Neptun: localitatea cu cel mai lung nume din România

TIPĂREȘTE

Nu, titlul acestui review nu e din cauza insolaţiei. Canicula s-a cam dus. Si nici în urma ascultării in exces a melodiei winner la Eurovision 2013: Euphoria. Sau euforia victoriei la fotbal de duminică seara, împotriva Greciei. Mai bine-i băteam la barajul pentru Mondiale, fir-ar!

Voi explica acum, imediat.

Staţiunea mea de suflet, dintre toate câte există pe malurile tuturor mărilor si oceanelor lumii, are un nume foarte lung şi se numeşte OlimpNeptunJupiterAuroraVenusSaturnMangalia.

Deci, localitatea cu cel mai lung nume din România.

Nu vreau defel să minimizez importanţa staţiunii Mamaia, vedeta litoralului românesc.

Mamaia are cea mai lungă şi cea mai bună plajă din România, asta o ştiu până şi preşcolarii. Sau nu e un secret pentru nimeni că in staţiunea Mamaia s-a investit cel mai mult in ultimii ani, şi este cea mai modernă staţiune de pe litoralul românesc, şi singura pe care o putem flutura galeş şi ademenitor prin faţa turiştilor străini, încercând cumva să-i deturnăm de la o eventuală vacanţă la mare în Bulgaria sau orice altă parte a lumii, către al nostru litoral.

Dar totuşi, atunci când eu aud numele staţiunii-tiz al zeului mărilor la anticii romani, Neptun, inima mea începe să bată simţitor mai tare. Si mă învăluie un potop de amintiri, nu că n-aş avea destule aduceri aminte plăcute şi cu Mamaia, Eforii sau Costineşti. Dar mă apucă uneori un dor nebun de Neptun. Adică de staţiunea, de fapt de staţiunile pe care le-am amintit mai devreme, simbolic alipite într-un singur nume, căci aşa exisă ele şi în realitate, o salbă de staţiuni, îmi permit incă cu nostalgie să le numesc nestematele ce se intind una după alta, ca un şirag, la nord de municipiul Mangalia.

Un astfel de dor aprins m-a cuprins în vara anului 2012. Urma să facem o vacanţă în Spania, la mare. Am adăugat la această vacanţă câteva nopţi de cazare în Barcelona, căci era un obiectiv suplimentar extrem de atrăgător ca idee. Insă, în ultimul moment, am renunţat la Barcelona – rămâne pe altădată! - şi am urcat seara in trenul rapid – cred că incă se mai numea aşa – Timisoara Nord – Mangalia. Dacă tot “este” Neptun în drumul Timişoara – Spania, de ce nu?

Ne-am culcat în paturile noastre ale compartimentului de vagon de dormit clasa 1. De ce nu mergem de obicei la cuşetă? Simplu. Ştiţi celebra şi minunata comedie românească “Operaţiunea Monstrul”. Preferăm să dormim ca personajul lui Toma Caragiu, nu ca “săracul” Marin Moraru (ce monştri sacri, titani ai cinematografiei romăneşti!), in sforăielile vecinilor. Başca omul e un animal egoist, nu’ş de ce preferă “parfumurile” sale proprii, în detrimentul alor celorlalţi, mai ales în miez de noapte. Unde ne-am scos “pârleala”? La cazare, desigur. Dar să nu anticipez. Si trenul ne-a legănat pe şine, cale de sute de kilometri, până ce, într-o clipită – căci somnul scurtează miraculos distanţele, am ajuns la destinaţie.

A doua zi dimineaţa, trezirea în halta Neptun, în… clinchet – zornăit de chei ale localnicilor care ofereau cazări.

Am adulmecat cu nespusă bucurie şi emoţie aerul proaspăt, de dimineaţă, al staţiunii mele de suflet. La prima vedere, totul părea neschimbat, după 10 ani, anul 2002 fiind ultimul an în care mai fusesem în Neptun, după vreo 10 veri consecutive, începând cu anii ’90. Am mai fost, e drept, între timp la mare, în 2005, dar la Constanţa – Mamaia.

Cazare

Ne-am cazat la hotel Caraiman sau la Clăbucet. Putea fi Traian sau Apollo, Dacia sau Bâlea, Romanţa sau Terra, Histria sau Callatis, sau chiar Prahova, nu are o prea mare importanţă. Deloc nu le încurc, le ştiu foarte bine, pe de rost, ca dealtfel toate hotelurile ce existau în anii ’90, de pe tot litoralul românesc!

Nu există hotel pe litoralul românesc pe care să nu-l fi monitorizat şi studiat la vremea aceea! Era un hobby de-al meu, fără să am vreodată vreo altă legătură cu turismul decât aceea de consumator, şi cititor, atunci când mă concentram cvasi-total pe turismul intern. E drept că ulterior, am cam pierdut şirul evenimentelor…

Deci efectiv nu are importanţă care hotel a fost din cele amintite. Sunt toate hoteluri de două stele, unul din cele amintite de o stea, cu camere standard, ce să spun eu acuma, despre condiţiile de cazare, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu toate utilităţile care pe mine mă interesau să existe, funcţionale, dar cam ponosite. Nu sunt scumpe cazările la hotelurile de 2 stele din Neptun, ba dimpotrivă. Comparativ cu Mamaia, zona de sud a litoralului este semnificativ mai ieftină. Dar urma o vacanţă în Spania, aşa că trebuia să ne drămuim bănuţii, şi am evitat puţinele hoteluri de 3 stele –adică cele renovate mai acătării.

Masă

Am mâncat la diferite restaurante, terase, patiserii sau chiar completare din alimentări. Litoralul abundă de astfel de oferte, mai scumpe, mai ieftine, mai bune, mai rele.

Am observat şi pe AFA discuţii aprinse legate de raportul calitate/preţ, chiar “ţepe” cu mâncarea. Ce pot să zic…Ca o constatare generală, şi o comparaţie cu preţurile din ştrandurile timişorene, că acolo ne “antrenasem” în prealabil, litoralul românesc ni s-a părut mult mai ieftin, dacă ştii unde şi ce să cauţi.

Ce îmi place mie atât de mult la staţiunea Neptun? Voi puncta doar câteva aspecte, pentru că aş avea extrem de multe de spus în acest sens. Dar mă voi opri doar la câteva lucruri.

1 Plaja “La steaguri” şi cele 2 lacuri Neptun 1 şi Neptun 2.

Cea mai lungă şi fin nisipoasă plajă de pe litoralul românesc este plaja Mamaia.

Dar plaja mea preferată rămâne plaja centrală din Neptun, “La steaguri”. Punct. Si de la capăt.

Pe unii îi deranjează faptul că plaja din Neptun este un pic mai departe de hoteluri.

Pentru mine, acest lucru reprezintă un avantaj, este poate motivul pentru care îmi place mai mult decât alte plaje. Drumul până la plajă de la locaţia de cazare duce, aproape inevitabil, pe malurile unuia dintre cele 2 lacuri ale staţiunii. Orăcăitul broaştelor, vegetaţia specifică lacurilor, răcoarea dimineţii, liniştea, amintiri deosebite care îmi veneau în minte din peregrinările pe aici în anii tinereţii, chiar peisajul care deschide o perspectivă largă, aerisită, amiabilă, mă fac de fiecare dată să mă simt bine pe drumul de la hotel spre această plajă.

Pe unul dintre lacuri, cel dinspre nord, există parcă dintotdeauna restaurantul Insula. Aşezat într-o poziţie foarte scenică, a fost mereu unul din locurile mele cele mai plăcute. Aici savuram mereu o ciorbă de morun şi alte preparate gustoase din peşte. Preţurile erau mereu destul de piperate, dar totul era bun şî frumos, mai ales în orele serii. Splendid, ca atmosferă, locaţie, mâncare bună, orchestră şi nu numai.

Ce m-a deranjat în această vacanţă, ca principiu, a fost existenţa unor cerberi ieşiţi parcă din emisiunile TV de wrestling, care nu lăsau turiştii să se aciueze pe cearşafurile sau prosoapele din dotare, obligându-i să se culce pe şezlonguri sau să plece de acolo. Aceste şezlonguri precum şi accesoriile lor erau de o condiţie jalnică, mai ales ţinând cont de preţul lor piperat, comparativ cu ceea ce am întâlnit cam peste tot în Europa. O asemenea interdicţie, nu am mai întâlnit pe nici o plajă din lume.

2. Complexul Panoramic-Amfiteatru-Belvedere din Olimp, îl voi numi pe scurt P-A-B.

Când am ajuns aici prima dată în viaţă, în anul 1994, ştiam teoretic că este un ansamblu arhitectural şi un complex turistic cu totul deosebit. Dar impactul iniţial cu P-A-B a fost unul impresionant la vremea aceea! Un ansamblu de trei hoteluri ingenios construite, în amfiteatru, scări monumentale care duc până jos la plajă, restaurante, orchestră, cofetării, bazin, arbori ornamentali, faleză de unde privirea poate admira de sus plaja şi marea, magazine frumoase, diverse servicii, expoziţii de pictură şi de artă în general, pictori care pe lângă talent aveau şi o înfăţişare “adecvată” de … artişti, cu cioc sau barbă sau părul vâlvoi, făceau turiştilor portrete la comandă, puhoaie de turişti, chiar şi destui străini, stăteau la mese pe terase sau în restaurante sau se plimbau relaxaţi prin această zonă extraordinar de frumoasă. Este cu adevărat o bilă albă în opinia mea, a ingeniozităţii arhitecţilor români care au creat în anii ’70 acest triptic care are de la depărtare înfăţişarea unei uriaşe nave ancorate la ţărmul Mării Negre, totul fiind învăluit feeric în luminile serii.

Era un ansamblu cu totul deosebit. Nu trebuia să i se adauge nimic semnificativ, trebuia doar conservat la nivelul înalt la care era.

La revederea cu P-A-B, strălucirea de altădată mai exista într-o oarecare măsură, dar mult prea puţin. Acest proces de decădere a P-A-B îl simţisem de fapt treptat, an de an, vizibil încă de pe la sfârşitul anilor ’90. Totul a culminat cu imaginea cvasi-dezolantă din 2012, când, printre altele, nu mai erau funcţionale decât 2 dintre cele 3 hoteluri, şi acestea de doar 2 stele, în condiţiile în care pe vremuri erau printre cele mai luxoase de pe tot litoralul.

Ne-am aşezat în câteva seri şi acum, în 2012, pe terasa cu vedere la mare. Incă era frumos, chiar dacă nu ca pe vremuri. Eu mai sper că se va investi în acest complex, şi va redeveni P-A-B ceea ce a fost odată, adică sanctuarul arhitectonico-funcţional al sufletului meu, în ceea ce priveşte litoralul românesc.

3. Traseul pietonal Olimp-Neptun-Jupiter-Aurora-Venus-Saturn-Mangalia

Aşa numita Piaţă a Operei şi a Catedralei din Timişoara, reprezintă pentru mine frumuseţea ridicată la rang de superlativ, fiind zona centrală a oraşului, cuprinsă între Operă şi Catedrala Ortodoxă, care se privesc una pe cealaltă, faţă în faţă.

Calea Victoriei din Bucureşti reprezintă artera istorică cea mai reprezentativă pentru poporul român, de aici a bătut mereu inima acestei naţii.

Mănăstirile din Bucovina sunt spiritualitatea românească în stare pură, ridicată la rang de sanctitate.

Munţii Apuseni sunt cuibul de vulturi al românilor, loc de un pitoresc şi de o frumuseţe răvăşitoare.

Si ajung la traseul pomenit la punctul 3, aceasta fiind artera mea de suflet şi de plimbare pe litoralul românsc, pornind din Olimp, prima staţiune, continuând cu Neptun, number-one al acestei salbe de staţiuni, Jupiter excelent amplasată strategic în mijlocul şirului, Aurora sau Cap Aurora, un alt triplu complex arhitectonic ingenios de 10 hoteluri, dar care şi acesta şchioapătă vizibil, ca să mă exprim elegant, Venus staţiunea cu nume de zeiţa frumuseţii, cu hoteluri cu frumoase nume de fete, clădite ingenios în jurul unui mic ochi de apă numit Lacul Venus, dar unde văd pe AFA că turiştii se vaită din păcate că nu mai au ce face în afară de plajă, Saturn ultima sau prima staţiune ca poziţie, depinde din ce sens te uiţi, şi în sfârşit Mangalia, cochetul, plăcutul, pitorescul şi liniştitul municipiu de care sunt legate în şirag toate aceste staţiuni de suflet.

Acest traseu l-am făcut încă din prima zi când am “descălecat” aici, în anul 1994, deşi mai fusesem un pic pentru câteva ore în Neptun şi în 1990 sau 1991. Cu cartea mea semi-ceauşistă (tipărită parcă în 1989, cu staţiuni şi hărţi ale staţiunilor, pe care deja o ştiam pe de rost în urma deselor lecturări) în mână, comparând-o cu nesaţ cu realitatea de pe teren. Am făcut atunci pe jos într-o clipită traseul Olimp-Saturn (vreo 8 kilometri) şi retur.

Acest traseu totodată îţi poate dezvălui aspectul diversificat al acestei zone turistice litorale a României. Fiecare dintre aceste staţiuni are ceva propriu, aparte, diferit faţă de celelalte, impresia de monotonie nu există deloc, doar aceea de necesitate a unor lucrări de renovare, îmbunătăţire, pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, vorba lui Caragiale.

Acum, în 2012, seara, ne-am plimbat per pedes în două variante: Neptun-Olimp şi retur, respectiv Neptun-Saturn şi retur. Ti se oferă ochiului toate aceste staţiuni, atât de variate una faţă de cealaltă. Traseul este agreabil şi acuma, după atâţia ani.

Bineînţeles că aceste plimbări se pot face şi motorizat, trenuleţele şi microbuzele circulă frecvent, chiar şi trăsurile cu cai.

4. Staţiunea verde Neptun

Neptunul a fost creat pe locaţia vechii păduri Comorova, respectiv pe locul vechii mlaştini Comorova s-au creat cele 2 lacuri.

Este o staţiune înţesată de parcuri, spaţii verzi, copaci, care mi-au creat acum în 2012 o imagine OK, de îngrijire cel puţin satisfăcătoare din partea edililor. Vă spun foarte sincer, pentru mine este o adevărată plăcere să mă plimb şi să fiu în Neptun.

5. Mangalia

Precum am amintit deja, Mangalia este un oraş mult mai mic decât surata sa de la nord Constanţa. Deci, dacă doriţi o cazare mai ieftină dar aproape de staţiuni, cu preţuri “de oraş”, într-un oraş mai mic şi liniştit, pitoresc, Mangalia este o soluţie optimă. Bineînţeles că are şi hoteluri cu confort ridicat şi preţuri pe măsură. Doar voi aminti câteva obiective turistice interesante în Mangalia şî imediata vecinătate, urmând ca totuşi la punctul 6 să detaliez puţintel doar unul singur dintre obiectivele oraşului, poate mai puţin băgat în seamă, dar cu o mare valoare istorică şi nu numai. Deci:

Portul turistic, Muzeul de Arheologie “Callatis”, Muzeul Marinei, Mormântul creştin cu psalmi, Herghelia Mangalia, Biserica Sf. Mina (în stil maramureşean, din lemn), Edificiul Bizantin, Cetatea Callatis, şi multe altele. Dacă nu aţi fost încă la Mangalia, sau aţi fost deja, nu contează, oricând o revedere sau o primă vizită, le recomand cu căldură.

6. Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia.

Din fragedă pruncie m-a fascinat şi lumea Orientului, lumea musulmană.

“Antrenamentul” pentru a mă simţi ulterior ca peştele în apă în preajma Moscheii Albastre Sultanahmet din Istanbul, sau Suleymaniye tot de acolo, sau Marea Moschee din Sousse sau destule altele, l-am făcut cu frumoasele lăcaşuri de cult musulmane de pe teritoriul ţării noastre.

Geamia Hunchiar din Constanţa, sau mai cunoscuta pentru publicul larg şi mai recent construita Mare Moschee din Constanţa, fac de fiecare dată pentru mine obiectul unei frumoase revederi, ori de câte ori merg în reşedinţa judeţului.

Dar foarte aproape de sufletul meu se află Moscheea (Geamia) Esmahan Sultan din Mangalia. Este cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România, ridicat în anul 1575.

Ca şi paranteză, am întâlnit referiri la acest lăcaş de cult atât ca moschee, cât şi ca geamie, hai să fac o paralelă cu referinţa la un lăcaş de cult creştin, care poate fi catedrală (la musulmani moschee) sau biserică (la musulmani geamie).

Este unul dintre exemplele fericite (ce bine ar fi să fie numai din acestea!), de obiectiv recondiţionat şi renovat în raport cu ceea ce era înainte de Revoluţie. Atât cu contribuţia edililor locali, cât şi ulterior cu contribuţie particulară, această moschee (geamie) a fost renovată, recondiţionată în ultimii ani: moscheea, cimitirul cu mormintele turceşti, fântâna din curte, minaretul, tencuiala etc.

Ori de câte ori am vizitat-o, m-a întâmpinat la intrare o femeie în vârstă, nici nu ştiu dacă era de fiecare dată aceeaşi. Cu priviri sobre chiar dure, scrutătoare dar şi piezişe, mă măsura din ochi. Mi-a explicat diverse lucruri interesante despre moschee inclusiv legat de comorile din interiorul ei, nu insist pe această direcţie acum. Ridurile feţei ei se pliau pe trăsăturile uşor asiatice ale feţei. Sunt frumoase şi exotice turco-tătăroaicele, şi ceva din frumuseţea de altă-dată nu se pierduse, în pofida vârstei. Priveam la cei câţiva bărbaţi care se rugau şi meditau în interior, majoritatea erau vârstnici. Mă măsurau din când în când de la distanţă cu priviri scurte, parcă un pic neîncrezătoare. Imi venea să fug prin moschee la ei, să-i îmbrăţişez, şi să-i asigur de profunda mea simpatie, de bucuria că şi ei, cu credinţa, cultura şi valorile lor, fac parte din bogatul tezaur cultural şi de civilizaţie al acestei ţări minunate şi complexe, România. Cu mare bucurie am remarcat şi prezenţa unor tineri, inclusiv copilandri, care se rugau şi probabil învăţau acolo, din Coran. Sunt deci speranţe să nu se piardă această parte, componentă integrantă şi ea a culturii atât de bogate şi complexe a acestui spaţiu minunat carpato-danubiano-pontic.

7. Posibilităţile de distracţie.

In anii ’90, pe lângă plajă, mişcare – plimbare peste tot prin aceste staţiuni, o variantă plăcută de petrecere a timpului liber erau spectacolele din Teatrul in aer liber de la Neptun, şi nu numai de aici. Zilnic seara aveai o ofertă diversificată şi atrăgătoare: concerte cu trupele noastre de muzică rock, care erau preferatele mele, spectacole cu monştrii sacri ai muzicii şi umorului românesc, sau cu celebrele în acea vreme grupuri umoristice. Ce mai, am nişte amintiri senzaţionale.

Acum, în 2012, am observat că punctul forte de divertisment au devenit, seara în Neptun, câteva grupuri pitoresc costumate, ce-i drept, de artişti ambulanţi din America de Sud, cântăreţi şi dansatori.

Nu vreau să deplâng vremuri artistice de demult apuse (anii ’90, la ei mă refer, că aceia i-am prins la mare), nu comentez, nu mă plâng, totul în jur e foarte OK, doar constat…

8. Am amintit de imperioasa necesitate de a renova această zonă turistică dintre Olimp şi Saturn, pentru a-i reda strălucirea şi nivelul de confort hotelier de altădată, pentru a-şi recăpăta locul de fruntaş alături de Mamaia, între zonele turistice litorale.

Pe ici pe colo, s-au mai făcut ceva paşi. Zona dintre Olimp şi Neptun, ataşată în literatura de specialitate când la Neptun, când la Olimp, stă mărturie în acest sens, ca şi spaţii de cazare mai deosebite, renovate sau noi, vilele relativ exclusiviste etc.

Câte un hotel pe ici pe colo arată chiar bine. Dar e puţin, prea puţin.

Sunt conştient că este greu. Deocamdată, competitorii noştri în zona aceasta geografică a Europei nu pot fi nici grecii, şi nici turcii.

Competiţia turistică am putea-o avea, eventual, cu Bulgaria, pentru atragerea turiştilor străini, care să vină să cheltuie bani buni şi frumoşi la noi. Si chiar reatragerea turiştilor români care cheltuie mult, să revină pe litoralul românesc. E greu, mai ales că trebuie să nu-i dezamăgeşti, trebuie să le oferi calitate pentru banii cheltuiţi. Si mai avem un dezavantaj faţă de bulgari, litoralul nostru e mai “scurt”, şi mai la nord, deci teoretic sezonul turistic ţine ceva mai puţin. Si totodată, la ei investiţiile străine masive în turismul litoral au început mult mai devreme.

Nu ştiu ce ar fi de făcut, nu sunt eu în măsură să dau sfaturi sau soluţii.

Eu doar atâta pot: să revin ori de câte ori reuşesc s-o fac, în zona Neptun, cheltuind astfel nişte bănuţi umili proprii, pe măsura posibilităţilor mele.

Si atâta mai pot să fac: să iubesc necondiţionat toată viaţa mea, localitatea cu cel mai lung nume din România. .

---

VIZUALIZĂRI: 4375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI