Salina Ocnele Mari

TIPĂREȘTE

La Ocnele Mari am fost prima data in ianuarie 2014, manata de felurite sfaturi, unele venite inclusiv de la medic, cum ca ar face bine rinitelor repetate de care fiul meu mai mare sufera.

Am revenit anul acesta, in aprilie, "ricosand" aici, dupa ce alesesem, initial, salina de la Turda. Am aratat intr-un review separat (vezi impresii) de ce nu m-a multumit Turda, aici am sa discut despre Ocnele Mari.

Si in 2014, si acum, am locuit la hotel, in Ramnicu Valcea (vezi impresii) si am facut, zilnic, cei aproximativ 17 km dus-intors, cu masina. Stiu ca exista si un autobus care circula de la Rm Valcea la Ocnele Mari, insa nu cunosc orarul. Am ales aceasta varianta, pentru ca ofertele de cazare si restaurante in Ocnele Mari sunt cvasi-inexistente. Din Rm Valcea, pe DN 67 spre Tg Jiu, apoi pe DJ 650 si, in final, la dreapta, pe o strada care se desprinde din soseaua principal si merge la salina (anul acesta, se foloseste o varianta alternativa, intrucat accesul principal e in reabilitare).

Salina de la Ocnele Mari apartine de Salrom, Societatea Romana a Sarii. Accesul in mina se face cu microbuzul Societatii, pe baza unui bilet (17 lei pentru adulti, 8 lei pentru copii peste 3 ani si pensionari, gratuit pentru copiii sub 3 ani), sau a unui abonament rezervat pentru minimum 7 zile consecutive (84 de lei pentru adulti, 35 pentru copii si pensionari). Casa de bilete se afla chiar la capatul strazii care se desprinde din DJ 650 si un mic spatiu de asteptare e amenajat.

Cursa prin exploatarea de sare e scurta, insa nu prea placuta, privelistea e cea a unui santier, cu diferite utilaje, mai noi, sau mai vechi, hale ruginite, depozite de sare ad-hoc, un bazin de decantare. Tunelul ar avea, se pare, o lungime de 1300 m, care sunt parcursi rapid, nici n-apuci sa te asezi bine jos, ca te si ridici.

Intrarea propriu-zisa in salina e amenajata din panouri aglomerate din resturi de la prelucrarea lemnului, un angajat al minei manevrand usile pentru "intrare" si "iesire".

Coborand din microbuz, dai nasul cu un miros neplacut, asemanator aerului inchis, persistent, care, pe masura ce inaintezi in mina, dispare si se instaleaza racoarea specifica, de 13-15 grade (dupa cum afiseaza panoul instalat de Salrom). Asta inseamna ca iti trebuie pantofi inchisi (pantofi de sport, ghete usoare), cu sosete, un pantalon mai zdravan (jeansii de toata ziua sunt foarte potriviti) si o geaca pe care ai purta-o, in mod normal, cand ploua in aprilie. Daca mergi cu copiii si se vor baga in sarea marunta, e bine ca pantofii sa fie mai inalti, pe glezne, si ai lor, si ai tai, altfel, veti cara in ei cateva cesti de sare :-). Am vazut persoane venite in vizita in pantaloni scurti, sau cardigane cu maneca lunga, dar subtiri, sau espadrile: dupa mine, vestimentatia asta nu e suficienta nici ca sa intri si sa iesi cu urmatorul autobus: daca nu te misti un pic, te ia frigul rapid.

Galeria are peretii josi (spre deosebire de cele de la Slanic si Turda, care au pereti foarte inalti) si e foarte lunga.

Salina are un punct de vizionare cu videoproiector si ecran, unde ruleaza filme de desene animate. Cand am fost in ianuarie, nu functiona, probabil erau prea putini copii pentru a merita efortul de a-l porni. In aprilie, cand copii sunt chiar destui, cred ca au rulat cate 2-3 filme zilnic (se repeta cam la 2-3 zile, banuiesc).

Mai departe, un loc pentru "relaxare", amenajat cu sezlonguri si hamacuri, disponibil contra cost (5 lei, in care intra si un paharut de ceai; nu stiu daca 5 lei pe ora, sau 5 lei all you can seat :-); n-am vazut pe cineva relaxandu-se acolo); mese si scaune rustice, din lemn, un spatiu pentru mese private (contra cost, n-am vazut niciodata, pe nimeni acolo); un fel de galerie de arta, o biserica (in incinta saline, o "alveola" a fost inchisa cu panouri de lemn si amenajata ca biserica). Apoi, locuri de joaca pentru copii - gratuit, un loc ameneajat cu sare marunta, unde copiii se joaca precum in nisip (candva, Salrom a pus la dispozitia lor, camioane, ustensile si o casuta de plastic, dar care sunt azi uzate); pe bani - karturi cu pedale (5 lei/ 15 min), trambuline (acelasi tariff). Biliard pentru adulti (10 lei/ 30 de minute), karturi pentru adulti, air hockey (5 lei/ 15 minute). Acestea se inchiriaza de la doua-trei chioscuri amplasate in salina. La unul dintre aceste chioscuri sunt disponibile si ceai/ cafea calde (2 lei paharul) si apa/sucuri.

Sunt amenajate cu mocheta asa-zise terenuri de baschet si fotbal, dar, ca si in cazul biliardului, terenul inegal nu cred ca e foarte adecvat acestor sporturi. Cam peste tot, sunt banci din lemn (cu spatar, sau fara), balansoare (leagane) tot din lemn.

Cantina spatioasa, plasata langa crama (al carei rost nu il inteleg exact, sunt expuse vinuri, banuiesc ca se pot degusta, daca le si cumperi). La cantina servesc mancare preparata in cantina fabricii de sare, feluri de baza - doua-trei feluri de supa (ciorba de fasole/legume/burta/vita/perisoare/supa de pasare), pulpe de pui la cuptor/ceafa de porc la tava/snitele, orez cu legume/piure, salata de varza. Cele de mai sus nu sunt toate prezente simultan in cantina, in general, au 2-3 feluri de supa, 2 feluri cu carne, 2 garnituri (uneori, chiar 1) si salata. De luni pana vineri, sunt mai putine portii - daca mergeti dupa 12-12.15, s-ar putea sa gasiti ultimul snitel si supa chioara. fara carne (doamnele care servesc sunt sufficient de amabile cand sa-ti puna supa in farfurie, dar nu ti-o taxeaza, pentru ca nu mai are si carne :-)). In weekend, oferta e mai solida si se adauga si 2-3 feluri de prajituri (amandine, savarine, eclere). Sistemul e cu autoservire si vesela de plastic. Supele sunt de la 7 pana la 9 lei, garniture, undeva la 6 lei, preparatele din carne se vand la gramaj (cred ca 7-8 lei suta de grame), iar o prajitura costa 3.5 lei.

Evident, va puteti aduce si senvisuri, sau mancare in caserola de acasa.

Sunt si doua toalete, dar, cum zicea o publicatie satirica mai demult, sunt pe principiul "mai bine te abtii". Nu e mizeria de pe lume, dar sunt toalete turcesti, pe jos e umed (angajatele salinei spala, dar, fiind temperatura joasa, nu prea apuca sa se usuce, maica-mea a facut o pirueta de am vazut-o direct pe patul de spital) si miroase. In capatul de langa cantina, sunt toalete de tipul celor ecologice, deservite de o chiuveta. Trebuie spus ca hartia si sapunul sunt oferite, insa usile nu se prea blocheaza (una nici nu se inchide, chiar).

Copiilor le-a placut mult sa se joace in sarea marunta, si-au pus-o si-n cap - atentie, ca se umplu foarte tare de praf sarat! Cum n-aveam unde spala, I-am tinut 7 zile cu aceleasi haine: ii schimbam la intrare si la iesire. Incaltarile pot fi afectate, o pereche de ghete cu o piele mai putin neteda au retinut praful de sare, pe care l-am scos destul de greu apoi.

Similar, daca mergeti cu copiii, trebuie sa fiti avertizati ca vor cere sa se joace in toate traznaile enumerate mai sus - trambulina, kart, air hockey etc.

Cum spuneam mai sus, in lunile de iarna, salina e deserta, insa acum, in aprilie, zumzaiau destui copii, insotiti care de parinti, care de bunici.

Salina e foarte placut amenajata, ici-colo kitschos, dar, in ansamblu, se vede ca oamenii-s gospodari si muncitori. Angajatele salinei matura in fiecare zi si, o data, de doua ori pe saptamana, sterg praful depus pe banci si mese. Daca simtiti nevoia, e si un magazin de suveniruri - am vazut ca vand sare de baie si alte atare produse.

Tragand concluzia, la toamna, tot la Ocnele Mari vom merge: la Turda este foarte departe si incomod pentru doi copii, la Slanic Prahova, desi e oarecum mai aproape, orasul e mort si cu greu gasesti o optiune decenta de masa. Ocnele Mari ramane cea mai adecvata optiune pentru noi.

---

VIZUALIZĂRI: 5271 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI