ARES DEL MAESTRAT, un coltisor de Spanie

TIPĂREȘTE

În aprilie 2009, fiind rătăcitori prin Spania, paşii ne-au purtat într-un loc mirific, decupat parcă dintr-un basm cu castele, prinţi şi prinţese, într-un loc încărcat de istorie, localitatea ARES.

Ares del Maestrat cum mai este numită aşezarea, se află în Comunitatea Valenciană, în provincia Castelion, într-o zonă montană şi un peisaj auster dar de o frumuseţe aparte, aproape de vîrful muntelui Mola d'Ares, la altitudinea de 1.148 m.

Coordonatele geografice ale locaţiei sunt: 38° 41' 0" Nord, 0° 19' 0" Vest.

Muntele pe care se află Ares are înălţimea maximă de 1.318 m şi se caracterizează prin pereţi stâncoşi, abrupţi acoperiţi de o vegetaţie sărăcăcioasă. Din loc în loc se găsesc pâlcuri de arbuşti sau copaci de înălţime mică, rezistenţi la vânturile puternice caracteristice zonei dar şi la precipitaţiile reduse de pe tot parcursul anului.

Cu toate că aici clima este mediteraneană de munte, cu temperaturi variind pe parcursul anului între – 10 grade şi + 30 grade Celsius, se simt influenţele zonei vecine de semideşert (sau deşert aşa cum este cunoscut) ale deşertului Las Palmas, situat între localitatea ARES şi Marea Mediterană.

Cu toate că este considerat un sat în Spania, localitatea arată ca un orăşel cochet de munte. Datorită migrărilor masive ale populaţiei din anii 60 – 70, către oraşe, numărul de locuitori a scăzut drastic. Astăzi mai trăiesc în jur de 200 de localnici acolo.

Un obiectiv turistic de mare importanţă aflat în apropiere şi pe care recunosc că nu l-am vizitat din lipsă de timp îl reprezintă o peşteră cu multe picturi rupestre, foarte vechi, supranumită şi capela sixtină a neoliticului, Cova Remígia al Barranc. Aceste picturi rupestre au fost declarate Patrimoniu UNESCO. Sincer nici nu ştiu dacă se vizitează, pentru că nu am văzut nici un anunţ în acest sens prin zonă, dar am fotografiat o placă ce aminteşte de existenţa acestor picturi descoperite în apropiere. E posibil ca picturile în cauză să fie protejate de influenţa omului şi poate chiar de influenţa intemperiilor, dar nu vreau să mă aventurez cu afirmaţiile.

Revenind la localitate, aceasta s-a dezvoltat din timpuri istorice în jurul castelului ARES, astăzi aflat în ruine dar conservat atât cât a mai rămas. Aici se pot întâlni motive murale arabe dar şi iberice. Castelul domină oraşul de pe o înălţime impunătoare, toate clădirile localităţii aflâdu-se la poalele lui.

Aresul a fost cucerit de spanioli în 1232, conduşi de regele Valenciei, Jaume Întâi Cuceritorul. De atunci a avut o istorie zbuciumată şi a traversat o seamă de evenimente care si-au pus amprenta asupra localităţii şi zonei.

Poziţia impunătoare prin care domină zonele înconjurătoare, construcţia solidă a castelului, turnul înalt al acestuia cu diametrul de 8 metri şi cu creneluri pentru arcaşi şi posibilitatea de a ovserva la mare distanţă, i-au conferit statutul de fortăreaţă strategică a regatului timp de sute de ani.

Alte obiective turistice pe care vi le recomand sunt bisericile de aici. Cea mai mare şi mai impunătoare este biserica catolică de stil baroc Adormirea Maicii Domnului, din secolul XVIII. Fotografiile vorbesc de la sine.

Celelalte biserici sunt: biserica Sfânta Barbara şi biserica Sfânta Elena, amândouă construite în secolul XVIII.

Autorităţile comunităţii Valenciene au ridicat o statuie a regelui Jaume Întâi, fondatorul Regatului Valencia, la comemorarea a 750 de ani de la întemeierea acestui regat. Statuia este micuţă dar sugestivă şi nu este aşezată pe un piedestal înalt aşa cum suntem noi obişnuiţi.

Piaţa Mare a Bisericii este un alt obiectiv turistic unde puteţi vedea cladiri foarte vechi cu arcade gotice şi alte elemente de construcţie provenite din timpuri mai vechi sau mai noi.

Primăria din ARES este o clădire foarte veche cu elemente murale arabe. Dacă am înţeles bine a fost construită prin secolul X şi a suferit în timp mai multe modificări. Astăzi are păstrate multe elemente de arhitectură gotică, inclusiv un crucifix probabil provenit din secolul XV.

M-au impresionat şi casele de aici, cele mai multe fiind construite în acelaş stil, cu 2-3 etaje, cu acoperişuri cărămizii cu înclinaţie mică şi fără burlane pentru scurgerea apei.

Străzile foarte curate, pietruite în totalitate, din perete în perete, fără trotuare îţi dădeau impresia că sunt doar de decor. În plină zi nu vedeai pe nimeni pe străzi de parcă localitatea ar fi fost brusc părăsită şi doar prezenţa maşinilor prin parcări te făcea să înţelegi că viaţa încă pulsează acolo dar într-un alt ritm, unul străin nouă - românilor.

Am văzut şi câteva mici magazine şi băruleţe în care nu am intrat. Înteresant de remarcat e că la uşile de la intrare, pe exterior, prin zona aia, spaniolii au atârnate un fel de perdele din zale metalice ca de lanţ, perdele care ajung până la pragul de jos.

Am întâlnit foarte puţină vegetaţie în ARES, în general flori sau mici arbuşti în ghivece pe la geamurile caselor, la balcoane sau la uşi.

Nici un zgomot nu semnala prezenţa vreunei activităţi. Liniştea aceea de mausoleu ne-a însoţit pe toată perioada vizitei noastre acolo. Doar adierea vântului rece de primăvară ne însoţea pretutindeni. Să fi fost şoapta istoriei seculare a acestui loc atât de îndepărtat şi de diferit de spiritul nostru? ...

---

VIZUALIZĂRI: 3971 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI