De la Pestera Urşilor la Cluj

TIPĂREȘTE

Miercuri 22 iunie 2016

Chişcău – peştera Urşilor – peştera Scărişoara (76 km) - Albac (96 km) – în dreptul lacului Beliş (cca 15 km de la monumentul lui Horea de la Poiană) facem dreapta spre Mărişel (152 km) – la Mărişel facem stânga spre lacul Tarniţa - Gilău (190 km) – Cluj-Napoca (196 km)

Peştera Urşilor (comuna Chişcău, judeţul Bihor)

Peştera Scărişoara (Comuna Gârda de Sus, Județul Alba)

Cazare la pensiunea Diadis (localitatea Cluj-Napoca, judeţul Cluj).

O părăsim pe tante Maria, gazda noastră din Chişcău, ne îmbarcăm şi-n 5 minute suntem în parcarea de la Peştera Urşilor.

Care este la dispozitia turiştilor, tot timpul anului, zilnic între orele 10:00 – 17:00.

Suntem primii vizitatori. Noi şi doi nemţi.

Nenea ghidul ne ia din prima cu poantele. Şi aşa o ţine toată vizita.

Peştera a fost descoperită din întâmplare, ca de altfel toate descoperirile. În septembrie 1975, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului, o gaură făcută ca urmare a detonărilor a dat la iveală miracolul din adâncuri. Încă se mai vede gaura prin care a intrat primul muncitor.

În 5 ani, peştera a fost amenajată şi deschisă vizitatorilor.

Înăuntru temperatura este constantă: 10 grade.

I se spune Peştera Urşilor datorită numeroaselor fosile de urşi de cavernă (ursus spelaeus) descoperite aici. Se pare că acum 15.000 de ani, ca multe alte mamifere, urşii de peşteră se adunau la bătrâneţe să moară alături de strămoşi.

Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul, Căsuţa Piticilor, Draperiile din Galeria Urşilor, Portalul, Sala Macaroanelor, Pagodele sau Sfatul Bătrânilor, formaţiuni pe care natura le-a creat, pot fi uşor înmulţite, dacă-ţi pui imaginaţia la treabă.

Când nenea ghidul ne-a lăsat în penumbră şi apoi a aprins luminile din cea mai mare sală, am crezut că suntem într-un OZN. Pur şi simplu ţi se taie respiraţia. Reabilitarea iluminatului fuse terminată în urmă cu doar trei luni.

La ieşire dăm iarăşi da gazda noastră tante Maria, care avea şi-o tarabă cu suveniruri în parcare.

Tot ce am văzut în Peştera Urşilor ne-a făcut să credem că drumul plin de gropi a meritat efortul bietei maşini, dar asta nu ne-a împiedicat ca atunci când am ajuns din nou la DN76 care leagă Deva de Oradea, care mai este şi drumul european E79, să nu le transmitem la unison felicitări de mame şi sfinţi... ălora care ne-au furat... şi ălora care nu şi-au făcut treaba... şi celorlaţi...

Noroc că nu ne-am întors prea mult pe drumul groazei, doar vreo 12 km.

Dincolo de Ştei am făcut stânga şi am pornit spre valea Arieşului.

Nucet, Băiţa, începem să urcăm prin munţii Bihorului. În pasul Vârtop, fierbe iar apa la motor. Pauză de răcire, ne uităm ca mâţa-n calendar sub capotă şi, pipăind orbeşte, descoperim un furtun fisurat. Aha, de aia fluiera motorul când băgam viteză... Nu cum crezusem eu, că se bucură...

Pornim răcoriţi.

Arieşeni, la Gârda de Sus facem stânga şi urcăm pieptiş vreo 10 km pe un drum doar de-o maşină, care avea din loc în loc nişte lăţimi pentru două maşini. Asfaltul abia turnat. Coborâm în parcare la Muzeul Etnografic Scărişoara, care este de fapt o căsoaie cu acoperişul din paie care serveşte ca centru de informare turistică.

Urcăm printre casele moţilor vreo 600 de metri şi ajungem la Peştera Gheţarul de la Scărişoara.

Program de vizitare: lu – sâ 10.00 - 18.00; du 10.00 – 17.00

adulţi – 11 lei, elevi/studenţi – 8 lei

Intrarea se face la ore fixe: 9.00,10.20,11.40,13.00,14.20,15.40,17.00.

Cel mai mare gheţar subteran din ţară, cel de la Scărişoara are stratul de gheaţă gros între 26 m şi 37 m.

Peştera asta este de fapt o grotă pe cât de imensă pe atât de impresionantă, pe care o vezi imediat ce treci de turnicheţii de la intrare şi spre care tu cobori pe o scară metalică o diferenţă de nivel de 48 de m. Cam 18 etaje! Peisajul este de neuitat, cobori oarecum circular pe scara pozată pe pereţii grotei.

În fundul grotei este peştera propriu-zisă. Un gheţar imens se află din gura peşterii până unde-o duce el, dar tu faci tura mare în jurul bucăţii de la intrare, adică vreo 80.000 de metri cubi de gheaţă care are peste 4. ooo de ani vechime.

Aşadar cobori cam 15 minute, dai tura tot în vreo 15 minute şi apoi urci tot vreo 15 minute.

Dacă te duci echipat de vară, rişti să-ţi îngheţe şortul şi şlapii, căci temperatura din peşteră este de 0 grade!

De la Cabana Suvenirurilor ne adjudecăm magneţelul obligatoriu, după care coborâm în DN 75, unde facem stânga, braţ la braţ cu Arieşul Mare.

N-apucăm să mergem prea mult că ne sare în ochi un afiş: Meniul zilei 12 RON... Să vedem... Pensiunea La Marian, Gârda de Sus... Restaurant cu autoservire, dar bucătăreasa, care era şi ospătăriţă, şi casieră, şi primitoare, şi patroană, ne-a luat comanda la vitrina cu mâncare şi ne-a adus-o ea pe terasă. Mâncarea excelentă, gazdele prima-ntâia, de preţuri ce să mai zic... Super... Sărut mâna pentru masă şi la drum. Şi traversăm Cheile Albacului.

La Albac facem stânga. Horea, Mătişeşti, trecerea din judeţul Alba în Cluj o facem prin pasul Ursoaia.

Dincolo de Poiana lui Horea, ne ataşăm lacului Beliş-Fântânele. Urcăm până la Ocolul Silvic şi când să coborâm, se opreşte maşina.

Motorină este, ce are de nu porneşte. Noroc cu nenicii pădurari cărora le cerusem ajutorul. Mai întâi ne-au invitat să ne alăturăm chiolhanului ce tocmai îl încinseseră, că ei erau tot un dans şi-o voie bună, dar când ne-au văzut feţele căzute s-au mobilizat la ajutor. După vreun sfert de oră de foială, pornim. Ne luăm după un nene care oprise şi el să ne ajute şi ne duce pe-o scurtătură până la cel mai apropiat Petrom, chiar la intare în Cluj-Napoca. Facem plinul şi apoi ne afundăm în oraşul de pe Dealul Feleacului. Nimerim cu greu Pensiunea Diadis, şi cu inima strânsă ca nu cumva să se oprească iar maşina, parcăm. Mâine o ducem la spitalul de maşini!

---

VIZUALIZĂRI: 2002 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI