Drumeţie prin Cheile Zănoagei, una dintre "minunile Bucegilor"

TIPĂREȘTE

Prin intermediul acestui articol vreau să vă invit la o plimbare în natură. Da, o plimbare într-o zonă sălbatică, unde răcoarea este prezentă indiferent de temperatura anunţată prin diferitele prognoze meteo! Unde mergem? Păi, să vedem... Gata, m-am hotărât, ne vom plimba prin Parcul Natural Bucegi! Nu prin întreg parcul natural, pentru că ne-ar trebui luni, poate chiar ani întregi să îi descoperim minunăţiile răspândite pe cele 32663 de hectare cât are această arie naturală protejată; vom parcurge totuşi un traseu montan de o frumuseţe aparte, un traseu pe care echipa Crazy_Mouse l-a explorat la sfârşitul săptămânii trecute, mai precis vineri. Aşadar, vă invit la drumeţie prin Cheile Zănoagei!

Vinerea trecută, profitând de vremea frumoasă şi aflându-ne în zonă, am hotărât să ne plimbăm puţin prin Bucegi pentru a lua o gură de aer proaspăt şi pentru a descoperi frumuseţea unor locuri pe care nu le mai vizitasem anterior. Pentru a ajunge unde ne-am propus, am ales să explorăm TransBucegi (DJ 713) , drumul care ne-a purtat în câteva minute la Cabana Dichiu, locul unde se află o intersecţie importantă. La dreapta se poate ajunge spre Cabana Piatra Arsă şi mai departe (pe jos) către Babele. Prima oră a drumeţiei noastre a însemnat parcurgerea acestui segment de drum ca să ne putem bucura de frumuseţea cadrului natural. Nu ne propusesem în acea zi să mergem la Babele, excursia respectivă este în plan tot pentru vara asta, însă probabil undeva prin luna august. Acum am mers doar aşa, în recunoaştere...

Am revenit apoi la Cabana Dichiu şi am continuat pe DJ 713A către Campingul Zănoaga, locul despre care citisem că se află la începutul traseului prin Cheile Zănoagei. Am ajuns repede acolo (pe indicatorul de la Dichiu scrie că sunt 5 kilometri până la Campingul Zănoaga), cu toate că acest drum are şi câteva segmente pietruite, apărute probabil în urma unor alunecări de teren sau viituri. Am trecut pe lângă intersecţia cu DJ 714 şi am ajuns după câteva minute în dreptul campingului. Maşina am parcat-o pe marginea drumului, într-un loc unde mai erau lăsate alte trei-patru autovehicole.

Am observat imediat indicatorul spre cabana Scropoasa – o cruce albastră pe fond alb – acesta fiind marcajul pe care l-am urmărit apoi pe întreg traseul (pe indicator era trecut şi timpul necesar pentru parcurgerea traseului – o oră şi treizeci de minute). Întrucât Ialomiţa este acolo doar un pârâiaş, apa se traversează pe un podeţ de lemn, iar maşinile care merg la camping trec direct prin apă. Am lăsat campingul pe dreapta şi am continuat pe potecă, pe la umbra brazilor, ajungând după aproximativ 5 minute la intrarea în Rezervaţia Naturală Zănoaga-Lucăcilă (după cum scria pe un panou informativ din apropiere). În vecinătate este amplasată o masă realizată din buşteni cu două băncuţe, unde ne-am odihnit şi noi vreo câteva minute, la întoarcere.

Tot în acel loc, la început de traseu, am putut lectura şi câteva informaţii despre zona pe care urma să o vizităm: „Monumentul natural Cheile Zănoagei are o lungime de aproximativ 2 kilometri, se află la altitudinea de aproximativ 1350 de metri şi prezintă un peisaj sălbatic, fapt pentru care zona este considerată una dintre minunile Bucegilor. În urma fenomenelor de eroziune torenţială, care au început încă din era glaciară, a rezultat apariţia pereţilor înalţi şi zimţuiţi ai Cheilor Zănoagei. Pereţii stâncoşi aparţin muntelui Zănoaga (numit de către localnici şi Podul Florilor) şi muntelui Dichiu.”

Din acest punct, platoul pe care mersesem mai devreme se îngustează, iar cărarea şerpuieşte pe marginea apei. Până aici, nimic dificil. Am mai admirat floricelele, băiatul a mai fugărit vreun fluturaş, apoi am stat cu ochii mai mult pe sus întrucât abruptul montan al Zănoagei se contura tot mai clar chiar deasupra noastră. Pas cu pas, cărarea începe să urce prin dreapta râului, apoi coboară printre pietre mari şi mici, iar râuleţul nu mai susură atât de liniştit, ci începe să salte prin stânci şi să coboare praguri mai mari sau mai mici. Din ce în ce mai frumos şi din ce în ce mai sălbatic! Cărarea nu mai este nici ea prea uşor de străbătut, pe la umbră bolovanii devin tot mai alunecoşi (era multă umezeală de la o ploaie căzută în seara precedentă).

După aproximativ un sfert de oră am ajuns la un prim podeţ peste râu, podeţ care ne facilitează trecerea pe malul stâng, pe unde poteca îşi urmează cursul la fel de sinuos. Este timpul pentru o scurtă pauză – vreo două-trei minute ne-am relaxat profitând de răcoarea văii, am mai admirat vârfurile înalte şi zimţate ale muntelui, dar şi brazii care s-au încăpăţânat parcă să crească acolo unde noi oamenii nu am putea măcar să stăm în picioare. Apa râului se zbate şi ea printre rocile tot mai mari, însă reuşeşte cu dibăcie să se strecoare, uneori părând că dispare de tot pe sub vreo stâncă uriaşă. Cadrul natural este superb, liniştea este deplină, tot ceea ce vezi acolo te îndeamnă la visare!

După fotografiile de rigoare, am pornit din nou la drum, iar stâncile umede de pe potecă ne-au dat suficient de furcă. Însă, cu grijă, am ajuns la al doilea podeţ; am traversat din nou şi am continuat pe malul drept, rămânând ulterior pe această parte a văii până la finalul traseului. Trebuie să precizez că cele două podeţe sunt suficient de sigure la traversare, fără să se mişte periculos şi fără bucăţi lipsă. Ca atare, băiatul nostru le-a traversat fără teamă, la unu-doi paşi în faţa mea.

După ce am traversat a doua oară, poteca a început să coboare (destul de abrupt în unele locuri), însă în ziua respectivă nu cred că era vreun obstacol pe care să nu-l trecem, atât de mult ne-au plăcut aceste chei! La un moment dat, ne-am întâlnit cu doi turişti care fuseseră mai matinali decât noi şi care acum se întorceau (după cum ne-au spus chiar ei). După salutările obişnuite, am aflat că mai avem de mers vreo jumătate de oră, iar către final poteca se îndulceşte. Totodată, Moş Martin nu îşi făcuse simţită prezenţa în zonă. Bun aşa! Dacă ne este teamă de ceva atunci când explorăm astfel de poteci izolate, întâlnirea cu ursul se situează pe locurile 1,2 şi 3! ;)

Din acest loc am mai slăbit ritmul, am făcut vreo două-trei pauze mici şi am admirat pe îndelete frumuseţea sălbatică a cheilor. Am reuşit chiar să ajungem lângă apă şi ne-am spălat pe mâini şi pe ochi, pentru un mic refresh! În alt loc, am dat peste un pârâiaş care se prăvălea printre stânci din partea dreaptă şi care traversa cărarea, însă –cu puţină grijă- am depăşit micul obstacol şi am rămas cu încălţămintea uscată.

Atunci când coborârea s-a mai domolit, am ajuns din urmă alţi patru turişti care au făcut o pauză mai lungă într-o poieniţă de lângă râu. Pas cu pas, cărarea s-a transformat într-un drumeag de munte, iar în câteva minute aveam să zărim nişte construcţii. Ajunsesem la capătul traseului, la câţiva paşi de barajul şi lacul de acumulare Scropoasa. Am fost întâmpinaţi de o căţeluşă căreia cel mic i-a oferit biscuiţi, apoi ne-am aşezat pe iarbă, la umbră, pentru a ne relaxa.

„Lacul Scropoasa este un lac de baraj artificial, construit în anul 1929, în scopuri hidroenergetice, situat la aproape 1200 de metri altitudine şi are suprafaţa de 5,7 hectare. În ceea ce priveşte barajul Scropoasa, acesta are 27 de metri înălţime şi 6 metri lăţime. ” (sursa – aici)

Pe platoul din vecinătatea lacului de acumulare există o mică gospodărie a unui om care probabil că lucrează la baraj, iar în partea dreaptă, printre copaci, se vedea silueta unei cabane. Cabana însă nu mi s-a părut a fi deschisă, nu se observa vreo mişcare pe acolo. Alte câteva clădiri cu aspect dezolant de tabără şcolară părăsită se află pe malul lacului. Păcat că acestea nu sunt renovate şi integrate în circuitul turistic! În fine!

După ce ne-am odihnit, am mers spre stânga de unde am admirat lacul (de pe baraj). Apele verzi ale lacului ne-au fermecat, astfel că am zăbovit acolo câteva minute. Am avansat apoi pe o potecă prin partea dreaptă a lacului şi am ieşit într-un loc deschis, unde am putut înainta până pe malul apei. Am admirat acolo vreo trei raţe şi un cârd de gâşte (toate domestice) care făceau ceea ce le place cel mai mult – se bălăceau în apa limpede a lacului.

Mai trebuie spus că, în apropiere, un nou panou informativ a ţinut să ne reamintească de faptul că acolo este „Zonă frecventată de urşi”, aşa că plimbarea noastră s-a terminat în acel punct şi am pornit agale pe drumul de întoarcere. Zăbovisem aproximativ jumătate de oră în zona lacului, era momentul să plecăm (mai ales că, printre munţi, îşi făcuseră apariţia vreo doi norişori). Nu era de dorit să ne prindă vreo ploaie în Cheile Zănoagei, ar fi îngreunat foarte mult drumul nostru!

La întoarcere ne-am descurcat la fel de bine ca mai devreme, diferenţa de timp la parcurgerea traseului în sens invers fiind de doar 5 minute în plus (timpii îi voi detalia la finalul articolului)! Cunoscând deja poteca, am ştiut atunci când am ajuns la primul podeţ că am străbătut cel puţin jumătate din traseu. Am făcut iarăşi câteva pauze mici şi multe alte fotografii, bucurându-ne de fiecare colţişor al acestor spectaculoase chei!

Nu voi încheia acest articol fără a scrie câteva rânduri şi despre Campingul Zănoaga. În plimbările noastre din ultimii ani am văzut mai multe campinguri şi aş spune că acesta este unul dintre cele mai îngrijite! Administratorul, un bărbat de treabă, ne-a lăsat să vizităm campingul şi să fotografiem tot ceea ce dorim. În camping sunt 14 căsuţe (dotate cu două paturi de o persoană) şi există loc pentru câteva corturi. Ne-a plăcut felul în care arătau căsuţele - erau curate, iar lenjeriile de pe paturi erau impecabile. În camping sunt zone prevăzute cu acoperiş (fără pereţi) unde se poate servi masa în aer liber. Toaletele şi duşurile sunt montate într-o clădire la capătul zonei de campare (apa caldă curge permanent, aşa ni s-a spus).

Într-o căsuţă din zona centrală a spaţiului de campare există câteva frigidere, un aragaz de două ochiuri, ceva veselă, dar şi un cuptor cu microunde, toate acestea putând fi utilizate de cei cazaţi acolo. Lângă gard am văzut grătar şi un ceaun.

Conform celor afişate, ziua de cazare începe la ora 14.00 şi se termină la ora 12.00. Tarifele campingului pentru o noapte de cazare sunt următoarele: 50 de lei/căsuţa; 25 de lei/rulota; 20 de lei/cort de 3-4 persoane; 15 lei/cort de 2-3 persoane. Pentru conectarea la reţeaua electrică, tariful se majorează cu 15 lei pe noapte/cort sau rulotă.

În zona campingului am avut semnal pe telefon (reţeaua Telekom), însă în Cheile Zănoagei semnalul telefonic nu a existat.

Ce se mai poate face în zonă? Dacă am fi continuat drumeţia pe lângă lacul de acumulare Scropoasa am fi ajuns la capătul Cheilor Orzei, o altă zonă foarte spectaculoasă (prin diferite articole de pe internet, acestea sunt considerate cele mai spectaculoase chei din România). Nu prea departe de lacul Scropoasa se află şi Cascada 7 Izvoare. Poate cu altă ocazie vom face drumeţia prin Cheile Zănoagei în sens invers şi atunci vom vizita şi aceste frumuseţi. Deocamdată, suntem foarte mulţumiţi cu ceea ce am reuşit să vedem!

Totodată, de la campingul Zănoaga se poate ajunge repejor la barajul şi lacul de acumulare Bolboci. Am mers şi noi acolo pentru câteva minute şi pentru câteva fotografii, după ce am vizitat campingul. Am urcat prin partea dreaptă a barajului şi, dacă mai continuam, ajungeam pe platoul Padina-Peştera. Am considerat însă că pentru ziua respectivă era suficient.

Să detaliez puţin şi timpii petrecuţi pe munte:

-Între 10.15 – 11.20: ne-am plimbat cu maşina pe TransBucegi şi am oprit pentru fotografii în mai multe puncte de belvedere.

-Între 11.30 – 12.55: am străbătut traseul (marcat cu cruce albastră pe fond alb) Campingul Zănoaga – Cheile Zănoagei – Barajul şi lacul de acumulare Scropoasa.

-Între 13.30 – 15.00: am străbătut Cheile Zănoagei în sens invers, ajungând în final la Campingul Zănoaga.

-Între 15.00 – 16.00: am vizitat campingul şi apoi lacul Bolboci. La plecare am ales aceeaşi variantă de drum folosită şi dimineaţă (drumul cunoscut este drumul cel mai scurt).

În drumeţia prin Cheile Zănoagei am avut la noi un rucsac destul de încăpător cu doi litri de apă şi câteva ronţăieli pentru cel mic. Tot în acest rucsac am avut o pelerină de ploaie (măcar băiatul să aibă un mic adăpost, în caz de necesitate) şi o lanternă (pentru orice eventualitate). Nu am văzut surse de apă potabilă pe traseu, însă probabil că lucrătorul care locuieşte lângă barajul Scropoasa v-ar putea ajuta la nevoie.

Referitor la dificultatea traseului prin Cheile Zănoagei, aş considera că drumeţia este una relativ uşoară, important este să aveţi grijă la fiecare pas pe care îl faceţi. Băiatul nostru are 7 ani şi a făcut faţă cu succes, iar pe traseu am văzut şi oameni cam pe la 60 de ani. Deci, se poate...

Înainte de a încheia, mai precizez că la finalul articolului voi ataşa (pentru cei interesaţi) şi câteva fotografii făcute la Campingul Zănoaga (P54 -P59). Acest camping are pagină pe Facebook, aşa că locaţia poate fi uşor de contactat.

Ajuns la final de articol, recomand drumeţia prin Cheile Zănoagei tuturor celor care iubesc muntele şi care vor să mai scape (fie şi numai pentru câteva ore) de arşita zilelor de vară! Să aveţi concedii cât mai reuşite! Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 2875 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI