Riad Simon, cu bune şi mai puţin bune

TIPĂREȘTE

În privinţa cazării, din start am optat pentru un varianta riadului, noi fiind atraşi de specificul local oriunde mergem. Am considerat că la hoteluri vom avea ocazia să mai dormim şi vom încerca ceva tradiţional.

În ceea ce priveşte poziţionarea, riadurile se află în Medina, zona veche a Marrakechului, pe străduţe întortocheate, greu de găsit pentru a ajunge la ele odată aterizat pe acolo, bazându-te doar pe mijloacele moderne de orientare. Pentru a evita neplăceri din prima zi a şederii voastre acolo, sfatul meu e să comunicaţi cu reprezentanţii riadului şi să stabiliţi modalitatea optimă pentru a ajunge la camera aleasă.

Şi acestea, ca mai toate tipurile de unităţi de cazare, sunt variabile ca preţ, fiecare turist cum îşi permite sau se simte bine.

Din puzderia de riaduri, noi l-am ales pe al lui Simon. Unul care ne-a asigurat paturi pentru somn şi mic dejun. Proprietarul mai are şi un restaurant în oraş.

Omul s-a oferit să ne aducă şi de la aeroport până la el, însă preţul dublu decât al firmei de transfer găsite pe net ne-a determinat să-i spunem "pas" în privinţa acestui serviciu.

Deşi i-am călcat pragul la o oră destul de târzie, la o jumătate de oră după miezul nopţii, Simon a ţinut să ne întâmpine personal, ne-a înmânat cheia camerei şi, conştient de oboseala noastră, ne-a propus să lăsăm pe dimineaţă întocmirea documentelor de cazare.

Aceeaşi amabilitate a demonstrat şi când am plecat. La ora 5 dimineaţa am comandat maşina către aeroport iar Simon a ţinut să vorbească personal, în avans, cu şoferul şi, în plus, a dormit în riad pentru a fi siguri că maşina va sosi şi vom pleca în timp util spre avion.

În ce priveşte condiţiile de cazare, am primit o cameră situată la parterul clădirii de două etaje. Încă de la intrare se simţea un miros de aer stătut şi de igrasie. Camerele nu au ferestre către exterior ci doar nişte mici deschizături spre holul central al riadului, insuficiente însă pentru aerisirea adecvată.

Întrucât sursa igrasiei aveam să o constatăm de îndată, o defecţiune la scurgerea apei de la duş, dimineaţa ne-am adresat recepţiei. Slabi vorbitori ai graiului englezesc, angajaţii au sunat proprietarul care a sosit prompt şi ne-a propus o altă cameră. Exact ceea ce doream şi noi să-i solicităm.

Situată un nivel mai sus, camera Bab Agnaoue, era puţin mai încăpătoare decât precedenta, şi cu acelaşi aer închis, chiar dacă nu atât de preganant. După cum am remarcat, camerele nu erau numerotate ci purtau prenume marocane.

Formatul camerelor era de vreo 4/4 m prima şi 6/4 m secunda, mobilate cu un pat, un fotoliu, noptiere, veioze şi o mică măsuţă pe care, într-una din dimineţi am servit micul dejun.

Ambele aveau acelaşi tip de baie, dotată cu toaletă, o chiuvetă decorată cu motive tradiţionale marocane şi duşul (fără cabină).

Păstrând tradiţia locală, uşa dintre cameră şi baie nu se închidea. I se puteau doar înnoda şireturile! Mai pe scurt, aceasta era realizată din două bucăţi de material textil, construcţie care nu asigura nici măcar strictul strat antifonic necesar în cazul unei camere ce găzduieşte două persoane...

La parter, în partea dreaptă se afla micul birou ce servea drept recepţie, în spatele acestuia – ascunsă de o perdea – era minibucătăria iar cea mai importantă parte a parterului o ocupa un divan având în faţă o măsuţă. Aici se servea, în general, micul dejun în perioada iernii africane.

În restul anului, prima masă a zilei îţi era adusă pe terasa de la ultimul etaj, amenajată în acelaşi stil tradiţional local.

Intrarea în riad se făcea de pe una din străduţele care brăzdau Medina iar în caz de neatenţie ratai uşa ascunsă între două tarabe, una ce vindea uleiuri aromate iar alta patiserii.

Chiar dacă nimeream uşa, aveam probleme la descuierea ei. De vreo 2 ori am ţiuit la sonerie pentru a veni cineva să ne deschidă. Iar a doua oară, pentru a nu tripla deranjul angajatului, ni s-a explicat că în Maroc încuietoarea se deschide invers decât ştiam noi, adică de la stânga la dreapta, exact cum ai încuia un lacăt la Mediaş. Iar din acel moment nu am mai avut dificultăţi.

Pomenind de lacăte, asemenea sistem de încuiere aveau şi camerele.

Referitor la micul dejun, acesta îl primeai porţionat astfel încât să te menţii la greutatea optimă şi nu se diversifica deloc, fiind zilnic acelaşi: o clătita, ochi dintr-un ou (sper că înţelegeţi la ce mă refer), două felii de pâine, o bucăţică de unt, o farfurioară cu gem şi una cu o miere deosebit de gustoasă. Curios, dar ţinea de foame câteva ore. Să fi fost aerul de ajutor?

Ne-am bucurat să îl găsim pe Simon foarte amabil şi săritor, mereu atent la ce probleme am avea, la ce informaţii ne-ar putea furniza.

Tot la el am apelat şi pentru tipărirea cărţilor de îmbarcare. Şi am plătit un preţ considerat foarte piperat, 3 euro pentru 4 asemenea documente, justificarea primită fiind aceea că a apelat şi el la altcineva.

Pentru tipărirea cărţilor de îmbarcare găsiţi tot felul de firme prin centru, însă nu am întrebat de preţuri. Iar la Menara Airport Marrakech cărţile de îmbarcare tipărite pe hârtie sunt obligatorii.

---

VIZUALIZĂRI: 1875 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI