Haihui prin Bucegi - in cautarea fericirii

TIPĂREȘTE

“Multi au fost si i-au umblat si de ei s-au minunat”

Cui nu-i place muntele, pierde frumusetea vietii. Cand esti inconjurat de-ale naturii podoabe, nu poti decat sa te minunezi. Pe cat de mult au evoluat oamenii si odata cu ei tehnologia, au inceput sa construiasca peisaje. Au inceput sa construiasca tot ce se poate construii, iar dupa ce au terminat au stat si s-au gandit si au inventat alte lucruri pe care sa le construiasca. Insa ceea ce a construit natura pentru noi, omul nu o reuseasca niciodata decat in cel mai bun caz sa replice creatii ale naturii. Natura ne-a oferit tot ce avem mai frumos, insa a primit in schimb foarte mult disrespect, si primeste din ce in ce mai mult. Este distrusa incet incet de oamenii carora le-a oferit tot ce avea. E tare pacat, si gandul la viitor ma intristeaza. Dar macar ma bucur ca in perioada in care traiesc eu, mai exista totusi iubitori ai naturii, oameni care in natura se simt cel mai bine. Ma bucur ca m-am nascut intre munti, Bucegii fiindu-mi vecini de cand ma stiu. Din aceasta cauza, au fost si primii munti umblati de mine, cu primele stanci de care m-am atins si primii brazi de care m-am rezemat.

Cea mai frumoasa excursie pe care mi-au oferit-o a durat 2 zile, desi mi-as fi dorit sa dureze mai mult. Cum nu imi place sa calatoresc singur, mereu m-am chinuit sa strang tovarasi de drum. De data asta insa, a fost nevoie de un om cu visuri si idei si de un altul cu gura mare si multi prieteni. Si asa ne-am adunat noi vreo 15 de oameni si am plecat sa cucerim Bucegiul :d.

Povestea incepe din carlinga unui Aro, in care ne-am inghesuit cu totii (cu tot cu bagaje), si am pornit spre Moieciu de Sus. Ajunsi la Caminul Cultural, am virat la stanga pe Valea Bangaleasa si-am tot mers vreo 6 km pana in fundul vaii, de unde am trecut de bariera si am continuat ceva si pe drumul forestier, saracul Aro carandu-ne ca eroul J) (lucru romanesc J)) Dupa ce am debarcat, ne-am echipat cu rucsacurile-n spate si am pornit “la deal”. Traseul pe care il aveam de urmat era: Satul Moeciu De Sus-Valea Bangaleasa-Valea Pravalele-Sub Strungile Mari-Refugiul si Saua Strunga-Cabana Padina, fiind cu ochii dupa marcajul cruce rosie. Traseul este relativ usor, dupa o mica portiune de drum forestier incepe o urcare prin padure care dureaza in jur de o ora jumate, pentru cei ce merg sa se relaxeze. Pe acest traseu nu prea merita sa te grabesti, cabana Padina fiind destul de aproape. Padurea asta este mai frumoasa de coborat (mai ales iarna), iar odata ce ai iesit din ea dai de platou, care urca lin pana aproape de stanca, dupa care poteca o ia de-a curmezisul muntelui si continua asa pana la Saua Strunga. Ajuns aici, deja te bucuri de peisaje frumoase, in dreapta vazandu-se Piatra Craiului, dar si Moieciu de Sus, mai aproape. Ajunsi la Saua Strunga, urmeaza clasicul popas la refugiul din sa (1904m), un refugiu construit din lemn, in care cam curgea apa cand am ajuns noi, de atata vreme rea s-o fi saturat si el.

De aici si pana la cabana Padina (1525m) este o continua coborare, trecand pe langa o stana unde din cand in cand mai vine cate un urs care este tinut la distanta de dulai (am vazut un filmulet despre asta).

Ajunsi la cabana Padina pe la ora 15, dupa vreo 4-5 ore de plimbat si admirat imprejurimi, ne-am oprit pe terasa interioara a cabanei unde am mai lenevit ceva timp, cu cate o bere, un ceai sau o ciorba, depidne preferinte. Fiindca nu gasisem suficiente locuri de cazare, ne-am cazat la cabana Diana, aflata cam la 500-600m de cabana Padina. Aici am fost doar noi in imensa cabana in forma de OZN J)

Seara am stat la semineu si am povestit tot felul de lucruri, dupa care cei mai petrecareti dintre noi au dat drumul la distractie, spre nemultumirea propietarei, o doamna trecuta de varsta a 2-a, cu o gura cat cabana de mare. Intruna venea si ne cicalea cu cate ceva, dar ii trecea repede de fiecare data. Cazarea a costat 25 de lei de persoana, si am stat cate 2 in camera, ceea ce a fost foarte ok. Fiind insa inceput de septembrie, noaptea a fost groaznic de frig in camere. Dimineata m-am trezit la 7 cu obiectivul de a aduna cat mai repede pe toata lumea si s-o pornim din loc, pentru ca ne astepta un traseu foarte lung ce nu prea ne permitea sa pierdem timpul. Dar parea ca sunt singurul ingrijorat de acest aspect (poate si pentru ca eu facusem traseul si stiam cat va dura), iar misiunea de a-i trezii pe toti s-a dovedit imposibila. Asta pana cand am primit ajutor de la doamna proprietara, care cu gura pana la urechi a inceput sa dea desteptatea pe la fiecare camera in parte J). Pe mine m-a ajutat foarte mult, iar pe la 8 jumate deja eram pe drum J Multumim doamna cabaniera (cred ca si ea era multumita ca a scapat de noi).

Am pornit pe traseul cu cruce albastra, care pleaca de la cabana Padina, trece pe langa hotelul Pestera si incepe sa urce pana la cabana Babele. Exista si telecabina, insa noi am urcat pe jos. Traseul este de 2 ore jumate, insa noua ne-a luat vreo 3. Asa este cand ai un grup asa mare, se gasesc oameni sa mearga foarte incet. Pe acest traseu am avut parte de o imagine foarte urata, vazand niste portiuni destul de mari de padure care fusesera defrisate. Sunetul motoarelor si al drujbelor inca rasuna din vale L

Ajunsi la Babele, am facut o pauza de vreo ora in care am mancat cate ceva si ne-am cumparat apa, pentru ca izvoare nu mai erau si nici nu urmau sa mai fie prea curand pe traseul ce urma. De aici am plecat spre Varful Omu, pe traseul cu dunga de culoare galbena, care este de 2 ore – 2 ore jumate, insa aici ne-am incadrat in prima parte a timpului, ba chiar am facut vreo ora jumate, insa traseul este indicat ca fiind mai lung in mare parte pentru cei ce vin pe munte cu telecabina si incaltati cu pantofi cu toc. Aici, la Omu, am baut un ceai (cel mai bun ceai de pe munte pe care l-am baut), ne-am mai cumparat cate ceva dulce si am mai zabovit pe acolo.

Pe la ora 15 am pornit pe un traseu destul de lung, care urma sa ne duca in Simon, trecand prin valea Gaura si prin Poiana Gutan. Traseul era cam de 5 ore asa ca i-am dat bice. Peisajul asupra vaii Gaura este unul mirific, ma bucura faptul ca avem si la noi in tara asa ceva. Am coborat pana in vale mai mult in fuga, am avut noroc ca valea era pustie si nu ocupata de stana a carei caini auzisem ca nu sunt prea prietenosi. De aici am coborat pana in poiana Gutan, pe un traseu putin mai dificil decat ceea ce vazusem pana atunci in excursia noastra. Din poiana Gutan exista si posibilitatea de a ajunge la Saua Strunga, pe unde trecusem cu o zi inainte, insa am luat-o spre Simon. Cum deja incepea sa se lase intunericul, am grabit pasul. Nimeni nu se simtea prea comfortabil cu gandul ca ne-ar fi prins noaptea pe traseu, mai ales ca prin zona sunt si ursi. Am trecut in viteza si pe langa monumental ridicat in memoria soldatilor romani si israelieni care au murit in accidental de elicopter si am ajuns in Simon cam pe la 8 seara, cand afara deja era intuneric bezna. Era bine ca iesinem din padure, iar mai apoi grupul a inceput sa se micsoreze, fiecare plecand cu cate-o masina spre casa, ba a parintilor care veneau dupa ei, ba cu cate un prieten.

Pe la 9 jumate am ajuns si eu acasa, insa durerea de picioare nu a reusit sa ma indispuna deloc. Eram foarte incantat de tot traseul pe care il facusem, insa eram si trist ca se teminase.

Bucegii ofera atatea trasee frumoase incat merita vizitati din vale-n vale si din varf in varf. Majoritatea traseelor sunt destul de usor de parcurs, asa ca ve-ti avea parte multa frumusete in schimbul unui efort destul de mic.

Recomand sa va plimbati si sa cutreierati munti si padurile... macar acum cat inca le mai avem.

---

VIZUALIZĂRI: 1344 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI