Oricând o alegere excelentă – Rixos Premium Seagate

TIPĂREȘTE

Perioada sejurului: 17 septembrie – 1 octombrie 2023

După cele două săptămâni minunate petrecute cu un an înainte la hotelul Rixos Sharm el Sheikh Adult Only, pfff... nici despre vacanţa asta nu am apucat să scriu, dar bine măcar că am scris despre prima vacanţă petrecută la Rixos Sharm în 2021 mi-am dorit să revin pentru o nouă vacanţă de relaxare, considerând că am găsit resortul cel mai potrivit pentru noi, aproape perfect aş putea spune, care întrunea marea majoritate a cerinţelor şi dorinţelor noastre.

O tentativă, din păcate, nereuşită mai avusesem eu şi în ianuarie 2023 când alesesem acelaşi hotel, rezervare confirmată şi achitată integral, însă ulterior anulată din cauza anulării charterului spre Sharm. Atunci am fost nevoită să mă reorientez rapid alegând Hurghada şi un alt resort, Xanadu Makadi Bay, care mi-a întrecut aşteptările şi unde m-am bucurat de un sejur de vis la mijloc de ianuarie, însă gândul meu tot la Rixos rămăsese.

Chiar dacă situaţia personală nu-mi dădea posibilitatea de a rezerva mai din timp şi de a profita şi de reducerile aferente, am urmărit în mod constant dinamica preţurilor, analizând ofertele primite. Am intrat puţin în panică atunci când am văzut cum locurile la hotelul dorit se tot împuţinau, pentru ca hotelul să intre destul de rapid în stop sales, mai întâi pentru una din săptămânile vizate de mine, apoi şi pentru cealaltă şi asta se întâmpla cu aproape două luni înainte de data plecării. Nu-mi venea să cred că pot avea un asemenea ghinion, hotelul nefiind unul tocmai mic, dar iată că mai există şi surprize din astea la care eu asistam neputincioasă.

Aveam însă şi un plan B: Rixos Premium Seagate, un resort excelent, pe care îl cunoşteam prea bine după ce beneficiasem cu un an înainte, zilnic, timp de două săptămâni, de toate facilităţile acestuia, când fusesem „homleşi la Seagate” =))

Abia în ultima săptămână din august am ştiut sigur că putem pleca la data planificată, aşa că m-am grăbit şi eu să rezerv, asumându-mi preţurile maxime de cu trei săptămâni înainte de sejur ☹, dar pentru mine mai important era faptul că ne vom putea bucura de vacanţa mult aşteptată, că voi face snorkeling „la greu” la un recif tare frumos şi speram şi la o reîntâlnire cu Napoleon, cu care mă împrietenisem deja cu un an înainte 😊. Un sejur de o săptămână costa 2600-2700 euro, în funcţie de touroperator, iar un sejur dublu pleca de la 4400 euro, astfel că nu am mai stat deloc pe gânduri şi am rezervat, alegând cea mai ieftină cameră, o dublă superior. Bine, de fapt, nu a fost chiar cea mai ieftină, cele mai ieftine fiind cele din secţiunea Aqua :D

Este un hotel mai vechi, construit în 2000 şi renovat ulterior, cel mai recent după preluarea acestuia de către lanţul Rixos în 2016. Hotelul se află în Nabq Bay, foarte aproape de centru, la 9 kilometri de aeroport, 18 kilometri de Naama Bay şi la 25 kilometri de Sharm Old Market.

Teritoriul resortului este foarte generos, acesta întinzându-se pe o suprafaţă de 333.000 metri pătraţi. Dispune de o plajă cu lungimea de 320 metri şi un ponton lung de 850 metri care facilitează accesul la reciful propriu de corali, absolut superb.

După „săpături” intense pe internet în căutare de informaţii, am aflat că este vorba de fostul resort Grand Azure 5* (fost Tropicana Grand Azure 5*), iar prin 2020 a fost preluat şi hotelul de patru stele aflat în linia a doua faţă de mare, Azur Club 4* (fost Tropicana Azure Club 4*), construit în anul 2008, renovat şi reclasificat la cinci stele, ca parte a Rixos Premium Seagate, regăsit ca secţiunea Aqua/Water a acestuia în ofertele agenţiilor. O cazare în secţiunea Aqua, pe lângă preţul puţin mai mic, are avantajul de a fi chiar lângă aquaparkul Rixos, dar la aproape un kilometru de plajă. Drumul spre plajă se face cu shuttle, gratuit.

Resortul dispune de două clădiri principale (câte una aferentă fiecăruia din cele două hoteluri componente), 36 de bungalow-uri P+1 şi P+2 şi patru vile.

Cazarea se face în 720 de camere de mai multe tipuri: 262 camere superior – 32 mp, 194 camere deluxe – 36-40 mp, 18 camere premium – 36-40 mp cu super vedere la mare, 10 camere swim up – 36-40 mp cu ieşire şi vedere la piscină, 76 camere family 48-58 mp, 45 family suites – 64-68 mp, de fapt acestea sunt perechi de camere superior sau deluxe interconectate, 125 junior suites – 53-58 mp.

La acestea se adaugă cele 218 camere din secţiunea Aqua, cu 20 camere superior -30 mp fără vedere, 124 camere deluxe – 38 mp, fără vedere, cu vedere la piscină şi cu vedere la aquapark, 8 camere family – 56 mp, 22 superior suites, 22 executive suites etc.

Cu avionul, desigur, cu o cursă charter operată de moldovenii de la HiSky. Orarul de zbor a fost unul destul de convenabil. Am plecat de pe Otopeni la 5.30 şi am aterizat la Sharm el Sheikh la 8.25, după un zbor plăcut cu o aeronavă Airbus 321, fără catering inclus, dar şi fără întârzieri :D. Zborul de întoarcere a fost tot dimineaţa şi tot fără întârziere, cu decolare la 10.10, astfel că am părăsit resortul înainte de micul dejun, dar cu pachetele de lunch box solicitate cu o seară înainte.

Am completat cartonaşele de intrare în ţară, am refuzat achiziţionarea vizei de Egipt, aceasta nefiindu-ne necesară, ne-am recuperat bagajele într-un timp rezonabil, nu am reuşit să găsesc ţigările dorite în magazinul Duty Free din aeroport, mi-am luat totuşi o cartelă de telefon cu internet, deşi ştiam că reţeaua Rixos funcţionează cu mult mai bine pe întreaga suprafaţă a resortului de la aquapark şi până la capătul pontonului, apoi am căutat reprezentantul touroperatorului care trebuia să ne asigure transferul.

Ne-am îmbarcat într-un microbuz şi am plecat aproape imediat spre hoteluri. Traseul stabilit de ghid a fost puţin ilogic, tare departe de cel optim, ceea ce ne-a costat o jumătate de oră în plus. Am mai pierdut timpul şi din cauză că un cuplu a fost debarcat, în ciuda protestelor, la alt hotel decât cel rezervat, apoi reîmbarcat când a înţeles şi ghidul ce şi cum. Noroc că nu am fost decât cinci cupluri :D

Ajunşi în faţa recepţiei de la Seagate am lăsat bagajistul să se ocupe de bagaje şi să le depoziteze în zona intrării, iar eu m-am dus cu paşapoartele şi voucherul să demarez procedurile de cazare, chiar înainte de ora 10. I-am povestit eu recepţionerului că sunt o clientă fidelă a hotelurilor Rixos la care am tot revenit încântată de serviciile oferite şi nu minţeam câtuşi de puţin şi am solicitat o cameră într-o clădire cât mai aproape de mare. Am primit pe loc brăţările, conceptul şi o hartă a resortului şi am fost invitaţi să mergem să luăm micul dejun, ceea ce am şi făcut.

Am revenit la recepţie după ce am mâncat, dar camera tot nu era gata. Am avut impresia că recepţionerul aşteaptă ceva, însă m-am făcut „că plouă” , fără vreo intenţie de a „cotiza” aşa în orb. Ne-am relaxat pe terasa Lobby Barului la o cafea excelentă şi la un cocktail încă vreo oră şi puţin. Începuse să se facă foarte cald, iar oboseala acumulată după o noapte nedormită plus căldura l-au epuizat pe soţul meu. Trebuia să obţin camera imediat. Reintru în Lobby, hotărâtă să rezolv cât mai rapid problema, eram dispusă să accept orice fel de cameră era disponibilă în acel moment.

Mă vede recepţionerul şi mă cheamă să-mi dea cardurile camerei repartizate, lăudându-se că, doar pentru mine =)) a găsit o cameră nemaipomenită. Sunt ani de când devin brusc suspicioasă la auzul textelor de acest gen, astfel că mă răzgândesc şi solicit să o văd înainte de a căra bagajele. Îmi las soţul să mă aştepte în Lobby la răcoare şi plec cu un bellboy cu o maşinuţă electrică. Ajungem la ultima vilă din resort şi totodată cea mai apropiată de plajă, urcăm la primul etaj şi apoi intrăm într-o cameră care mă surprinde de la prima vedere fiind diferită de cele vizionate de mine pe sait, mai spaţioasă decât mă aşteptam, dar cu un aer uşor învechit. Nu observ să fie ceva în neregulă, dar nici nu am fost prea atentă, astfel că o accept pe loc, încântată în primul rând de poziţionarea extrem de avantajoasă a vilei. Revin la recepţie şi îi mulţumesc cu 10 USD recepţionerului pentru amabilitate. Ştiam că am primit o cameră mai scumpă decât cea plătită la agenţie. Acesta a fost tare surprins pentru că îşi pierduse oricum speranţa că va mai vedea ceva de la mine :D.

Aşadar am primit o cameră peste aşteptări şi peste preţul plătit, însă cel mai important aspect a fost cel legat de poziţionarea acesteia în cea mai apropiată clădire de plajă şi de mare. Camera se află în clădirea nr. 18, la etajul 1. La fel ca majoritatea vilelor, şi vila 18 este compusă din parter plus două etaje, iar accesul se face exclusiv pe scări, deoarece NU există lift. Spre deosebire de toate celelalte vile, vila 18 este singura care are şi piscină proprie, aferentă camerelor swim up de la parter, aici aflându-se camerele Premium, mai scumpe decât cele Deluxe şi decât cele Superior. Eu nici măcar nu am avut acest tip de camere în oferta primită de la agenţie, dar sigur nu aş fi ales o cameră sensibil mai scumpă :D

O săptămână mai târziu, când au venit la Rixos şi amicii noştri, le-am sugerat să ceară şi ei o cameră în aceeaşi clădire cu noi, dacă tot erau dispuşi să „cotizeze” din obişnuinţă. Amicul nostru a plasat direct 20 euro în paşaport, iar recepţionerul i-a repartizat o cameră într-o vilă situată în mijlocul resortului, chiar lângă restaurantul principal. Când a cerut o cameră în vila 18, recepţionerul i-a cerut de la obraz încă 200 euro, sumă pe care amicul nu a dorit, evident, să o decarteze.

În cazul vilei nr. 18 doar camerele cu număr par au vedere spre resort şi spre mare, în timp ce camerele cu număr impar au vedere spre gardul care delimitează proprietatea şi spre resortul vecin, mai exact spre vilele VIP ale acestuia, care au fost mai mult goale pe durata sejurului meu. Mi-ar fi plăcut să am şi eu vedere la mare, însă am fost foarte mulţumită şi cu camera mea cu vedere spre exterior care mi-a oferit multă linişte şi intimitate.

Accesul în cameră se face cu ajutorul cardurilor primite la cazare, utilizate ulterior pentru activarea curentului electric. La Rixos noi am găsit mereu un card în soclul special astfel că puteam lăsa aerul condiţionat pornit şi când nu eram în cameră pentru a găsi o răcoare foarte plăcută când reveneam.

Pe holul de la intrare se afla un dulap cu două uşi, destul de încăpător, dar cam prost compartimentat, în sensul că aveam două bare pentru umeraşe însă prea puţine rafturi şi prost amplasate, ori prea sus ori prea jos. În dulap se afla şi seiful electronic laptopsize cu utilizare gratuită.

În continuarea dulapului se afla un corp de mobilier în care era amplasat minibarul. Conţinutul minibarului era destul de bogat, incluzând 2-4 sticle de apă plată, două beri Heineken la doză, câte două doze de Coca Cola, Cola Zero, Fanta şi Sprite, două sucuri de fructe la cutie, o sticlă de apă minerală şi una de apă tonică Schweppes, două sticluţe de vin, alb şi roşu, şi două ciocolate Snickers. Teoretic, zilnic trebuia completat minibarul cu produsele consumate. Practic, cameristul completa la inspiraţia de moment, uitând adesea când una, când alta. Când îl vedeam pe acolo îi mai atrăgeam atenţia şi revenea imediat cu o cantitate dublă din cele omise, dar de cele mai multe ori îl lăsam în treaba lui.

Deasupra minibarului se afla setul pentru prepararea ceaiului şi cafelei cu cană electrică pentru încălzit apa, cafea instant, lapte praf pentru cafea şi pliculeţe de ceai diverse sortimente, zahăr alb, brun, îndulcitori, pahare, căni, alte două sticle de apă plată, precum şi două pungi de chipsuri. Şi acestea erau completate în fiecare zi. Mai puțin chipsurile, care nu-mi plăceau și au rămas acolo până la finalul sejurului.

După minibar până la capătul holului am mai avut un suport pentru bagaje cu un spaţiu pentru încălţăminte dedesubt, unde am găsit papucii de unică folosinţă, perie de haine, încălţător, burete pentru încălţăminte.

Baia

Pe partea opusă dulapului se afla baia. Baia a fost dotată cu o cabină de duş walk in, cu un paravan de sticlă pe doar jumătate din lungimea acesteia, dar suficient pentru a nu stropi restul încăperii, cu duş fix şi mobil, cu scurgere perfectă şi cu o poliţă „îngropată” în perete, foarte utilă pentru depozitarea cosmeticelor necesare. Mi-a plăcut şi faptul că era despărţită de camera propriu-zisă printr-un perete de geam clar, dotat cu o jaluzea, care se putea deschide ziua şi închide noaptea pentru ca lumina să nu tulbure somnul celuilalt la folosirea băii sau ţine permanent închisă de către cei mai pudici sau însoţiţi de copii.

Chiuveta era poziţionată pe un blat elegant din marmură de culoare neagră, suficient de mare pentru aşezarea cosmeticelor proprii şi a celor oferite gratuit, a paharelor şi a sticlelor de apă folosită la spălatul pe dinţi şi pe faţă. Pe perete era amplasată o oglindă generoasă, flancată în stânga de uscătorul de păr şi în dreapta de o oglindă de machiaj cu iluminare pe contur. În continuare se afla „tronul” .

Cosmeticele uzuale oferite: săpun solid, şampon, balsam, gel de duş şi loţiune de corp erau de foarte bună calitate şi de firmă, Acqua di Portofino, însă parfumul acestora pe mine nu m-a încântat prea tare, dar, în două săptămâni, m-am obişnuit, ce era să fac 😊Acestea erau suplimentate zilnic. Pe lângă acestea, am mai primit seturi de periuţe şi pastă de dinţi, set pentru bărbierit, lufă, piepten, pilă de unghii, beţişoare, discuri pentru demachiat, căşti de duş etc.

Prosoapele, albe şi pufoase, au fost schimbate zilnic by default şi a fost OK.

Pentru prima dată am vrut să folosesc şi cântarul pus la dispoziţie, pe care de obicei îl ocoleam prin alte părţi, dar, ghinion! , bateriile acestuia erau epuizate. Am cerut cameristului înlocuirea acestora, iar tipul mi-a schimbat cântarul cu altul funcţional dintr-o altă cameră. A fost bine şi aşa.

Mi-a plăcut iluminatul puternic şi eficient al băii, o chestie tot mai rar întâlnită prin hotelurile pe unde am mai fost în ultimii ani.

Nu mi-a plăcut faptul că a existat o defecţiune la chiuvetă, care nu a fost remediată pe toată durata sejurului. Scurgerea apei părea OK, doar că aceasta se scurgea şi „pe lângă” , inundând o parte din blat şi apoi scurgându-se pe pardoseala din gresie a băii, astfel reuşind „performanţa” de a ne spăla simultan şi pe dinţi/faţă, dar şi pe picioare :D. Am semnalat problema în două rânduri cameristului, „şeful etajului 1” , cum îi plăcea să se autointituleze, a meşterit el ceva pe acolo, dar nu a rezolvat mai nimic, „soluţia” finală găsită de acesta fiind aceea de a-mi suplimenta numărul de prosoape de pus pe jos. Am reclamat defecţiunea şi la Guest Relations, părea că au înţeles despre ce este vorba, şi-au notat, dar tot nu s-a rezolvat nimic, ei insistând că instalatorul nu poate intra în cameră decât în prezenţa unuia dintre noi, tare ciudat! , ori noi dimineaţa eram la plajă, după prânz ne odihneam, iar seara aveam mereu altceva mai plăcut de făcut decât să ne petrecem seara în cameră cu meseriaşii de la Rixos :D, aşa că a rămas la fel ca la început.

Nu am avut halate de baie, deşi ar fi trebuit să primesc. Puteam solicita cameristului, însă nu m-a interesat, pentru că nu am avut nevoie de ele.

Camera propriu-zisă a fost spaţioasă şi luminoasă. Mi-a plăcut. Am avut un pat matrimonial, lat şi extrem de confortabil, un singur cearceaf de pat, dar de învelit se învelea fiecare cu pilota lui. Pernele au fost pe alese şi OK. Lenjeria, din bumbac de foarte bună calitate, ca la toate hotelurile Rixos vizitate de noi, a fost schimbată în fiecare zi, poate prea des, însă în cea de a doua săptămână chiar am apreciat acest lucru. Nu am avut decât o singură noptieră, pe care am „acaparat-o” eu şi astfel am uitat să o solicit şi pe a doua, cea care lipsea din peisaj.

Pe partea opusă patului se afla o masa tip birou cu un scaun şi un fotoliu. Televizorul de tip smart se afla pe perete, încastrat în rama unei oglinzi. Într-un colţ al camerei am găsit şi o masă şi fier de călcat, dar am reuşit să le ignor pe ambele.

Pardoseala era din plăci mari de gresie care imitau parchetul, existând doar un mic covoraş în dreptul patului. Existau şi perdele, dar şi draperii black out, utile celor care dormeau până mai târziu. Pe mine nu m-au interesat, pentru că mă trezeam devreme şi poziţionarea camerei spre exteriorul resortului îmi oferea suficientă intimitate, ferindu-mă de privirile curioşilor.

Balconul meu a fost de dimensiuni medii, mai lat în partea centrală. Alte camere aveau balcoane mult mai mici sau mult mai mari, după norocul fiecăruia. Pentru mine a fost perfect aşa. Balconul era dotat cu două fotolii din ratan, cu câte două pernuţe pentru un plus de confort, o masută rotundă cu blat de sticlă, scrumieră, uscător de rufe şi o priză funcţională şi utilă. Fiind orientat spre sud, aveam cam mult soare în miezul zilei, dar nu m-a deranjat prea tare.

Aerul condiţionat era în sistem centralizat, cu reglaj individual. Acesta a funcţionat excelent, răcind camera chiar mai mult decât ar fi trebuit, astfel reuşind să răcim amândoi după prima săptămână de sejur ☹

Curăţenie în cameră s-a făcut zilnic, cu golirea coşurilor de gunoi, schimbarea lenjeriei şi a prosoapelor, spălat pe jos, dezinfectat prin baie şi completat consumabilele. Am fost mulţumită de prestaţia cameristului, pe care l-am recompensat în fiecare zi. La completarea minibarului mai dădea uneori rateuri, dar nu m-am enervat pentru atâta lucru.

Hotelul dispune de un restaurant principal Turqoise, aflat în centrul resortului, care oferă toate mesele zilei în sistem bufet, după următorul program: micul dejun – 07.00-11.00, prânzul – 12.30-14.30, cina – 18.30-21.30 şi cina târzie – 23.00-02.00. Noi am luat principalele trei mese ale zilei cel mai des în acest restaurant. Într-o singură seară am fost şi la cina târzie, deşi eram sătui, dar doar pentru a le ţine companie amicilor noştri care abia sosiseră şi pierduseră cina normală.

Am regăsit acelaşi restaurant imens şi aglomerat, pe care îl ştiam deja după ce îl frecventasem cu asiduitate şi cu un an înainte. Mi-au plăcut mult modul de prezentare al mâncării, colţurile cu mâncare specifică bucătăriilor altor ţări, pecum şi colţul cu îngheţată :p. Grătarele se făceau afară pe terasă, alte feluri erau preparate live la plitele din interiorul restaurantului.

Copiii alergau prin restaurant, nesupravegheaţi de părinţi, uneori oprindu-se brusc în turiştii care evitau cu greu să nu le zboare mâncarea din farfurii în momentul impactului. Deh, dacă reuşeam să rezerv la Rixosul pentru adulţi, aş fi scăpat de astfel de incidente. Dimineaţa şi seara preferam să mâncăm afară pe terasă, unde parcă era mai linişte.

Mâncarea a fost excepţională şi nu exagerez deloc. La Rixos se mănâncă foarte bine, dar cred că acest lucru nu mai este vreun secret.

Băuturile erau comandate şi aduse la masă de către ospătari. Berea şi băuturile răcoritoare erau toate îmbuteliate. Am apreciat amabilitatea şi promptitudinea ospătarilor, chiar dacă uneori la cină păreau uşor depăşiţi de situaţie.

Nu voi enumera toate cele oferite sau mâncate de mine aici timp de două săptămâni, voi spune doar că varietatea sortimentală a fost foarte mare, iar calitatea fără reproş. Nu am gustat nici măcar o treime din cele oferite. Amuzant a fost că la fiecare masă afişau pe o tablă neagră la intrare numărul felurilor de mâncare oferite, numărul ajungând la 750 :D. I-am crezut pe cuvânt, fără să verific personal. Mă gândeam în prima zi să fac şi eu o reclamaţie la agenţie, că văd că tot se poartă :D, exprimându-mi nemulţumirea că, după ce am plătit atâţia bani pentru acest ultra all inclusive, nici măcar 1000 de feluri de mâncare să nu primesc, dar... am renunţat :p Desigur era luat în calcul la numărătoare fiecare fel de fructe, fiecare tip de prăjitură sau sortiment de pâine, dar numărul este oricum impresionant.

Varietatea sortimentală era foarte mare, unele feluri se schimbau în fiecare zi, dar multe erau oferite zilnic, un avantaj pentru mine care variam destul de puţin şi mâncam doar ce ştiam sigur că îmi place, fără să tot experimentez.

Pentru masa de prânz, în afara restaurantului principal, erau şi câteva variante la snack restaurantele disponibile. În unele zile am fost la Gozleme & Ayran, cu program, 12.00-17.00, amplasat imediat în apropierea plajei, aproape de locurile noastre de pe plajă. Am luat câteva sortimente de gozleme pe farfurii de carton să mâncăm la şezlong, iar pentru hidratare am încercat ayranul răcoritor, disponibil cu autoservire nu într-un butoiaş simpatic, ca la Rixos Sharm, ci la o chiuvetă, cum văzusem deseori la hotelurile din Turcia vizitate anterior. Puteam mânca şi la mesele de acolo, stând comod la umbră şi puteam comanda orice de băut de la bar. Gozlemele au fost aproximativ ok, dar ori prea sărate, ori prea uscate, ori prea sărace în umplutură şi nu s-au comparat cu cele mâncate de noi de atâtea ori în Turcia. La fel şi ayranul, bun, dar uneori puţin prea sărat pentru hipertensiunea mea. Cred că greşeala lor a fost că au pus o tinerică să facă gozleme, iar fătuca nici nu se prea pricepea şi nici prea mult chef de muncă nu părea să aibă, stând mai mult cu ochii în telefon. În Turcia întotdeauna era câte o „mamaie” la gozleme, căutată parcă special să fie mai în vârstă şi să aibă un aspect mai „tradiţional” , iar măiestria se vedea imediat.

Food court-ul, situat în apropierea plajei, cu program 11.00-17.00, avea o ofertă destul de variată de mâncare, nu doar fast food, însă pe mine nu m-a impresionat prea mult, fiind mult sub snack restaurantul de la Rixos Sharm, unde puteai comanda a la carte dintr-un meniu destul de bogat mâncare gătită atunci pe loc şi servirea era foarte OK. În plus, aici era şi plin de ciori obraznice gata să-ţi fure mâncarea din farfurie dacă nu erai atent.

Am trecut într-o zi şi pe la snack restaurantul de la aquapark, unde oferta era destul de modestă, personalul foarte amabil, dar unde nu puteai bea nici măcar o bere, doar apă, suc, ceai şi cafea instant.

O altă variantă de luat masa ar fi fost la People's, unde puteam lua micul dejun, 08.00-11.00, şi cina, 19.00-23.00, în sistem a la carte, cu rezervare prealabilă şi preparate din bucătăria internaţională. Chiar dacă acest restaurant se afla cel mai aproape de clădirea în care eram cazaţi, noi nu am fost interesaţi să rezervăm, având încă proaspătă în minte experienţa de la Xanadu Makadi Bay din ianuarie 2023, unde roiau ospătarii în jurul nostru umplându-ne masa cu de toate, mult peste puterile noastre de a consuma, per total nesimţindu-ne tocmai confortabil.

Există mai multe restaurante a la carte, unde aveam posibilitatea de a lua cina, 19.00-23.00, gratuit, dar cu rezervare prealabilă: L’Olivo (italian), Asian (far east), Lalezar (turcesc), Epicure (franţuzesc), Salt (seafood), La Churrascaria (brazilian), Mangal (barbeque) şi Teppenyaki (japonez – singurul contra cost). La fel ca la Rixos Sharm cu un an înainte, am ales aceleaşi trei restaurante a la carte.

Primul a fost cel turcesc, Lalezar, unde am avut o experienţă gastronomică extrem de reuşită. Chiar dacă atmosfera nu a mai fost aceeaşi ca la restaurantul similar de la celălalt hotel Rixos, unde, încântată la maxim de gustul şi aspectul mâncării, am transmis mulţumiri bucătarului turc, iar acesta a venit personal la masa noastră să ne mulţumească el nouă şi nu ştia ce să ne mai ofere după scurta conversaţie avută în limba turcă, şi aici mâncarea şi servirea au fost la superlativ, cu un plus pentru Kebapul Sultanului, comandat de mine pentru „sultanul” meu 😊, fără să ştiu exact în ce constă acest fel de mâncare, astfel că am fost uimiţi când ne-a fost adus la masă un mic grătar pe care sfârâiau tot felul de cărnuri şi puşi cumva în dificultate, dar, cu puţin efort, ne-am descurcat onorabil.

Al doilea restaurant ales a fost cel brazilian, La Churrascaria, unde am făcut rezervare şi pentru prietenii noştri, convinsă fiind că spectacolul prezentării mâncării îi va încânta şi pe ei şi aşa a fost. Eu ştiam de cu un an înainte cum vine bucătarul, pe rând, cu diverse tipuri de carne, pe ţepuşe din metal ca nişte săbii, taie bucăţi de pe margine pe care noi le luăm cu un cleşte special. De această dată spectacolul a fost chiar mai reuşit, numărul „felurilor” de mâncare a fost mai mare, am fost nevoită să refuz o parte din acestea, precum şi „bis-urile” , viteza de servire a fost din nou mai mare decât viteza noastră de a consuma cele puse deja în farfurie, dar, per total, am mâncat foarte bine şi ne-am şi distrat pe cinste.

Cu al treilea restaurant, cel barbeque – Mangal, noi am avut ghinion. Îmi pare rău că nu am anulat rezervarea când am văzut despre ce este vorba. Cu un an înainte fusesem încântată de cina luată la un restaurant după acelaşi tipic şi chiar şi aici îmi plăcuse ce văzusem la alţii în alte seri. Restaurantul este în aer liber, pe o pajişte din apropierea plajei, cu mese lungi de lemn şi cu băncuţe. Nimic elegant sau sofisticat, totul rustic. Lângă fiecare masă este amplasat un grătar. Clienţii comandă cărnurile dorite, câte bucăţi şi de care fel, iar acestea sunt aduse şi puse pe grătar. Tot angajaţii se ocupă şi de frigerea cărnii, nu trebuie să stea clientul cu nasul în fumul de la grătar. Dar asta se întâmplă în condiţii normale. Noi am avut ghinionul să prindem o seară cu vânt foarte puternic, iar ei au fost nevoiţi să se adapteze situaţiei, dar nu le-a prea ieşit ☹. Au strâns toate grătarele de la toate mesele într-un singur loc aflat în preajma intrării, protejat de vânt cât de cât cu ajutorul paravanelor aduse de pe plajă şi acolo preparau fripturile într-o fumăraie de nedescris de nu te vedeai om cu persoană.

Ne-am prezentat la restaurant cu 2-3 minute înainte de ora rezervării, domnişoara de la intrare, după ce ne-a bifat pe listă, ne-a indicat o masă liberă, fără să se ostenească să ne conducă la masă, conform obiceiului. Nicio problemă. Problemă a fost că am fost ignoraţi cu desăvârşire timp de vreun sfert de oră, fără să vină să ne întrebe cineva ce dorim să comandăm de mâncat, dar mai ales de băut, pentru că nu-mi era neapărat foame, cât poftă :), însă setea era maximă, aveam gâtul uscat din cauza fumului. M-am ridicat şi am căutat un şef căruia i-am prezentat nemulţumirile mele. S-a scuzat dând vina pe vânt şi a chemat rapid doi angajaţi care ne-au aranjat masa, ne-au adus şi de băut, apă şi bere, comandând şi o sticlă de vin roşu pentru cină. Din oferta prezentată oral am ales cotlete de berbecuţ şi ceva muşchi de vită. În doar câteva minute, suspect de repede, apare ospătarul cu zece aripioare de pui şi două Adana Kebap. Am rămas interzisă. Eu nu mănânc niciodată aripioare, nici măcar pisica mea nu mânca, iar de tocătură nu aveam nicio poftă seara târziu. Le refuz categoric şi plec în căutarea şefului, pe care îl găsesc în zona grătarelor ţipând la angajaţii din subordine. Nervoasă deja, îi explic ce şi cum, îmi aleg singură de pe grătare mâncarea dorită, habar nu am dacă era a mea sau a altora şi mă întorc la masă însoţită de ospătarul care căra mâncarea. În final, după mulţi nervi, am reuşit şi noi să mâncăm. Mâncarea a fost excelentă. Vinul, recomandat de şeful de acolo, a fost perfect potrivit cu ce am mâncat. Am renunţat să mai comand şi desert, temându-mă de alte surprize şi am luat doar un ceai turcesc, prezentat impecabil. Experienţa nu a fost una plăcută, dar nici condiţiile nu au fost unele normale. În seara următoare, ultima noastră seară petrecută în resort, am trecut pe lângă The Mangal şi i-am invidiat puţin pe cei care luau acolo cina, liniştit şi civilizat.

Există mai multe baruri răspândite prin tot resortul: Lobby Barul, cu program non stop, Lagoon Pool Bar, Fountain Pool Bar şi Entertainment Pool Bar, cu program 10.00-18.00, Rixos Arena Bar – 20.00-24.00, Tiran Island Beach Bar, cu program 10.00-24.00 şi Detox Barul, cu program 07.00-24.00, care nu serveşte alcool decât după ora 19.00.

Băuturile alcoolice de import sunt disponibile la toate barurile. În conceptul ultra all inclusive premium sunt incluse gratuit mai multe băuturi de import, doar cele foarte scumpe fiind contra cost, dar habar nu am care ar fi acelea.

Lobby Barul, cu program non stop, a fost şi de această dată barul nostru preferat, la fel ca atunci când eram doar vizitatori în resort. Aici găseam cele mai multe băuturi de import şi beam cele mai bune cocktailuri, petrecându-ne timpul în mod plăcut după cină pe terasa generoasă a acestuia, ascultând muzică live.

Şi pe la barul de la plajă mai treceam uneori seara pentru a bea un cocktail răcoriţi de briza mării.

Detox Barul, aflat chiar la intrarea pe plajă, era preferatul meu din fiecare dimineaţă pentru sucurile de fructe şi legume proaspăt stoarse. De aici eu îmi luam un amestec de suc concentrat de ghimbir şi suc de portocale, foarte strong, dar şi foarte sănătos.

Tot în zona plajei, aş mai aminti barul aflat foarte aproape de capătul pontonului, frecventat în fiecare zi, chiar dacă nu oferă nici măcar bere, ci doar apă şi sucuri la cutiuţă în vitrina cu autoservire şi ceai şi cafea, la cerere. După fiecare repriză de snorkeling mă opream la acest bar pentru a bea un ceai şi un cappuccino înainte de a lua maşinuţa care să mă ducă înapoi pe plajă.

Turiştii cazaţi la Seagate au la dispoziţie o sumedenie de piscine, care de care mai interesante. Eu nu sunt fan piscină, dar nu puteam să nu le observ şi admir.

Există două piscine principale tip lagună, una la Seagate – cu adâncimea maximă de 1,80 m şi suprafaţa de 6.044 mp şi alta în secţiunea Aqua – cu adâncimea maximă de 2,00 m şi suprafaţa de 4.350 mp.

Entertainment Pool este piscina pentru activităţi – cu adâncimea maximă de 1,65 m şi suprafaţa de 934 mp, Fountain Pool are adâncimea maximă de 1,75 m şi o suprafaţă de 820 mp, Family Pool are adâncimea de 1,60 m şi o suprafaţă de 300 mp.

Premium Pool este piscina de la parterul vilei în care eram cazaţi şi are adâncimea de 1,35 m şi o suprafaţă de 307 mp, aceasta fiind utilizată exclusiv de către turiştii cazaţi în camerele Premium swim up, unele din cele mai scumpe.

Aş mai aminti aici piscina interioară de la Centrul SPA destinat exclusiv doamnelor, cu adâncimea de 1,55 m şi o suprafaţă de 68 mp, dar şi piscina pentru copii, cu adâncimea de 50 cm şi o suprafaţă de 136 mp, deşi nu am fost acolo.

Într-o singură zi am fost nevoiţi să stăm şi noi la piscină, deoarece bătea vântul foarte tare şi nu au vrut să deschidă umbrelele de soare de pe plajă de teamă că acestea ar putea fi rupte de vânt, iar pentru noi era exclus să stăm la plajă fără umbrelă. Deh... nu mai avem 20 de ani.

Am ales piscina cea mai apropiată de cazarea noastră, respectiv Fountain Pool, unde erau câteva umbrele deschise şi parcă nici vântul nu bătea atât de tare. Am căutat în mod special două şezlonguri în zona în care piscina avea adâncimea maximă, de 1,75 metri, cu gândul că voi avea parte de linişte, fără copii care să-mi urle în cap, să sară în apă şi să mă stropească, dar... m-am înşelat ☹. Nu ştiu cum se întâmplă, dar reuşesc mereu să atrag, ca un adevărat magnet, în jurul meu cei mai gălăgioşi şi mai obraznici copii, exact ce nu-mi doresc, fiind mereu prea obosită pentru a mai suporta şi ţipetele acestora, fără să-mi vină în minte gânduri şi soluţii mai „radicale” de rezolvare a problemei :D. Exact asta s-a întâmplat şi aici.

Piscina este deservită şi de un bar cu secţiune swim up, care atrage turiştii. Şi noi ne-am dorit să facem câteva poze drăguţe la un pahar de băutură în piscină, dar, ghinion! , toate scaunele din apă erau ocupate de copilaşi, cu greu reuşind să ne facem şi noi loc. Chiar mă gândeam la un moment dat să mă duc eu la piscina de copii, că poate acolo este mai linişte şi mai puţină aglomeraţie, cât timp toţi copiii erau aici grămadă, dar ar fi fost o problemă dacă voiam să intru şi în piscină, că îi lăsam pe uscat :D

Oricum nu am rezistat prea mult timp în balamucul ăla, locul se tot aglomera, nici pontonul nu era deschis, astfel că am preferat să mă duc în cameră să dorm, lăsând plaja pentru dupăamiază.

A doua zi povestea cu vântul s-a repetat. Iniţial mă gândeam să aleg o altă piscină, pentru că aveam de unde alege, dar am avut o revelaţie şi am plecat cu maşinuţa să facem plajă la Rixos Sharm unde, din câte îmi aminteam, aveau pe plajă umbrele fixe cu pălăria din nuiele, astfel că ne-am petrecut liniştiţi ziua acolo, am luat acolo şi masa de prânz în sistem a la carte la snack restaurantul Salt, am mai lenevit pe şezlonguri, iar când ni s-a făcut somn am plecat cu maşinuţa la noi acasă la Seagate să ne facem somnul de frumuseţe 😊

După ce petrecusem două săptămâni pe plaja de la Seagate cu un an înainte când eram cazaţi la Rixos Sharm, ştiam prea bine plaja proprie a hotelului destul de lată şi de lungă, cu nisip foarte ok, cu umbrele şi şezlonguri la distanţe rezonabile, precum şi cu paravane contra vântului, dar şi contra privirilor indiscrete, nu am avut nicio surpriză, având deja locurile noastre preferate în care să facem plajă. Şezlongurile mi s-au părut chiar foarte confortabile, fiind dotate cu o saltea groasă din burete, cu pernuţă ataşată.

Chioşcul de prosoape se află chiar pe plajă. Prosoapele sunt mari, noi şi pufoase, disponibile la liber, fără carduri şi fără număr.

Există duşuri chiar pe plajă, dar pentru toalete trebuie mers puţin în stânga lângă staţia de maşinuţe sau în dreapta la restaurantele aflate dincolo de faleză

În zona în care am făcut noi plajă aveam la dispoziţie barul de lângă Gozleme şi Ayran, de unde ne aduceam la şezlong băuturile dorite. Puteam apela şi la serviciile celor care circulau frecvent printre şezlonguri adunând comenzile turiştilor pe care le onorau în scurt timp, dar noi de cele mai multe ori ne-am servit singuri. Dacă am fi stat la plajă mai în stânga cum te uiţi la mare, mai aproape era Beach Barul, dar eu căutam mereu să stau cât mai aproape de ponton, chiar şi în rândul al doilea faţă de mare.

Curăţenia plajei a fost OK, angajaţii trecând destul de des să strângă paharele goale şi alte resturi lăsate de turişti. Existau şi coşuri mai mari de gunoi şi noi le-am folosit şi pe acelea.

Cu intrarea în mare lucrurile sunt mai complicate. Şi aici, ca peste tot pe unde am fost în Egipt, există fenomenul de flux şi reflux, aici fiind chiar foarte vizibil. Erau perioade din zi când marea se retrăgea aproape complet lăsând în urmă un peisaj de-a dreptul dezolant cu aspect de smârcuri pe distanţe de câteva zeci poate chiar sute de metri de la ţărm. Însă, chiar şi când apa revenea, adâncimea acesteia nu trecea de jumătatea gambei sau de genunchi.

Încă dinainte de a ajunge prima dată la Rixos am ştiut acest aspect şi mi-am asumat imposibilitatea de a face baie în mare intrând de pe plajă. La fel era şi la Tropitel Sahl Hasheesh, deci, cumva, eram obişnuită.

Pontonul extrem de lung de vreo 850 metri reprezintă soluţia salvatoare pentru amatorii de bălăceală. Cei comozi ca mine pot apela la maşinuţele electrice pentru a-i transporta până la capătul pontonului şi apoi înapoi la plajă. Recunosc că eu nu am parcurs această distanţă niciodată pe jos, ci doar cu maşinuţa.

Cam la o treime din lungimea pontonului, pe partea stângă, se află o zonă de bălăceală în deplină siguranţă, perfectă pentru copii şi pentru adulţii care nu ştiu să înoate sau mai au şi alte temeri. Pe fundul mării aici este doar nisip, nefiind necesari papucii de apă, iar apa este puţin adâncă, ajungând până la jumătatea coapsei şi maxim până la slip. Există şi aici un salvamar la datorie, chiar dacă, practic, şomează.

Adevărata surpriză şi adevărata frumuseţe se dezvăluie abia la capătul pontonului, când descoperi reciful, minunat pentru snorkeling. Desigur, cei care nu sunt interesaţi de această activitate, deşi eu nu înţeleg de ce au mai bătut drumul până în Egipt, pentru că mâncare şi băutură din belşug găseau şi mai aproape, în Turcia, de exemplu, pot intra în mare doar să înoate şi să se răcorească. Adâncimea apei trece de 25 metri, din spusele salvamarului, dar, chiar dacă nu ştii să înoţi poţi intra purtând vestă de salvare. Erau destui, dar mai ales destule, care procedau aşa. Dacă eram în locul lor, eu nu aş fi riscat, dar nu contează asta.

Tot aproape de capătul pontonului există şi un bar, care oferă doar apă, sucuri, ceai şi cafea. Seagate este singurul hotel din Sharm, dintre cele vizitate sau doar văzute de mine, care dispune de bar pe ponton.

La capătul pontonului există un duş, o cabină de schimb, rafturi pentru papuci, prosoape şi alte lucruri, băncuţe şi umbrele de soare.

Tot aici există o altă reţea wireless care are semnal inclusiv în apă. Soţul meu reuşea să-şi conecteze telefonul la camera mea subacvatică şi astfel, stând pe ponton, vedea pe telefon ce filmam eu la snorkeling, dar mai mult era cu ochii pe mine :D.

Am descoperit farmecul snorkelingului relativ târziu, dar pot spune că parcă m-a acaparat cu totul şi am devenit dependentă de această activitate atât de plăcută şi mereu surprinzătoare, spun asta pentru că, şi după atâţia ani şi atâtea experienţe, tot mă mai bucur atunci când descopăr un peşte pe care nu-l „cunoscusem” încă 😊

În vacanţa de două săptămâni petrecută la Rixos în 2022 am descoperit reciful de la Seagate şi recunosc că am abuzat de dreptul de a folosi toate facilităţile resortului vecin, scopul meu principal fiind pontonul şi lumea minunată pe care o descoperisem acolo.

 În plus, foarte important pentru mine, m-am întâlnit cu Napoleon acolo la Seagate, unde nici nu credeam/speram. După câteva întâlniri timp de mai multe zile, pot spune că deja ne-am împrietenit, astfel că revederea din 2023 a venit cumva firesc, cu aceeaşi bucurie ca prima dată. L-am văzut doar de câteva ori în vreo 5-6 zile din 14, dar a fost bine şi aşa. L-am căutat şi anul acesta, dar nu am mai avut noroc, eu însă tot mai sper să-l revăd în septembrie 😊

Aquaparkul constituie piesa de rezistenţă pentru mulţi dintre cei care aleg Seagate, în special pentru familiile cu copii. Acesta este comun ambelor hoteluri Rixos. Din toamna anului 2023 şi apoi din 2024 la acesta au acces şi turiştii cazaţi la mai noile hoteluri Rixos din Sharm. Un mic dezavantaj l-ar constitui poziţionarea acestuia în secţiunea Aqua de la Rixos Seagate, în opinia mea, foarte departe de plajă. Accesul la aquapark se face tot cu maşinuţele electrice, pe alt traseu decât cel care face turul resortului. Staţia de plecare spre aquapark se află în dreptul clădirii nr. 10. Nu ştiu dacă aceste maşinuţe circulă după un program prestabilit sau doar în funcţie de nevoi, însă în cazul nostru, de fiecare dată, cum ne-am urcat am şi plecat. Drumul nu durează mai mult de 2-3 minute, se subtraversează o stradă printr-un pasaj vopsit haios în culori şi cu motive marine, interesante, apoi se trece pe lângă secţiunea Aqua şi am ajuns.

Nu aş putea compara Aquaventure Parkul de la Rixos Seagate din Sharm cu parcul tematic Rixos – The Land of Legends din Belek (Kadriye), deoarece parcul turcesc este mult mai întins ca suprafaţă şi mai complex, dar, faţă de ce am mai văzut eu în Egipt până acum, acesta mi se pare extraordinar, iar faptul că aici nu au acces decât turiştii cazaţi la Rixos mie mi s-a părut un avantaj important. Este adevărat şi că de cele mai multe ori am ajuns acolo la ora deschiderii (10.30) şi nu era aglomerat chiar deloc.

La vreo patru kilometri mai la sud cei de la Rixos deja s-au apucat să construiască un alt parc, imens, care sigur va concura serios cu The Legends, însă părerea mea este că nu-l vor termina anul acesta. Am văzut doar macheta viitorului parc tematic şi am fost impresionată.

Din locul în care ne-a lăsat maşinuţa am pornit în explorarea parcului, salutând ţestoasa uriaşă care supraveghea parcul. Pe partea dreaptă am remarcat vreo două terenuri de sport, un perete de căţărare aflat pe partea stângă, dar mai interesant mi s-a părut circuitul de karting.

Am admirat apoi un carusel şi o roată mare, bine, nu chiar foarte mare, ambele adresându-se mai mult copiilor şi adolescenţilor. Oricum nu voiam să mă dau eu în carusel, că nu mi-a plăcut nici în copilărie. Am traversat apoi o piscină, cu şezlonguri şi umbrele în jurul acesteia, inclusiv pe barca de lemn din mijlocul piscinei. În partea dreaptă se afla food court-ul, unde se putea lua un prânz uşor gen snack, iar băuturile oferite erau doar răcoritoare, ceai şi cafea. În spatele snack restaurantului se află un loc de joacă pentru copii.

Urmează Tsunami – un tobogan interesant pentru copii mai mari şi adulţi, unde se folosesc colace şi distracţia constă din balansuri repetate, cu amplitudini din ce în ce mai mici şi aterizare într-o piscină cu adâncimea de 120 cm, încălzită iarna. În ăsta ne-am dat şi noi şi prietenii noştri, dar nu am fost prea inspiraţi alegând câte un colac dublu, pentru că din cauza greutăţii duble am ratat cam jumătate din distracţie. Dacă fiecare persoană se dă cu un colac simplu este mult mai fain, pentru că balansul durează mai mult. Ne-am şi certat puţin cu salvamarul care i-a interzis soţului meu accesul cu ochelarii de vedere, oricât i-am explicat eu că lentilele nu sunt din sticlă şi nu au cum să se spargă, în plus, nici nu prea avea unde să-i piardă la aterizare. Mie a încercat să-mi interzică accesul cu camera subacvatică, cu care voiam să filmez „distracţia” , chiar dacă aceasta era bine fixată pe mână cu câte două cureluşe de siguranţă, dar doar a încercat :D.

Aqua Tower constă dintr-o serie de tobogane variate pentru copii, piscina aferentă având adâncimea de 40 cm, încălzită iarna.

Looping Rocket este doar pentru adulţi şi constă dintr-un tobogan în spirală, interesantă fiind înălţimea mare de la care se face lansarea. Tot interesante mi s-au părut şi Space Shuttle & Rafting, şi Rafting & Black Hole, pentru adulţi şi copii mai mari, cu cădere în piscine cu adâncimea de 120 cm.

Lazy River, cu adâncimea de 120 cm, nu m-a impresionat în mod deosebit, râul leneş de la Steigenberger AlDau Beach din Hurghada având un traseu mai lung şi mai variat ca acesta. Nu ne-am pierdut timpul cu acesta.

Ne-am distrat însă foarte bine la Wave Pool, piscina cu valuri care atingeau şi înălţimea de 1,85 metri, chiar dacă nu a fost atât de palpitant precum mă aşteptam eu să fie, cu gândul la experienţele anterioare mult mai reuşite de la Siam Park din Tenerife şi de la The Land of Legends din Turcia. Abia la a treia vizită la aquapark şi la următoarele am reuşit să prindem „programul de valuri” de la Wave Pool. A fost amuzant şi nu prea. Nu mi-a plăcut faptul că fundul piscinei era foarte alunecos şi nici că salvamarul de aici era prea tolerant lăsând să intre şi copii care nu ştiau să înoate sau mame iresponsabile cu bebeluşi în braţe. Am plecat după a doua repriză de valuri, nedorind să asist la vreo tragedie.

Cam asta a fost una din vizitele mele la Aquaventure Park, o experienţă plăcută, peste aşteptări. Dacă mi-a plăcut mie, care nu am nicio treabă cu toboganele, sunt convinsă că parcul este o adevărată încântare pentru copii.

Există toalete în mai multe zone ale parcului, curate şi dotate cu cele necesare, duşuri, cabine de schimb, dulăpioare pentru a-ţi depozita în siguranţă lucrurile, chioşcuri de prosoape şi vreo trei băruleţe unde îţi poţi astâmpăra setea doar cu soft drinks :D.

Internetul wireless a funcţionat impecabil pe întreaga suprafaţă a parcului acvatic.

Rixos Seagate, fiind un resort orientat spre familiile cu copii, oferă un club pentru copii tare simpatic, cu spaţii interioare dedicate acestora şi cu o curte generoasă dotată cu mai multe atracţii pentru cei mici.

Rixy Kids Club este poziţionat destul de avantajos, în mijlocul resortului, între recepţie şi restaurantul principal. Programul de funcţionare este în fiecare zi: 09.30-12.30,14.30-17.00 şi 20.00-23.00.

Când l-am văzut prima dată mi s-a părut WoW pentru cât de multe oferă micuţilor, însă acesta îmi pare mai degrabă modest dacă este să-l compar cu cel de la Rixos Premium Magawish din Hurghada şi nu numai :p

La capitolul distracţie, spectacole de seară şi petreceri, hotelurile Rixos, indiferent de ţară, au fost mereu în TOP, astfel că nici Rixos Seagate nu face excepţie. Cu toate acestea, pentru mine aceste spectacole nu au fost aşa nemaipomenite, ele repetându-se, firesc, astfel că după cinci săptămâni petrecute la Rixos în trei ani consecutivi, nu am mai fost la fel de interesată şi entuziasmată ca prima dată.

Recomand Rixos cu toată încrederea, oricând şi oricui!

Eu sunt tare bucuroasă că am descoperit aceste hoteluri exact pe gustul meu şi abia aştept următoarea vacanţă la Rixos. La oricare hotel Rixos :p

Vacanţe plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 11110 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI