Plimbare de toamnă: Cota 1400 - Vârful Furnica (2103 metri) și retur la pas

TIPĂREȘTE

În prima duminică din luna octombrie am ajuns la Sinaia pentru un minisejur de două zile. A fost o ieșire oarecum neprevăzută, ne-am hotărât să plecăm la Sinaia cu o zi înainte doar, pentru a profita de vremea frumoasă din acea perioadă. Întrucât în acest an nu am avut ocazia să-l plimbăm pe băiat cu telecabina/telescaunul/telegondola pe nicăieri, ne-am propus să facem asta.

Pe la ora 10.45 am urcat cu mașina la Cota 1400, gândindu-ne că după aceea vom ajunge cu gondola la Cota 2000. Am găsit un loc de parcare pe marginea drumului, în zona hotelului de la 1400, apoi am urcat treptele către stația de plecare a gondolei spre Cota 2000. De fapt, către Cota 2100, după cum aveam să observăm destul de repede!

Am trecut pe la casa de bilete și am achiziționat cartelele, plătind în total 55 de lei (doar pentru urcare: 20 lei/adult și 15 lei/copil). Nu era coadă mare la gondolă, așa că în mai puțin de 5 minute eram deja la înălțime, admirând priveliștile tot mai frumoase în vreme ce urcam vertiginos către zona de platou alpin. Dacă la Cota 1400 vremea era liniștită, imediat ce am coborât din gondolă am constatat că lucrurile sunt diferite, pentru că vântul bătea cu putere pe Platoul Bucegilor. Noi eram oricum echipați binișor, așa că am luat gecile pe noi și ne-am hotărât să vizităm câte ceva prin jur, apoi să coborâm la pas către Cota 1400 (acesta a fost, de fapt, motivul pentru care am cumpărat cartele doar pentru urcare, însă dacă apărea ceva neprevăzut am fi coborât tot cu gondola).

Lângă stația gondolei există o hartă de mari dimensiuni și am remarcat acolo faptul că suntem la câteva minute de Vârful Furnica (2103 metri altitudine) . Aflat în dreapta noastră, vârful era ușor accesibil, motiv pentru care destul de mulți turiști se aflau în acea zonă, încercând să facă fotografii cât mai reușite. Chiar dacă cerul era înnorat, am avut posibilitatea de a admira în depărtare vârfuri semețe pe care le-am vizitat și noi în această vară, precum Omu sau Bucura (Vf. Ocolit). Nici releul de pe Coștila nu a fost ascuns privirilor noastre, iar Valea Prahovei nu avea multe secrete privită din acea zonă.

Există câteva indicatoare turistice în apropiere. Din acel punct, banda galbenă ne-ar fi putut conduce către Cabana Piatra Arsă (în aproximativ o oră), către Babele (în două ore - două ore și jumătate) sau, mai departe, spre Vârful Omu (în patru - șase ore, în funcție de ritmul și de condiția fizică a fiecăruia). În direcția opusă, exista posibilitatea de a ajunge la Cota 1400 (timp estimat: oră și jumătate - două ore) într-o drumeție ușoară, ceea ce ne interesa și pe noi. Am urmărit banda galbenă și am pornit repejor gândindu-ne că, pe măsură ce vom coborî, s-ar putea ca vântul să se mai domolească. Așa avea să fie!

Cam în 20 de minute eram în dreptul fostei Cabane Miorița (situată la altitudinea de 1960 de metri), apoi am coborât în continuare, până când ne-am intersectat cu drumul de vară (urmărind din acel punct marcajul bandă roșie până la Cota 1400). Peisajele sunt frumoase pe acest traseu și ne-am întâlnit cu alți drumeți care urcau către zona de platou. La un moment dat, am remarcat locul de unde pornea traseul către Colții lui Barbeș, Lacurile Vânturiș și Valea Soarelui (marcat cu punct roșu) , însă ne-am văzut de coborârea spre Cota 1400, unde aveam să ajungem după încă aproximativ o oră. Această potecă la vale este un adevărat drumeag, iar dificultatea la coborâre este redusă, chiar dacă diferența de nivel nu e de neglijat.

După alte 20 de minute, poteca s-a bifurcat, iar noi am ales să continuăm pe drumul de vară (traseu interzis iarna din cauza riscului de avalanșă de pe anumite porțiuni). Cealaltă posibilitate ar fi constat într-o continuare a coborârii prin pădure, urmând același marcaj (să fiu sincer, ne-am temut să nu ne întâlnim pe acolo cu Moș Martin).

În jurul nostru, ierburile uscate se unduiau încet, iar priveliștile către Munții Baiului erau frumoase, așa că am parcurs traseul agale, făcând pauze dese pentru fotografii.

Am ajuns într-un final înapoi la Cota 1400, ultima parte a traseului nostru fiind chiar pe sub gondolele care urcau și coborau ca niște uriașe albinuțe de metal.

Munții Bucegi, aer curat, o zi înnorată cu vânt la mare altitudine, dar și cu priveliști foarte frumoase.

Concluzii: Am optat pentru această drumeție de aproximativ două ore (coborâre de pe Vârful Furnica spre Cota 1400) ca să profităm de frumusețea muntelui într-o zi obișnuită de toamnă. Cerul a fost destul de tulbure (la fel ca vremurile actuale), dar ne-am bucurat de priveliștile frumoase din jurul nostru. În plus, ne aflam la Sinaia după ceva vreme, așa încât am coborât apoi repejor în stațiune pentru că parcul și zona centrală ne așteptau pentru a le parcurge la pas, iar Peleșul și Pelișorul trebuie și ele salutate din când în când. Ajuns la final de articol, recomand parcurgerea traseului descris, atunci când vremea permite asta!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 4570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI