ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.05.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.06.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
MAY-2016
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 44 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Un drum destul de periculos pana intr-un loc superb si un hotel chiar bun

TIPĂREȘTE

De mult timp imi propusesem sa revad Platoul Bucegilor - dar cu masina, din cauza ursilor - si aveam inca amintiri traumatizante de cand am coborat acum 8 ani cu Loganul de la Cheile Zanoagei pana la Paduchiosul, pe un "drum al oaselor", din cauza inconstientei unui turist care mi-a spus senin ca se poate merge fara probleme cu masina respectiva pana jos.

M-am documentat corespunzator dar nu am gasit decat descrieri destul de haotice ale drumului, fara indicatii clare ale pericolelor sau fara sfaturile celor care au trecut prin ele. Chiar si filmele efectuate de pe masina-motocicleta-bicicleta nu au relevanta decat pentru frumusetile zonei si mai putin asupra gropilor si starii drumului.

Am ales ca destinatie Hotel Pestera, pe care il cunosteam ca o magaoaie amarata din vremi trecute, am facut rezervarea si am descoperit un manager-doamna foarte cooperant si elegant, asa cum am sa descopar ca este tot staff-ul hotelului. La inceput am fost putin zapacit de pretul pentru camera in regim single care costa exact cat in regim double, inclusiv micul dejun, ceea ce deja era caraghios. A inteles imediat ideea si s-a renuntat la pretul unui MD inexistent sub forma unui "discount" (hihi).

Am ezitat sa aman rezervarea cand a inceput ploaia si rau am facut. Ne-a plouat ca la balamuc si am stat cu frica in san sa nu se rupa drumul. Deci, la capitolul plimbari, aer curat, feeria cerului senin - adio!

Odata luat la dreapta de pe DN71 pe DJ713 am respirat usurat deoarece soseaua este mult peste calitatea celei de acum de la Sinaia la Cota 1400. De retinut ca sunt cateva ingustari pe unde trec greu doua masini dar trebuie - pe tot drumul dealtfel - sa mergeti incet si in niciun caz sa nu taiati curbele. Pana la Dichiu mai sunt unele locuri unde sunt pietre cazute pe sosea de pe versanti si recomand sa nu opriti prin zonele respective, chiar daca sunt si locuri unde se largeste soseaua pentru a putea opri sau intoarce.

Recomand in mod special (si am vazut ca obisnuitii locului o fac) sa va apropiati cat se poate de mult chiar si pe acostament cand sunteti pe langa perete, pentru a nu forta pe cel de langa prapastie sa mearga pe marginea ei. Aceasta chiar daca, urcand, ati avea prioritate. Am remarcat ca pe tot parcursul drumului acostamentul este neted si intretinut pe langa perete, cred ca tocmai in acest sens.

De la Dichiu o luati 90 de grade la stanga si de acolo veti intalni, pana la Hotel Pestera, 6 zone de sosea fara asfalt, de cativa metri fiecare, unde trebuie avut grija la gropi dar nu sunt probleme si este suficienta rularea foarte incet si ocolitul gropilor. Pe acest tronson este de retinut ca podurile sunt inguste si nu incap doua masini concomitent pe ele. Recomand calduros claxonarea la virajele in ac de par pentru avizarea cascadorilor care taie curbele cu inconstienta - cu toate ca la acestia bubuie si muzica, in general.

Toate intersectiile au indicatoare clare si vizibile asa ca nu sunt probleme in acest sens. De la DN71 pana la hotel sunt 25 km, nu circa 19 cum intelesesem din documentarea initiala.

Coordonatele pentru gps sunt 45.393402,25.4428. Gps merge foarte bine dar semnal pentru telefon nu prea este pe drum. La hotel semnalul bubuie pe Vodafone si Orange dar palpaie pe Digi. Au wi-fi bun, free, dar exista si alte doua routere codate care nu m-au interesat.

Hotelul este frumos-foc, elegant fara stridente, niciun pic de kitsch, camerele super chiar daca sunt mici de cand a fost construit in antichitate, baile mari si perfect utilate (unul dintre singurele hoteluri cu hartie igienica de calitatea maxima, doua role pe langa cea in uz), holurile luminoase si liftul de ultima generatie. Izolatia fonica este foarte buna (doar dulapurile din antreu corespund de la o camera la alta prin placajul de fund), balcoanele au priveliste superba. Restaurantul este elegant, personalul chiar este discret si indatoritor, poate si datorita lipsei aglomeratiei din zilele respective. Din acelasi motiv nu a fost bufet suedez la micul dejun ci serviciu personal dar suficient de bogata oferta si frumos servit.

O mentiune speciala pentru receptionera de serviciu din perioada 24-26.05.2016, aceasta fiind un etalon pentru ceea ce inseamna serviciu ireprosabil in functia respectiva. La fel si menajera, discreta si prezenta.

Singurele minusuri constau in marimea camerei (dar compensata inteligent prin mobilierul ingust si lung, inafara paturilor generoase), robinetii si accesoriile dusului nefericit amplasate care fac cabina incomoda in situatia in care baia este chiar mare. Ar fi fost salutara amplasarea bateriei si politelor de sapun-sampon una deasupra celeilalte intr-o latura extrema a cabinei. De asemenea, ca la marea majoritate a hotelurilor, lipsa cuierelor multiple (mai ales ca este o locatie montana), in situatia in care exista un loc perfect compatibil pe peretele de langa usa baii pe interior. Aceste minusuri sunt singurele pentru care cele patru stele mi se par cam multe dar se poate tine cont de serviciul chiar bun, de curatenia perfecta si accesoriile complete pentru aceasta clasificare. Exteriorul hotelului, curtea si accesul, sunt la fel de curate si bine intretinute.

Cu toata tristetea pentru recluziunea in hotel din cauza ploii dese si permanente, am trecut sejurul la succese, mai ales pentru revelatia hotelului si drumului spectaculos. As puncta nemultumirea mea pentru sablonismul celor care tot ii dau inainte cu pastrarea naturii, cu nenorocirea existentei unei sosele asfaltate si altele, in situatia in care necazurile constau mult mai mult in gratare, pet-uri, sacose, urlete, manele si limbaj jenant. Nu ar trebui uitat ca, fara un drum abordabil, persoanele in varsta, cu dizabilitati, bolnave, nu ar putea sa se bucure de aceste locuri iar marii montaniarzi (eu folosesc termenul chiar daca unii nu il accepta in sensul dorit) pot sa se catere pe atatea si atatea culmi neamenajate si virgine oarecum. Daca n-am mai exagera atata poate am trai putin mai bine.

Stau la dispozitie cu placere la intrebari concrete.


[fb]
---
Trimis de Albinoium in 26.05.16 20:53:25
Validat / Publicat: 26.05.16 22:31:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOROENI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2820 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Albinoium); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Dintr-o vechitura darapanata a iesit o frumusete de hotel.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 44.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [26.05.16 22:31:16]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Peștera Hotel [Parcul Național Bucegi], MOROENI [DB]" (deja existentă pe sait)

    AlbinoiumAUTOR REVIEW
    [27.05.16 07:29:53]
    »

    @webmasterX - Am cautat pe fuga alte postari referitoare la hotel si nu am avut inspiratia necesara. Am pus la Sinaia, chiar daca stiam ca face parte din Moroeni, pentru ca se adreseaza in principal celor de pe Valea Prahovei. Multumesc pentru asezarea corecta.

    hrl
    [27.05.16 18:26:41]
    »

    @Albinoium - despre spa si piscina ce puteti spune? multumesc.

    AlbinoiumAUTOR REVIEW
    [30.05.16 16:53:57]
    »

    @hrl - Nu pot da multe relatii deoarece nu am folosit utilitatile respective din motive simple: m-am dus acolo pentru munte si tot ce este legat de locul respectiv. La piscina si spa merg in Bucuresti. Am vazut postari referitor la acest subiect de la alti vizitatori si parerile sunt impartite.

    vlaico69
    [02.06.16 14:55:43]
    »

    Din câte am înțeles ați urcat dinspre Sinaia, nu?

    Aveți idee cum este drumul dinspre Târgoviște? Vreau să ajung și eu la Peștera pe 01.07. Am fost până la peștera Ialomiței în noiembrie 2014 într- un offroad din Bușteni. Prea puțin consider, de aceea vreau să mă întorc să savurez pe îndelete acele peisaje. Sunt întru totul de acord cu ultimul paragraf din postarea dvs. Toți avem dreptul să ne bucurăm de frumusețile naturii.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    hrl
    [02.06.16 19:08:31]
    »

    @Albinoium - Buna! Am fost in weekend la hotel Pestera. Nu am mai fost la acest hotel de circa 7 ani. Personal, mi-a placut ce am gasit acum. Zona este superba ptr drumetii si asta am si facut 2 zile, vremea a tinut cu noi, in ciuda prognozei meteo. Nu imi displace insa, dupa o zi de umblat, sau dimineata, sa am o piscina la indemana, dar in care sa poti innota. Centru spa nu este extraordinar, piscina cam mica si un jacuzzi. Au si o sauna. Am avut noroc ca la orele la care ne-am dus nu era nimeni, asa ca nefiind inghesuiala a fost ok, cat de cat. Poate fi imbunatatit, sa arate mai bine centru SPA.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [02.06.16 19:15:35]
    »

    @hrl - Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

    Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

    Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

    AlbinoiumAUTOR REVIEW
    [08.06.16 13:44:38]
    »

    @vlaico69 - Am fost pe varianta veche, din Moroeni, in urma cu doi ani si este ok. Singurele inconveniente sunt legate de lipsa asfaltului, gropi si drumul mai lung. Mai este si privelistea mai larga dar care permite vederea cheliilor unde s-a taiat padurea si lacrimeaza sufletul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Albinoium, hrl, vlaico69
    Alte impresii din această RUBRICĂPeștera Hotel [Padina, Parcul Natural Bucegi]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057382106781006 sec
    ecranul dvs: 1 x 1