GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cascada Obârșia Ialomiței, a doua din țară ca înălțime, cu o cădere de la 100 m
Una dintre drumețiile planificate de acasă cu grupul a fost cea spre Cascada Obârșia Ialomiței.
Am plecat de dimineață cu mașinile până la Hotel Peștera, unde le-am lăsat într-o parcare amenajată, gratuită, jos, lângă stradă.
De acolo am plecat pe jos, în partea de început pe sub telecabina Babele, urmând marcajul spre Cabana Omu.
Traseul este marcat cu bandă albastră și este ușor de parcurs.
Conform programului Endomondo, noi am parcurs o distanță de 9,53 km în timpul de 3 ore si 20 de minute, dus întors, cu pauze incluse. Am urcat într-un ritm lejer și am coborât în grabă mare pentru că a început să tune și sa fulgere. Am avut noroc că am scăpat de furtună, a plouat în schimb foarte tare la Bolboci.
În grup au fost 13 copii care au stat în fruntea plutonului, cel mai mic are doar 7 ani. Așadar nu este greu deloc să vă aventurați pe potecile minunate ale Munților Bucegi, prin Valea Obârșiei Ialomiței spre spectaculoasa Cascadă Obârșia Ialomiței.
Traseul se desfășoară de-a lungul Văii Ialomiței. Poteca merge în paralel cu râul Ialomița pe un traseu de o frumusețe deosebită, traversând o pajiște verde presărată cu flori multicolore. În apropierea cascadei poteca trece printre blocuri de stânci și bolăvănișuri, munți cu forme interesante, Mecetul Turcesc, care zgârie cerul. Pâlcuri de zăpadă care acoperă din loc în loc peisajul, ornează muntele îmbrăcat în cromatica de sărbătoare cu care te poftește spre cascadă. Florile galbene, roz (iarba roșie), albe, albastre (gentiana), mov, printre jepii de un verde crud, se aștern la piciorele călătorilor. E ca în Rai, au spus mulți din grupul nostru... e atât de frumos încât ne-am oprit de multe ori ca să admirăm peisajul uimitor, să-l fixăm bine în memorie și să ne bucurăm sufletul.
După un timp urcarea se face cu imaginea cascadei la orizont. Ai impresia că e foarte aproape, dar mai durează cca. o oră până ajungeți la baza ei.
Având o cădere de 100 metri zgomotul produs de aceasta se aude de la distanță mare. Acesta cade în trepte, formând alte mini cascade. Cascada este cea mai înaltă din Carpații Meridionali.
Dacă chiar înainte de a a junge la baza cascadei ocoliți pe partea stângă, stânca uriașă unde este marcajul cu bandă albastră pe partea dreaptă, adică vă abateți de la traseu, veți descoperi o altă cascadă care provine de la râul pe care trebuie să-l traversați pentru a ajunge la Casacada Obârșia Ialomiței, care trece perpendicular pe căderea acesteia (vezi poza 11).
Concluzia
Acesta a fost unul dintre cele mai frumoase trasee pe care l-am făcut pâna în prezent, spectaculos, distanță scurtă și ușor de parcurs.
Noi vom mai parcurge acest traseu dar până la Vârful Omu, pentru că e multă verdeață comparativ cu cealaltă variantă pe care am fost anul trecut.
Recomand din suflet acest traseu prin Valea Obârșiei Ialomiței, pentru relaxare și energia pozitivă care vă va cuprinde întrega ființă.
Trimis de Dana2008 in 23.06.19 23:10:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Redescoperă Masivul Bucegi, MASIVUL BUCEGI" (deja existentă pe sait)
@Dana2008: Frumoasă drumeție. Foarte frumos muntele in această perioadă.
@Dana2008: Pare ușor de parcurs, crezi ca m-aș “încadra” la vârsta mea să-ți calc pe urme?
Foarte frumoase și pozele!
@krisstinna: E floare la ureche, Krisstinna!
Încearcă și nu vei regreta, te asigur eu.
Au fost copii mici, nu e foarte înclinată urcarea.
Urcarea durează o oră și jumătate cu pauze cu tot. Îți trebuie bocanci ca în orice drumeție pe munte, ai de trecut peste două paraiase sau prin ele, depinde de echilibrul fiecăruia. Nu ai nevoie de bețe, le-am cărat degeaba, am crezut că e mai abruptă urcarea.
Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Călătorii plăcute!
@Dana2008: Am înțeles, e o plimbare accesibilă și pentru noi, cei care nu “incalecam” munții de obicei
Mulțumesc!
@Dana2008: Superb, Scoicuță! Așa mult verde...
De fapt toate culorile și Scoicuța!
De cascada asta nu știam!
@Zoazore: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Nici eu nu știam de cascada asta. Acum am descoperit-o și noi.
A fost o mini vacanță plină de apă, atât de la ploi cât și cascadele pe care le-am văzut trei zile la rând.
Un Rusalii cu multă apă, chiar și în subteran, în peștera Ialomița. Da, am văzut mult verde de asemenea.
Călătorii plăcute, Zoa dragă!
@Zoazore: dacă ai fost în Bucegi pe valea Ialomiței, nu se poate să nu o știi. Este Cascada care se formează între cele două căldări, superioară și inferioară a văii Ialomiței, la baza Mecetului Turcesc.
@mihaelavoicu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
@Dana2008: Un rev. foarte interesant. Era bine dacă anexai ”Imnul Bucegilor”
@Dana2008: Ce darnică a fost Natura cu noi! Munții Bucegi oferă celor interesați experiențe de neuitat, iar celor care doresc să asculte vor afla legende, povești și întâmplări misterioase.
Transhumanța și legăturile comerciale din cele două părți ale Carpaților au deschis pentru prima dată poteci peste munți. Turismul în zona Bucegilor a fost început de asociațiile săsești din Sibiu și Brașov, apoi apariția în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea a stațiunii regale Sinaia a condus la un „boom” turistic.
Mulțumim pentru prezentările și fotografiile deosebite din Bucegi.
@tata123: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Da, Munții Bucegi au în plus acel mister, acele povești fascinante cu întâmplări paranormale datorate câmpului energetic din aceasta zonă. Am auzit și acum un ghid local care povestea la Cabana Bolboci despre dispariții misterioase de persoane și chiar reapariția unora în alte locuri, tot în Bucegi. Noi urma să mergem în drumeție și mi-am pus întrebarea dacă dispar și eu?
Acești munți sunt speciali și deosebiți.
Călătorii plăcute!
@webmasterX:
Bună ziua! Vă rog frumos dacă se poate sa atașați acestui articol Imnul Bucegilor, la sugestia colegei @mihaelavoicu.
Mulțumesc frumos!
@Dana2008: Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Și eu mulțumesc pentru atașarea frumosului Imn al Bucegilor.
@webmasterX: Mulțumesc frumos pentru atașarea Imnului Bucegilor!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Primăvară cu zăpadă pe Vârful Grecului — scris în 31.03.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 O zi de Decembrie la Sfinx... — scris în 05.12.23 de AlexandruA din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Bucegii mai puțin cunoscuți - Valea Albă — scris în 30.11.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2023 Importantă este călătoria, nu destinația — scris în 30.05.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 In vizită la balaurul din Bucegi — scris în 28.01.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O zi pe traseul Cabana Piatra Arsa - Babele - Sfinxul - Crucea Eroilor — scris în 08.08.22 de crismcl313 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Predeal - Bușteni pe sub Bucșoiu — scris în 23.07.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ