De la Predeal la Diham pe tot felul de puncte roșii

TIPĂREȘTE

De peste 3 ani mă tot muncesc să ajung prin munți și prin păduri. Greu: echipament, organizare, toate cele...complicat.

Abia toamna asta...

La Diham urcam de obicei din Bușteni, Gura Diham și tăt harcana, Pichetu Roșu, bla bla bla...

Și ce seri de chitară am mai prins aici... ne ducea Ciobănița când știa el că-i cupă, liră, festival, ceva dar nu numai...

Tot comunicând intenții și impresii cu lumea aflu că-i mai aproape din Predeal – pe Valea Râșnoavei, pe la cabana Steaua, Forban, bla bla, tăt pe-acolo, prin șa...

Mi-au mai spus și de Valea Iadului – cel mai scurt traseu din Predeal dar și cel mai ticălos: urci și cobori pante abrupte de-ți dai sufletul din tine.

Nu vreau să-mi dau sufletul din mine astfel că optez pentru alte variante, mai prietenoase...

Mă uit pe hărți, mă minunez... și pun concluzii: tăt punctu' roșu-i sfânt!

Amu, na, ca să apuci din Predeal spre Forban întâi te dai pe șoseaua, spre Pârâul Rece vreo patru kilometri, cum spuneam, pe Valea Râșnoavei. Pentru că suntem boieri, ne dăm cu taxiu'.

Și pentru că omu-i ființă verbală, ne dăm neștiutori:

-Se poate ajunge la Steaua Munților cu mașina?

-Da, se poate, pe drum forestier, costă 60 de lei.

Neinteresant.

-Până unde se poate ajunge cu mașina?

-Până la Diham. Costă 200 lei.

Și mai neinteresant... sau foarte interesant – la Diham cu berlina... Doamne, ce vremuri...

Ne limităm la plimbarea auto pe șosea și coborâm la intrarea pe forestier și implicit în pădure, în locul numit La Șipote.

E 9:00 dimineață pentru că am fost harnici, avem timp până diseară să ajungem la Diham.

În șosea – panou maaare, imens, ne informează: acest drum forestier duce la Forban.

După mintea mea, ca să ajungi la Diham întâi trebuie să ajungi la Forban. Dar nu-i musai și dealtfel nici recomandat dar mi-a trebuit o tură ca să mă dumiresc.

Și intrăm pe forestier, pădure, frumos, puncte roșii unde vezi cu ochii...

Forestieru' face cumva unghi ascuțit cu șoseaua, în dreapta tot auzim vuiet de mașini...

Junioru' mi-a zis de-acasă, fericit, când l-am informat că mergem pe munte:

-Aaaaa, ce bineee, Sper să ne-ntâlnim cu animale sălbatice!

Am nebunit.

Știu că el când își dorește ceva se și-ntâmplă...

Om! Roagă-te să NU te întâlnețti cu animale sălbatice! Maxima frică a omului pe munte e de urs și alte lighioane! Tu ce ceri acum?

N-au trecut 3 ani de când, pe 25 martie, seara, îl aud:

-Aaaa, ce-aș vrea să fie zăpadă să fac un om de zăpadă!

Era o primăvară caldă cu temperaturi spre 20 de grade.

A doua zi dimineață era jumate metru strat de zăpadă. Putea face om.

În vară, la mare, am ajuns, ne-am scăldat, era frumos. Numa îl aud:

-Aaaa, ce-aș vrea să vină un val mare...

A doua zi au venit valuri cât blocu' de-au ținut o săptămână, cât am stat noi, s-au potolit abia ce-am plecat... săptămâna aia n-a mai intrat nime'-n mare...

Deci cam am motive să mă tem de vorbele lui...

Amu... animale sălbatice... asta mai lipsea...

Zic:

-Ia-ți fluieru' s-alungi ursu'!

Așa a făcut!

Deci... așa-mi vine câte-un gând, umblu prin păduri cântând... și fluierând...

Forestieru' schimbă direcția după vreo zece minute de mers (alții) și o oră (noi).

Ajungem într-o zonă de belvedere. În față: creste zăpezite, în dreapta – păduri cu o zonă stâncoasă ițită printre ele, în stânga – parcarea.

Cam până aici vine lumea cu mașina, parchează apoi umblă mai departe.

Drumul cotește stânga, devine mai abrupt și mai bolovănos. Dar zona-i superbă: conifere și ceva foioase...

În exteriorul curbei e lungit un buștean în toată splendoarea lui. Stăm pe buștean și admirăm.

Mai sunt și ceva utilaje, o platformă metalică după o cabină, Junior culege brumă și gheață de pe platforma rece.

În dreapta drumului, după buștean e un panou informativ ce ne spune că mijloacele auto n-au voie în ocolul silvic fără a fi autorizate... da' nu-ș cum, cre' că toate mijloacele auto deveneau brusc autorizate că numa de auto ne-am împiedicat tăt drumu... nu mă așteptam la așa trafic...

Lângă panoul cu pricina atârnat de un copac continuă și traseul cu punct roșu intrând pe o potecă îngustă, camuflată, ce o ia ușor la vale, prin pădure... n-am băgat-o de samă și rău am făcut... tot am ținut drumu' bolovănos.

E drept că era punct roșu de partea cu potecuța aia dar eu am interpretat că se referă la drumu' bolovănos nicidecum la tufărișu' ăla de se lăsa în cale, se cobor la vale...

Eu am făcut traseul ăsta da-s ceva ani de atunci și l-am făcut invers: de la Diham la Predeal... – se vede altfel.

Amu ne apropiem de Steaua Munților – altitudine – 1.200 metri. Însuși Predealul este un oraș cu atitudine, la altitudine – 1.035 metri – spun sursele...

Și la Steaua, ca și-n alte locuri – confuzie în termeni: Steaua Munților e pensiune produsă de întreprinzători particulari da-i pusă pe lângă Cabana Forban care e cabana Clubului Steaua. Și Cabana Forban nu e deschisă publicului, e destinată sportivilor ca să vină ei aici să se antreneze fără să fie deranjați de cioflingari. Că doar vrem să aibă performanță. Nu? Sau cel puțin alții își doresc ca noi să vrem...

Și atunci Pensiunea Steaua Munților a găsit denumirea asta ca să creeze confuzie și să culeagă confuzii de pe drumuri și să-i cazeze la ei... whatever...

La telefon i-am întrebat ce distanță este între Steaua Munților și Forban, 200 metri, mi-au spus, aiurea-n tramvai, mai puțin de un kilometru nu-i, pe măsurate!

Mno, și mergem. Drum bolovănos, pantă medie spre mare.

Pe dreapta-n colț, ;) două ciuperci roșii ca focu'!

-Nu atinge, nu te apropia, cu cât au culori mai vii cu atât sunt mai otrăvitoare!

Una din lecțiile zilei.

Încă un sprint și buștean transversal în drum cu invazie de ciuperci. Astea n-au culori aprinse da' nici n-avem intenții culinare astfel că din loc luăm doar imagini fără să atingem ceva – mai sănătos!

Ghicim clădiri în față, sus – aha, e Steaua Munților, aiurea, nici o Steaua Munților, e-o căbănucă particulară, ceva... și tot așa...

Până să găsim Steaua Munților dăm de un mic cartier de munte, acareturi, lume cu grătaru-n mână...

În fine, Steaua Munților, tot în curbă, tot pe stânga. Clădiri pe stânga, clădiri pe dreapta... Cazarea pe stânga, distracția pe dreapta, felicitările, masa și dansul... și ce-o mai fi...

Nu-s prea impunătoare și nici nu pot concura cu măreția locului. Pe lângă clădirea de locuit, încă una, aproape identică, în construcție...

Tot în curbă, un fel de dubă cu oameni – vreo două fete (mai coapte) ce par din partea locului. Cum altcineva nu-i, hai să mă aflu în treabă:

-Cum se ajunge la Diham?

-Pe drum.

Tot înainte... Mă privesc suspect:

-Da-i departe tare!

Pe bune?

Eu știu altceva.

Când vezi băștinași e recomandat să nu te încrezi mult în recomandările lor că te induc în eroare. Chiar de-s de-ai locului, nu știu locurile prea bine. Abia în opinii de montaniarzi te poți încrede, ei sunt mai obiectivi, mai ancorați și la distanțe și la realitate.

Da' de unde montaniarzi? :D la Diham :D

O luăm ca atare.

Și mergem.

Ne făcusem planu' să mâncăm la restaurantul de la Steaua Munților. Nah! Greșit plan. Steaua Munților – cu poarta zăvorâtă! Bun. Facem popas mai încolo, în iarbă.

După jumate oră o duduie confuză descuie poarta. Din gard, ne privește întrebător.

Întreb de restaurant, zice – neam!

-Da, zic, cei cazați aici unde mănâncă?

-La noi dar cu rezervare înainte, cu precomandă.

Bun. Reclama-i sufletu' comerțului și ne bulversează. Când te uiti pe net, totu-i minunat: https://www.facebook.com/cabanasteauamuntilor/

Când ajungi aici mănânci în drum pizza din traistă.

Noroc cu cabana Diham, acolo ni-i speranța – altă rață, altă traistă...

Telefonu' s-a descărcat, oha poze... nu m-a dus mintea să-l leg la lap-top să-și tragă din încărcătorul lap-top-ului să rup măcar ceva poze.

De fapt am gândit că voi face poze la întoarcere trăind cu iluzia că ne vom întoarce pe același traseu... greșit!

Mergem pe drum, facem popasuri dese, stăm în iarbă, pe spate, privim conurile și brazii.

Din șa, caii liberi vin la noi. E o șa largă despre care descoperim mai apoi că e fix cea din fața Cabanei Forban.

Un cal gri, robust, cu coama încâlcită atârnând în ochi insistă în mod special în socializare. Îl mângâiem pe cap, pe gât dar tot se-apropie insistent. Mai apoi mi-am dat seama că era comanda lui Junior de-aseară:

-Eu de fapt la asta m-am gândit când am spus să întâlnim animale sălbatice: cai, ponei, unicorni, iepurași, de-astea...

No comment.

Mai înaintăm ușor și avem vizibilitate clară spre Forban – o curte foarte largă, gard de sârmă, poartă încuiată – am încercat, curioasă fiind de pot face poze-n curte (la-ntors adică, cum gândisem) scandalizând un personaj ce probabil era vreun paznic, nu l-am văzut, am auzit doar bombănind... clădiri străvechi – stil ceaușist dar probabil suficient de confortabile pe dinăuntru, aspect general prohibit.

Pe stânga drumu' urcă pe un deal, mai precis drumu ocolește dealu' și scurtătura o ia pieptiș, fără pietre-n drum, cu pământ bătut.

Apucăm și noi pe scurtătură și pe la mijlocu pantei ne trezim cu o motorizată-n spate: o berlină urca, voioasă, scurtătura!!

Mai mergem ce mai mergem pân ce drumu' se stabilizează pe linie de nivel.

Ne cam plictisim de mers, unde e Dihamu'?

Mergem, mergem, Junior dă un chiot:

-Ihaa! Uite Cabana!

Yap! Avea dreptate!

Frumusețe de cabană, cu acoperișuri roșii, cu multe acareturi, dincolo de ditamai valea abruptă – deja vedeam vârfuri de brazi nu departe în dreapta.

Am făcut ce am făcut de-am apucat-o pe drum dincolo de Valea Beuca.

Iaca ce spun pricepuții:

” Valea Beuca - (Nordul Bucegilor, in Clabucetele Predealului)

La vest "Căpățâna Porcului" are la baza cele două văi Beuca Mare și Beuca Mică.

Termenul acesta de Beuca, luat aici ca nume propriu, este un nume generic și se dă obișnuit unor văi abrupte, văi rele.

Beuca este într-adevăr o vale rea, nu atât prin abruptul coastelor, cât prin aceea că pe aici, peste "Căpățâna Porcului" trec toamna negurile și ceața din Valea Cerbului, prin Valea Seaca, peste Beuca, spre Rasnov. ”

Și

"Beucile se unesc și dau în Proița, care se unește cu Valea Trăsnetului, care împreună cu Valea Glăjăriei și Valea Bucșoiului, dau în Ghimbavul Mare. "

Sursa: carpati.org/toponim/clabu ... _valea_beuca/36

Pe partea cealaltă de vale văd șerpuind frumos drumul ce duce drept la Diham și pe care ar fi trebuit să fim și noi de-am fi ținut punctul roșu.

Îmi dau seama că ocolim mult, nici nu știu dacă să mă apuce ciuda sau bucuria pentru frumusețea traseului – o zi minunată, însorită de sfârșit de septembrie – mai precis am urcat în septembrie, am coborât în octombrie.

Mergem, popas, mergem, popas, brazi, conuri, pante, feerie.

Mă întreb cât ne mai ocolește. Dintr-o iluzie optică părea să fie aproape cabana dar nu era. Nu era deloc!

Miss a urcat voinicește până după Forban, voioasă, mândră și fericită dar deja își declara limitele – după pantă s-a instalat în scaun. Deja nu prea mai erau diferențe mari de nivel.

Ne apropiem ușor de niște stâlpi imenși care, tot mai aproape par tot mai mari – la antene – cum e cunoscut locul.

Ne depășește un jeep argintiu care oprește ca câțiva metri în fața noastră. Coboară omu' și mă întreabă – corect – de vreau să ne ducă la Diham.

Îmi pare o idee bună și hotărâm să urcăm. În spate mai are niște schiuri astfel că Junior, boier, șade în față.

Ajungem în zona cea mai spectaculoasă a traseului, după ce trecem de antene – vedem vârfuri de brazi foarte aproape în dreapta.

Ne conversăm cu omu de una, de alta, de munte.

Ne spune că are la Diham în curte un câine de care ne sfătuiește să nu ne apropiem – aha, deci e de-al casei...

-Mama Oara mai este?

-Mai este dar chiar acu-i plecată cu treburi în Râșnov.

Aham... Am un sentiment familiar, plăcut...

Ajungem chiar în fața Cabanei Diham în intersecția bolovănoasă din Șaua Baiului - altitudine 1.363 metri, tot după surse.

Omu' ne avertizează să nu ne speriem că-i cea mai zbuciumată porțiune off road... cu adevărat, jeepu-și dă ochii peste cap, ne arată ceru', se-nclină-n stânga, se-nclină-n dreapta, parc-ar sări din piatră-n piatră... Rezist!

Apoi panta de rigoare și, cu succes, intrăm triumfali, călare pe jeep, în larga curte a Cabanei Diham – 1.320 metri deci 43 mai jos de Șaua Baiului;)

Până aici – succes garantat!

Și nicicând nu mi-am văzut pruncii mai rumeni în obrăjori;)

Dacă recomand? Doar pentru cei avizați!

---

VIZUALIZĂRI: 2753 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI