ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 1 nopți
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel Perla - Satu Mare

TIPĂREȘTE URM de aici

A doua cazare de care am beneficiat în micul nostru circuit în Nordul Apusenilor a fost la Baia Mare, la Hotel Perla - 3*. Inutil a menționa faptul că nici acest hotel nu a fost alegerea mea sau a vreunuia dintre noi, ci a agenției organizatoare.

Spre deosebire de Hotel A3 - Câmpia Turzii care este amplasat în afara localității, la ieșirea de pe Autostrada Transilvaniei, Hotelul Perla din Satu Mare este situat în oraș, pe Strada Liviu Rebreanu, nr. 26. De aici și până în centrul vechi al orașului nu trebuie să faci decât o plimbare relaxantă, de 15 minute, ceea ce noi am și făcut în seara sosirii, în ciuda oboselii acumulate în timpul zilei. Până în centrul nou al orașului - zonă despărțită de centrul vechi de Parcul Central - plimbarea pietonală este de 20 minute. Știam că a doua zi, dimineața, urma să facem un tur pietonal prin orașul vechi de aceea nu ne-am preocupat de toate detaliile cu ocazia primei noastre plimbări prin Satu Mare. Am mai spus și mai spun și acum că nu am mai pus piciorul niciodată în acel capăt îndepărtat de țară.

Tot aici vreau să menționez că hotelul are o parcare în curte, dar se mai poate parca și pe stradă, în fața hotelului, spațiul fiind destul de generos. De asemenea, menționez că hotelul nu are lift, accesul la etaje făcându-se pe scări. În aceeași curte, în afară de corpul principal, cel cu recepția, mai există două corpuri de clădire. O parte dintre colegii noștri de grup au fost cazați acolo. Nu știu dacă există vreo diferență de confort. Curtea este decorată cu un mic iaz, cu flori și cu arbuști și are la capătul opus intrării un teren de tenis de câmp.


despre SERVICII

În puținul timp în care am rămas noi la Hotel Perla - Satu Mare, nu am interacționat prea mult cu personalul. Doar la recepție, atunci când - prin intermediul ghidului - am primit cheile de la camere și mai târziu când am solicitat telecomanda pentru aerul condiționat din cameră. De asemenea, la restaurant, cu cele două persoane (nu știu dacă nu aceleași de la recepție) care ne-au servit la cină și la micul dejun. Am fost mulțumiți de prestația lor și de operativitatea cu care s-au ocupat de noi.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera care ne-a fost repartizată, situată la etajul 1, este largă și are două paturi.

Paturile proaspăt primenite, cu noptiere și corpuri de iluminat individuale, un birou simplist, fără scaun, pe care așteptau două pahare și prosoapele (mare și mediu pentru fiecare persoană), un dulap cu cuier și o comodă micuță, alcătuiesc mobilierul camerei. Mai putem adăuga televizorul montat în perete, frigiderul (gol) amplasat sub birou și aerul condiționat.

Camera noastră, situată la etajul 1, avea și balcon. Nu prea mare, fără nici un fel de dotare în afara unei scrumiere, balconul este baricadat pe latura cea mai mare cu o placă de material de construcție. Nu știu de ce a fost nevoie de asta. Poate pentru că perspectiva care ți se deschide în acea direcție este cât se poate de sumbră - acoperișul unei dependințe. Desigur, cei obișnuiți doar cu hoteluri de 5* ar fi avut mult de vociferat, dar eu și prietena mea - persoane fără mari pretenții - nefăcând uz de balcon, nu am fost deranjate de acest aspect.

Baia destul de strâmtă, capitonată cu gresie și cu faianță, era curată și dotată cu plicuri cu șampon și săpun lichid într-un recipient mare, precum și cu rezerve de hârtie igienică.

Deoarece cârcotașului de pe AFA îi stă bine să cârcotească, am să vă spun și că ușa de la baie făcea un zgomot supărător la închidere-deschidere ceea ce cu siguranță deranja pe cel care încă dormea. Aerisirea în baie se face printr-un geam mic, poziționat cam prea sus pentru a fi deschis de o persoană cu o statură medie. În timp, aerul închis și aburul de la duș încep să se resimtă. De asemenea, intrarea la baie este marcată de un prag cam prea înalt, prag de care prietena mea s-a împiedicat de câteva ori.

Ca un plus, pentru cei care sunt interesați de așa ceva, menționez că accesul la internet este posibil în toată incinta hotelului. Pe dulapul din cameră, laolaltă cu alte informații, am găsit parola de acces. Mărturisesc faptul că nefiind interesată câtuși de puțin de acest aspect în timpul vacanțelor, nu am încercat să mă conectez și deci nu pot spune cum și dacă funcționează.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Restaurantul - mai bine zis spațiul destinat servirii mesei pentru turiști - se află la parter, în dreapta intrării în hotel, aproape de recepție. Deși nu l-am văzut, hotelul deține și un restaurant în adevăratul sens al cuvântului, despre care am aflat că poate găzdui diferite evenimente cu participarea unui mare număr de persoane.

Deci, fără a intra prea mult în detalii, la acest capitol trebuie să menționez că noi am servit acolo doar o cină și un mic dejun, totul aranjat de mai înainte și nimic comandat de noi. Noi, cei 25 de turiști ai grupului nostru am fost singurii consumatori ai acelor momente.

La cină, pe mesele rotunde, pentru 8 persoane, așteptau câte un pet mare cu apa rece și o carafă cu limonadă foarte bună. Ni s-a servit șnițel de pui cu garnitură de legume și salată de varză. Pâinea era foarte proaspătă și gustoasă. Surpriza au fost papanașii atât de bine preparați încât au fost lăudați de toată lumea.

Micul dejun a fost în regim bufet așa cum de altfel mă așteptam. Văzusem de cu seară linia de servire pregătită sumar. Clătite, brioșe, gemuri, unt, trei feluri de brânzeturi, măsline, castraveți murați, dar și legume proaspete, mezeluri, pâine la discreție, ceai...

La final, ni s-a adus la masă, individual, câte o cafea bună, cu lapte și zahăr alături.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Am menționat că Hotel Perla - Satu Mare este situat în oraș, pe Strada Liviu Rebreanu, nr. 26, nu departe nici de centrul vechi și nici de cel nou. Am făcut o plimbare pietonală chiar în seara sosirii noastre, în căutare nu de obiective turistice (pe care știam că le vom vedea în turul de a doua zi), ci pentru a ne aproviziona cu apă și a ne delecta cu câte o înghețată.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Aflați în tranzit, mereu grăbiți, noi nu am fost interesați de distracție la Hotel Perla - Satu Mare. Cei care au mai mult timp la dispoziție pot afla că pot juca o partidă de tenis sau pot sta la povești pe terasa semidescoperită a hotelului. Cât despre relaxare, da, ne-am relaxat cu toții. Obosiți fiind după aventurile zilei, după un duș reconfortant, am dormit buștean fără să ne mai pese de ușa care cam scârțâie, de geamul de la baie imposibil de deschis, de balconul baricadat cu placaj sau de stelele hotelului.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 01.09.22 13:50:40
Validat / Publicat: 01.09.22 17:56:01
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SATU MARE.

VIZUALIZĂRI: 326 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Satu Mare - Hotel Perla. Camera noastră.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[01.09.22 17:55:21]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Perla Hotel, SATU MARE" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

iulianicAUTOR REVIEW
[01.09.22 18:34:19]
»

@webmasterX: Mulțumesc! E clar că trebuie să mă pensionez de pe AFA pentru că nu mă mai descurc. După ce am scris articolul am căutat mult și bine unde să-l postez și nu am găsit o rubrică definită pentru Hotel Perla - Satu Mare. De aceea l-am pus în Buffer. Mulțumesc încă o dată!

webmasterPHONE
[01.09.22 18:38:24]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

MarinaCoPHONE
[20.09.22 22:01:17]
»

@iulianic: eu nu sunt de accord cu dumneavoastră. Nu e cazul să vă pensionați așa devreme.

In plus, acum ca tot sunteți Iulia celor 900 de articole, cred ca trebuie un nou target.

Ce spuneți de dublu? 1800 ar fi tocmai bun.

Tocmai eu m-am găsit să vă zic asta, care am vreo 10-15 articole de scris, dar timpul ma cam omoară. Defapt se numește proasta organizare.

Felicitări pentru articolele din ultimul timp.

Votat cu mare drag!

iulianicAUTOR REVIEW
[26.09.22 07:30:17]
»

@MarinaCo: În primul rând scuze pentru răspunsul atât de întârziat! Am lipsit de pe AFA câteva zile. În al doilea rând, mulțumesc pentru aprecieri și pentru ecou!

Cât despre „un nou target...”

Ce spuneți de dublu? 1800 ar fi tocmai bun.

E o glumă? 1800 este prea mult. Asta ar însemna încă 10-11 ani de muncă susținută pe AFA, or – în anii pe care-i mai am de trăit – mai am și altele de făcut în afară de a călători și a scrie pe AFA. În plus, nu cred că aș mai avea cititori. Deja interesul a scăzut atât din partea mea cât și a celorlalți membri scriitori sau cititori.

Vacanțe frumoase oriunde și oricând!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic, MarinaCo
Alte impresii din această RUBRICĂPerla Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041385889053345 sec
    ecranul dvs: 1 x 1