ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.01.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 28.07.08
STATUS: ADM
TIMP CITIRE: 4 MIN

Întâlnire AFA - 'Paşte grecesc': Paralia - Meteora - Corfu - Salonic

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

"Paternitatea" — sau, mai bine zis, "maternitatea" :) — acestei propuneri de (mini) Întâlnire AFA se cuvine atribuită lui elviramvio, care a iniţiat-o aici.

M-am consultat cu unii dintre "grecii" consacraţi pe AFA; am discutat propunerea cu agenţiile de turism cu experienţă pe Grecia; am ajuns la concluzia că Meteora MERITĂ inclusă, dar că sărbătorirea Paştelui acolo este - datorită particularităţii locului - destul de liniștită, sobră (unii au descris-o chiar "anostă"); "cea mai autentică atmosferă de Paşte grecesc" ar fi în Corfu.

Astfel că am ajustat "din mers" solicitarea, păstrând totuşi Meteora în intinerariu. Şi dacă tot eram "în zonă", de ce să nu includem şi Salonicul printre obiective? :-)

Până la urmă a ieşit ceva chiar deosebit (nu am mai văzut astfel de oferte la nimeni) - o călătorie în spiritualitatea greacă pe traseul Paralia - Meteora (1 cazare "intermediară") - Corfu (aici vom aveam "baza", "cartierul general al întâlnirii") - Salonic (o zi de vizită, la întoarcere).

Paştele în Corfu este ceva cu totul deosebit - merită văzut , trăit de MINIM o dată-n viaţă :) . Fotografiile ataşate au fost "împrumutate" din review-ul Diaurei, pe care-l puteţi citi aici. Un alt articol despre Paştele în Corfu, găsit la repezeală (scuze celor care au mai scris despre acelaşi subiect şi nu sunt amintiţi aici, poate mai adăugăm ulterior): vezi impresii.

Descrierea de mai jos este "axată" pe transport cu autocarul. E drum lung până în Corfu, într-adevăr, poate fi obositor; "escala" la Meteore mai reduce însă, simţitor, din disconfortul drumului.

Şi cum am primit solicitări şi pentru varianta cu avionul, am inclus şi această posibilitate. Cei care optează pentru varianta "transport cu avion" trebuie să ţină cont de faptul că vor ajunge cu o zi mai devreme şi vor pleca cu o zi mai târziu. De asemenea, funcţie de "încărcarea" autocarului, este posibil să nu mai prindă loc în "opţionalele" incluse - prevăzute a se desfăşura pe insulă.

-

PROGRAMUL EXCURSIEI

Ziua 1 - joi, 28 aprilie — Plecare din Bucuresti, Parcul Izvor, ora 6.00 (îmbarcarea la ora 5.30), de la autogara EUROPA TRAVEL, Calea Grivitei nr. 158 (Gara de Nord - Podul Basarab); traseul Ruse – Sofia – Kalampaka. Scurt popas la Mănăstirea Rila, pentru a vizita cel mai important monument de gen al Bulgariei, recunoscut drept centru ortodox european, templul spiritual şi cultural al poporului bulgar. Sosire la Kalampaka în cursul serii; cazare şi cină.


Ziua 2 - vineri, 29 aprilie — Mic dejun. Vizitarea complexului monahal de la Meteora şi a atelierelor de icoane. Ne continuăm drumul spre Igoumenitsa. Traversare cu ferry-boat-ul în Corfu. Cazare şi cină la hotelul Porto Marina, situat în staţiunea Gouvia.


Ziua 3 - sâmbătă, 30 aprilie — Mic dejun. Deplasare în capitala insulei, Corfu Town, unde se pot vizita Esplanada, Palatul Regal, Biserica Sfântul Spiridon, Vechea Fortăreaţă, Noua Fortăreaţă. Seara ne întoarcem în Gouvia pentru a participa la Slujba de Înviere. După slujbă se va servi tradiţionala cină de Paşte.


Ziua 4 - duminică, 01 mai — Mic dejun. Turul insulei, cu opriri în cele mai importante staţiuni: Roda, Sidari, Ag. Georgios, Paleokastritsa, Glifada, Messoghi, Moraitika, Benitses, Dassia (program opţional). Seara, masa festivă de Paşte cu preparate tradiţionale greceşti şi program folcloric. Cazare la acelaşi hotel.


Ziua 5 - luni, 02 mai — Mic dejun. Plecarea spre ţară. Popas la Salonic. Tur de oraș: Turnul Alb, Catedrala Sf. Dumitru, Arcul lui Galeriu. Tranzitarea Bulgariei. Sosirea în București în cursul serii, Parcul Izvor.

-

Tariful include:

  • Transport cu autocar licenţiat, aer condiţionat, toaletă, audio-video, 2 şoferi;
  • Cazare 3 nopţi în staţiunea GOUVIA, hotel PORTO MARINA 2* sau similar şi o noapte în KALAMPAKA, hotel 3*; camerele au frigider, TV şi grup sanitar propriu.
  • Mic dejun şi cină, conform programului;
  • Masă festivă de Paşte, cu program folcloric;
  • Vizită la Rila;
  • Vizită la Corfu Town;
  • Vizită la Meteora;
  • Vizită la Salonic;
  • Însoţitor.

Tariful nu include:

  • Taxele de intrare la obiective turistice;
  • Transfer ferry-boat 10 EURO/sens;
  • Supliment cameră single, 85 EURO;
  • Turul insulei Corfu (15 EURO, minimum 25 turişti).

-

Preţul

- transport cu AUTOCAR: 259 euro

- transport avion: 444 euro (toate taxele incluse; transferul de la aeroport la hotel idem)

- cine doreşte să meargă cu maşina pers: 209 euro / pers

Reamintesc că preţul include 5 zile, 4 cazări cu demipensiune, cina festivă + excursiile! De Paşte, în Corfu totul e mai scump, dar merită!

Regimul copiilor: va fi comunicat ulterior

Avans

- 30%, trebuie plătit până în 15.03.2016

- plata se face pe baza de factură emisă de agenția saitului.

ANULĂRI (retrageri)

- renunţarea / anularea se poate face oricând până în 15.03.2016, cu restituirea avansului

- 15.03.2016 - 10.04.2016 - renunţarea se penalizează cu pierderea avansului

- după 10.04.2016 - penalitatea e de 100%

Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva şi nu mai puteţi veni, vă puteţi găsi un înlocuitor (schimbarea de nume nu se taxează)

 

  • Dacă sunteţi interesaţi, chiar şi "de principiu", vă puteţi înscrie — lista de înscrieri


[fb]
---
Trimis de Admin in 26.01.16 19:12:39
Validat / Publicat: 27.01.16 11:18:23

VIZUALIZĂRI: 9044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

88 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Corfu Town - Obiceiul aruncarii ulcioarelor cu apa de la balcoane in ziua de Paste
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2016 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 3

88 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 88
adri-nico
[27.01.16 12:17:34]
»

Stie cineva cit costa Fery petru masina?

Costi
[27.01.16 12:30:26]
»

@adri-nico -

Prețul traversării de la Igoumenitsa în Corfu depinde de destinație.

Sunt două variante:

- varianta lungă, Igoumenitsa - Corfu Town, pentru care prețul este 40 € pentru mașină și 10 € de persoană;

- varianta scurtă, Igoumenitsa - Lefkimmi, pentru care prețul este de 26,40 € pentru mașină și 6,50 € de persoană.

Lefkimmi este în sudul insulei și traversarea durează mai puțin. Și coada este mai mică.

Cine merge cu mașina personală trebuie să aibă în vedere ca atunci când cumpără biletul dus să facă și rezervare pentru întoarcere (nu există bilete dus-întors). Rezervarea este necesară pentru o traversare sigură, altfel s-ar putea să nu prindeți locuri la cursa respectivă și să trebuiască să așteptați pentru cea următoare.

Pentru informații complete, puteți intra pe acest sait, pe care sunt și alte informații importante și interesante: corfu-kerkyra.eu/html/eng ... h/timetable.htm.

De asemenea, de reținut că, pentru zilele din jurul Paștelui, orarul feribotului se modifică, în sensul că se adaugă mai multe curse, astfel că nimeni nu rămâne cu ochii în soare pe malul mării privind în depărtare spre Corfu...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
Costi
[27.01.16 12:40:25]
»

@all -

Trebuie să vă spun că Paștele în Corfu (în special în capitala Corfu Town) este un Paște deosebit, nu găsiți multe locuri de acest fel.

În primul rând, În Corfu Town (Kerkira), în dimineața de sâmbătă are loc „spargerea oalelor” (ceea ce, se spune, aduce noroc), așa cum se poate vedea în videoclipul atașat. După asta, are loc defilarea fanfarelor, momente de acest fel putându-se vedea tot în videoclipul atașat.

Apoi, seara slujba de Înviere are loc în aer liber, în parcul din fața străzii unde s-au spart oale dimineața și este foarte spectaculoasă. Dacă totuși nu vreți să mergeți acolo noaptea, din diferite motive, o puteți urmări la televizor, se transmite în direct.

Vă spun sincer, sunt momente pe care cei ce veți ajunge acolo nu le veți uita niciodată!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
johnnyredlabel †
[27.01.16 15:59:30]
»

Salutare tuturor!

Ca unul care am sărbătorit de două ori Paștele în Corfu, îmi permit câteva informații care -sper eu-să vă fie utile.

1. În primul rând, anul acesta Paștele cade perfect, coincide cu perioada de începere a sezonului și sunt mari șanse să faceți și o baie în minunata Mare Ionică, așa cum am avut eu ocazia să fac în primăvara lui 2013. Vremea să fie cu voi! De asemenea, datorită celor spuse mai sus, animația va fi mult mai mare decât dacă paștele ar fi fost pe la mijlocul lui aprilie, deci distracția este asigurată.

2. Grijă mare la programul zilei a doua (cea în care trebuie să traversați cu ferry). Fiind vinerea Paștelui, va fi o nebunie în Igoumenitsa. E adevărat, vor fi suplimentări de ferry, însă pentru a evita neplăceri de genul ajuns noaptea târziu, v-aș recomanda ca în jurul orei 13, maxim 14 să ajungeți în port.

Nu aveți idee ce e acolo. Iar pentru întoarcerea de luni, recomand să fie luate bilete de ferry mai devreme, nu în ziua respectivă.

3. În sămbăta Paștelui, faceți programul în așa fel să ajungeți în Corfu Town cît mai de dimineață. Eu zic 8, știu că-i complicat, dar pe urmă orașul se cam blochează. Oricum, autocarul va fi oprit undeva mai departe (cred că spre zona de ieșire) și de acolo se merge pe jos. Cele mai importante momente se petrec în zona Liston, inclusiv spartul oalelor de la ora 11... Vor fi sute de mii de oameni acolo... Seara, slujba se ține -așa cum spunea și Costi mai sus- în parcul de la Espinada. Focul de artificii face toți banii. Acum, depinde și de programul vostru cu cina din seara respectivă.

4. Pentru turul insulei. Axați-vă în special pe zona de nord, nu are rost să mergeți în sud, nu va fi mișcare mare, mai ales în ziua Paștelui. De neratat Paleokastritsa (care va fi și animată), Bella Vista (mai sus de Paleo). Eventual, în loc de Moraitka aș recomanda să mergeți să vedeți Vlaherna și Pontikonisi (foarte aproape de Corfu Town). Aa, și poate mergeți la fabrica/distileria Mavromatis, unde se găsesc fel și fel de produse din qum quat... Încă ceva... Dacă puteți face rezervare pentru prînz în Paleokastrita la Spiros Taverna (măcar cu o zi înainte). Merită, Costi poate să confirme. Un prânz la Spiros Taverna -mai ales în ziua Paștelui- este un *must do*.

În rest, ce să zic? Paștele în Corfu -și în special în Corfu Town- este UNIC în lume, RECOMAND cu drag. Motive personale mă împiedică să mă alătur vouă de data asta, însă, speranța mea este ca în ziua de Paște să beți un/mai multe ouzo și să vă găndiți și la mine!

Cu drag, al vostru JRL.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][14 voturi]
spezam
[01.02.16 16:28:12]
»

Sunt foarte putinele momentele in care ma oftic ca am copii mici, chiar FOARTE putine, dar acesta este unul dintre ele. Este superb itinerariul ales de voi pentru Paste, suna asa de bine o reintalnire cu voi, nu l-as fi ratat pentru nimic in lume, nu numai locatia speciala, cat si acele aspecte pe care putini le stiu si de care putini se pot bucura (a mai fost o super-idee de mers in Scotia/Irlanda, la care la fel nu am putut sa spun "prezent", loc care mi-ar fi placut din suflet sa fie in lista locurilor vizitate de mine...).

Celor care pot merge le doresc din suflet vreme buna si voie buna! Sa va distrati la maxim (si pentru noi!).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
austriaca
[01.02.16 19:02:28]
»

Foarte buna ideea... as fi incantata... doar ca plecarea e doar din Bucuresti... este un inconvenient destul de major pt noi ceilalti... care santem raspanditi pe tot arealul acestei tari... pacat!!!

Denisa13
[01.02.16 22:48:11]
»

Offf... ca tare as fi vrut sa nu ratez asta. Totusi, se pare ca sotul trebuie sa spuna pas. Nu poate pleca de la servici. Va doresc vacanta faina si o sa ma gandesc la voi.

cristisch2003
[05.02.16 00:13:54]
»

@Admin - Buna seara!

Eu si sotia suntem interesati de aceasta excursie dar am dori, datorita drumului lung, sa mergem cu masina proprie. Ce puteti recomanda atat ca drum cat si cuplarea cu grupul principal de turisti? Mai exact, drumul mi se pare cam lung, iar programul de vizitare destul de "strans". Am inteles ca este aglomeratie la trecerea cu ferry-boat-ul la dus, la intors, probabil, la fel. Orice sugestie/sfat/recomandare sunt binevenite.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Ioan Raita
[05.02.16 12:37:31]
»

Aș dori câteva precizări pentru varianta avion.

1. Dacă prețul de 444 euro, include și taxe de aeroport și eventual transfer aeroport – hotel - aeroport?

2. Cazarea este tot în Gouvia? Presupun că ”da” din moment ce o parte a programului este comună ambelor variante.

3. Dacă sunt stabilite datele exacte privind zborul, respectiv oră plecare din București, oră plecare din Corfu și eventual compania cu care se zboară.

Cu stimă,

Ioan Raita

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
P0R0
[05.02.16 15:54:35]
»

@Admin - Salut

Care sunt conditiile pentru copii?

Multumesc!

Alina53
[05.02.16 19:39:01]
»

Pentru norocoşii care vor participa la această excursie - îi pot asigura că vor avea parte de momente speciale în Kerkira. Eu am ales să petrec de două ori sărbătoarea de Paște aici. Câteva impresii și fotografii din anul 2010 găsiți aici: vezi impresii

Nu uitați să vă cumpărați dulceață și lichior din kumkuat, precum și fructe proaspete sau confiate – acestea din urmă, doar în Corfu le găsiți.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
AdminAUTOR REVIEW
[05.02.16 20:07:39]
»

Sunt plecat din Timisoara, revin luni cu raspunsurile.

Ioan Raita
[08.02.16 15:27:13]
»

@Ioan Raita -

Revin în legătură cu intrebările referitoare la varianta 'avion'pentru Paşte 2016 Corfu.

Aş dori câteva precizări pentru varianta avion.

1. Dacă preţul de 444 euro, include şi taxe de aeroport şi eventual transfer aeroport – hotel - aeroport?

2. Cazarea este tot în Gouvia? Presupun că ”da” din moment ce o parte a programului este comună ambelor variante.

3. Dacă sunt stabilite datele exacte privind zborul, respectiv oră plecare din Bucureşti, oră plecare din Corfu şi eventual compania cu care se zboară.

Cu stimă,

Ioan Raita

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
AdminAUTOR REVIEW
[08.02.16 15:58:01]
»

@Ioan Raita - aşa cum am precizat încă de la încpărcarea articolului, preţul pentru varianta cu avion include tot - citez

(toate taxele incluse; transferul de la aeroport la hotel idem)

Cazarea va fi tot acolo, în Gouvia.

Diferenţa în cazul transferului cu avionul: participarea la programul excursiilor e condiţionată de existenţa de locuri disponibile în autocar / autocare (dacă rămân locuri libere sau dacă vreunul dintre cei care vin cu autocarul nu doreşte cumva să meargă în excursii)

-

Programul de zbor: 08:15 plecare din Bucuresti; la 09:50 se ajunge in Corfu

RETUR: 15:25 plecare din Corfu; 17:10 se ajunge in Bucuresti

Compania aeriana: Blue Air

AdminAUTOR REVIEW
[08.02.16 15:59:24]
»

Cât despre regimul copiilor: am aflat că acesta nu e din păcate deloc "prietenos"...

Copiii plătesc acelaşi preţ ca adulţii - excepţie cei sub 12 ani, care au 20 euro reducere.

cristisch2003
[08.02.16 16:06:45]
»

Pentru transportul individual cum se face cuplarea cu grupul principal? Cat dureaza ca timp deplasarea pana in Corfu (din Buzau)? Asa cum am spus in postarea mea, mi se pare ca programul este "strans" si nu stiu cum m-as incadra in timp.

AdminAUTOR REVIEW
[08.02.16 16:10:48]
»

@cristisch2003 - e simplu, întâlnirea se face la hotel.

Cât despre cât durează drumul din Buzău - nu sunt în măsură să răspund la această întrebare.

cristisch2003
[08.02.16 16:15:04]
»

Buzau - Bucuresti o ora si din Bucuresti pana in Corfu cam cat credeti ca se face cu autocarul?

Alina53
[08.02.16 16:21:06]
»

@cristisch2003 - Ai programul excursiei, nu l-ai consultat? Prima oprire este în Kalambaka...

cristisch2003
[08.02.16 16:23:16]
»

@Alina53 - Ba da, l-am consultat, vroiam doar sa stiu pe ce trseu se merge, cred ca pe Sofia, dar vroiam sa am confirmare, pentru ca mai este un traseu alternativ...

Andox
[08.02.16 16:25:04]
»

De fapt prima oprire este la Manastirea Rila in Bulgaria. Si scrie in programul de mai sus "Sosire la Kalampaka în cursul serii; cazare şi cină."

Dar mai trebuie si citit cu atentie.

maria55 †
[08.02.16 16:25:17]
»

@cristisch2003 - scurt... cu autocarul... plecare la ora 21... 3 -4 popasuri de max 30min... formalitati in frontiera... am ajuns in Corfu/Sidari in jurul orei 11:30-12:00

cristisch2003
[08.02.16 16:29:33]
»

O. K., multumesc.

Zoazore
[13.02.16 08:48:07]
»

@Admin - Și, de la mine, SB-ul!

Da, și eu AFA în 2011! vezi impresii

Cam același concept, doar că noi am avut ghid(ă)! N-am vizitat Rila și-am stat în Kavos!

Spartul ulcioarelor e obicei unic în lume! Doar aici se întâmplă!

Confirm și despre kum-koat! Și fructele, și dulceața, și lichiorul sunt yammmmi!

Să aveți timp frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
AdminAUTOR REVIEW
[15.02.16 11:57:35]
»

RUGĂMINTE pentru cei care nu au făcut-o deja - completaţi-vă NR de TELEFON (în "contul meu"), vezi link mai jos pentru a vă putea contacta cât mai uşor - pentru formalităţile de rezervare.

Nr de telefon completat în "CONTUL MEU" nu este accesibil (public) (eu însă îl pot vedea).

-

Pentru a vă completa nr de telefon - click pe acest link, scrieţi nr. în căsuţa corespunzătoare, apoi apăsaţi memorează.

cristianfagadar
[15.02.16 12:36:43]
»

@Admin - Buna ziua rog sa ne transmiteti modalitatea de plata si calculul pt 3 adulti (copilul are 17 ani) cu autocarul. prefer transfer bancar

Ioan Raita
[21.02.16 21:15:59]
»

Vă salut!

Se mai știe ceva despre Întâlnire AFA - ”Paşte grecesc”?

Că nu am mai văzut nimic pe firul de discuții.

AdminAUTOR REVIEW
[21.02.16 21:35:56]
»

Nu au apărut nouăţi, dac-ar fi fost s-ar fi anunţat

Rezervările sunt efectuate, urmază să primiţi facturile.

Ioan Raita
[26.02.16 16:25:05]
»

@Admin - Apropos de factură plata se face în euro sau se poate face și în lei? Eu aș prefera în lei.

Ioan Raita
[26.02.16 16:30:35]
»

Toată lumea e pornită pe Cinciș, ... ia mai zice-ți o vorbă și despre Corfu fraților.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
18 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Adina - addcont, adri-nico, alexgavrila, Alina53, andreea_c, bengurionul, callatis06, cristisch2003, grecudoina, Ioan Raita, iulianic, maria55, P0R0, Paty, Puiu2010, Radix7, spezam, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂPROPUNERI miniÎntâlniri - 'de la lume adunate':


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072625160217285 sec
    ecranul dvs: 1 x 1