Un weekend “fierbinte” la Peter Hotel

TIPĂREȘTE

Mie nu-mi place să scriu despre cazări (cred că am mai spus asta...). Le recunosc însă utilitatea pentru că şi eu, la rândul meu, atunci când plec, încerc să găsesc cât mai multe detalii despre locaţia unde urmează să-mi petrec cele câteva nopţi destinate escapadei. Din câte review-uri de cazare am scris, cu adevărat plăcere nu mi-au făcut decât relatările de la Hotel Domino şi de la Pensiunea Ogradena, bine, poate un pic şi cazarea din Niš-Serbia pentru că a fost funny. În rest, au fost corecte şi atât.

Eeeeehhhh, în ceea ce priveşte Hotelul Peter din Ravda, sincer, nu prea vreau să vă scriu. De ce? Pentru că aş vrea să-l păstrez numai pentru mine, d’aia! Sunt o egoistă şi n-am ce face! Vocea conştiinţei îmi susură însă să pun mâna şi să scriu, ca să se bucure şi alţii. Bine asta şi faptul că “faci bine, ţi se întoarce bine; faci rău, ţi se întoarce rău…”. Deci tot despre egoism e vorba, da?

Hotelul Peter l-am găsit dând o căutare rapidă pe booking pentru trei nopţi la începutul lui septembrie, nopţi pe care urma să le petrec alături de soţul meu pentru a aniversa adăugarea unui alt băţ pe răbojul ăla pe care notăm de obicei liniuţele aferente anilor de trai în comun. Criteriile erau simple: pe malul mării, departe de nebunia din staţiunile arhi-cunoscute, aproape de Nessebar, cu mic dejun, cameră cu vedere la mare şi, dacă se poate, cu wi-fi. Această din urmă condiţie nu era însă imperios necesară. Puteam trăi şi fără net trei zile. Doar ne duceam pentru a ne bucura din plin unul de celălalt. Of, şi ce hotel am găsit... Păcat că... dar să n-o iau iar înainte...

Ravda este o staţiune mică aflată la vreo 5 km sud de vechiul Nessebar. Hotelul Peter este localizat în prima linie din faţa mării, are toate camerele cu vedere la mare. Citisem pe booking că ar fi ceva probleme cu camerele de la mansardă, chipurile mai mici, înghesuite. Aşa o fi, nu le-am văzut. Noi am avut însă o cameră la etajul doi dar la ei este considerat de fapt etajul 3 împărţirea făcându-se destul de dubios. Parter este considerat subsolul unde se parchează maşinile, etajul 1 este de fapt parterul unde toate camerele au ieşire direct în grădină, şi tot aşa...

La acest hotel am petrecut tot weekendul respectiv adică, de vineri după-amiază când am ajuns după drumul cu peripeţii despre care am scris “live de la faţa locului” (vezi impresii) şi până luni dimineaţă când am plecat. Ce spun eu, am petrecut. Am stat în acest hotel 24/24 excepţie făcând vreo câteva ore când am plecat până în Nessebar într-una din zile. Aşa că sunt fooooarte în măsură să comentez această locaţie de cazare...

Poziţionare şi facilităţi

Hotelul se află exact în faţa mării pe strada Morski Zvuci la nr. 80. Intrarea în parcare se face prin faţa acestuia exact pe drumul care îl desparte de mare. Din parcare se ia liftul până la etajul 1 unde se află recepţia. Un mare plus a avut acest hotel prin existenţa acelei parcări subterane, gratuită pentru clienţii cazaţi acolo. Am scăpat astfel de un mare stres în ceea ce priveşte siguranţa maşinii.

De la recepţie am primit cheia camerei şi pe degete recepţionera ne-a indicat etajul la care trebuia să ajungem.

Ca să continui cu descrierea facilităţilor… Restaurantul este deschis până la ora 00.00 şi serveşte de la mâncăruri bulgăreşti, supe, până la pizza si spaghete. Preţurile sunt mai mult decât decente iar mâncarea este genială. Credeţi-mă că toate mesele, în afară de una în Nessebar, le-am luat acolo. Mă rog, în cameră, dar din mâncarea pregătită în acel restaurant. Şi acum îmi plouă în gură când îmi aduc aminte. Iar deserturile... yammmy!!! Se poate plăti direct la restaurant cash sau cu cardul sau se poate ca nota de plată să fie trimisă la recepţie şi să plăteşti la plecare odată cu achitarea camerei. În cadrul restaurantului se poate servi masa ori înăuntru, ori la mesele de afară de lângă piscină de unde se poate vedea şi auzi marea.

Piscina este nici foarte mare dar nici mică şi are şi o zonă pentru copii. În partea grădinii de lângă piscina pentru copii există şi un loc de joacă dotat cu leagăne, un tobogan, un cort de joacă şi alte câteva mărunţişuri. Nu am stat să studiez în amănunt că nu eram cu piticaniile după noi. Am observat că la piscină existau şezlonguri şi umbrele, acestea erau gratuite şi, din câte am văzut noi, suficiente pentru toată lumea. Bine, nefiind vârf de sezon, bănuiesc că nici hotelul nu era chiar plin.

Hotelul oferă contra-cost şi servicii de saună şi masaj iar intrarea în salon se face prin stânga hotelului unde există o uşă care are o pancartă scoasă la intrare. Am înţeles că există şi sală de fitness cu acces gratuit pentru clienţii hotelului, dar nu am localizat-o pe toată perioada şederii noastre acolo. Oricum nu ne interesa.

Camerele – noi am avut o cameră dublă superioară cu vedere la mare. Suprafaţa a fost de vreo 35 m2, cu baie mare cu cadă, balcon dotat cu masă, scaune şi uscător de rufe. În cameră aveam pe lângă pat şi zonă de relaxare cu canapea, măsuţă, televizor şi toate cele. De asemenea aveam mini-frigider, aer condiţionat, prosoape şi un maaare dulap pe hol. Eu spun că mai mult decât suficient pentru toate gusturile şi toate pretenţiile.

Cam asta ar fi ce oferă Hotelul Peter din Ravda. Destul de mult şi destul de bun pentru preţul cerut. În rest, pozele vorbesc de la sine. V-aţi plictisit? Eu da, deci să trecem la lucruri serioase...

Desfăşurarea ostilităţilor

Oh, cât aveam nevoie de gura asta de aer! Am plecat din Bucureşti, eu cu un iz de răceală în nas care nu se manifesta însă prea virulent, după ce cu o zi înainte ne întorsesem rupţi după circuitul Cazanele Dunării – Belgrad – Niš – Sofia – Bucureşti. Ştiam clar ce avem de făcut…. Heheheeee, da’ degeaba ştiam…

Cum am intrat în cameră dând uşa de perete am înlemnit. Camera maaaare, cu mochetă groasă pe jos, cu un pat mare orientat astfel încât dacă îţi sprijineai puţin perna de tăblie puteai vedea marea. Balconul era deschis lăsând să pătrundă înăuntru toată acea simfonie a valurilor. Mmmmmm şi brusc gândurile mele o luară razna. Am simţit cum încep uşor să mă încălzesc de la vârfurile degetelor de la picioare şi până în creştetul capului. Apoi am simţit o nevoie imperioasă de a închide geamul şi a mă băga sub pilotă deoarece un fior rece a urmat toată acea încălzire a mea. “Fată, ai febră! Şi nu d’aia de-mi place mie... ”, decretă maestrul după ce-şi lipi palma de fruntea mea. “Stai în pat, uite un nurofen şi pune-te pe picioare că nu te-am adus aici să-mi zaci, ai înţeles? Am treabă cu tine, ne aşteaptă Nessebar-ul! Eu mă duc să fac un duş şi sper să te simţi mai bine până diseară ca să ieşim şi noi! E o răceală, ce papuci... ”. Şi dus fu… la duş, bineînţeles. Pe mine mă cuprinse o toropeală din aia ca pe Prâslea în timp ce păzea merele de aur aşa că nu a fost chip să mă lupt cu Morfeu care mă chema în braţele lui. Am adormit cu convingerea că atunci când mă voi trezi, pre mulţi am să popesc şi eu, aşa cum fusesem şi eu popită cu replici usturătoare cu privire la starea mea de sănătate.

Eeeeee şi am simţit o zgâlţâitură, apoi încă una. “Măăăăă, wtf se întâmplă? ”, că Zburătorul clar nu se pogorâse asupra-mi în timpul somnului. Apoi dezmeticindu-mă simt tot patul ud. Din tricoul meu clar puteai să storci apă. “Taci că-i bine, îşi face nurofenul efectul şi iese răceala din mine ca să nu mă mai boscorodească soţul că-i stric distracţia. Da’ chiar... el unde e? Şi ce-i cu zgâlţâiturile astea??? ”. Aprind lumina de la capul patului, pentru că afară era deja întuneric, şi văd lângă mine pilota umflată şi cutremurându-se din toate puterile. Cu mâna tremurând mă întind ca să îi ridic uşor un capăt şi să văd ce se întâmplă sub ea. Când, ce-mi văzură ochii. Maestrul chircit pe o parte frisona de mama focului iar din el răzbătea o dogoare inexplicabilă. “Ce păţişi, stimabile? ”, îl iau repede în balon. “Nu glumi, ariciule, că nu-i de glumă. Cred că o să mor…” –“De ce, vere, de la o răceală? Nu ziceai că e doar o răceală şi aduceai papucii în discuţie? ” –“Sora mea, eu o să mor. Nu e răceală că nu am muci ca tine. Eu o să mor şi pe tine te doare la brişcă! La mine e mult mai grav! ” (la el întotdeauna e mult mai grav… orice – n. r. ). Ca să nu mai continui cu relatarea unui dialog care s-a lăsat cu multe p…oveţe pe care ni le-am dat unul altuia, vă mai spun doar că în următoarele zile am dus-o în acelaşi ritm. Dă-i cu nurofen, dă-i cu paracetamol, transpiră, schimbă tricourile şi tot aşa. Fiind o escapadă în doi bineînţeles că luasem foarte puţine chestii practice de îmbrăcat aşa că ajunsesem la un moment dat el să poarte tricourile mele iar eu… chestiile pregătite pentru momente fierbinţi. Îmi şi închipui cum arăta dimineaţa balconul nostru cu uscătorul plin de varii articole vestimentare puse la uscat. Dacă stătea cineva să privescă de jos arăta cel puţin dubios situaţia în camera noastră. Dimineaţa se deschidea uşa balconului. Ieşea o persoană ciufulită şi lividă, lua cele mai comode tricouri de pe uscător şi le înlocuia cu chestii drăguţe şi ude. Apoi intra în cameră şi mai lăsa preţ de câteva minute uşa balconului deschisă. Apoi o închidea. Şi tot aşa…

Stând în cameră tot timpul am aflat şi programul cameristelor. La 11.30-12.00 – bătăi în uşă: “Cleaning!!! ” ”Not now, thank you! ”, răspund prin uşa închisă. Peste două ore aceleaşi bătăi în uşă. De data asta deschid cu o faţă, bineînţeles, răvăşită. “Cleaning? ” “No, thank you! ”, răspund. “When? Two hours? Tomorrow? ” – “Tomorrow”, răspund, mai mult ca să scap de gura ei şi să mă pot arunca din nou în pat. A doua zi aceeaşi poveste. Pe la 11.30, bătăi în uşă. Deschid. Din prag mă privea aceeaşi cameristă de ieri cu un zâmbet maliţios în colţul gurii: “Now I clean? ” –“Hmmm, not right now... ”, o bâlbâi încurcată. Adevărul este că uitasem complet de ea. “Two hours? ”, mă întreabă stăpânindu-şi cu greu râsul. “OK”, îi răspund şi închid uşa. În acea zi, adică duminică, am plecat în Nessebar. Când ne-am întors am găsit camera curată, prosoapele şi aşternuturile schimbate şi noi săpunele la baie. Eram fericită că plecam a doua zi şi nu mai trebuia să dau iar ochii cu doamna de la curăţenie. Săraca, cred că îşi făcuse cruci peste cruci când găsise absolut toate prosoapele şi lenjeria de pat, inclusiv pernele, puse pe balcon la uscat…

Personalul de jos de la bar-restaurant a fost deosebit de amabil. Cam de două ori pe zi coboram, la prânz şi la cină, ca să studiez meniul şi să comand. Mai mult prin semne le-am explicat că vin să iau mâncarea în cameră. N-a fost nicio problemă. Neştiind să-mi spună în cât timp să cobor să iau comanda, îmi arătau cu degetul pe ceas unde trebuia să fie limba mare ca atunci să ştiu că e gata mâncarea. De râsu-plânsu toată situaţia. Cât am stat acolo, cea mai multă engleză părea să ştie camerista, în rest… am fost salvaţi de limbajul semnelor. Şi totuşi, pentru prima dată asta nu m-a deranjat. Întreg personalul era atât de amabil, încerca atât de mult să te ajute, încât chiar nu te puteai supăra că nu cunosc o boabă de engleză… sau de franceză… sau de italiană, sau de… orice altceva în afară de bulgară. Totuşi înţelegeau cât de cât. “You speak, I know! ”, mi-a spus o dată băiatul care îmi lua comanda la restaurant. Şi a fost suficient. Eu îi spuneam, el îmi arăta că a înţeles… sau nu, în funcţie de situaţie. Până la urmă o dregeam noi într-un fel

Cel mai mare minus al hotelului

…a fost micul dejun. Noroc că eram atât de bolnavi încât dimineaţa numai poftă de mâncare nu aveam. Pâinea cu unt şi cu gem ne era suficientă până la prânz când coboram să comandăm mâncare adevărată. În rest… totul arăta cel puţin dubios. Micul dejun se servea tip bufet suedez şi găseai pe farfurii diferite mezeluri, plus ouă, semicaşcaval, şi nişte chestii calde gen cârnaţi dar toate erau sleite. Acuma poate şi apetitul nostru era serios diminuat, dar oricum, nu ni s-a părut nimic comestibil. Sucurile şi kefirul erau oribile, dar am avut noroc cu cafeaua care era foarte bună şi te duceai s-o ceri direct la bar unde ţi-o făcea pe loc.

Despre restul meselor neincluse, ce să spun, totul a fost delicios. Deserturile de obicei le comandam la prânz şi le mâncam seara. Până atunci le păstram în minibarul din cameră. Una peste alta, eu chiar pot trece peste calitatea îndoielnică a primei mese şi jur că m-aş întoarce la acest hotel pentru a mă bucura aşa cum trebuie de serviciile şi beneficiile lui.

Cu internetul am avut ceva bătăi de cap. Când m-am prins că urma să stăm noi mult şi bine în hotel, m-am dus jos la recepţie să cer parola de wi-fi. “Internet? Wi-fi? ”, întreb recepţionera care parcă mă aştepta cu un zâmbet larg încă de când ieşisem din lift. “Internet? Da, no work good! ”, îmi răspunse. Apoi îmi făcu semn să aştept puţin. Se aplecă sub biroul recepţiei şi scoase de acolo un ditamai colacul gri cu mufe de net la ambele capete. “This, good internet! ”, îmi spuse întinzându-mi-l cu acelaşi nelipsit zâmbet. Prinse între degete una din mufe şi îmi făcu semnul că se bagă în perete. Apoi cu acelaşi gest prinse cealaltă mufă şi, desenând în aer un laptop îmi arătă imaginar unde tre’ s-o înfig (mufa… în laptop... ca să ne-nţelegem... ). Mă uitam la ea ca viţelul la poarta nouă. Nu-mi dădeam seama exact dacă face sau nu mişto de mine. Când m-am edificat într-un final că nu dorea decât să mă ajute i-am mulţumit, am luat colacul de salvare şi am urcat în cameră pentru a ne apuca de studiat cum mama naibii mersesem noi pe un drum atât de prost până în Ravda.

Concluzii

Am să trec aici pentru că am uitat mai sus, câteva cuvinte despre plaja şi promenada din dreptul hotelului. Deşi pe booking se spune că plaja se află la 50 de m de hotel, ceea ce este acolo cu greu poate fi numită plajă. Este doar o… chestie, un petec de nisip, atât. În septembrie fiind, şi vremea destul de răcoroasă, abia aveai loc să întinzi un prosop de faţă pe acel strop de nisip de la malul mării. Nu vreau să mă gândesc cum este în iulie-august. Totuşi cred că există şi plaje mai ok în zonă, noi însă nu am cercetat.

În ceea ce priveşte zona de promenadă din faţa hotelului, este absolut superbă. Deşi este un drum deschis circulaţiei auto, rareori trece o maşină pe acolo, pentru că acest drum nu face altceva decât să ocolească cele câteva hoteluri aflate în primul rând în faţa mării. Aşa că plimbări se pot face în voie. Şoseaua se află la o oarecare înălţime faţă de mare şi, la un moment dat, privind în jos exact în dreptul hotelului în ziua în care am ajuns, am descoperit un mic refugiu de nisip amplasat între nişte stânci. “Uite, iubitule, acolo mergem să stăm diseară! ” – “Da, sigur, să ne rupem gâtul pe stânci până acolo şi când ajungem jos să vedem că e doar o maaaaare toaletă în aer liber! Tu nu vezi cât e de retras locul? Sigur toţi îşi fac nevoile între stâncile alea... ”. Din păcate nu am ajuns să vedem care era realitatea. Aştept însă impresii la cald dacă ajunge cineva în zonă. Chiar mi-a rămas gândul la acel loc…

P. S. Că tot îmi promisesem că voi încerca să scriu review-urile de cazare scurte şi la obiect. Iată că nici de data asta nu mi-a ieşit! Poate data viitoare. Asta e, speranţa moare ultima, da’ moare sigur! :)))

---

VIZUALIZĂRI: 4089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI