Pe Valea Gaura spre Vârful Lancia și Scara cu cazare la 1000 de stele

TIPĂREȘTE

Munții Bucegi, aflați la o aruncătură de băț de București, vizibili iarna de la etajele superioare ale blocurilor inalte din nordul capitalei, par că nu mai au secrete pentru iubitorii drumețiilor montane.

Pentru mulți, Munții Bucegi inseamnă Babele și Sfinxul, Vârful Omu si platoul Bucegi, locuri foarte aglomerate in lunile de vară datorită accesului mult facilitat de soseaua Transbucegi sau de telecabina care urcă din Bușteni.

Dar, Munții Bucegi mai au o parte mai puțin cunoscută și circulată, o parte spectaculoasă cu turnuri stâncoase, cu porțiuni de urcuș care iți testează capacitățile de cățărător, cu cascade frumoase, cu poieni inconjurate de creste stâncoase impunătoare.

Un astfel de traseu este Valea Gaura, traseu care pleacă din Bran și urcă până pe creasta Bucegilor.

In această drumeție am inregistrat două premiere – prima dată pe Valea Gaura și prima dată cu cortul pe munte.

O drumeție cu cortul pe munte a reprezentat o adevărată provocare, un test pe care până la urmă am reușit să il trec. Nu știam dacă voi reuși să urc cu cele aproximativ 10 kg cât cântărea ruccsacul, dacă voi putea să țin ritmul cu ceilalți, mai experimentați in mersul cu cortul pe munte. Am mai avut emoții și cu dormitul in cort, mai ales de când urșii dau târcoale din ce in ce mai des localităților de la poalele munților.

Dar, să pornim la drum.

Excursia noastră a inceput din București, de unde am plecat spre Bran intr-o zi de mirecuri, pe la ora 16.30.

Pe la 19.00 am ajuns in comuna Șimon de lângă Bran, și am mai mers cu mașinile pe un drum forestier cca trei km, până aproape de intrarea in traseu. Accesul mașinilor pe drumul forestier nu este permis, dar Ioan, ghidul nostru, a reușit să obțină aprobarea de la ocolul silvic, reușind astfel să scurtăm o parte din drumul pe care ar fi trebuit să il parcurgem pe jos.

Cred că era in jur de 19.30 când ne-am luat ruccsacurile in spate și am pornit la drum, pe marcaj triunghi galben. Am mai mers o porțiune de drum forestier, de-a lungul râului Șimon, am trecut de Monumentul Militarilor Israeliți, și am inceput urcușul. Nu a fost un simplu urcuș, ci unul accentuat, destul de abrupt, care ne-a pus serios rezistența la incercare. După aproximativ 50 de minute am ajuns intr-o poiană foarte frumoasă. Efortul ne-a fost răsplătit. Abruptul Văii Gaura se ridica cu colții lui stâncoși deasupra poienii inverzite. A fost prima dată când toți am excalamat” wow, ce frumos” . Deși ne grăbeam ca să ajungem cât de cât pe lumină la locul de campare, era greu să trecem nepăsători pe lângă frumusețea care ne inconjura și să nu ne oprim pentru fotografii.

Am continuat prin poiana minunată și am ajuns la o intersecție de drumuri marcată corespunzător prin marcaje nou nouțe. De aici se putea merge spre Vf. Omu, Hornurile Mălăiești și Cascada Moara Dracului pe marcaj cruce roșie, spre Poiana Guțanu pe marcaj triunghi albastru, și, spre comuna Șimon, pe marcaj triunghi galben, drumul pe care noi tocmai venisem.

Drumul nostru a continuat pe marcaj cruce roșie, și, după aproximativ 15 minute am făcut o scurtă oprire la Cascada Moara Dracului, aflată la 1575 m altitudine. Ca să ajungi la cascadă trebuie să părăsești un pic drumul marcat cu cruce roșie. Ca să nu ne plimbăm inutil cu ruccsacurile grele in spate, le-am lăsat la marginea cărării și am mers liberi de orice greutate la cascadă. Era trecut de ora 20.00, lumina nu mai era așa bună, noi ne cam grăbeam, motiv pentru care nu am zăbovit prea mult la cascadă. Oricum treceam tot pe aici la intoarcere când aveam mai mult timp și lumină mai bună ca să fotografiem pe indelete cascada.

După scurtul popas la cascadă, ne-am intors la rucsacuri și am continuat urcușul. Am părăsit poiana și am intrat din nou in pădure, urcând in continuare, dar parcă mai puțin accentuat decât in prima parte. Cărarea era ingustă, deasupra unei vâi unde se auzea zgomotul unei cascade.

După ce am urcat incă aproximativ 30 de minute, am ieșit din pădure in golul alpin. Incă nu ne-am aprins frontalele, cerul era senin și nu se intunecase complet. Vedeam destul de bine și, oricum, in scurt timp am ajuns la locul de campare. Eram la peste 1700 m altitudine, intr- căldare glaciară mărginită de colți stâncoși ascuțiți. Priveliștea era de vis, cuvintele sunt prea sărace ca să descriu frumusețea locului. Locul era perfect pentru campare, aveam și un mic izvor de unde ne puteam aproviziona cu apă, peisajul era de vis, vremea era perfectă.

Am inceput instalarea corturilor, moment in care toți s-au amuzat de nepriceperea mea in această operațiune. Dar, niciodată nu e prea târziu ca să inveți ceva, până la urmă, cu ajutorul lui Ioan, am reușit. Se intunecase deja și temperatura scăzuse simțitor. Am mâncat ceva, iar restul alimentelor, inclusiv vitamine, glucoză, ciocolată, le-am pus in pungi agățate in niște brazi la distanță de corturi. Eram totuși acasă la urși, și nu era bine să avem in cort ceva alimente care i-ar fi putu tenta. Dacă găseau sacoșele in pom nu puteam să le spunem decât să le fie de bine, dar nu era recomandabil să intre in cort cu noi.

Deși nu prea imi venea să intru in cort singură și să mă culc (de frica urșilor) până la urmă oboseala și-a spus cuvântul. Am intrat și am adormit imediat. Somnul insă nu a fost prea lung, pe la ora 1 noaptea m-am trezit și am inceput să ascult zgomotele inconjurătoare. Liniște, imi țiuiau urechile de atâta liniște. Cineva sforăia intr-unul din corturi, perturbând liniștea perfectă. Este uimitor ce bine se aud cele mai mici zgomote in liniștea aceea perfectă. Auzeam fiecare mișcare pe care cineva o făcea in cort, chiar dacă ele nu erau chiar foarte apropiate. Restul nopții am dormit cam iepurește, fiecare zgomot imi făcea inima cât un purice. Cred că dacă aș fi auzit un mormăit aș fi udat sacul de dormit de frică ????.

Deși pe timpul nopții temperatura abia dacă trecuse puțin de zero grade, in cort și in sacul de dormit a fost bine, nu mi-a fost frig deloc.

Pe la ora 5.30 nu am mai putut să dorm. Deja se luminase și am prins curaj să ies puțin din cort. Ce frumos, imi venea să cânt de bucurie. Vârfurile stâncoase care ne inconjurau erau acoperite de niște nori cenușii, spre valea din care urcasem insă era senin, cerul era colorat in nuanțe de roșu. După câteva fotografii, după ce m-am dus la izvor ca să mă spăl, am mai stat puțin in cort și am așteptat să se trezească și ceilalți.

Pe la ora 7.00 toată lumea era trează am mâncat ceva și am strâns corturile. Următoarea parte a traseului urma să o parcurgem cu un ruccsac mic și ușor, ruccsacurile mari i-am ascuns undeva sub niște brazi, urmând să ii recuperăm la intoarcere. Câteva capre negre au supravegheat intreaga operațiune, dar aveam incredere in ele că nu vor spune la nimeni unde am ascuns noi ruccsacurile.

Pe la ora 8.45 eram gata de drum. Urma o parte mai grea, un urcuș pe partea abruptă a Văii Gaura, cu multe cățărări pe stânci, in multe locuri ajutați de lanțuri amplasate pe traseu. Am continuat tot pe marcajul cruce roșie, și, după ce am urcat aproximativ o oră am ajuns intr-o șa, la baza părții superioare a Văii Gaura. De aici a inceput spectacolul. Am părăsit marcajul și am pornit-o pe cărări nemarcate. Am inceput să urcăm pe brâne inierbate, pe lângă turnuri stâncoase, ne-am intâlnit cu florile de colț, garofițe și alte flori de munte, am urcat, am coborât și, intr-un final, după mai bine de două ore, am ajuns intr-o șa de unde urma urcușul spre Vârful Lancia.

Vârful este in afara traseului marcat, deși se poate ajunge ușor la el de la Vârful Scara. Are o inălțime de 2288 m, și, ca să ajungi la el trebuie să urci o creastă stâncoasă și subțire. Nu este foarte greu, nici prea ușor, trebuie atenție sporită, dar efortul este răsplătit de priveliștea de pe vârf. Intr-o parte se ridicau Bucegii, cu tot ce au ei mai frumos – Vârfurile Bucșoiu, Omu, Coștila. Puțin mai departe se vedeau Postăvaru și Piatra mare. De cealaltă parte se vedeau Munții Piatra Craiului iar undeva, jos, localitățile de la baza muntelui – Bran, Râșnov. Măgura Codlei se ridica și ea ca o cocoașă inverzită. Era minunat, nu ne mai venea să plecăm. Am făcut o pauză mai lungă pe acest vârf, vremea era bună, chiar dacă erau ceva nori care incercau să ne amenințe.

Deși ne-a fost greu să ne despărțim de acest loc minunat, până la urmă a trebuit să plecăm. Mai aveam drum lung până la ruccsacurile noastre și de acolo până la mașini. Am ajuns din nou in șa și am pornit de această dată spre Vârful Scara. In scurt timp am intrat din nou pe traseu marcat cu triunghi galben. După un ușor urcuș am ajuns la Vârful Scara la 2422 m altitudine. Am făcut și aici un foarte scurt popas. Vârful oferă o minunată priveliște asupra Văii Țigănești. Undeva in vale se vedea chiar și lacul Țigănești. Am plecat mai departe, am trecut de inceputul traseului prin hornuri care duce la Mălăiești și am ajuns din nou la o intersecție de drumuri. Indicatoarele ne spuneau că puteam ajunge la Vârful Omu pe marcajul bandă roșie, la Hornurile Mălăiești (pe lângă care trecusem) pe marcajul triunghi galben, la Bran și Refugiul Țigănești pe marcajul bandă roșie și tot la Bran dar prin culmea Ciubotea pe marcaj triunghi galben.

Deși inițial am avut in plan și Vârful Omu, timpul nu prea mai era de partea noastră, motiv pentru care am renunțat și am inceput coborârea prin partea superioară a Văii Gaura. Am intrat din nou pe marcajul cruce roșie, am trecut pe lângă o stână cu câini cuminți, și am inceput coborârea abruptă pe lanțuri. Am mers destul de bine, situația ar fi fost cu totul alta dacă ar fi plouat și stânca ar fi fost umedă.

Am ajuns intr-un final la locul unde ne-am lăsat ruccsacurile. Am mai făcut un foarte scurt popas și am plecat mai departe. De acum drumul doar cobora, dar aveam din nou greutate mare in spate și oboseala incepea să iși cam spună cuvântul. Am și alunecat pe o porțiune de grohotiș, o căzătură urâtă, mi-am prins piciorul sub mine, dar fără urmări grave.

Am ajuns din nou la locul de unde incepe drumul la Cascada Moara Dracului. Am lăsat ruccsacurile la marginea cărării și am pornit spre cascadă, ca să o vedem și la lumina zilei. Nu știu exact de ce se numește așa, dar, in ciuda numelui ei neatrăgător cascada este foarte frumoasă. Are o inălțime de aproximativ 20 de metri iar apa cade pe două brațe. Se poate urca pe platforma din fața cascadei. Bineințeles că am urcat și eu dar era să pățesc ca pisica care urcă in vârful pomului dar nu mai poate să coboare. Nu prea ai prize de care să te ții la coborâre, și am avut ceva probleme. M-am și udat zdravăn după ce am intrat cu un picior in apă. Dar până la urmă am invins????.

Am părăsit cascada, ne-am intors la ruccsacuri și am inceput coborârea. Vă mai amintiți de primul urcuș susținut și abrupt? Ei, acum trebuia să il coborâm, și mai eram și obosiți. Incepea să imi fie greu, dar cea mai grea parte mi s-a părut ultima, bucățica de drum forestier până la mașină. Parcă nu se mai termina! Imi venea să las rucsacul greu in drum.

Dar, până la urmă am ajuns la mașini. Eram cu toții obosiți dar fericiți de traseul frumos pe care l-am parcurs.

Recomand o drumeție pe Valea Gaura tuturor celor care au ceva experiență pe munte. Pentru că este destul de lung și solicitant, se poate urca până la Vârful Omu unde există locuri de cazare peste noapte. De aici există varianta intoarcerii sau alte variante – Mălăiești, Valea Cerbului, Peștera.

Pentru cei care nu pot să urce până la Vârful Omu le recomand un urcuș până la Cascada Moara Dracului. Cu un bagaj ușor nu este prea greu, iar frumusețea locului vă va răsplăti efortul.

Fotografiile atașate sper să redea o parte din frumusețile văzute.

Din păcate, un singur lucru fotografiile nu il pot reda - mirosul imbietor al florilor de munte, al ierbii, al cimbrișorului prezent peste tot.

Sper că v-a plăcut drumeția alături de mine pe unul din cele mai frumoase trasee din Munții Bucegi.

.

Ce aș putea să spun! Frumusețe de jur imprejur! la sfotografiile să vorbească.

Ce poate fi mai relaxant decât o tură la munte! Aer curat, liniște, flori multe, toate condițiile!

---

VIZUALIZĂRI: 1364 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI