ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.09.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.02.12
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 1 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Vechiul Alutus sub umbrela Ramada

TIPĂREȘTE

Ne întorceam de pe Valea Lotrului, de la Voineşiţa, şi aveam nevoie de o noapte de cazare la Râmnicu Vâlcea pentru că seara urma să ne întâlnim cu naşa noastră. În ultima vreme am învăţat să nu ne grăbim, desigur atunci când timpul ne este prieten... Fiind vineri seara, în plin sezon de nunţi şi de vacanţe, n-am prea avut de ales. Preferatul nostru, hotelul Simfonia, nu avea camere libere. La Grand Hotel Sofianu am renunţat pe timp de vară, din pricina cântărilor estivale din Zăvoi. Ne încerca de ceva vreme gândul să ne cazăm la hotelul Miraj, bine aşezat pe o străduţă ce urcă dealul, pe lângă livada Episcopiei, dar am fost refuzaţi şi acolo, motivul fiind un grup mare de turişti care urma să ocupe întreg hotelul. În cele din urmă, am ajuns la Miraj pentru savuroasele bucate libaneze de la Levant, restaurantul de la parterul hotelului. Dar aceasta este o altă poveste pe care sper să v-o spun cândva...

Aşa se face că ne-am cazat la cel mai scump şi mai fiţos hotel din Râmnic, Ramada by Wyndham. Arată ca nou dar este hotelul Alutus cu respectabila vârstă de 50 de anişori, renovat din cap până-n picioare şi rebranduit sub un nume sonor. Cel mai mare şi mai elegant hotel vâlcean din anii comunismului s-a degradat treptat după 1990 şi s-a închis în cele din urmă. După câţiva ani în care a fost scos din circuitul turistic, vechiul Alutus a trecut printr-o amplă renovare fiind modernizat la standarde de patru stele şi redeschis sub umbrela unui lanţ hotelier de renume.

Hotelul Ramada by Wyndham este situat în centrul localităţii, adresa din buletin fiind Scuarul Mircea cel Bătrân nr. 2. În imediata sa apropiere se află Poşta Veche, Prefectura, Tribunalul, Muzeul de Istorie, trei dintre vechile biserici ortodoxe ale oraşului, precum şi singura biserica romano - catolică din Râmnicu Vâlcea. Într-o scurtă plimbare puteţi ajunge la Episcopia Râmnicului, Parcul Zăvoi, Casa Anton Pann, Casa Simian care adăposteşte Muzeul de Artă. Adică... la aproape toate punctele de interes turistic dar şi la numeroase instituţii publice, bănci, restaurante, cafenele şi cofetării. Dintre restaurantele din zonă, recomand Old City Garden pentru pizza, paste, ciorbe, salate, fripturi şi Levant, pentru mâncare libaneză.

Hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea pune la dispoziţia turiştilor circa 110 camere single, duble (cu pat matrimonial sau paturi separate) şi suite moderne, dispuse pe 7 etaje. Majoritatea camerelor nu au balcoane, excepţie fac doar câteva camere, pe latura hotelului cu vedere spre Prefectură. Cu ocazia renovării, au fost amenajate o sală de evenimente, un centru de conferinţe dotat cu cele mai noi echipamente şi o sală de fitness despre care nu vă pot spune nimic, timpul scurt petrecut în oraş având o destinaţie bine stabilită.

Cu doar o zi înaintea sosirii noastre la Râmnicu Vâlcea, am rezervat telefonic, direct la recepţia hotelului Ramada, două camere cu balcon şi pat matrimonial (340 lei pe noapte, ceva mai scumpe decât camerele duble fără balcon), una dintre ele în regim single, pentru fiul nostru. Fără mic dejun inclus în preţ şi fără loc de parcare asigurat... o surpriză neplăcută la un hotel cu pretenţii!

Este bine de ştiut că hotelul Ramada nu are parcare proprie dar există în faţa intrării principale o parcare publică în care sunt rezervate doar 9 locuri pentru turiştii cazaţi la Ramada. Insuficient, având în vedere că ne aflăm în plin centru al oraşului, în vecinătatea celor mai importante instituţii publice din judeţ. Cât despre micul dejun... fiecare se descurcă pe cont propriu, cu cafea sau ceai preparate în cameră, cu mâncare din traistă, cu o cafea la una dintre terasele din zona centrală a oraşului sau cu un mic dejun contra-cost la Manarola Ristorante, la parterul hotelului Ramada.

Am ajuns la hotelul Ramada pe la ora prânzului şi am primit în scurt timp cartelele de la cele două camere, alăturate, situate la etajul 4, cu vedere spre Prefectură, ca de altfel toate camerele cu balcon. Tinerele doamne de la recepţia hotelului au fost amabile, politicoase dar reci şi vizibil plictisite. Mă rog, pentru noi n-a fost o problemă dar un zâmbet şi o vorbă bună te fac să treci cu vederea unele lipsuri...

Am plătit cu cardul, la plecare, contravaloarea cazării şi a micului dejun de la Manarola Ristorante. Ne-am minunat că la hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea nu se poate achita cu card de vacanţă. Tocmai ce ne întorceam de pe Valea Lotrului unde mai toate pensiunile, de la Brezoi până la Voineasa, acceptă această modalitate de plată.

Cele două lifturi noi, rapide şi silenţioase, par să facă faţă unui număr mare de turişti. La momentul vizitei noastre, hotelul Ramada nu era ocupat la capacitate maximă. Cât timp am efectuat fomalităţile de cazare am avut timp să admirăm spaţiul din vecinătatea recepţiei, decorat în culori plăcute, într-o manieră modernă, tinerească ce defineşte hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea. Foarte curat peste tot, ne-am bucurat de răcoarea mult dorită într-o zi caniculară... Cu o mai bună comunicare şi un zâmbet prietenos, ar fi putut fi o primire de nota 10!

Camera noastră dublă cu pat matrimonial şi balcon nu este mare dar s-a dovedit a fi confortabilă pentru un cuplu fără copii. Nu este loc pentru un pat suplimentar, poate doar pentru un pătuţ de bebeluş. Mai mult de atât nu se putea face, dat fiind că vechiul Alutus, la fel ca majoritatea hotelurilor construite la începutul anilor 70 ai secolului trecut, a avut din naştere camere mici. Camerele sunt mochetate, fereastra (cam mică pentru gustul meu) este gătită cu perdea albă şi draperie prin care nu pătrunde lumina de afară.

Patul matrimonial de dimensiuni generoase, încadrat de noptiere, cu saltea foarte bună, lenjerie albă, impecabilă şi patru perne de bună calitate (plus cele decorative), ocupă aproape toată lăţimea camerei. Deasupra noptierelor sunt montate prize şi întrerupătoare pentru veiozele cu braţ mobil. În cameră se mai află un mic birou (util pentru cei aflaţi în interes de serviciu) pe care am găsit o veioză, telefonul fix, două pahare de sticlă în folie de plastic şi o mapă cu pliantele de prezentare a hotelului. Deasupra biroului este montată o oglindă, mobilierul camerei este completat de un scaun ergonomic, numai bun pentru cei care au de lucru, şi un mic fotoliu comod. Pentru bagaje, există un suport pliabil.

Televizorul modern, cu ecran mare, este montat pe peretele din faţa patului. Tot pe acest perete se află minibarul, (prea) bine camuflat de o uşă. Dacă n-aş fi observat bulina pe care scrie "touch", aş fi căutat mult şi bine minibarul, aşa cum mi s-a întâmplat la hotelul Tomis din Mamaia. Dacă apeşi pe colţul uşii, ţi se deschide calea spre minibar. Vechea formula magică "Sesam deschide-te! " a fost inlocuita cu "Touch! ". "Touch" deschide uşi, aprinde şi stinge lumini prin cameră... cam sofisticat pentru gustul meu, prefer o cameră simplă şi curată, la pachet cu un mic dejun bun. Dresingul destinat obiectelor personale, foarte mic, se deschide cu aceeaşi magică formulă. Dacă nu eşti atent, renunţi să cauţi dulapul şi arunci hainele pe unde s-o nimeri... Dacă ai nevoie de seif, il vei găsi ascuns în dresing! Îţi trebuie ceva timp să te acomodezi cu camera şi cu dotările de ultimă generaţie. Dacă te afli doar în tranzit, ai toate şansele să pleci nedumirit...

Deasupra minibarului, la vedere de astă dată, se află cana electrică, ceşti, linguriţe, pliculeţe de ceai, ness, zahăr alb şi brun, îndulcitor pentru diabetici. De real folos, ţinând cont că, la data vizitei noastre, hotelul nu oferea mic dejun inclus în tariful de cazare.

Pentru că am ajuns la hotelul Ramada din Rămnicu Vâlcea într-o zi caniculară, am beneficiat din plin de confortul termic datorat sistemului modern de climatizare. Cu ajutorul unei tablete montate pe perete, am pornit instalaţia de climatizare şi am setat temperatura dorită. Respectiva tabletă mai îndeplineşte ceva funcţii, mai mult sau mai puţin importante, dar eu mă declar depăşită total de tehnica modernă...

Teoretic, există internet wi-fi gratuit în tot hotelul. În camera noastră, internetul a funcţionat bine, în camera alăturată, la băiatul nostru, n-a mişcat nici de frică. Am stat prea puţin la Ramada, aşa că n-am căutat soluţia acestei probleme. Noi eram încă în vacanţă dar pentru o persoană aflată în oraş în interes de serviciu ar fi fost neplăcut.

Baia este mică dar foarte bine dotată şi organizată. Gresie şi faianţă în tonuri de gri, ventilator eficient, calorifer port-prosop, cabină de duş cu pereţi de sticlă şi instalaţii sanitare sofisticate, oglindă mare, oglinjoară de machiaj, uscător de păr bun, cântar de baie, multe flacoane mici cu produse cosmetice dintr-o gamă de lux, prosoape albe, impecabile. La chiuvetă şi la duş sunt montate recipiente mari cu săpun şi gel de duş dar din păcate, în camera noastră, erau aproape consumate. Prin compensare cu internetul lipsă, fiul nostru a avut săpun şi gel de duş din belşug.

Balconul, dotat cu măsuţă şi două scaune, aspectuoase şi comode, are vedere spre o arteră rutieră intens circulată din centrul oraşului. Pe pervazul geamului, o scrumieră curată, inutilă pentru noi, aştepta viitorii oaspeţi fumători. Contrar obiceiului meu, am petrecut foarte puţin timp pe balcon din pricina gălăgiei infernale şi a prafului de la şantierul de peste drum. N-am putut dormi cu uşa deschisă în timpul nopţii... n-aş fi crezut că un oraş mic poate fi atât de gălăgios! Este adevărat, veneam după multe nopţi liniştite, petrecute la casa noastră de la ţară şi la Voineşiţa...

Am găsit camerele foarte curate, fără cusur la acest capitol. În privinţa curăţeniei nu pot cârcoti, impecabil tot hotelul! Am stat o singură noapte, prin urmare nu pot oferi detalii cu privire la schimbarea prosoapelor sau a aşternuturilor dar am observat tinerii angajaţi asiatici care trebăluiau sub îndrumarea unor doamne, românce de vârstă medie.

Dimineaţa, pe la ora 9, am coborât pentru micul dejun la restaurantul de la parterul hotelului, pe numele său italienesc, Manarola Ristorante. Aici, să vedeţi ce păţirăm! Găsirăm masa întinsă, bufet suedez, lume multă ce înfuleca pe la mese şi căra farfurii pline şi pahare... Veţi zice, ce-i cu asta, nu mai văzurăţi bufet suedez până acum? O duduie vigilentă observă că dăm tărcoale mâncării şi ne uşui, ce-i drept politicos, de la bufet. Stresată, ne izolă la o masă cât mai îndepărtată de zona bufetului de parcă eram infractori sau, Doamne fereşte, purtători de vreun virus fatal!

Aflarăm că norocoşii ce se înfruptau din bucate făceau parte dintr-un grup organizat şi noi nu puteam mânca la masa lor, nici măcar contra-cost. Primirăm repejor meniuri a- la -carte şi comandarăm două omlete cu şuncă şi caşcaval pentru mine şi soţul meu, o porţie de ouă Benjamin cu somon şi un castron cu iaurt grecesc, garnisit cu cereale şi fructe de pădure, pentru tânărul nostru care mănâncă dimineaţa cu simţ de răspundere. Plus două cafele şi un suc natural de portocale! Foarte bun, frumos prezentat, suficient... micul dejun ne-a scuturat cardul de 150 lei.

Dacă micul dejun bufet-suedez ar fi fost pregătit într-o încăpere separată, pentru grupul care l-a comandat, n-aş fi avut nimic de comentat. Pe principiul, "N-am văzut, nu ştiu, nu e treaba mea! " Dar, în acelaşi restaurant, să ai bufet suedez doar pentru o parte din oaspeţi iar restul oamenilor să fie puşi la colţ cu un meniu în faţă... Aşa ceva nu se face, chiar dacă hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea este orientat spre grupurile mari de turişti.

Desigur, mă veţi întreba dacă recomand hotelul Ramada by Wyndham din Râmnicu Vâlcea? Cu jumătate de gură... da! Mai cu seamă grupurilor organizate dar şi călătorilor care sosesc la Râmnicu Vâlcea cu treburi de serviciu şi au nevoie de un hotel în centrul oraşului. Punctele sale forte sunt dotările de ultimă generaţie, curăţenia impecabilă şi, mai ales, poziţionarea în vecinătatea principalelor instituţii publice, centre comerciale, obiective turistice ale oraşului. Mai este însă mult de lucru în ceea ce priveşte atitudinea faţă de turişti şi calitatea serviciilor oferite. Aş spune că este drum lung de străbătut de la Alutus la Ramada!

În ceea ce ne priveşte, cu ocazia viitoarelor noastre călătorii la Râmnicu Vâlcea, vom reveni la Simfonia, o minunăţie de hotel-boutique care nu ne-a dezamăgit niciodată. Poate şi la Grand Hotel Sofianu, dar numai pe timp de iarnă când se închid cârciumile sezoniere din Zăvoi. De ce nu, voi acorda o şansă şi hotelului Miraj, aşezat într-o zonă pitorească a oraşului, în vecinătatea Episcopiei! Aceste hoteluri mi se par mult mai potrivite pentru turiştii care doresc să petreacă o scurtă vacanţă în Râmnicu Vâlcea, în centrul unei zone turistice care oferă numeroase atracţii pentru plimbăreţii de toate vărstele.

În final, ţin să mulţumesc pentru premiul câştigat cu multe luni în urmă, valorificat cu ocazia cazării la hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea. În ultima vreme, nu mai am timp de scris dar seara îmi permit momentul meu de relaxare când citesc noutăţile de pe AFA şi desigur, votez ce-mi place sau ce mă interesează. Mulţumesc pentru premiu dar şi pentru clipele de relaxare, atât de preţioase în lumea agitată în care trăim!


despre SERVICII

Personalul de la recepţia hotelului a fost eficient dar distant şi nu oferă din proprie iniţiativă niciun fel de informaţii despre hotel. Par a fi orientaţi mai degrabă spre grupurile mari şi spre evenimente. Conducerea hotelului ar trebui să fie mai deschisă spre toate categoriile de turişti care plătesc tarife destul de piperate.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera dublă cu balcon este destul de mică dar confortabilă pentru doi adulţi. Toate camerele hotelului sunt renovate, mochetate, dotate cu mobilier modern. Temperatura poate fi reglată din cameră printr-un sistem de ultimă generaţie. Baia este mică dar dotată cu tot e trebuie. Curăţenia... fără reproş! Am dormit bine cu uşa închisă dar hotelul se află în plin centru al oraşului, camerele cu balcon fiind orientate spre o arteră intens circulată.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Micul dejun nu a fost inclus în tariful de cazare, un mare minus din punctul meu de vedere! Am mâncat dimineaţa la restaurantul Manarola Ristorante de la parterul hotelului, bun dar scump. Nu este admisibil să serveşti micul dejun bufet-suedez doar pentru o parte a turiştilor cazaţi în hotel!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Hotelul este amplasat în plin centru al oraşului Râmnicu Vâlcea, în vecinătatea principalelor instituţii publice, muzee, restaurante, centre comerciale. Dezavantaje... taficul intens şi gălăgia.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Noi n-am avut vreme de relaxare şi distracţie dar cei care petrec mai mult timp în oraş pot avea parte de plimbări relaxante în Zăvoi şi pe vechile străzi ale oraşului, de vizite la muzee, de scurte excursii în împrejurimile oraşului.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floria in 25.09.22 16:01:46
Validat / Publicat: 25.09.22 17:58:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂMNICU VÂLCEA. A mai fost în/la: Hotel Simfonia, Grand Hotel Sofianu

VIZUALIZĂRI: 692 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Ramada Ramnicu Valcea.Oua Benjamin cu somon la micul dejun.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59800 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[25.09.22 17:59:20]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Ramada by Wyndham (ex Alutus) , RÂMNICU VÂLCEA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

mishu
[25.09.22 18:42:33]
»

@Floria: Am vazut pozele si nu stiam de ce nu ati putut lua micul dejun in sistem "bufet suedez" si apoi citind textul am inteles.

Foarte urat din partea hotelului si cred ca as fi facut sesizare, poate chiar si ulterior plecarii de acolo. Ai dreptate, daca era grup separat, in functie de numarul lor pentru ei sau pentru restul, trebuia amenajat un colt separat.

In rest pot spune ca sunt amenajari moderne, arata frumos, felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[25.09.22 18:55:26]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

k-lator
[26.09.22 16:07:14]
»

@Floria: ???? Acum două săptămâni, la întoarcerea din vacanța noastră în afara țării, ne-am oprit și noi la Ramada pentru că n-am mai vrut să parcurgem cei aproape 200 km până la București pe timp de noapte, dar și pentru că ne-am hotărât să rezolvăm o mică problemă, iar pentru asta ne-am stabilit o întalnire cu un localnic vâlcean, a doua zi dimineață. Rezervarea am făcut-o pe drum, când eram pe la Sibiu.

Am mai fost în acest hotel prin 1996 (cred), când exista sub denumirea Alutus, când am onorat invitația la un eveniment ce a avut loc în restaurantul hotelului și cu cazare tot acolo, așa că am constatat și noi același lucru în privința mărimii-micimii camerelor. Adică niciun upgrade. În plus, lifturile, deși modernizate digital, sunt tot aceleași, mici și înghesuite în care abia au loc 2 persoane (poate 3 - a treia persoană fiind un copil) cu bagaje. La aglomerație, cred că nu fac față. Din fericire, când am fost noi n-am prins niciun grup care se caza.

Tinerele doamne de la recepţia hotelului au fost amabile, politicoase dar reci şi vizibil plictisite.

Mie mi s-au părut mai degrabă că erau foarte prețioase. Ca și cum niciun alt muritor n-ar putea să facă slujba lor importă, de parcă lucrau cel puțin la NASA.

În ceea ce privește parcarea sunt total de acord, locuri insuficiente pentru un hotel atât de mare și cu pretenții. Ca norocul, pe la ora 19 când am ajuns noi, am prins ultimul loc gratuit de parcare în spic, din fata hotelului. Dincolo de acest loc, chiar dacă nu voiam să mutăm mașina, trebuia să ne trezim ca să plătim parcarea. Nu aveam chef să stăm cu grija asta.

Noi am avut o camera dublă cu pat matrimonial, fără balcon, la etajul 5, cu vedere către Biserica Buna Vestire/ str. Scuarul Mircea cel Bătrân, străduță care se înfundă și ca atare zgomotul nu era mare, nefiind circulată. Despre cazare, pot să spun că am fost foarte mulțumiți. Totul a fost extrem de curat, confortabil, cu bun gust și cu upgrade-uri tehnologice. Ne-a plăcut!

Deși la rezervare am inclus micul dejun, a doua zi nu ne-am dus la masă, ci am luat doar niște cafele, la întâlnirea pe care am avut-o, dar persoana respectivă ne-a povestit că serviciile din restaurant lasă mult de dorit. Dacă de exemplu te nimerești cu un grup mai mare (pentru ei 10-12 persoane înseamnă grup mare), la cină, comanda de mâncare poate să dureze și 2 ore sau te trezești că tocmai s-a terminat vinul pe care voiai să-l comanzi (din cauza/datorită grupului). Capacitatea restaurantului fiind cu mult mai mare decât atât, nu vreau să știu ce se întamplă când acesta este plin.

Articolul tău este foarte bun și detaliat, reflectă mult din ceea ce am experimentat și noi, deci concluzia este că eu l-aș recomanda pentru unele lucruri cum este curățenia, confortul, bunul gust, digitalizarea (pe monitorul TV-ul aveai inclusiv informații despre meniul restaurantului și poze apetisante cu felurile de mâncare).

FloriaAUTOR REVIEW
[28.09.22 18:52:42]
»

@mishu: Muţumesc, Mişulică! Vechiul hotel Alutus din Râmnicu Vâlcea arată excelent, are dotări moderne, oferă condiţii foarte bune de cazare în centrul oraşului dar mai are mult de lucru la capitolul servicii şi atitudine faţă de turişti. Fapt confirmat şi de colega noastră @ k-alator care a fost acolo după mine. Părerea mea este că hotelul e orientat spre grupurile organizate, spre evenimente de toate felurile.

Despre faza cu micul dejun... neplăcut dar nu ne-a stricat buna dispoziţie, mai degrabă ne-am amuzat! Mie îmi părea rău doar că mă întorc la Bucureşti, flăcăul meu a fost mai norocos, a plecat o săptămână la bunici...

Vacanţe frumoase alături de cei dragi îşi doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
FloriaAUTOR REVIEW
[28.09.22 18:58:13]
»

@k-lator: M-a bucurat ecoul tău care a confirmat impresia mea despre Ramada din Râmnicu Vâlcea. Când mai aveţi nevoie de cazare în oraş, încercaţi hotelul Simfonia, neapărat etajul 2 sau 3. E situat la circa un sfert de oră de mers pe jos faţă de centru, într-un cartier liniştit de case şi oferă servicii de excepţie.

Călătorii frumoase alături de cei dragi îţi doresc!

k-latorPHONE
[28.09.22 19:20:41]
»

@Floria: Mulțunesc pentru recomandare! La plecare in CO, am prins o ploaie deasă și rece care ne-a încetinit mult și ne-a făcut să ne oprim tot la Vâlcea. Am oscilat între Simfonia și un alt hotel, pe care l-am ales până la urmă. Sper să scriu despre el cât de curând.

Toate gândurile bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
M'LiviuPHONE
[28.09.22 20:48:16]
»

Dacă nu voi deranja pe cineva pot sa spun ca acest hotel este patronat de doamna M... care a avut... nu stiu daca mai deține in prezent hotelul Riviera din Mamaia si hotelul Olănești din localitatea cu acelasi nume. O oportunista in a profita de pe urma statului.

Este aceiasi persoană care a pus piciorul pe izvoarele minerale de la Baile Olănești concesionand un bun al statului si facand o grămadă de bani de pe urma resurselor naturale care erau gratis pentru populație...

Toate cele bune și vacante frumoase tuturor!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elenaadinaPHONE
[03.10.22 15:55:57]
»

Un hotel care arată foarte bine!

Mi-a plăcut tot ce am văzut! ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elenaadina, Floria, k-lator, M'Liviu, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂRamada by Wyndham Hotel (ex Alutus) :

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.066329002380371 sec
    ecranul dvs: 1 x 1