ramas multa vreme in ascultarea corului maicutelor. Doar ca, atunci cand s-a trezit din vraja care-l cuprinsese ascultandu-le si a incercat sa plece nu a mai fost ascultat de boii de la caruta care au refuzat sa se mai miste din acel loc. Sateanul a inceput atunci sa sape sub picioarele lor in albia raului si a dat peste icoana sfântă. Localnicii mai varstnici rememoreaza vremurile în care Oltul nu era îngrădit de baraje şi in urma ploilor puternice de-a lungul catorva zile se revărsa în puhoaie, viitura aducand cu ea trunchiuri groase de copaci prabusiti prin paduri si matirand totul in cale, cu excepţia insulei si a bisericuţei.
Cand Neagoe Basarab si sotia acestuia Doamna Despina au ctitorit acest locas, peretii bisericii erau plini cu icoane care apartineau familiei lor si care fusesera pictate la inceputul secolului al XV lea si inceputul sec al XVI lea. Din tot tezaurul lor nu au ramas decat şase icoane, una dintre acestea reprezentand-o pe Maica Domnului cu Pruncul in brate aflandu-se la Ostrov.
Atat Doamna Despina, sotia lui Neagoe Basarab cat si Teodora Cantacuzino, mama lui Mihai Viteazul s-au călugărit la Ostrov aceasta din urma dupa asasinarea fiului sau devenind Maica Teofana. O alta legenda mai spune spune că Despina, călugărită sub numele de Platonida, a devenit stareţa a 60 de măicuţe vreme de 33 de ani. In toti acesti ani aceasta nu a părăsit insula, insa atunci cand a facut-o când a făcut-o, şi-a găsit moartea la Sibiu, rapusa de ciuma.
In anii 1890 comunitatea de calugarite de la Ostrov a disparut acestea revenind la sfantul lacas abia in 1996, dupa un veac.
Icoana facatoare de minuni este tot acolo, pusa la loc de cinste in fata catapetesmei si se spune ca face minuni in continuare.
Mergeti asadar cu toata increderea acolo caci veti gasi linistea si alinarea de care avem cu totii nevoie cateodata. Si numai sentimentul pe care il simti cand intri intr-o biserica atat de veche si cu atata istorie in spate, calcand lespezile de piatra pe urmele atator straluciti inaintasi ai nostri, ai romanilor chiar numai acesta, si veti fi multumiti ca ati ajuns la Schitul sau Manastirea Ostrov!
Calatorii frumoase!
P. S Desigur, documentatia referitoare la istoricul manastirii a fost inspirata din diverse articole de pe internet. Trairile, rugaciunile si lumanarile cumparate de la magazinul manastirii si aprinse pentru cei dragi, inclusiv pentru prietenii din comunitatea A. F. A. ne-au apartinut in intregime!
Trimis de iulian68 in 13.12.18 16:05:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian68); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.24560000 N, 24.34294500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@iulian68: Frumos loc, atât prin poziția naturală, cât și prin strădania măicuțelor. Am fost de mai multe ori la Ostrov unde „marea” de flori, adaptate sezonului, inundă curtea interioară. Mulțumim pentru prezentare.
Cu sute de ani în urmă pe insulă se ajungea cu barca: … după ce am ieșit de pe poteca îngustă care duce la mănăstire [Cozia, n.n.], am văzut că râul însuși se desparte în două brațe în mijlocul cărora se află un ostrov, unde am trecut cu o corabie. În acel ostrov este o mănăstire frumoasă de călugărițe, clădită din piatră într-un loc mai retras și închinată Nașterii Maicii Domnului. Este numită obișnuit Ostrov, scria călătorul Paul de Alep pe la mijlocul secolului al XVII-lea.
La jumătatea secolului al XIX-lea stareță era maica Maximila, soră a lui Ion C. Brătianu. Astfel, familia Brătienilor a avut o legătură strânsă cu mănăstirea de pe insulă. În 1858 Ion C. Brătianu se căsătorește cu Caliopia la Ostrov și rămâne la mănăstire timp de două săptămâni.
Mă gândeam dacă e singura mănăstire aflată pe o insulă, apoi mi-am adus aminte de Mănăstirea Snagov de lângă București (vezi impresii).
Numai bine!
@tata123: Ca intotdeauna esti la inaltime! ???? Iti multumesc pentru completari!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2016 Un paradis pe malul Oltului — scris în 23.05.16 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Micul paradis scăldat de apele Oltului — scris în 20.02.16 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Gura de rai din insula Domnului — scris în 02.08.15 de Dania din BALş [OT] - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Parcul Eminescu și mănăstirea de pe insulă – Ostrov — scris în 23.12.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2015 Liniste si pace la Schitul Ostrov — scris în 21.02.15 de bica adriana din RM .VALCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2014 'Micul Eden' de la Calimanesti — scris în 11.07.14 de costy69* din TARGU-JIU - RECOMANDĂ
- May.2013 Manastirea Ostrov — scris în 03.06.13 de cristisch2003 din BUZăU - RECOMANDĂ