De la Coștila spre Vf. Omu

TIPĂREȘTE

Noi am pornit pe acest traseu de undeva cam de la jumătatea drumului dintre Vf. Caraiman și Crucea Eroilor ce duce spre Vf. Omu (traseu cu cruce roșie).

Coboram cu mașina dinspre releul de la Coștila și având ceva timp la dispoziție, iar ziua fiind una superbă - cu un soare primăvăratic, nu de toamnă, cu vreo 16 grade sub razele sale, am decis ad-hoc să urmăm această potecă și să ajungem și pe acel vârf pe care mereu îl admiram de departe, dar unde încă nu ajunsesem.

Am început cu o coborâre ușoară, trecând și pe lângă niște „minibabe”, ajungând în scurt timp în Curmătura Sugărilor (aici întâlnește drumul de la Babe și preia marcajul cu bandă galbenă).

E practic continuarea miniturei mele de acum un an, când o luasem cam din același loc în direcția opusă și am ajuns pe Vârful Caraiman.

Din curmătură drumul urcă în creasta Colţilor Obârșiei, iar de aici conduce curând (cca. 10 minute din curmătură) pe platforma Pintenului Obârșiei.

Înainte se deschide adânc Valea Cerbului, dincolo de care se înalţă Creasta şi Colţii Morarului, iar către NV Vf. Omu. Mereu am privit de pe Coștila spre stâncile astea, sperând să zăresc vreo capră neagră... încă fără succes.

De aici, de la Pintenul Obârşiei către stânga, în urcuş pe creastă, se desprinde varianta de iarnă a drumului. Traseul de vară se abate la dreapta pe flancul nordic al crestei, străbătând o prispă lungă cu bolovănişuri, pe sub „Ceardacul Obârşiei”, ai cărui pereţi stâncoși încing ca un zid de cetate coastele nordice ale Colţilor Obârşiei.

Noi am ales desigur varianta de vară, dar... de-a lungul ei am dat puțin și de iarnă - limbi de zăpadă adăstau înfrigurate, amintiri albe ale unor ninsori timpurii. Pe cărare, ici-colo, câteva poduri de gheață. Nimic periculos acum, dar îmi închipui cam cum ar arăta dacă chiar ar fi fost iarnă și zăpadă peste tot - e clar că pe aici trebuie să fii puțin „dus” ca să fi ales o asemenea variantă. Cu tot chinul, peste „deal” e mult mai sigur”

După vreo 20 minute de mers de-a lungul acestei prispe întinse, la capătul „ceardacului” întâlnim varianta de iarnă ce vine din stânga. Un scurt coborâş ne conduce în Curmătura V. Cerbului, şa largă situată în creasta care desparte căldarea superioară a Văii Cerbului (spre est) de cea a Văii Obârşiei Ialomiţei (spre vest).

Un alt „monument” natural ce poate fi văzut de aici este și Mecetul Turcesc, o grupare de stânci care răsare din capătul văii Obârșiei Ialomiței.

Din curmătură, poteca urcă pe flancul vestic al crestei, ocolind blocul stâncos ce formează Vf. Văii Cerbului (căruia unii îi spun „Saturn”, datorită figurii de zeu cu care poate fi asemănat), iar după ce se uneşte cu drumul care urcă din stânga, dinspre Peştera, iese din nou în creastă. Prin câteva serpentine, urcuşul continuă pieptiş până sub blocul de calcare albe ale Vf. Găvanele (numit de mulți și „Vârful Ocolit”, din cauză că majoritatea turiștilor chiar îl ocolesc, atrași mai degrabă de Omu), unde întâlneşte poteca ce vine din stânga, dinspre Strunga (bandă albastră - spre Peștera).

Eh… de la răspântia asta m-am cam simțit ca personajul din „Moartea căprioarei” de Labiș, parafrazând puțin:

„… mai urc și plâng… Mai urc”

Și cum eram și cam singurul șofer pentru a readuce echipa acasă, dar mai ales pentru faptul că nu mai am deloc o condiție fizică chiar de invidiat, am decis să stau vreo juma’ de oră întins pe spate, la soare, pe culmea stâncii Saturn. Nu era aproape nicio adiere, iar soarele ardea la propriu. Cu ochii închiși, am stat culcat în iarba pălită de vreme, ascultând foșnetul corbilor ce planau pe deasupra mea căutând cu privirea prin jur după ceva comestibil.

În acest timp, colegii mei au pornit pe drumul care trece mai departe, lăsând în stânga varianta de iarnă (cu cabluri), după care continuă destul de abrupt pe sub Vf. Bucura şi ajunge curând la Cabana Omu (2507 m). Au adăstat puțin pe acolo - vreme de câteva poze, apoi au revenit și m-au „cules” și pe mine din iarbă și am pornit cu toții înapoi pe Cerdac, prin Șaua Obârșiei și iar la deal (offff…) până am reajuns la mașină.

O scurtă haltă de reajustare / revenire / dezechipare de bocanci și haine transpirate / hidratare și adaos de energie din fructe și ciocolată și am pornit iar pe drum, de data asta spre casă.

În ciuda neîmplinirii (pentru mine) a visului de a ajunge măcar anul ăsta la Omu, a fost o zi și o drumeție superbă. Și sper că va veni și ziua când o să reușesc să merg până la capăt.

Cărări cu soare și zile senine!

===

Harta

---

VIZUALIZĂRI: 303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI