ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.06.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sannicolau Mare
ÎNSCRIS: 24.07.08
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2009
DURATA: 14 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Cele mai frumoase plaje din insula Lefkada!

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Am fost acolo, in insula Lefkada, in 2009, pentru un sejur de 14 zile!

Recomand insula doar celor care iubesc natura in mod deosebit, nicidecum celor pretentiosi, deoarece aici nu veti gasi atatea posibilitati de distractie ca in alte insule grecesti! Este o insula foarte putin mediatizata! Cautand niste detalii pe Google, am dat click si, curios, mi-au aparut primlele 3 pozitii acolo care erau scrise tot de mine!

Cazarea - nu este o problema, dar predomina studiourile, pensiunile sau vilele, mai putin hotelurile mari. Restaurante si taverne sunt din belsug, iar mancarea este deosebit de buna. Preturile sunt acceptabile.

Cand am plecat, era sfarsitul lunii mai, dar vremea era superba si apa marii destul de bunicica!

Am ales aceasta insula de la Marea Ionica datorita culoarii de un albastru ireal pe care il are apa, doar in partea de vest a insulei! Dar accesul la plajele din vest se face numai cu masina, deoarece e munte si pana se ajunge la nivelul marii, trebuie sa faci ceva drum. Acesta a fost unul dintre lucrurile care nu mi-au prea placut! Dar, merita!

Pentru cine nu stie, Lefkada este o insula situata in partea de vest a Greciei, la sud de insula Corfu si la nord de Kelalonia. Tot in apropiere sunt insulele Meganisi, Ithaka si Scorpios-insula lui Aristotel Onassis!

Agentiile de turism romanesti nu prea au oferte turistice pentru aceasta destinatie, de aceea, daca doriti sa o vizitati trebuie sa rezervati pe internet. Si sa va faceti bine ''temele'' de acasa inainte de plecare.

Este o insula frumoasa si cand spun asta, din nou mi-e ciuda ca puterea cuvintelor e mica si nu ma ajuata sa va fac sa intelegeti cat e de adevarat! Adica, daca vei calca pe aceste meleaguri, vei dori sa revii!

Este o insula pentru care, daca doresti sa ajungi acolo, nu este nevoie sa faci conexiunea cu un ferry-boat, deoarece este un tunel pe sub apa prin care vei trece, apoi un pod de 50 de metri, care se ridica doar cateva minute, cand trec vapoarele.

Daca doresti sa vii cu avionul, la doar 20 de minute este aeroportul din Preveza, apoi poti inchiria o masina ca sa descoperi aceasta insula, care iti va rasplati asteptarile!

Insula este foarte muntoasa, plina de vegetatie! Drumurile sunt foarte bune, deseori in panta, ii va fi dor masinii de viteza a 3a, alteori sa fii pregatit sa dai cu spatele, pentru ca sunt portiuni inguste, unde incape doar o masina.

Altitudinea este in jur de 1000 de metri si e un aer extraordinar! Trebuie sa stiti ca este o insula foarte putin turistica, comparativ cu celelelalte insule ionice! A nu se intelege salbatica! Poate in asta costa si farmecul ei! Atata frumusete naturala in stare pura! Ca un adevarat muzeu in aer liber, va puteti imagina???

Veti gasi aici plaje virgine, cu nisp fin si aer exotic!

Capitala insulei este in Lefkas (sau Lefkada), apoi urmatorul oras ca marime din insula este Nidri, in est, una dintre cele mai cosmopolite statiuni! Urmatorul ar fi in sud, intr-un golf muntos-Vasiliki!

O sa incep cu desrierea plajelor, fara a fi considerat a fi un top, ci in functie de cum le-am vazut!

MEGALI PETRA (Pietrle Mari) si KAVALIKEFTA,

Sunt situate in partea de vest a insulei, una in prelungirea celeilalte. Se ajunge din Kalamitsi.

Inca nu ma pot hotara daca e sau nu e cea mai preferata, pentru ca e deosebita. Se vedea din balconul vilei unde am fost cazati - Vila Fantastico - din Kalamitsi. Dar, ca sa ajungi la ea, erau cam 4, 5 km si 48 de curbe numarate de mine. Un peisaj extraordinar, sa tot vezi marea inaintea ochilor si sa nu mai ajungi la ea.

La un moment dat, pe la mijlocul drumului, am dorit sa cobor si sa merg pe jos si a fost o alegere excelenta, pentru ca frumusetea acelei dimineti de vara e demna de notat in calendar. Totul in jur era galben, de la culoarea florilor de cimbrisor si miroseau imbietor. Din loc in loc, mai rasarea cate un chiparos sau cate-un pin pitic! In dreapta marii se vedea tarmul dantelat al plajei din Katisma, iar in stanga costele abrupte, care imbratisau marea!

In parcare sunt locuri suficiente. Un bufet (unde scria ''cantina'') asigura turistilor bauturile racoritoare, alcoolice si niste gustari. E si o terasa acoperita rustic. Si atat... in rest cat vezi cu ochii... doar albastrul marii! Ba nu, si pietrele mari - megali petra - care dau un aer interesant plajei, pentru ca sunt de dimensiuni mari, chiar imense, atat in apa, cat si pe tarm, din acest motiv, mai spre capatul plajei, in partea dreapta, sunt deseori nudisti! in general e o plaja neaglomerata, probabil ca nu se prea incumeta multi sa faca cele 48 de serpentine, dar drumul e ok.

MACRI GIALOS

Se ajunge din Athani, pe un drum destul de acceptabil, tinand cont ca suntem intr-o insula! E o plaja foarte intinsa si larga, in care vegetatia coboara pana pe tarm in unele locuri. Apa nu era foarte adanca la mal si era cu pietris foarte fin. Aici am vazut rulote si corturi si mi-as dori sa pot si eu sa ajung cateva zile aici, cu cortul, sa dorm langa mare.

E situata tot in vest.

E o plaja neaglomerata si foarte mare! De obicei este cu nisip, dar uneori, daca marea este nervoasa, mai aduce si pietris. La mal este putin adanca, dar nu chiar peste tot. Apa este atat de limpede, incat vei ramane uimit!

Am fost aici, la plaja, de foarte multe ori. Am fost si la asfintit, pentru ca e in vest si apusul este un spectacol care nu mi l-am putut permite sa-l ratez! Am vazut ca accesul cainilor este permis pe plaja.

EGREMNI

Vei ajunge aici tot prin Athani, plaja este foarte aproape de soseaua principala ce face legatura intre plaje. Este o plaja deosebita, pentru ca apa, privita de sus are un aspect interesant, ca niste valuri minuscule si uniforme, care se revarsa peste pietrisul mare si alb. Aici ca sa ajungi, va trebui sa cobori 350 de trepte, pana la nivelul marii. Sa nu renuntati, pentru ca merita si se coboara si urca usor, nici nu simti, cu 2-3 mici pauze. E indicat sa nu te duci inainte de ora 11 dimineata, pentru ca e munte, iar soarele abia atunci ajunge sus aici. E o plaja foarte imensa, cu piertre mari care aici, intr-adevar m-au deranjat rau la talpi. Apa este adanca de la mal, nu o recomand nicicum familiilor cu copii. Cum faci un metru un pas in apa, trebuie sa iti infigi ''radacinile'' in nisipul de pe fundul apei, ca daca nu te si ia curentul! E frumos! Cand am fost noi erau doar 3-4 cupluri pe plaja, va puteti imagina asa ceva?

Aici am o amintire placuta, am fost impreuna cu o alta familie, de aici de pe site, si intr-o sticla mica cu dop, am scris ceva frumos, in amintirea acelei zile frumoase de vacanta si a faptului ca suntem impreuna, acolo, intr-un loc atat de deosebit si i-am dat drumul pe apa! Poate vezi zambi citind, spunand ca sunt copilarii, dar noi eram atat de mandri de isprava noastra, cum numai in vacanta poti face astfel de nebunii! Ma intreb si acum, daca o fi adus-o la mal sau poate a dus-o valul departe si cineva necunoscut a aflat taina noastra!

PORTO KATSIKI

Ajungi tot prin Athani, pe un drum cu serpentine, foarte frumos, bunicel, in unele locuri m-a si mirat ca are si parapeti. Neaparat dupa ora 11.

Aceasta plaja este cea mai spectaculoasa. Am fost aici, la plaja, de foarte multe ori. Am fost si la asfintit, pentru ca e in vest si apusul este un spectacol care nu mi l-am putut permite sa-l ratez! Am vizitat-o de 3 ori, o data si la asfintit! E situata intr-un golf stancos, are nisip si pietricele fine, aici am vazut cele mai mari valuri din viata mea... si-am vazut... cateva! Am scris in decembrie un review despre acest subect si nu mai intru aici in detalii! Deci o poti vedea si in oprirea pe care o face croaziera, daca e vreme buna si poate intra in golf!

Familiilor cu copii nu e indicat deloc. Sus sunt niste chioscuri si in sezon se pot inchiria umbrele si sezlonguri. Si aici am vazut multe rulote. E plaja cea mai renumita din insula!

Culoarea apei este asemanatoare apei de la Navagio, din insula Zakynthos. Deci... ramai mut de uimire! Si apusul de aici te lasa fara grai!

VASILIKI

E intr-un golf, in partea de sud a insulei. Aici apa nu mai are culoarea aceea, ci este verde. Plaja este plina de pietricele, cam dizgratioasa, iar in apa e greu de intrat din cauza ca sunt multe pietre si te lovesti la picioare. E si port acolo, care face legatura cu insulele din jur.

Mi-ar fi placut sa ma cazez aici, pentru ca e frumos.

Aici surf-ul e la el acasa! O multime de taverne sunt insirate pe langa sosea si iti da un anumit sentiment, cand treci la mica distanta cu masina, chiar printre mesele tavernelor, pe malul marii! Aici ai ce face seara, comparativ cu restul cazarilor din satele din vest!

Sunt multe magazine si chiar o farmacie. Am intalnit si romani care lucrau in port la restaurante. Sunt foarte multe oferte de cazare in Vasiliki si preturi acceptabile. Plaja e buna, totusi, fiind cazat aici, macar pentru o dupa amiaza de leneveala, daca nu ai chef sa mai pornesti masina sa mergi la o mare albastra!

AGIOFILI

E asezat intr-un tablou idilic, dupa niste stanci! E un mic paradis. Se recomanda a se ajunge aici pe apa, in cateva minute cu vaporasul. Noi am venit pe un drum de vreo 3 km din Vasiliki, printre pini si alte buruieni, drum neasfaltat, dar destul de bun, apoi am coborat cateva trepte si am fost uimiti ce am descoperit! O apa limpede si calda, o plaja frumosa cu nisp fin langa mal si inspre stanci cu pietricele albe.

Foarte putina vegetatie. Foarte intima. Apa nu era atat de adanca, dar nu sunt hotarata daca o pot recomanda familiilor cu copii. Nu erau sezlonguri. Sa va luati de acasa de baut sau ceva de mancare, ca nu aveti de unde sa cumparati.

POROS

Este in sud-estul insulei. Am petrecut aici o dupa amiaza, dar nimic spectaculos. O plaja normala, cu apa verde. Veti spune ca sunt fitoasa, ca m-am invatat doar la apa albastra si poate ca veti avea dreptate. Daca in general ma multumesc cu putin, da, la plaja si la culoarea apei am pretentii!

Oferta la peste si fructe de mare este foarte variata, la tavernele de aici. Pret mic la caracatita! Apa e mica la mal, plaja cu pietre, in rest tot verde, de la vegetatia de pe muntele ce inconjoara plaja.

PEFKULIA

E situata in nordul insulei, foarte aproape de capitala. E langa sosea si era destul de aglomerata.

Am petrecut aici ultima zi din sejur si apa a fost foarte murdara, cum nu am mai vazut niciodata asa ceva in Grecia. Erau multi copii, plaja cu pietricele si intrare lina in mare. Mai spre capatul plajei sunt si bolovani imensi, care chiar strica peisajul. Sunt umbrele si sezlonguri si ai unde servi masa, o cafea sau un coctail. Tavernele sunt cu umbrele din frunze uscate de palmieri, care dau un aspect deosebit.

AGIOS IOANIS

Este situata in nord, langa capitala si deseori este aglomerata.

O plaja renumita in special pentru iubitorii de surf si alte sporturi pe apa. Sunt multe taverve, apa este albastra, sunt multe valuri. Nu este adanca la mal si plaja are nisip, dar nu atat de fin. Am admirat frumusetea morilor de vant din apropiere.

AGIOS NIKITA

E situata in vestul insulei.

Are mai multe plaje aceasta statiune micuta, dar frumoasa. Una este exact langa soseaua ce duce in capiata. Cealalta este intr-un golf micut, cu taverne pe mal. Mi-a placut!

Statiunea e un pic mai animata, comparativ cu restul satelelor din zona. Sunt si cateva magazine si multe locuri de cazare. Apa este curata si limpede, cateva valuri... o recomand familiilor cu copii.

KATISMA

E tot in vest. Este o plaja imensa, cu multe sezlonguri si umbrele. Cea mai aglomerata plaja din insula si cea mai eleganta. Pe margine are cativa palmieri si leandri. O parcare foarte mare.

Multe taverne, nisip foarte fin si intrare lina in mare. Apa incredibil de albastra. Sunt in apropiere si cateva locuri de cazare. Am fost aici de cateva ori, ca era aproape de noi. Ne-a placut!

MILOS

A fost surpriza sejurului! Nu am stiut de existenta ei si am trecut pe aici zilnic, in cele 14 zile cat am tot cutreierat soselele Lefkadei! E foarte aproape de kalamitsi, intre Katisma si Agios Nikita.

Cum am descoperit-o? Si acum imi vine sa zambesc! Exact in ultima zi in insula, mergeam din capitala spre Kalamitsi, unde eram cazati. La un moment dat, eu am vazut pe dreapta un indicator, spre niste mori de vant! Imediat sotul, cuminte, a si virat spre dreapta si a trebuit sa urcam o panta foarte mare.

Cand am ajuns sus, in sfarsit, nimic spectaculos, doar niste cladiri care erau inca in constructie. Intamplarea a facut sa intalnim unul dintre maistrii care lucrau acolo si ne-au aratat jos plaja. O plaja fantastica, in final am decis ca aceasta este cea mai frumoasa din insula. Dar ca sa ajungem la ea a trebuit sa intram ''fraudulos' 'pe portile deschise ale unei proprietati private, pe care scria ''accesul interzis''.

Acolo erau o multime de vile elegante, cu piscina, inchiriate, iar ca sa ajungem jos, la plaja a trebuit sa coboram iarasi o multime de trepte. A fost cea mai frumoasa plaja pe care am vazut-o in cele 14 zile, cu nisipul cel mai fin, cu apa cea mai albastra. O plaja ascunsa, foarte larga, intre stancile unui munte.

O plaja binecuvantata de natura cu dune de nisip cat un etaj de bloc, in sfarsit... un peisaj exotic, care este intregit de padurile de pin care care-i dau un aer inedit.

Aici erau doar 3-4 cupluri cand am sosit. Eram fericiti si credeam ca doar noi si ceilalti stim de ea. Dar, incet, incet, de pe munte, dinspre Agios Nikitas, pe o cararuie, veneu frecvent alti turisti. Apoi, cu o barcuta care facea curse dese, apareau zeci de turisti. Asa,s-au inmultit oamenii pe plaja. Erau si multi nudisti. Intrarea in apa este foarte lina. Am avut parte de valuri mari si frumoase.

Nu-mi place marea fara valuri!

Daca as putea sa ma reintorc in Lefkada, aici as face plaja in fiecare zi! Munte si mare... ce-ti poti dori mai mult?

Daca totusi ai ajuns in insula Lefkada, ar fi bine sa mergi in sud sa vezi si farul! Si acolo, in apropiere sunt niste stanci frumoase, cu istorie-leucos (stancile albe), de pe care se presupune ca s-ar fi aruncat Afrodita sa se vindece de iubirea pentru Adonis!

Lefkada e un taram plin de legende, o insula greceasca in care traditia s-a pastrat la fel de vie, ca in restul insulelor ionice. Inca o data o recomand celor dornici de a descoperi pas cu pas ceva nou, nicidecum celor comozi si pretentiosi.

Da, Lefkada e o provocare...


[fb]
---
Trimis de georgiana in 01.06.10 22:22:23
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 29538 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

38 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (georgiana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P35 pORTO kATSIKI
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 14005 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

38 ecouri scrise, până acum

georgianaAUTOR REVIEW
[01.06.10 22:24:38]
»

Va rog sa-mi retrageti cele 1000 de puncte, din cauza ca am scris mai mult de 3 review-ri despre aceasta destinatie in acest sejur!

Si inca o rugaminte -sa atasati aceasta melodie la review-ul meu!

http://www.trilulilu.ro/Xanderino/a4b429aa1a7785

creivean
[01.06.10 22:27:14]
»

Lasă @georgiana, că te premiem noi. În ciuda tuturor regulamentelor, ce-i frumos trebuie votat : ))

dannek
[01.06.10 22:31:38]
»

@georgiana provoci insomnii

webmaster13
[01.06.10 22:43:53]
»

georgiana am atasat aceasta melodie pe care am descoperit-o de curand ,mi-a placut foarte mult are versuri superbe, la un moment dat spune despre "pielea lui care s-a frecat de soarele atator veri " o pastram pentru ceva special insa cred ca-i va sta foarte bine aici, pacat ca este asa de scurta!!! insa putem schimba daca doresti!

Diaura*
[01.06.10 22:54:59]
»

Nu vrei sa te faci " turoperator " pentru destinatia Grecia? S-ar face coada la agentia ta.

mirelutza
[01.06.10 22:57:49]
»

Bulgaria incepe sa mi se para Eforie Nord ...

Oftat dar....VOTAT !

david
[01.06.10 22:59:53]
»

Dar ai umblat nu gluma, in cele 14 de zile de vacanta.

Katisma ar fi totusi in preferintele mele.

Zbor placut maine in Turcia.

georgianaAUTOR REVIEW
[01.06.10 23:06:57]
»

Multumesc tuturor!

Pozele ce se vad alaturi de review-ul meu, sunt de la review-ul vechi, dar eu acum le incarc pe cele destinate subiectului si abia maine o sa le vedeti! Am vreo 40.

Ellada_sagapo
[01.06.10 23:12:47]
»

Ma faci fericita prin fericirea pe care ti-am adus-o, facandu-te sa mergi in Lefkada!

Superb loc! Corpul meu este in Romania, dar sufletul si mintea sunt prizonierele acestui loc magic.

De Milos si eu imi amintesc cu zambetul pe buze. Intrebam cum sa ajung la aceasta plaja si ii spuneam unei grecoaice ca am masina aproape, numai sa imi zica pe unde sa merg.

Iar ea a raspuns zambind " me ta podia" adica cu picioarele, sau mai bine zis PE JOS, si mi-a aratat muntele!

Si mai haios a fost ca insistenta mea de a ajunge la aceasta plaja a fost gresit interpretata cand acolo am dat de nudisti!

Eu sincer nu stiam, eram nevinovata de nimic, ingerasul de mine!

In rest ce sa mai zic, pozele vor spune totul, insa eu zic asa: sa nu fie om care sa moara fara sa vada acest paradis macar o data.

Pe youtube, pe un video cu aceasta insula, mi-a mers la suflet un comentariu al unui grec, care spunea asa: "cand oamenii buni mor, Dumnezeu ii trimite pe o insula greceasca!"

Si bineinteles, un vot si de la mine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
deliutza27
[01.06.10 23:18:16]
»

Vai...cum te-ai putut abtine sa nu ne impartasesti si noua descrierile tale atat de frumoase atat de mult timp. Recunosc ca eu sunt una din fanele inraite ale Greciei, dar acum, dupa ce am citit review-ul tau, imi doresc si mai mult sa vizitez si insula asta, unde pana acum nu am fost niciodata. Noroc cu voi, cei de pe AFA...ma ajutati foarte mult sa-mi aleg viitoarele destinatii de vacanta

Un vot binemeritat si de la mine.

Andox CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[01.06.10 23:32:55]
»

Un alt "mini ghid" marca @georgiana deosebit de util si frumos scris.

Astept deja cu nerabdare impresiile tale din Turcia , sunt chiar curios cum o sa o gasesti.

georgianaAUTOR REVIEW
[01.06.10 23:49:59]
»

Va multumesc, din nou tuturor.

Acum mi se vad si pozele. Ma bucur ca v-au placut povestile mele cu mare albastra!

Sper ca va voi corupe pe careva, sa mearga in vacanta anul acesta in Lefkada, ca pe @Ionescunic, am reusit... incet, dar sigur, ca acum e chiar in insula Lefkada, unde leneveste pe nu stiu care din plajele de mai sus!

presario
[02.06.10 07:36:03]
»

Inca un vot pt ca am "descoperit Lefkada". Ne-ai innebunit cu Zakynthos, Lefkada si alte chestii grecesti.

Sanziana
[02.06.10 08:10:48]
»

un vot si de la mine cu o intrebare: ai idee daca exista curse la ferry boat pe ruta Corfu Lefkada?

georgianaAUTOR REVIEW
[02.06.10 08:19:30]
»

Chiar nu stiu, @Sanziana!

Stiu ca exista din Lefkada catre insulele Meganisi, Scorpios, Ithaka si Kefalonia, dar... mai cerceteaza, intreaba-l pe @Ionescunic, ca vine vineri din insula Lefkada.

Dar de ce cand te intorci din Corfu, de la Igumenita, nu mergi spre Preveza si sa treci pe podul care duce in Lefkada?

Si poate e si o varianta si mai ieftina, zic eu.

Sanziana
[02.06.10 08:23:41]
»

chiar ma uimesti, cunosti foarte bine zona din cate vad. Stii, eu as vrea sa le fac pe toate si daca se poate si toate odata... oricum pozele tale sunt superbe, de abia astept sa vad Grecia

georgianaAUTOR REVIEW
[02.06.10 08:32:41]
»

@Sanziana,

Da, cunosc bine zona, pentru ca eu nu fac turism doar ca sa bifez o destinatie, cum ma acuza un anumit user intr-un ecou!

Mie mi-a placut intotdeauna sa inteleg, nu doar sa privesc anumite treburi!

Iubesc calatoria in sine, nu doar punctul final!

Si nu ma sperie niciodata drumurile lungi sa stii!

biancuta
[02.06.10 08:47:34]
»

Georgiana, ne-ai oferit foarte multe detalii. Daca as putea, te-as vota de doua ori: o data pentru review si o data pentru poze. Stau si ma uit la ele si nu pot decide care-mi place mai mult. Cred totusi ca P 15-17 sunt in topul meu, cele cu Megali Petra.

creivean
[02.06.10 10:09:46]
»

te-as vota de doua ori: o data pentru review si o data pentru poze

@biancuta

Votarea drept utilă a pozelor este una din facilităţile pe care eu le-am propus webmasterului să le introducă şi sunt convins că, în limita timpului, se va ţine seama şi de propunerea asta, cum au mai fost şi altele deja implementate (de ex. coordonatele GPS şi funcţia REPORT).

ms65
[02.06.10 10:15:36]
»

complet review... bravo, de asa ceva avem nevoie pentru a pleca pregatiti! multumim!!!

ancamariagadea*
[02.06.10 13:03:43]
»

Felicitari, Georgi! Foarte frumos!

ciocani elena*
[02.06.10 16:58:43]
»

Vai, ce amintiri imi trezesti mai Georgiana,un vot mare si de la mine, al 22 lea.

georgianaAUTOR REVIEW
[03.06.10 16:23:08]
»

@ciocani elena,

Da, stiu ce amintiri iti trezesc! iti amintesti ca acolo, am impartit noi doua o scobitoare?

Oare cati ar mai face asta si ar mai si scrie-o aici, ia zi??

Stii tricoul ala al meu, cumparat din Grecia, cu Ithaka?

Am facut prostia sa-l iau cu mine in Antalia, uitand ca turcii n-au fost niciodata prieteni cu grecii si nu stiam de ce chelnerii azi nu-mi mai zambeau la fel ca ieri!

Va salut pe toti, cu drag!

divio*
[03.06.10 16:29:20]
»

@georgiana:

in loc sa te bucuri de soarele si caldura de la malul marii, esti tot cu ochii pe review-uri si ecouri?

Dozeaza-ti energia, o sa ai de scris dupa ce te intorci din vacanta.

Ori ai de gand sa incepi de pe acum...

georgianaAUTOR REVIEW
[03.06.10 16:40:50]
»

@divio,

Acum fug la plaja, am intrat doar un pic, sa va salut!

Si sa-i linistesc pe cei dragi, de acasa, ca nu s-a prabusit avionul, dar la intoarcere sunt convinsa ca va sta inclinat pe partea unde va avea locul @Georgiana, daca turcii astia fac asa de bune baclvalele... si nu numai!

dananecula
[05.06.10 19:36:29]
»

Salutari si imbratisari dragi, Georgiana, dar nu de acasa... ci de la mare distanta de casa ca si tine, poate eu la si mai multa Cam peste 10. 000 km de tara si un decalaj de 6 ore.

Un vot maaaaaaaare si de la mine,

Cu intarziere, zboara catre tine,

Caci suferim de-acelasi diagnostic, stii prea bine,

De-o molipsitoare dragoste pentru calatorie.

Si nu numai...

Dependenta creata de site-ul nostru drag

Ne-a adus numai beneficii si ne-am imbarcat in larg

P. S. Abia astept sa-ti citesc minunatele-ti impresii din Turcia si sa vad daca aceasta calatorie iti va schimba prioritatile sau tot iubita Grecie va ramane numero uno Inclin sa cred ca tot Grecia va ramane in topul tau de preferinte la cat de frumos ne-ai incantat cu impresiile si fotografiile de acolo.

Vacanta placuta si numai bine!

Sayonara, Georgiana-san

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
georgianaAUTOR REVIEW
[05.06.10 21:49:29]
»

@dananecula,

Oauuuu, esti in... ???

Ce fain! Si tot ''contaminata'' ca si mine?? Multumesc ca si de acolo, esti cu gandul aici, cu noi toti, se vede ca intalnirea de la Brasov ne-a unit, cu adevarat, nu esti singura care atunci cand e departe, se reintoarce cu gandul aici.

Multumesc frumos de vot, dar bucura-te de tot ce e frumos acolo, poate scrii versuri si in limba engleza. dar sa nu le transmiti si noua, cei de acasa.

Vacanta placuta si sa te intorci cu bine!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[05.06.10 22:59:05]
»

Salutari la toata lumea si da m-am intors, am fost deconspirat de Georgiana dar ce sa fac, o iert!

Am fost in Lefkada, un vis mai vechi al nostru si am stat atat cat ne-am permis si am putut vedea tot ce ne-am propus. A fost o excursie foarte reusita si destul de ieftina, cazarea excelenta, o sa vedeti de ce.

Cat priveste intrebarea Sanzianei: nu exista ferry Corfu-Lefkada, dar asa cum sugereaza si Giorgiana e mult mai usor sa mergeti cu masina acolo decat cu ferryboatul care ar fi mult mai scump. La plecarea din Corfu coborati pe malul marii Ionice pana la Preveza, treceti de ea 6 km si a-ti ajuns la tunelul subacvatic care mi-a dat palpitatii, iar de aici in 18 km sunteti pe insula, dati o tura pe coasta vestica si poate luati si cazare o noapte doua. In ce ma priveste cele mai reusite si frumoase plaje sunt in ordine: Egremni, Porto Katsiki, Milos, Agiofili, Megali-Kavaliklefta si Kathisma. Primele 4 sunt cam la egalitate dar totusi...

Lefkada e foarte frumoasa, dar nu e asa cum mi-am inchipuit inainte de a pleca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
mirelab
[06.06.10 10:10:16]
»

Lefkada e foarte frumoasa, dar nu e asa cum mi-am inchipuit inainte de a pleca.

De ce nu este asa cum ti-ai inchipuit? A fost peste sau sub asteptari insula?

Chiar cand sunt la un pas sa aman Pelionul in detrimentul Lefkadei anul acesta (cateva zile inainte de Corfu), vii cu afirmatia asta si ma bagi in ceata. Abia astept review-ul tau despre insula, poate asa ma hotarasc si eu pana in august)))

Vacante minunate!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[06.06.10 10:24:43]
»

Mirela, a fost surprinzatoare si mult peste asteptari in unele privinte dar si sub asteptari in alte privinte.

Du-te linistita in insula merita dar sa nu cauti plaje cu nisip si intrare lina in apa ca nu exista. Insula e foarte naturala plina de vegetatie si flori si foarte muntoasa insa si mult mai putin vizitata de turistii obisnuiti cei ce lenevesc la o plaja toata ziua in fata hotelului, asa ceva iar nu exista, plajele frumoase sunt greu accesibile cu pietricele si fara prea mari dotari, merita sa mergi doar pentru cateva ore la fiecare dintre ele. Turistii romani cam lipsesc cel putin cat am stat noi am vazut doar doua masini de RO si nu am vazut si posesorii. Insa multi angajati, incredibil dar peste tot cei care munceau puteau fi romani. Am vorbit cu multi si sunt foarte fericiti aici, e liniste si aer foarte curat, nu e foazrte cald din cauza muntilor, salariile si conditiile de cazare si masa sunt bune, ce mai am vazut si romani fericiti. Ce nu mi-a placut: unele sate arata cam rau, cam saracie si neingrijire multa, in Halkidiki sau Corfu nu am vazut sate asa de saracacioase ca aici. In schimb Vasiliki, Nidri, Lefkada sau Agios Nikitas sunt chiar incantatoare. Recomand cu mare caldura berea Zorba's, e mult peste mythos si mai ieftina.

Asa ca vacante placute si nu ocoliti insula e cea mai apropiata de Bucuresti (1068km si fara ferryboat) daca omitem Thasos si Samothraki, insule mult mai slabe in peisaje si posibilitati totusi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
mirelab
[06.06.10 10:32:20]
»

Atunci Lefkada sa fie, amanam Pelionul

Cred ca va fi ok, chiar daca noi cautam in general plajele cu intrare ok in apa (fiind cu piticul). Mergand doar pentru cateva zile sa o vizitam cred ca vom ramane cu amintiri placute.

Multumesc inca odata pentru info pretioase si mi-am achzitionat deja (bineinteles pe sub mana, deh, bataie mare...) bilete pentru vizionarea serialului Lefkada (care banuiesc ca va rula f curand) regizat de ionescunic.

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[06.06.10 11:50:05]
»

Stai putin Mirela, nu te grabi, am de gand sa dau o tura prin ambele, ma voi intoarce in jur de 15/16 iulie asa ca vei avea timp sa compari ambele locuri si, cine stie, poate vei reusi sa le vezi si una si alta, din cate am inteles de la Nicu sunt diferite ce pot sa spun acum este ca nici Pelionul nu este de neglijat dar cum spuneam vei avea timp sa le compari

mirelab
[06.06.10 12:20:26]
»

Cristi, nici vb sa neglijez Pelion (doar am stabilit odata ca voi merge negresit sa il vad in amanunt, ma gandeam doar sa il aman cu un an. Fiind doar la cativa km de Lefkada ma gandesc ca ar fi binevenita o vizita pe aceasta misterioasa insula.

Iar sa le vad pe amandoua (aman'trei daca tinem cont si de sejurul in Corfu)...hmmm, chiar acum in an de criza?, cam greu.

Multumesc amandorora si va astept in continuare cu argumente pro si contra))

dananecula
[06.06.10 19:07:29]
»

Multumesc mult de urari Georgiana!

Maine este ultima zi de a, , gusta'' din minunatiile si ciudateniile din tara soarelui rasare, caci poimaine dimineata ne vom imbarca pentru revenirea in tara miercuri, 9 iunie. Si cum drumul va fi la fel de lung, maine imi cumpar un caiet A4 sau foi A4 sa am ce scrie in avion, cele 14 ore de calatorie

Ma rog, 12 continuu, o escala de vreo 3 ore, apoi un zbor de inca 2 ore pana in RO.

Sa-mi tii pumnii si ma rog la Dumnezeu sa ajungem cu bine acasa, la copii!

Si tie si intregii familii clipe minunate si fericire, precum si drum bun la revenirea acasa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
krondia*
[10.07.10 08:29:10]
»

" Iubesc calatoria in sine, nu doar punctul final! " Asta chiar mi-a plăcut. Eu nu am avut parte de valuri în Grecia, credeam că nu există... Anul acesta nu cred că voi ajunge în Grecia, mai povesteşte-ne!

georgianaAUTOR REVIEW
[10.07.10 09:24:29]
»

@krondia,

Chiar mi-e dor sa scriu ceva de Grecia, dar... cum sa-ti spun, acum sufar de lene... faza cea mai grava, sper sa nu ma lasati sa devina cronica!

Heeeelllp!

needcolors
[23.08.14 11:00:46]
»

Care este cea mai apropiata locatie turistica de plaja Egremni?

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[23.08.14 17:06:11]
»

@needcolors: google earth ne spune, dupa ce l-am deschis (efort pe care il poate face oricine), ca Athani se numeste localitatea, un sat destul de mic sa nu zic altfel.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
15 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
biancuta, ciocani elena*, creivean, dananecula, dannek, david, deliutza27, Diaura*, divio*, Ellada_sagapo, georgiana, ionescunic, krondia*, mirelutza, needcolors
Alte impresii din această RUBRICĂPlaje în Lefkada:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.083027124404907 sec
    ecranul dvs: 1 x 1