Auschvitz - Homo homini lupus

TIPĂREȘTE

Zilele astea, şocat de cele întâmplate în Norvegia, mi-am adus aminte acest aforism al lui Plaut, din titlul review-ului, care dă şi titlul poeziei lui Vlahuţă, pe a cărei primă strofă am ales-o drept motto.

De acelaşi aforism, învăţat la orele de latină din liceu, îmi amintisem şi acum exact un an, când am vizitat ceea ce se numeşte oficial Memorialul şi Muzeul Auschwitz-Birkenau.

Am ajuns aici în circuitul est-european pe care l-am făcut pe cont propriu în iulie-august anul trecut. Memorialul se află la aproximativ 70 km vest de Cracovia, pe drumul spre Wroclaw. De la Cracovia, se poate ajunge aici pe autostrada A4, Cracovia-Wrocław-Görlitz (Germania), de pe care se iese la Chrzanów, sau direct, pe naţionala 44, mult mai lentă, cu multe zone cu linie continuă.

Am plecat dimineaţa din Cracovia şi, într-o oră, am ajuns la Oświęcim numele polonez al localităţii în care se găseşte Memorialul. Între timp, ziua însorită ce părea să dureze, s-a transformat într-una mohorâtă, parcă pentru a ne introduce mai bine în atmosfera locurilor ce urma să le vizităm.

Am parcat în parcarea de la intrare (mai este una peste drum) şi ne-am îndreptat spre intrare. În ciuda vremii ploioase, aici era o mulţime de oameni, cei mai mulţi străini, veniţi în grupuri organizate, dar şi pe cont propriu, judecând după parcarea plină-ochi.

Citisem pe internet că vizitarea muzeului este liberă, dar ajunşi aici am constatat că nu e chiar aşa.

Mai exact, ea este liberă, dar numai după ora 3 p. m. De la ora 8 dimineaţa, ora deschiderii, până la 3 după-amiaza se organizează numai vizite pentru grupuri, care, obligatoriu sunt ghidate, ceea ce implică plata unei taxe. Vizitatorii individuali, cum eram noi, se pot ataşa unui grup ghidat şi, evident, contra-cost, pot vizita Memorialul înainte de ora 3 p. m. , sau o pot face gratuit, după această oră.

La data vizitei noastre (între timp s-a mai schimbat câte ceva, nu foarte mult), preţul unui bilet era de 38 de zloţi (1 zlot aproximativ egal cu 1 leu) şi în preţ erau incluse ghidul, transportul cu autocarul de la Auschwitz I la Auschwitz II (Birkenau) şi vizionarea unui film documentar de vreo 20 de minute, proiectat din jumătate în jumătate de oră, în sala de proiecţie din clădirea de la intrare. La ore fixe, proiecţia este în engleză, iar la "şi 30 min. " este în poloneză.

Între timp, am văzut că preţul a crescut la 40 de zloţi şi el nu mai cuprinde vizionarea documentarului, care se plăteşte separat, 2,5 zloţi.

Este drept, vizitarea fără ghid reduce mult din informaţii şi merită să dai aproximativ 10 € pentru a beneficia de explicaţiile profesioniste oferite de ghid, evident cu condiţia să cunoşti o limbă de circulaţie internaţională (engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă), sau poloneza, ceha, sau slovaca.

Noi, ca francofoni şi francofili declaraţi, am ales să ne alăturăm grupului de francezi care tocmai se pregătea să intre. Pentru a beneficia de explicaţii în condiţii optime, fără a deranja alte grupuri, aici s-a adoptat metoda pe care am mai întâlnit-o, de exemplu, la Alhambra, folosindu-se căşti cuplate la un receptor radio. Selectând un anumit canal, se pot asculta explicaţiile ghidului, chiar dacă nu ne aflăm în imediata apropiere a acestuia.

Despre lagărul de exterminare şi despre crimele naziste, în general, citisem deja foarte mult, văzusem documentare, aşa că ceea cele de aici nu m-a surprins cu nimic, vizita nu a făcut decât să-mi reconfirme lucruri ştiute şi să-mi înprospăteze amintiri estompate despre ceea ce aflasem cândva. Însă pentru cineva mai puţin familiarizat cu subiectul, atrag atenţia că este un şoc puternic, pe care l-am remarcat şi în expresia multora dintre vizitatorii cu care ne-am încrucişat paşii în timpul vizitei. Aşa că, celor care îşi planifică o vizită în acest loc ce aminteşte de fapte oribile ale unora din semenii noştri şi nu prea sunt familiarizaţi cu subiectul, le recomand, în prealabil, o minimă informare, eventual chiar de pe site-ul oficial al Memorialului, precizat mai sus, sau aici, aici, aici, aici şi aici.

Ajunşi la intrarea în lagăr, în timp ce toată lumea îşi verifica sistemul de ascultare, noi am constatat că auzeam explicaţiile ghidului italian şi, în ciuda oricăror încercări, nu am reuşit să recepţionăm vocea ghidei noastre, aşa că grupul a trebuit să ne aştepte câteva minute, până am dat o fugă la clădirea administrativă pentru a schimba dispozitivele de ascultare.

De data aceasta, ele funcţionau corect, astfel că am purces la drum, intrând în lagăr pe celebra poartă, deasupra căreia este scrisă cinica şi celebra şi ea, expresie Arbeit macht frei (Munca te eliberează).

Trecem pe lângă locul rezervat orchestrei lagărului... Parcă îmi răsună în urechi un marş ce însoţea ieşirea şi intrarea în lagăr a grupelor de deţinuţi ce munceau în exterior... Alături este şi locul unde erau lăsate să zacă cadavrele deţinuţilor care încercau să evadeze, drept avertisment pentru cei care ar fi avut aceleaşi intenţii.

Nu am să intru prea mult în detalii legate de vizita propriu-zisă, mai ales că mai există pe site un review, cel al lui cristian_3000 (click aici), care face foarte bine lucrul acesta.

Am să mă limitez doar la o descriere sumară.

Lagărul, organizat pe locul şi structura unei foste cazărmi a armatei poloneze şi "inaugurat" de nazişti în 1940, după ocuparea Poloniei şi anexarea regiunii la teritoriile Germaniei, cuprinde 28 de blocuri de detenţie şi alte câteva corpuri care aveau funcţii administrative. Blocurile, construite din cărămidă, cu trei niveluri, sunt aranjate în trei rânduri paralele, dreptunghiul format fiind înconjurat de un dublu gard de sârmă ghimpată, conectat, la acea vreme, la înaltă tensiune.

Nu toate aceste blocuri sunt vizitabile. Astfel, pentru vizitele organizate în grupuri, traseul cuprinde expoziţia permanentă principală, organizată în corpurile 4,5, 6,7 şi 11, dispuse pe latura de nord a lagărului. În corpurile 4,5, 6 şi 7 sunt expoziţii cu fotografii documentare, fotocopii ale unor documente, obiecte aparţinând prizonierilor (înclusiv păr uman, folosit pentru confecţionarea de pături şi îmbrăcăminte folosită de soldaţii germani care luptau în zone friguroase!), precum şi camere în care erau "cazaţi" prizonierii. Blocul 11, numit Blocul Morţii este locul unui coşmar perfect. Acest bloc era închisoarea lagărului, o închisoare în închisoare, unde, odată ajunşi, prizonierii nu mai aveau scăpare. Închipuiţi-vă celulele în care nu se putea intra decât târâş şi în care prizonierul stătea în întuneric total, iar locul era atât de strâmt, încât nu se putea sta culcat sau şezând... sau celulele unde stăteau prizonierii condamnaţi la moarte prin înfometare...

Între blocurile 10 şi 11 a fost reconstituit Zidul Morţii, locul unde erau executaţi prin împuşcare deţinuţii care primiseră o sentinţă de condamnare la moarte, în special deţinuţii politici polonezi. Tot aici era şi locul în care erau aplicate şi pedepse "mai uşoare": biciuirea, atârnarea la un stâlp de mâinile legate la spate... Zidul este plin de flori şi pietricele. Acestea din urmă sunt puse de evrei, în locuri de reculegere, aşa cum noi şi alţii, punem flori... doar că pietricelele durează mai mult...

În afara expoziţiei principale, mai există şi alte blocuri vizitabile, unde sunt amenajate expoziţii naţionale şi tematice, dar acestea nu sunt incluse în vizita ghidată, ele putând fi vizitate doar în cadrul variantelor de vizite mai ample, oferite de organizatori.

După vizitarea blocurilor amintite, traseul se continuă prin revenirea spre vest, pe cea de-a doua alee dintre blocuri. Aici se face o nouă oprire, în dreptul clădirii în care funcţiona bucătăria lagărului. Spaţiul din faţa acesteia era platoul de adunare, unde se făcea apelul dimineaţa şi seara şi unde deţinuţii erau ţinuţi uneori în poziţie de drepţi, indiferent de vreme, chiar şi timp de 12 ore...

Vizita continuă pe aleea principală, până la limita de vest a lagărului, unde trecem printr-o poartă în gardul electrificat şi ajungem în locul cel mai oribil, la cele două camere de gazare şi crematorii. Ele au fost amenajate în două buncăre folosite anterior drept depozite de muniţii, fiind primele dispozitive puse la punct de nazişti pentru a pune în practică "soluţia finală" (click aici, click aici). Primele experimente de gazare a oamenilor au fost făcute începând cu august 1941, cu Ziklon B, un gaz pe bază de cianură, folosind drept cobai umani prizonierii de război ruşi. Apropo de aceştia, în octombrie 1941 au fost aduşi aproximativ 10.000 de astfel de prizonieri, din care 90% au murit până în martie 1942. Nici în rândul altor categorii de prizonieri rata supravieţuirii nu era mai mare. După rezultatele "pozitive" ale testelor, s-a trecut la gazarea în masă a prizonierilor, trupurile acestora fiind apoi incinerate în cuptoarele construite în aceleaşi buncăre.

Cu trecerea prin camerele de gazare şi a crematoriului se încheie vizita la Auschwitz I.

De aici, ne-am îndreptat spre parcarea din faţa Memorialului, unde ne-am urcat într-unul din autocarele ce fac naveta între Auschwitz I şi Auschiwitz II, pe o distanţă de 3 km.

Auschwitz II, sau Auschwitz-Birkenau este perfecţionarea dusă la extrem a oribilei crime care a avut loc în aceste locuri, aici găsindu-şi tragicul sfârşit aproximativ 90% din victimele din întregul complex Auschwitz, adică aproximativ un milion de oameni. Din parcarea în care ne-a lăsat autocarul, am intrat pe Poarta Morţii şi am fost izbiţi imediat de imensitatea locului. Lagărul este mult mai mare şi era format dintr-un mare număr de barăci de lemn cu diferite destinaţii (majoritatea adăpostind deţinuţi) precum şi din alte construcţii (în total, aproximativ 300), aşa cum se poate vedea pe planul de aici.

Lagărul, de formă dreptunghiulară, cu laturile pe direcţiile (aproximativ) N-S, respectiv E-V, este împărţit în două părţi inegale de calea ferată, perfect dreaptă, pe direcţia E-V. La sudul căii ferate se afla lagărul femeilor, iar la nord cel al bărbaţilor.

Am mers mai întâi să vizităm două barăci din lagărul pentru bărbaţi. Una era o baracă de locuit (dacă se poate spune aşa), cealaltă era baraca latrinelor, singura din tot lagărul. Este de nedescris... poate doar fotografia să vă ajute să vă faceţi o idee. În plus, imaginaţi-vă că cei care aveau nevoie, nu puteau veni aici decât conform unui program strict şi, în niciun caz, în timpul nopţii.

Oripilaţi, ieşim din lagărul bărbaţilor şi pornim de-a lungul căii ferate. Pe la jumătatea acesteia, ajungem la "rampa de descărcare", acel peron unde, după zile întregi de transport în vagoane de vite, fără apă, fără mâncare, fără posibilitatea de a se spăla şi de a merge la toaletă, adunaţi din toate colţurile Europei, cei aduşi aici, coborau, fără cea mai vagă idee despre ororile ce urmau să le trăiască. Erau separaţi, mai întâi, în două grupe: una formată din bărbaţi, cealaltă din femei şi copii. Cursul vieţii fiecăruia era decis de un simplu gest, făcut cu degetul, de ofiţerul SS însărcinat cu trierea, pentru că fiecare din cele două grupe era supusă unui al doilea triaj. Cei slabi şi inapţi de muncă, mergeau direct la sălile de gazare (aproximativ trei sferturi din totalul celor care supravieţuiseră în călătorie), ceilalţi mergeau în lagăr, unde urmau să trăiască o cruntă agonie, pentru ca, în final, marea majoritate să sfârşească tot acolo, epuizaţi, morţi de foame, frig, bătăi, sau diverse boli. În acest loc, unde avea loc trierea, acum se află un vagon rămas drept aducere-aminte a acelor timpuri şi un panou cu o fotografie devenită celebră (cel puţin printre cei care cunosc cât de cât subiectul), în care este surprinsă scena pe care am încercat s-o descriu. Mi-am adus aminte atunci de un film de prin anii '80, cu Meryl Streep în rolul principal. Se numeşte Alegerea Sofiei (click aici), film pe care, dacă aveţi ocazia, vă recomand să-l vedeţi.

Ne continuăm vizita, sub o ploaie măruntă şi deasă, care nu face decât să întărească atmosfera sumbră. La capătul liniei de cale ferată ajungem într-un spaţiu larg, pavat cu piatră cubică, aflat în afara lagărului propriu-zis, deşi aici era o parte esenţială a lui. De o parte şi de alta se aflau crematoriile 2 şi 3, din care se mai păstrează câteva ruine (mai ales din crematoriul 2), ele fiind dinamitate de nazişti, la sfârşitul anului 1944 şi începutul lui 1945.

Crematoriile 3 şi 4 se aflau spre colţul de nord-vest al lagărului, urmele lor fiind mult mai puţin vizibile. Fiecare din cele patru crematorii era prevăzut cu camere unde deţinuţii îşi lăsau toate bunurile personale, după care, aceştia, complet dezbrăcaţi, erau introduşi în camera unde li se spunea că vor face un duş, în realitate aceasta fiind camera de gazare. Cadavrele erau apoi incinerate în cuptoarele crematoriilor, iar cenuşa era aruncată într-un lac din apropiere, sau în apele râului ce curge în apropiere. Fiecare crematoriu avea o capacitate zilnică de peste 1400 de oameni, dar în perioadele de supraîncărcare, cadavrele erau arse şi în gropi descoperite.

În spaţiul pavat de la capătul liniei de cale ferată se ridică în prezent Memorialul Holocaustului, un monument dedicat victimelor uneia dintre cele mai mari orori pe care le-a cunoscut omenirea. Arată precum pietrele puse de evrei pe morminte, sau în locuri sfinte... doar că pietrele sunt uriaşe, precum numărul celor căzuţi pradă unor minţi bolnave. În faţa lui, mai multe plăci, pe care, în diferite limbi (am găsit-o şi pe cea în română), stă scris:

STRIGĂT DE DEZNĂDEJDE ŞI AVERTISMENT PENTRU OMENIRE SĂ FIE PURURI ACEST LOC ÎN CARE HITLERIŞTII AU UCIS APROAPE UN MILION ŞI JUMĂTATE DE BĂRBAŢI, FEMEI ŞI COPII, ÎN PRINCIPAL EVREI DIN DIFERITE ŢĂRI EUROPENE. AUSCHWITZ-BIRKENAU 1940-1945

...

Am parcurs într-o tăcere mormântală drumul înapoi, până la ieşire şi mai departe, cu autocarul, până la clădirea administrativă de la Auschwitz I. Aici ar fi trebuit să vedem şi filmul documentar, dar am renunţat. Ceea ce văzusem, ne era suficient, mai ales că sunt absolut convins că imaginile respective le mai văzusem, poate nu în acelaşi montaj, dar oricum, nu sunt prea multe imagini, naziştii s-au străduit să şteargă urmele cât mai bine şi, în parte, au reuşit. Nu au reuşit însă să şteargă urmele, ar fi fost cu neputinţă, din mintea celor câteva mii de supravieţuitori, toţi martori ai atrocităţilor comise. Ei au fost memoria vie a celor morţi în lagărele de exterminare.

Conform datelor oficiale, numărul celor ucişi la Auschwitz este următorul: evrei - 1,1 millioane, polonezi - 140-150 de mii, ţigani - 23.000, prizonieri de război sovietici - 15.000, alte naţii - 25 de mii, în total, aproximativ 1.300.000 de victime. Şi asta doar la Auschwitz, care a fost cel mai mare lagăr de exterminare. Dar au mai fost şi altele: Chełmno, Bełżec, Majdanek, Sobibor, Treblinka, în Polonia, Buchenwald, Sachsenhausen, Dachau, în Germania, Mauthausen-Gusen, în Austria, şi multe altele (vezi lista completă (?) aici).

Nu mai continui, pentru că ar fi atâtea de spus, că nu ne-ar ajunge o viaţă întreagă. Vreau doar să mai subliniez profesionalismul de care a dat dovadă ghida noastră, care, într-o franceză academică impecabilă, ne-a povestit cu mult suflet despre cele văzute şi ne-a transmis toată emoţia ce i se simţea în glas. Îmi place să cred că şi ceilalţi ghizi de la Memorialul şi Muzeul Auschwitz-Birkenau şi-au păstrat emoţia şi-o lacrimă în colţul ochiului, chiar şi după repetarea, de sute de ori, a unor informaţii transmise vizitatorilor.

În final, permiteţi-mi să mă disociez de colegul de site, cristian_3000, pe care îl apreciez în mod deosebit, în privinţa unui sigur lucru: el nu recomandă deloc vizitarea acestui loc. E drept, chiar oficialii Memorialului recomandă ca vizita să fie făcută numai de persoane în vârstă de peste 14 ani. Da, dar noi, cei maturi, eu cred că ar trebui să vedem cu toţii aceste locuri. Lucruri rele există peste tot şi oricând în lume. Ignorându-le, nu rezolvăm nimic, e mai bine să le cunoaştem, pentru a nu le repeta. De altfel, acest lucru îl exprimă indirect şi cristian_3000 în finalul review-ului lui, citând spusele filozofului Santayana. Or, pentru a ne cunoaşte trecutul, nu trebuie să ocolim zonele sumbre ale acestuia!

Şi, în final, pentru cei care doresc să ajungă cu maşina în acest loc, am să dau coordonatele GPS ale lui: 19,20363 E, 50,0266 N.

---

VIZUALIZĂRI: 6883 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI