Prin Peștera Topolnița, spre lumina de la capătul tunelului

TIPĂREȘTE

Am colindat eu pe o parte din munții noștri in lung, in lat și uneori in sus, dar mult mai puțin am explorat ce este in interiorul lor. Nu mă simt foarte confortabil in zone inchise, nu sunt claustrofobă dar prefer totuși să văd cerul deasupra mea.

Când se ivește insă ocazia unor explorări ușoare prin interiorul munților, uit de toate temerile mele și răspund imediat prezent.

Așa am făcut și in luna mai a acestui an, când cineva din grupul de prieteni cu care merg pe munte a propus o minivacanță in Munții Mehedinți, cu urcarea pe la Crovuri și câteva vârfuri și cu o zi dedicată Peșterii Topolnița.

Din cele patru zile cât a durat minivacanța, trei am fost pe coclauri și una prin măruntaiele munților.

Ca să ajungi la Peștera Toplonița trebuie să mergi spre comuna Marga sau Cireșu din județul Mehedinți, in funcție de direcția din care vii. Noi am venit dinspre Ponoarele, unde am avut cazare, și am trecut prin Cireșu, un sat din comuna cu același nume aflat in Podișul Mehedinți.

După ce am străbătut satul, am parcat undeva la ieșire, in apropiere de intrarea pe drumul forestier care merge spre peșteră.

Peștera Topolnița este a doua ca mărime din Romania și a șaptesprezecea din lume. Este declarată monument al naturii, este administrată de Academia Română, și, cu excepția zilei de 20 august a fiecărui an (când este ziua care ii poartă numele), peștera este inchisă publicului. Se poate vizita insă in grupuri organizate și conduse de ghizi specializați.

Noi am avut doi ghizi, buni cunoscători ai peșterilor și traseelor montane din zonă.

Apele pârâurilor Topolnița, Găurinți și Ponorat au săpat in calcarele delaului Prosacului o rețea de 16 km de galerii dispusă pe patru nivele, cu cinci guri de acces: portalul inalt de 67 m de la Gura Prosacului, Gaura lui Ciocârdie, Peștera Femeii și două deschideri la Găurinți.

In perioadele calde, secetoase, când apele pârâului Topolnița, cel mai mare dintre cele trei paraie care străbat peștera, sunt aproape inexistente, accesul și deplasarea prin peșteră este mult mai facil, existând puține porțiuni cu apă multă.

Situația se schimbă insă in perioadele ploioase, când nivelul apelor crește formând in peșteră adevărate cascade și lacuri.

O astfel de perioadă am avut și noi, in luna mai, după câteva zile de ploi abundente și topirea zăpezilor căzute mult mai târziu in acest an.

Ca să putem merge prin peșteră in aceste condiții, echipamentul obligatoriu a fost costumul de neopren, complet, inclusiv cu șosete, echipament pus la dispoziție de cei doi ghizi.

Partea cea mai dificilă a fost imbrăcarea cu costumul de neopren. Inainte de excursie, am comunicat celor doi ghizi dimensiunile noastre, adică inălțimea și greutatea, pentru ca ei să știe și să ne aducă cele mai potrivite costume. Acestea nu trebuie să fie largi, ci să fie cât mai strânse pe corp. Să nu vă inchipuiți insă că nu intră apă deloc pe sub aceste costume. Scopul este acela de a intra foarte puțină apă, care, impreună cu costumul, să formeze un strat termic protector. Fiind foarte strâmte și dintr-un material gros, vă inchipuiți că a fost dificil să rulăm acele salopete pe corp. Ne-am amuzat copios in timp ce ne echipam și mai ales după ce ne-am văzut imbrăcați ca niște scafandri gata de scufundări.

Deși știu să inot, pentru siguranța mea am preferat să imi pun deasupra o vesta de salvare.

Am avut și șosete de neopren peste care m-am incălțat cu niște bocanci mai vechi, de care nu mi-a părut rău să ii bag la apă. Pentru că solul din peșteră este alunecos, ni s-a recomandat să ne incălțăm cu ghete sau bocanci cu talpa aderentă.

In spate fiecare am avut câte un rucsac pentru peșteră numit și banană, mai exact un sac din PVC special pentru mersul prin apă și care poate fi utilizat și ca saltea sau colac de către cei care nu știu să inoate. In acest rucsac am avut un ham, util pentru anumite porțiuni din peșteră. Telefoanele, un tricou subțire și câteva batoane energizante sau obiecte pe care le-am considerat strict necesare le-am pus in bidoane care se inchideau etanș

Pe cap am avut frontala și casca de alpinism care, impreună cu bocancii, au fost obiectele de echipament care imi aparțineau.

După ce ne-am echipat și ne-am amuzat, ghizii ne-au făcut un mic instructaj, ne-au spus câte ceva despre peșteră și despre modalitatea de parcurgere in siguranță traseului.

Toate fiind puse la punct am pornit la drum. Până la intrarea in peșteră ne-am acomodat cu apele Topolniței, deoarece drumul mergea prin apă sau pe stâncile de lângă apă. După vreo 20 minute am ajuns la Gura Prosacului, portalul inalt de 67 m, loc de pătrundere in peșteră atât a apelor Topolniței cât și a vizitatorilor.

Portalul este impresionant, parcă este ușa unei mari catedrale. Intrarea nu este una lină, ci se coboară câțiva metri peste niște stânci. Apele Topolniței erau mari și intrau cu putere in peșteră, astupând unul dintre locurile mai facile de intrare. Din acest motiv ne-am pus hamurile și, ajutați de ghizi, am coborât intr-un fel de rapel până in apa din peșteră. A durat ceva până am coborât toți, unii mai experimentasem rapelul, alții erau la prima incercare.

De aici a inceput practic explorarea peșterii. Am mers numai prin apă, in unele părți inotând sau lăsându-ne purtați de curent. Am trecut prin vreo două cascade, pe unde practic ne-am dat ca pe un tobogan cu apă, ca cele din parcurile de distracții. Când trebuia să inotăm eram anunțați de către ghizi, care ne-au supravegheat permanent. In unele locuri ne opream și mai primeam explicații despere peșteră. Dar nu puteam să mă concentrez și la frumusețile peșterii, eram preocupată să nu alunec, să am grijă pe unde calc, să nu mă ia apa. La un moment dat chiar am alunecat, apa curgea cu viteză, m-am intors pe spate și nu mă mai puteam opri. M-a agățat unul din ghizi, și m-a oprit.

Am mers prin Galeria Prosacului apoi printr-un culoar mai lung care avea pe jos nisip și câteva porțiuni mai ridicate, care ieșeau deasupra apei. Culoarele aveau legături cu alte porțiuni ale peșterii unde noi nu aveam ce căuta in acel moment.

Apele curgeau cu putere și făceau un mare zgomot. La un moment dat am auzit chiar și o stâncă prăvălindu-se cu putere și mare gălăgie, moment in care ne-a cam inghețat sufletul.

Când mai aveam aproximativ 100 m până la ieșirea din peșteră, ni s-a spus să stingem frontalele și să inotăm liniștiți. A fost magic. Era intuneric beznă, se auzea numai zgomotul peșterii, al apei curgând spre ieșire. După câteva minute de inotat prin intuneric, a inceput să se vadă luminița de la capătul tunelului, care incet, incet a devenit din ce in ce mai mare. Eram la ieșirea din peșteră numită Gaura lui Ciocârdie. Când am ieșit, un soare strălucitor lumina apa și culmile din jur. Am inceput să râdem, să ne felicităm, să ne bucurăm de acele momente. Ne venea să ne intoarcem in peșteră, atât de frumos a fost.

Cu greu ne-am revenit din magia momentului și am ieșit din apă. Ne-am dus pe o poieniță de pe malul apei unde ne-am dezbrăcat de neoprene, pe care le-am spălat apoi in apa râului. După ce am scăpat de costumele grele și strâmte, am rămas in tricou și costumele de baie și am pornit spre mașini, fiecare ducând in spate costumele de neopren ude și grele.

Drumul de intoarcere a fost greu, pentru că eram obosiți și a trebuit să urcăm mult, printr-o zonă calcaroasă (abia atunci am realizat cât de mult ne-a solicitat mersul prin peșteră).

Ultima parte a traseului face parte din Via Transilvanica, ținutul Terra Romana, traseu pe care sper să il parcurg și eu la un moment dat.

Intr-un final am ajuns la mașini, am predat echipamentul celor doi ghizi și le-am mulțumit pentru că ne-au insoțit in acele locuri unice.

A fost frumos, o experiență de neuitat, ceva care trebuie făcut măcar o data in viață. Fotografiile sunt puține, a fost destul de complicat să scoatem telefoanele in acele condiții. Au profitat cei care le-au avut in huse etanșe, impermeabile.

Dacă ajungeți in zona Drobeta Turnu Severin, faceți un mic ocol spre Cireșu, și mai departe spre Peștera Topolnița. Merită chiar și pentru imrejurimile peșterii, chiar dacă nu o veți vizita efectiv.

---

VIZUALIZĂRI: 495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI