ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Masivul Bucegi - fermecator!

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Cine nu a auzit de masivul Bucegi, cei mai cunoscuti munti din tara noastra, lucru datorat in principal binecunoscutelor statiuni de pe Valea Prahovei, dar si pentru monumentele naturale aflate pe platoul Bucegilor.

Muntii Bucegi se invecineaza la nord cu Muntii Dihamului si Muntii Postavarul, la sud cu muntii Gurguiatu, in est este Valea Prahovei iar in vest cu muntii Leaotei si culoarul Rucar – Bran.

De departe cei mai populari se bucura de un aflux important de turisti datorat in primul rand turistilor de week-end veniti din orasele apropiate, dar si pentru numeroasele posibilitati de agrement care exista in fiecare statiune, cu precadere in Busteni, unde exista cea mai accesibila si rapida modalitate de a ajunge pe coama masivului: telecabina.

Masivul Bucegi se prezinta cu Vf. Omu (2505 m) amplasat in partea de nord cu vedere directa catre Valea Glajariei, unul dintre punctele de atractie a celor care ajung pe platoul Bucegilor.

Particularitatea cea mai cunoscuta cand este vorba de Bucegi consta in „modelarea” anumitor forme stancoase, care in timp, sub actiunea vantului, al apei, al inghetului si dezghetului au creeat forme „artistice” foarte apreciate in ziua de azi (Ciobanasul, Babele, Caraimanul).

Temperaturile sunt foarte oscilante ca de altfel vremea pe ansamblu, daca vara in Busteni sunt 25-26 grade, sus, la Babele temperatura ajunge sa fie cu peste 10 grade mai mica, la acest lucru participand si vantul aproape nelipsit de pe platou. De aceea este bine de retinut:

Atunci cand urcati pe munte (in general) sa aveti asupra voastra o haina mai groasa, daca se poate impermeabila, incaltari adecvate muntelui (bocanci cu talpa din cauciuc) iar pentru copii neaparat un fes alaturi de o geaca

Vremea este foarte parsiva, daca acum este cer senin, peste cateva minute se poate lasa o ceata groasa (cum ni s-a intamplat noua la inceputul lunii) sau poate incepe o ploaie destul de urata, iar prea multe posibilitati de adapost nu aveti. Cand este urat pe munte, cu ceata si nori, limitati-va doar la cabanele din jurul telecabinei si la atractiile turistice de la Babele nu va aventurati aiurea pe trasee, chiar daca par usoare la prima vedere, muntele, la fel ca marea niciodata nu iarta

De la 14 ani colind muntii nostrii, cred ca foarte putini munti nu i-am calcat cu cortul, am avut timp sa vad, dar mai ales sa invat foarte multe, si stiu ca lumea face accidente nu din nestiinta ci mai ales din ignoranta Muntele nu iarta!

Revenind Bucegi si la vegetatia din zona, intalnim o forma variata de flora amplasata pe etaje forestiere cuprinzand fag, brad, molid, iar catre partea superioara tufarisuri, jnepenis si pajisti alpine. Ca flora tot ceea ce intalnim este protejat de lege in frunte cu „floarea reginei”

Fauna este pe cat de diversificata pe atat de ocrotita de lege, exista peste 3000 de specii de animale, multe dintre aceste fiind protejate. Principalele animale cu ponderea cea mai mare prin muntii Bucegi o au ursii, care in ultimii ani si-au propus sa socializeze cu turistii din statiuni, lupii care au inceput sa coboare de la stana catre vaile cu turistii aflati la cort, in cautare de „gratare” incinse, cerbi, caprioare, capra neagra pe care am zarit-o si de acesta data din telecabina pe un colt de stanca, nici nu stiu cum a ajuns acolo, mistreti, iar ca pasari acvilele si corbii care nu se feresc sa se arate deasupra platoului.

Pe cat de mare este acest masiv, pe atat de multe cabane intalnim, pe diferite etaje, la multe dintre ele ajungandu-se si cu autoturismul.

Principalele cabane sunt: Babele amplasata pe platoul Bucegi, foarte aproape de statia telecabinei care pleaca din Busteni, este o cabana cu 100 locuri disponibile, in general cu rezervare, insa o treime sunt mereu disponibile pentru turistii ramasi pe platou sau care intampina probleme. Este destul de veche, a fost construita in anul 1937.

Caraiman, o cabana la care se ajunge relativ usor de la Statia de telecabina, amplasata pe platoul Bucegi (aproximativ 30 minute de mers de la telecabina). Este o cabana construita in 1937 impreuna cu Babele, are o capacitate de 30 de locuri.

Omu amplasata la altitudinea varfului, este o cabana destul de aglomerata, desi foarte veche, construita la inceputul secolului, refacuta dupa al doilea razboi mondial, continua sa fie un important punct de refugiu pentru cei care si-au planuit diferite trasee care includ si acest varf. Are o capacitate de 30 de locuri si in prezent se studiaza posibilitatea unei noi constructii.

Piatra Arsa este amplasata aproape de jumatatea distantei dintre Cota 2000 Sinaia si Cabana Babele, a fost construita inainte de cel de-al doilea razboi mondial, initial a avut o destinatie militara. Astazi este o cabana - hotel modernizata, unde sportivii vin pentru cantonamente, dar exista si camere disponibile pentru turistii care doresc cateva zile de relaxare la aproape 2000 m.

In partea de vest a masivului, catre pestera Ialomicioarei, intalnim hotelul Pestera unde putem ajunge ori cu telecabina, ori cu masina dinspre Moroieni ori la pas, pe trasee, cu cortul. Este la o altitudine de 1600 m. Iar hotelul are o capacitate de aproape 140 de locuri.

Zilnic din Busteni din fata telecabinei sau din Moroieni, din apropierea Sanatoriului se gasesc masini de teren care contra unei sume de aproximativ 60 de lei de persoana va transporta intr-o calatorie plina de adrenalina la hotel, manastire sau pestera Ialomicioarei.

Noi am fost de 4 ori cu masina, o data cu o masina tractiune spate au unui prieten, in portbagajul careia se gaseau doi saci cu nisip (era iarna si pe unele portiuni zapada cat mine), de doua ori cu masina personala, prima data mi-am pierdut toba, a doua oara am facut pana, iar ultima data am fost cu un prieten a carui sotie m-a pomenit cateva luni, caci prietenul meu pe langa toba si-a spart si un proiector.

Daca nu aveti un 4x4 mai bine renuntati, va puteti transforma placerea intr-un chin si multi nervi. Poate voi scrie un review cu amintirile drumului, trebuie sa ma hotarasc care a fost mai plin de adrenalina si... nerviJ

In apropierea Hotelului Pestera pe platoul superb al Cheilor Coteanului descoperim mai multe cabane si campinguri unele amenajate in apropierea cabanelor, altele rasfirate din loc in loc.

Padina este cea mai cunoscuta, de-a lungul timpului foarte multe povesti s-au legat de aceasta, de la neo-nazisti pana la adeptii MISA sau alti sectanti dubiosi. Nu pot nici confirma nici infirma, cert este ca atunci cand am fost noi, am gasit doar tabere de creatie artistice sau pur si simplu turisti care fugeau de aglomeratia marilor orase. Cabana are o capacitate de 140 de locuri, iar peisajul este extraordinar. Pentru cei care vor sa scape de aglomeratia oraselor, sau pur si simplu de stress, Padina este recomandarea mea.

In jur mai gasim Cabana Diana o cabana de aproape 70 de locuri, Cabana Izvorul Tatarului o cabana relativ noua, dar cu o capacitate de gazduire destul de redusa, numai 20 de locuri, dar cu o priveliste grozava catre Vf. Blana din Bucegi.

Dincolo de lacul Bolboci, dupa ce trecem de Pestera Ursului, neamenajata si Cheile Tatarului intalnim Cabana Bolboci de aproximativ 60 de locuri si Cabana Cheile Zanoageo, construita in anii 60, avand o capacitate de aproape 80 de locuri in camere recent renovate si modificate.

Aici am servit in urma cu 5 ani o friptura excelenta de iepure la care imi sta si acum gandul. Tot mi-am propus sa revin, insa n-am gasit un 4x4 care sa ma conduca acolo.

Mai exista si , insa ca un facut, de cate ori am trecut pe langa ea, tot timpul era inchisa pentru turisti.

Acum cateva cuvinte despre principlele trasee care se pot face prin Bucegi.

Sunt in jur de 30 de trasee, multe dintre ele impracticabile pe tmpul iernii, cand turistii sunt sfatuiti sa urce doar cu mijloacele de transport pe cablu.

1. Un traseu arhicunoscut si foarte practicabil, dar numai vara, este: Busteni-Babele – hotel Pestera – Cabana Bolboci – Cabana Scropoasa – Pucheni , un traseu care l-am facut prin 1992 cu cativa colegi de la Academia Navala, dar foarte dificil daca se face intr-o singura zi. Noi l-am facut din doua zile (pauza la Pestera, la cort). Este un traseu de aproape 14 ore, dar eu il consider foarte frumos si interesant.

Din Busteni se urca pe valea Jepii Mici, dupa aproximativ doua ore se atinge versantul sudic al Caraimanului, pe care il urcam pe langa firul apei pana ajungem la Cabana Caraiman. Drumul devine usor pana la Babele, pe platouul Bucegilor. Dupa aproximativ 4 ore de la plecarea din Busteni ajungem la Babele.

Ca o paranteza trebuie sa spun ca prin Jepi sunt cateva cabluri in perete, in 1995 in luna de miere un pilon a iesit din perete iar eu am cazut cu tot cu cablu intr-o vale destul de abrupta. Noroc ca in cadere am reusit sa ma prind de trunchiul unui brad si am ramas asa pana cand doi turisti perfect echipati mi-au aruncat o coarda de care am reusit sa ma prind si astfel am scapat. Proaspata mea sotie a privit impietrita si cred ca tipatul ei m-a salvat, caci cei doi baieti au ajuns la mine imediat. Alta poveste…

Desi nu-mi prea este teama de nimic, de atunci n-am mai facut acest traseu, alegand ori varianta Cota 2000 ori telecabina. Poate voi gasi timpul necesar sa scriu si despre aceasta experienta, mai ales ca atunci am avut mai multe momente pline de adrenalina, inclusiv pe Monumentul Eroilor (Crucea Caraiman) pe vremea cand se mai permitea pentru „cunoscuti” accesul pe scarile metalice din interiorul Monumentului.

Dupa o ora de odihna la Babele se coboara de pe coama Babelor catre Valea Ialomitei, unde ajungem la hotelul Pestera dupa aproximativ 2 ore, un drum destul de usor, dupa ce se trece de jneperis. De aici drumul este drept dar exceptional, pana la Pucheni unde ajungem dupa aproximativ 14 ore de la plecarea din Busteni. Repet, noi ne-am pus cortul in poienita din fata hotelului Pestera si ne-am continuat drumul a doua zi.

2 Un al traseu strabatut de foarte multi turisti este Sinaia – Cota 1400 – Varful cu Dor – Cabana Piatra Arsa – Hotel Pestera

Este un traseu de aproape 8 ore, este perfect mai ales pe timpul verii cand este accesibil pentru toate categoriile de turisti.

Din Sinaia, de langa Furnica urmam drumul catre Cota 1400, avand grija sa taiem serpentinele prin padure, astfel dupa o ora suntem la Cota. Ne continuam drumul apoi catre cota 2000 prin Valea cu Brazi si dupa ce ajungem la 2000 putem rasufla usurati, greul cel mare a trecut. Poteca coboara catre Cabana Piatra Arsa unde ajungem dupa aproximativ 90 de minute de la plecare a de la Cota 2000. Dupa ce ne odihnim incepem coborarea prinJepii Mari si Saua Cocora catre hotelul Pestera unde ajungem dupa aproximativ doua ore dupa ce am plecat de la Piatra Arsa. Este un drum de coborare printre braduti micuti, eu am pierdut odata rucsacul agatat intr-unul. Aveam datorii pe-acoloJ)

De aici se poate lua telecabina catre Babele si apoi Busteni sau se poate urca direct prin muchia Vacariei pana la Babele si apoi cobori prin Jepii Mici.

3 Un alt traseu care mie imi place mult pentru ca este foarte usor si preferabil de catre fetele mele este: Sinaia - Cota 2000 – Cabana Piatra Arsa – Cabana Babele – Monumentul Eroilor – Vf. Costila – Vf. Omu – Cabana Babele – Busteni

Este un traseu de 10 ore cu indulgenta daca pana la Cota 2000 si invers de la Babele in Busteni folosim telecabina, dar este usor si foarte placut, deloc obositor.

Traseul in mare parte se desfasoara pe platoul Bucegilor, insa trebuie avut in vedere schimbarile perfide de vreme, deci sa fiti prevazatori, intr-un rucsacel pe langa apa sa aveti si o haina mai groasa.

De la Babele urmeaza un drum pe alocuri cu urcusuri si coborasuri pana la Crucea Caraiman (Monumentul Eroilor) iar in unele parti poteca este foarte ingusta, cu vai largi, deci daca aveti copii mici este musai sa-i tineti bine de mana. Odata ajunsi la Monument, privelistea este minunata, te simti pe acoperisul lumii, Valea Prahovei si mai ales Busteniul se vede in toata splendoarea sa, ideal este sa prindeti o zi senina, dar s-au mai intamplat cazuri cand am plecat pe cer senin de la Babele si am ajuns pe ceata (asa cum am prins noi la inceputul lunii).

Dupa sesiunea de poze, ne indreptam atentia catre Vf. Costila. Accesul in apropierea varfului este delimitat prin indicatoare, suntem informati ca releul de televiziune este obiectiv strategic, pazit de o unitate de jandarmi, deci trebuie pastrata o oarecare distanta.

Drumul ne conduce catre Varful Omu, este bine delimitat prin indicatoare, poteca este foarte vizibila (ca de altfel orice poteca de pe platoul Bucegilor) unde ajungem dupa aproximativ 2 ore. Privelistea este absolut incantatoare catre Piatra Craiului, in zilele senine vizibilitatea este foarte buna. Statia meteo de aici este considerata la cea mai mare altitudine din tara, de aici si importanta ei absoluta.

Dupa ce servim o supa de taietei (credeti-ma, este delicioasa), ne inarmam pentru penultima parte a drumetiei noastre, intoarcerea catre cabana Babele, unde vom ajunge dupa aproximativ 3 ore de mers lejer.

Sunt foarte multe trasee (aproape 30) care pornesc din toate punctele cardinale ale Bucegilor, unele mai usoare, altele ceva mai complicate, unele interzise pentru sezonul rece, altele permise.

Important este sa respectati muntele, el nu iarta.

Am preferat sa scriu un review ceva mai mare si cuprinzator, puteam scrie despre fiecare capitol in parte cate un review amanuntit, dar am preferat sa condensez informatiile. Bucegii sunt poate muntii pe care ii indragesc cel mai mult, de care ma leaga cele mai multe amintiri. Daca voi avea timp voi scrie si despre Piatra Craiului, Retezat, Parang, Iezer Papusa, Ciucas, Ceahlau, Apuseni, munti pe care i-am batut la talpa cu cateva conserve in rucsac si un ceaun obosit.

Cateva dintre datele tehnice din review, le-am „cules” dintr-o carte mai veche, deh, am imbatranit, mai ma lasa memoria J

Voi atasa cateva fotografii, am o gramada din diferite perioade si zone din Bucegi, le voi atasa pe cele facute la inceputul lunii fiind cele mai recente, infatisand ceata ciudata care ne-a cuprins pe munte.

Vacante frumoase oriunde va veti afla si iubiti muntele!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 27.08.10 14:44:10
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7578 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

35 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Babele, frumoase si impunatoare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16100 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

35 ecouri scrise, până acum

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[27.08.10 14:52:25]
»

@pepsi

Superb review si bine structurat,

amanuntit depanat...

ce mai Ovidiu esti de neegalat

cu al tau review m-ai fermecat

si prima's eu care te-am votat!

Felcitari si asteptam si poze!

Ne-ai convins ca desi esti un marinar adevarat

si muntele ti-e bine meritat

in ale tale calatorii de neuitat!

any*
[27.08.10 14:54:54]
»

Frumos review,un vot si de la mine...

biancuta
[27.08.10 15:48:35]
»

Azi am citit inca un review despre aceasta zona si chiar ma gandeam care a fost traseul strabatut de noi. Am fost acolo acum mai bine de zece ani. Traseul nostru nu stiu sa-l recunosc din cele descrise de tine, dar stiu ca noi am urcat pe la Cabana Diham pana la varful Omu, un traseu de 9 ore dupa indicatii, de unde am ajuns la Cabana Babele, ne-am cazat si a doua zi am coborat pe Jepi (nu stiu daca Mari sau Mici), preferand traseul in locul telecabinei! A fost superb, cateva portiuni erau si cu lanturi, bine ca au fost la coborare, la urcare crec ca era mai greu! O drumetie de care-mi amintesc cu drag, din anii "tineretii"!

Imi amintesc ca la coborare am vazut multe cruci, locuri unde au fost diferite accidente! e o zona de dificultate mare. Pe harta aveam mentiunea clara de a nu merge pe traseu fara echipament specific, mentionate si de tine, de altfel!

Un vot cu superbonus!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterJr
[27.08.10 16:04:23]
»

Avem o propunere muzicala pentru acest review; daca nu e pe plac, schimbam!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[27.08.10 16:35:29]
»

Este super, multumesc webm.

@biancuta, eu n-am povestit decat de 3 trasee pe care le-am batut la picior, intr-adevar si de la Diham pleaca un traseu catre Vf. Omu, dar pe acela nu am fost insa stiu ca este dificil si impracticabil iarna, dar este la fel de frumos ca mai toate traseele din Bucegi. De multe ori chiar dificultatea da frumusetea traseului. Multumesc.

@dananecula, nu stiu de ce eram aproape sigur ca-mi vei scrie un ecou in versuri, multumesc foarte mult

@any, frumusetea muntilor este binecunoscuta, iar daca marea noastra a ramas in urma preferintelor turistice, macar muntii sa-i promovam si sa-i indragim, pentru ca merita mult mai mult decat li se ofera in prezent.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
presario
[27.08.10 16:40:07]
»

Iarasi avem "eveniment" marca pepsi + votul 10.

pepsi - tu esti fan Ferrari cumva ?

pepsi70roAUTOR REVIEW
[27.08.10 16:42:51]
»

Masina mai lipseste ca tricouri avem..)

scuze de off-tp

presario
[27.08.10 16:49:51]
»

Bine - candva poate o sa fac si un review cu un Ferrari. Scuze !

piti
[27.08.10 17:13:24]
»

Frumoase locuri, frumos povestit (sunt subiectiv evident, tot ce e despre munte = frumos).

Acum multi ani (1984 parca) cum stateai cu spatele la Monumentul Eroilor (mai cunoscut Crucea de pe Caraiman) drept in fata e o panta destul de abrupta strabatuta de zeci de carari mici care se intrepatrund. Pe acel abrupt am vazut in acel an cateva (erau de ordinul zecilor) flori de colt. Am revenit si in alti ani dar nu am mai vazut nici una.

mirelutza
[27.08.10 18:22:01]
»

ei da.....; m-ai atins direct la inimioara !!!!

bessondm
[27.08.10 19:09:38]
»

Revad si eu cateva trasee parcurse prin Bucegi cu ochii mintii, bineinteles, gratie celor scrise si povestite de tine aici. M-ai "fermecat"..

La multe drumetii frumoase si fara pericole!

dorgo
[27.08.10 19:42:37]
»

Eu am urcat demult, demult, intr-o vara, la Omu', din Busteni, pe valea Cerbului, traseul era prin vadul unui rau de munte plin cu grohotis, oare mai exista acel traseu? Am ajuns in varf dupa 4 ore, am stat acolo in cabana vreo 2 ore, am coborat in vreo 3, seara eram in Busteni si era inca lumina. Cabana Omu, la altitudinea de 2504 metri, daca nu ma insel, era pe-atunci prin anii '75 cea mai "inalta" cabana din tara.

Felicitari Pepsi!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[27.08.10 20:01:00]
»

@dorgo, cred ca este acelasi traseu folosit de @biancuta, este destul de "umblat" deci foarte popular, din pacate eu n-am fost pe el.

corinne
[27.08.10 20:26:56]
»

Traseul despre care vorbiti este pe la Cabana Poiana Izvoarelor, apoi Cabana Malaiesti si prin valea Malaiesti spre Cabana Omu. Este un traseu mai dificil de urcat, eu coborandu-l dar acum 20 de ani. In Valea Malaesti am vazut capre negre alergand pe creste si deasemenea am vazut pentru prima data floare de colt !

Felicitari pentru impresii, le-am citit cu interes si mi-ai adus aminte de trasee ce le-am facut in anii studentiei cu cortul in spate. Acum nu cred ca le-as repeta, am ajuns la o varsta cand suntem mai pretentiosi si mai comozi. Dar in acelasi timp suntem si nostalgici...

Votul nr.16 !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
trandafir 1970*
[27.08.10 20:50:45]
»

Of, ce frumos ai scris despre cararile Bucegilor! Toti suntem nostalgici aducandu-ne aminte de "primii pasi" pe munte, cel putin pentru mine asa a fost!

Felicitari, un super review, un mini-ghid foarte util!

biancuta
[27.08.10 21:34:31]
»

@pepsi si @dorgo, traseul facut de noi doar la urcare a fost de 8-9 ore. Am pornit dimineata devreme nu chiar din dreptul Cabanei Dihan, ceva mai in fata, am ajuns la Vf. Omu, unde traseul se incheia. Am pornit pe alt traseu pentru a ajunge la Babele si ne-am grabit pentru a ajunge pe lumina, dar ne-a prins totusi intunericul pe ultima portiune. Era un traseu dificil. Imi amintesc pe ultima portiune ca am trecut pe langa un masiv, o stanca mare, dreapta, care se zarea in apropiere. Ultima portiune a fost foarte abrupta. Aici am vazut si capra neagra.

Coborarea am facut-o din nou pe un traseu diferit, pe Jepi. Cativa din grup au preferat sa mearga cu telecabina, renuntand la drum, dar acest traseu a fost mai scurt, fiind si la coborare, de 2-3 ore.

Cand am ajuns la Babele, am avut cu totii febra musculara, care ne-a tinut cam o saptamana.

Oricum, sunt multe trasee, toate sunt foarte frumoase! Sotul meu a fost muntist, stia Bucegii pe de rost (vorba vine), m-a dus si pe mine pe cateva trasee, dar a trecut mult de atunci...

georgiana
[27.08.10 22:29:58]
»

Am citit cu drag si consider ca ar trebui sa fie util pentru toata lumea!

Alina Morar
[27.08.10 23:12:50]
»

Am citit cu sufletul la gura!

Si eu am fost de 3 ori la cruce si de 2 ori la Pestera.

Astept sa scrii despre drum, de cand avem 4x4 sotul ma zapaceste ca el vrea sa urce la Babele cu masina.

Cand? Nu stiu. Poate tu ne vei face sa mergem, desi nu stiu cum ne vor incapea bagajele, e foarte mica, dar foarte puternica.

Vad ca si catelusei i-a placut.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[28.08.10 09:12:10]
»

@Alina, voi scrie cu siguranta acel review, am mai fost rugat de cineva sa descriu drumul cu masina pana la Padina, trebuie sa-mi fac putin timp, de fapt mai mult caci vreau sa fie un review complet care sa inlocuiasca orice ghid sau harta.

@gEorgi (asa cum iti spune presario), mi-ar place sa fie util pentru cat mai multa lume, intr-adevar n-am atins si alte trasee la fel de "batute", insa daca n-am fost pe ele am preferat sa nu scriu in necunostinta de cauza, insa in Bucegi sunt multe trasee frumoase, multe cabane, poienite pe care nu le-am descris, dar care merita aceeasi atentie din partea noastra.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
magdalena
[28.08.10 09:31:49]
»

Recunosc unele trasee descrise de tine si iubesc muntele, sa stii!

presario
[28.08.10 12:37:23]
»

pepsi - multumesc pt ca ai precizat treaba cu copiraitu'.

Te las sa folosesti asta cat vrei, dar platesti o taxa de folosire.

Taxa este unica, se plateste o singura data si consta de ex intr-o bere. Eventual bere Sailer.

Sau, ca sa nu fim off-topic, bere Bucegi.

Diaura*
[28.08.10 12:42:39]
»

Ce pustietati incantatoare ofera platoul Bucegilor; cata liniste si cata frumusete ofera gratis natura...trebuie doar sa jungi acolo sa iti iei portia.

Iar tu pepsi70ro ne aduci aminte de aceste locui si faci o invitatie pentru care trebuie sa te felicit.

Ellada_sagapo
[29.08.10 15:18:00]
»

Superbe poze, pentru mine este un loc de suflet!

400 de puncte!

krondia*
[30.08.10 00:01:46]
»

O descriere detaliată, despre un munte ce exercită o atracţie magică şi, din păcate fatală, asupra multora. Este suficientă o fracţiune de secundă pentru a se întâmpla o nenorocire, atenţia trebuie concentrată în permanenţă şi, pe lângă echipamentul obligatoriu, condiţia fizică este un alt element ce te poate ajuta în lupta cu muntele. Felicitări pentru review, cu siguranţă va fi foarte citit, să sperăm că îţi vor fi ascultate sfaturile.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[30.08.10 00:04:38]
»

Multumesc mult pentru aprecieri, avem o tara minunata cu locuri incantatoare, trebuie doar sa le descoperim si sa le apreciem la adevarata lor valoare.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[30.08.10 11:43:47]
»

@Ellada_sagapao, am sute de poze care (re)prezinta Bucegiul, cabanele, traseele, le-am pus pe ultimele, sunt convins ca si daca as fi pus poze alb/negru tot apreciate ar fi fost pentru ca Bucegiul este ceva aparte...si nu doar in sufletul meu.

vladmld
[01.09.10 03:02:15]
»

Foarte frumos review, contine tot ceea ce doresti sa afli despre aceasta frumoasa destinatie.

cosminp
[01.09.10 22:03:25]
»

foarte frumos si util acest rw pentru care te felicit.

mi-amintesc anii cand bateam la pas trasee montane, cu rucsacu' in spate, ceva d'ale gurii si nelipsita glucoza solida, care pe vremea ceea era destul de buna la gust si foarte buna atunci cand urcam pe munte.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[01.09.10 22:15:47]
»

Multumesc @cosminp, intr-adevar si eu mi-amintesc cu placere de acele momente, luam cate o bucatica de glucoza la doua trei ore si cumparam biscuiti pentru ciobanestii de pe la stana care sareau pe noi latrand in semn de "bun venit".

Ce vremuri...

Michi
[05.09.10 20:38:44]
»

-Pepsi, ce mi-a placut la reviewul tau, inafara de descrierea tehnica si cu amanunte a traseelor din Bucegi, este atentionarea repetata ca "muntele nu iarta". Pe vremea mea nu era telecabina, funicular, nici masini 4X4 cu care sa ajungi la Babele, ci te formai in mers cum s-ar spune. Cand mergeai pe munte, plecai echipat cu bocanci cu tinte, gamela cu apa,rucsac cu conserve, lanterna si haina de ploaie sau foaie de cort. Nu sunt de vina turistii ca pot ajunge sus confortabil cu 25 lei si ca nimeni nu-i atentioneaza ca nu au ce cauta pantofii cu toc sau imbracamintea sumara. Vremea din Sinaia sau Busteni poate fi total diferita de cea de pe platou asa ca review-ul tau e foarte util tuturor care merg pe munte.

- Biancuta, nu stiu daca ai plecat din Busteni prin Gura Dihamului sau Predeal prin Diham. Oricum ai facut in 9 ore unul din cele mai grele trasee din Bucegi: probabil ai ajuns la Pichetul Rosu, Malaiesti si de aici fie pe Bucsoiu ( foarte greu si periculos, am urcat o singura data) fie pe la Hornuri ( am coborat legata o singura data) ai iesit la Omu. La coborare daca ai trecut printr-o portiune cu lanturi, inseamna ca ai coborat pe Jepii Mari sau traseul Schil; Jepii Mici sunt alt traseu, mult mai greu- era prost intretinut, cu saritori- dar te scoate repede in 3 ore la Cabana Brav (Caraiman) de unde incepe pe brana urcusul spre Cruce.

pepsi70roAUTOR REVIEW
[05.09.10 20:47:02]
»

Multumesc @Michi, practica si experienta isi spun cuvantul, desi nu ma consider eu cel mai experimentat, macar am notiunile elementare pentru munte. Muntele este prietenul tau dar intr-o clipa devine dusmanul nr.1 daca nu stii cateva reguli elementare care din pacate sunt din ce in ce mai rar raspandite si mediatizate.

Ti-aduci aminte in anii dinainte de 89 cate reviste, cate carti si reportaje pe aceasta tema existau si se mediatizau?

Acum daca te intalnesti pe munte cu cineva nu mai exista acel respect reciproc, nu te mai saluti, nu mai schimbi doua trei vorbe legate de traseu, de vreme. Inainte asa se obisnuia, cel care cobora il saluta pe cel care urca si in acelasi timp informa cu privire la traseu sau chiar atentiona in legatura cu echipamentul. Acum nu mai exista asa ceva, din pacate. Daca cei "batrani" nu fac aceasta educatie, tineretul din ziua de astazi nu va stii cum sa se comporte pe munte, cum sa se imbrace, cum sa supravietuiasca in diferite conditii vitrege...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michi
[05.09.10 20:50:50]
»

Vai de mine si de mine, uitasem sa votez. Am remediat greseala.

Astazi sunt alte satisfactii: masina, excursiile in strainatate, litoralul de la noi si de aiurea, asa ca muntele a trecut pe planul sapte. Si cabanele ce ofera? Mici, bere, ceafa ca si jos in statiune. Nu fac apologia lui " pe vremea mea" dar sa sorbi un ceai fierbinte de plante, sa dormi la prici, sa te speli la un jghiab cu apa rece... toate astea aveau o savoare aparte. Eram atat de indragostita de munte, incat dupa sesiune ii spuneam mamei ca ma duc la Sinaia sa stau in parc sa ascult fanfara si de multe ori plecam de una singura sus si ajungeam sau ma ajungea un grup si continuam impreuna. Aveam 18-19 ani si niciodata nu mi s-a intamplat nimic, pe munte eram mai sigura decat pe bul. 6 Martie unde nu scapam neagatata.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
balasa violeta
[05.09.10 23:26:07]
»

Felicitari !

Nici ca se putea mai bine !

In acest review avem de toate inclusiv cultura generala!

Mi-a placut enorm !

Cine vrea sa invete are ce.

M-ai icantat !

biancuta
[06.09.10 00:35:53]
»

@Michi, sincer eu nu-mi mai amintesc. Am scotocit dupa harta turistica, dar degeaba. Traseul fusese propus de alta persoana si noi, ceilalti, l-am urmat. Stiu ca fata care fusese cu ideea umbla la sala si la inceputul urcusului, ne-a spus "incurajator": "Cine nu are conditie fizica, nu va rezista la traseu..." Eu nu mai faceam sport de multi ani, dar se mai simtea ceva. Oricum, la asa indemn, te simti provocat, asa ca nu am renuntat la drum nici macar a doua zi, la coborare, cand au fost chiar si baieti care au renuntat (spuneau ca-i dor genunchii). Am dormit la Babele. Nu stiu acum cum e, dar atunci am stat intr-o camera cu 6 paturi metalice, suprapuse, ceva in genul cum aveam cand eram dusi in practica la cules de mere (la Batos). Seara ne-am ocupat-o toti cu masaje reciproce si am dormit ca pruncii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
gregorio
[15.08.11 22:18:04]
»

Buna seara si felicitari pentru tot ceea ce faci pentru noi. Saptamana trecuta am fost la Padina (ca veni vorba). Am filmat tot drumul, dus-intors. Poate intr-o zi ma apuc si de scris. Pana una alta voi scrie in seara asta aventura avuta saptamana trecuta la Padina. Sper sa nu dau prin balarii.

Votul meu il ai garantat! Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
17 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, any*, balasa violeta, bessondm, biancuta, corinne, cosminp, dananecula, Diaura*, dorgo, georgiana, gregorio, magdalena, Michi, mirelutza, piti, vladmld
Alte impresii din această RUBRICĂRedescoperă Masivul Bucegi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.50255799293518 sec
    ecranul dvs: 1 x 1