GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Tot stând la colţul uliţei de vorbă cu d-na Cristina, i-am tot zis c-o să scriu şi eu aici.
Şi-o să-ncep cu începutul, cum se cade.
După ce în martie 2013 m-am înscris într-un grup ce zicea că vom vizita Sighişoara şi bisericile fortificate, când am ajuns ‘napoi acasă, mi-am dat seama cu regret, că abia-abia de văzusem câte ceva din cetate. Ca să văd Sighişoara mă înscrisesem de fapt, şi tot pt Sighişoara bătusem cca 400 de km (800 dus-întors).
Acasă am realizat ca nu eram mai grozav documentată decât la plecare, că nu ştiu mai nimic despre cetate, pt că am vizitat-o în fugă şi pe fond de oboseală, după ce alergasem toată ziua primprejur, în alte localităţi. Nu ştiam nici ce turnuri am văzut, care e al Cizmarilor, care al Măcelarilor sau Fierarilor, ci doar că am mâncat o prăjitură tare gustoasă la Casa Cositorarilor şi că am vizitat de una singură Muzeul din Turn. La cimitir şi la Biserica din Deal am ajuns pe întuneric. Şcoala din Deal nici nu am zărit-o prea bine.
Aşa că am aşteptat să treacă învălmăşeala de peste vară, şi la jumătatea lunii octombrie m-am urcat în Fiesta mea şi-am pornit iar spre Sighişoara, pe care am declarat-o oraşul meu de suflet!
Am căutat pe Google loc de parcare, ca apoi, la faţa locului, să aflu că primăria era în proces cu o firmă privată şi că nu se plătea niciunde parcarea. Doar în cetate nu aveam voie să parchez. Chiar l-am şi văzut pe nenea cu tichetele mişunând.
Mi-am lăsat maşina în parcarea de pe Anton Pann (din spatele cetăţii) şi am luat-o la picior.
Am abordat cetatea prin Turnul Croitorilor, ca mai tot turistul. Este a doua mare poartă de acces, după cea de la Turnul cu Ceas.
Citisem aici despre Cristina şi Pavel, aşa că am pornit s-o caut, luând-o pe Tâmplarilor, înspre Turnul Măcelarilor şi Cojocarilor.
Pe stradă, mi-a ieşit în faţă o doamnă de la o casă tare frumoasă, galbenă (chiar peste drum de pensiunea ce-o căutam), cu flori la ferestre, fără firmă la intrare, şi care mi-a oferit cazare cu 100 lei/noapte, cu mic dejun inclus. 100 în extrasezon???
Mai târziu am aflat că acelaşi preţ îl practicau şi cei de la Burg Hostel de la Casa cu Şindrilă. Dar e Casa cu Şindrilă, aproape de centrul cetăţii, cu un mic dejun deosebit şi nişte ciorbiţe şi sărmăluţe cu mămăligă... cu foc ce arde în sobă de te simţi ca la bunica, unde turiştii coboară seara din camere şi stau la discuţii pe o engleză mai mult sau mai puţin stâlcită, într-o atmosferă intimă, de acasă.
Am întrebat-o pe respectiva doamnă cât ar fi fără micul dejun. Mi-a răspuns că nu se poate fără mic dejun. Atunci i-am cerut să-mi facă un preţ ok pt mai multe zile. Nici aşa n-a vrut să scadă. No dară, mi-am zis în gând, să fii sănătoasă!
De fapt... nici nu ştiu de ce-am oprit. Poate că din curiozitate sau poate că din dorinţa de-a schimba o vorbă cu cineva după drumul lung făcut, în care a vorbit doar Ioana (GPS-ul)... pt că eram oricum hotărâtă să merg la pensiunea Cristina şi Pavel.
Aşa că, să vă spun mai departe...
Familia... că baş nu ştiu cum îi cheamă pe numele ăl mare... mă rog, d-na Cristina şi d-l Pavel m-au întâmpinat de la poartă, după ce eu am rămas un picuţ cu gura căscată la frumuseţea de curte ce-o au!
Mi-au dat o cameră la stradă, cu o baie prea mare pt o singură persoană, totul foarte, foarte curat. Cu 60 lei/noapte.
D-l Pavel mi-a spus să aduc maşina de jos din parcare şi s-o pun neapărat în panta de la garajul d-lui. Asta ar fi însemnat să urc iar prin Turnul Croitorilor, să trec prin cetate etc etc.
Nu. Am ales s-o urc pe o alee ce duce direct la poarta Torle - o intrare mai mică dintre Măcelarilor şi Cojocarilor, unde am lăsat-o tot în pantă, cu pietre la roţi. Acolo a stat mititica mai multe zile şi i-a fost bine!
De cum m-am cazat, am vrut s-o iau prin cetate, dar d-na Cristina mi-a ieşit în faţă şi m-a invitat la o cafea. De altfel a tot făcut-o în cele 5 zile cât am stat la ei, dar niciodată n-am avut timp. Mi-a rămas întipărită în memorie faţa ei necăjită la plecare, când mi-a spus aşa, cumva cu amar, că n-am băut nici măcar o cafea.
Deci: pensiunea este situată la 50 metri de Scara Şcolarilor, pe Cositorarilor colţ cu Tâmplarilor. E roz sau violet sau ambele. O să vedeţi în poze. Are un mic urcuş înspre poartă şi multe flori.
În camera mea, patul dublu, pe arcuri, a fost confortabil. Pernele sunt umplute cu pene, dar eu mereu am la mine pernuţa mea antialergică.
Camerele din pensiune sunt cam aşa (din memorie): 3 cu 2 paturi, 1 cu 3 şi una cu 6 (fără baie proprie).
Bucătăria e la poartă, imediat în stânga. Este utilată cu strictul necesar. Tot acolo este şi una dintre camerele duble, pt cei care aveţi de gând să gătiţi. Eu am folosit doar frigiderul.
Am primit 2 chei, una de la cameră şi alta de la poartă.
Cu internetul nu stau prea bine, cade tot la 5-10 minute, dar cam aşa este în toată cetatea. Eu, la laptopul meu, am avut doar o singură linie, iar la telefon două. Dar nu m-am dus acolo ca să fac ce fac şi-acasă, adică să mişun pe Facebook sau să scriu pe AFA ;)
Cu încălzirea nu ştiu cum e, pt că am prins zile plăcute de octombrie. Apă caldă a fost fără probleme.
Cei care vreţi una sau alta, un prosop, o hârtie igienică... cereţi, că vi se va da cu tot sufletul.
Cam asta este, vorbind ca turist. Dar ca să cunoşti omu’, e bine să-l întâlneşti şi altfel.
Anul acesta, în mai-iunie, m-am reîntors în Sighişoara şi am stat 3 săptămâni la nişte prieteni, în Oraşul de Jos.
În fiecare zi am urcat în cetate, ca să-mi beau cafeaua la o grădină drăguţă ce mi s-a lipit de suflet, a unui cafebar liniştit (în extrasezon), de unde aveam şi o panoramă superbă înspre Piaţa Cetăţii, în jos pe str Şcolii. Adică la “La Scară”, exact la intrarea pe Scara Acoperită.
Aşa s-a făcut că de mai multe ori am găsit-o pe d-na Cristina stând la colţ şi aşteptându-şi turiştii. De fiecare dată m-am mirat c-o face, însă îmi tot spunea îngrijorată: "Dar dacă s-or rătăci?" Şi apoi iar privea lung în josul străzii, peste capetele oamenilor. Probabil că şi-o fi dezvoltat dumneaei un simţ aşa, mai aparte, de-i poate chiti dintr-o privire dintr-atâţia alţi turişti!
Cum Doamne iartă-mă să se rătăcească într-o cetate de 200/300 m?
Şi din vorbă-n vorbă... m-a dus la poarta vecinului lor, organistul Theo Kalman, ca să-mi arate programul concertelor de orgă de la Biserica din Deal. Şi mi-a povestit că-l mai aude când cântă aşa, prin casă, seara.
În altă zi era necăjită că de la prea multă ploaie, i s-au pătat trandafirii din curte. Şi m-a chemat să-i văd.
Data trecută fusesem în octombrie. Dar acum, în mai, nu vă pot spune ce minunăţie de grădină mi s-a deschis în faţă!
Aşa că m-am pus repejor pe făcut poze. I-am făcut chiar şi motanului leneş ce se tot învârtea pe-acolo, că nu-i stătea baş rău printre florile ‘celea.
Şi pt că sunt tare, tare frumoase, vi le pun şi vouă, dragilor.
În concluzie (a mea concluzie): pensiunea este drăguţă, cu oameni modeşti şi inimoşi. Florile le arată sufletul.
Dar dacă sunteţi mai internautişti sau mofturoşi... căutaţi ceva mai de soi. Cu toate că, părerea mea... dacă mergeţi la o cetate cum e Sighişoara şi vreţi să simţiţi izul istoriei, eu zic să lăsaţi strâmbăturile de nas în barbacana de la Turnul cu Ceas, lângă Culoarul Doamnelor Bătrâne. S-ar potrivi, nu-i aşa? ;)
Glumesc...
Şi uite că m-am întins la vorbă. Că zău că n-am putut altfel să vorbesc despre nişte oameni simpli, da’ cu inimă primitoare.
Să fiţi buni şi frumoşi şi sănătoşi!
Trimis de LidiaV in 15.09.14 23:50:26
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (LidiaV); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.21909000 N, 24.79118400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Un review despre cazare si nu numai din orasul nostru de suflet scris cu vorbe alesr ne face sa ne fie dor de sighisoara unde am fost ultima data anul trecut. Si uite asa o vom lua candva din nou pe urmele dvs asa cum am facut-o foarte de curand la muzeul arta lemnului si muzeul oualor dezpre care am postat proaspat
dan&ema
@LidiaV: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
@LidiaV: Ai povestit foarte frumos. Notez pentru cand voi ajunge si eu acolo. Bine ai facut ca te-ai intins la vorba.
Si raman cu asta:
”Aşa s-a făcut că de mai multe ori am găsit-o pe d-na Cristina stând la colţ şi aşteptându-şi turiştii. De fiecare dată m-am mirat c-o face, însă îmi tot spunea îngrijorată: "Dar dacă s-or rătăci? "
. Asta este atitudinea!
Un review foarte frumos, care merita pe deplin superbonusul. Felicitari!
@webmasterXa, e bine, webmaster. Se vede şi grădina pensiunii, chiar şi casa galbenă din stânga (lângă cea albastră), despre care am scris.
Mulţumesc!
@Dan&Ema: Mulţumesc frumos!
Tocmai vreau să scriu un articol (sau mai multe) despre Sighişoara, aşa cum am descoperit-o în timpul cât am stat acolo, văzută atât prin ochii mei, cât şi prin ai localnicilor care o iubesc. Nu sunt mulţi cei care îi iubesc trecutul.
Poate că ceea ce intenţionez să scriu, va scoate în evidenţă şi lucruri neplăcute, necunoscute, surprinzătoare chiar.
Voi merge iar la "Sighi" în octombrie, împreună cu fiul meu, şi voi sta o săptămână.
De aceea, ca să nu suprapun experienţele şi amintirile, mă voi grăbi să scriu articolul.
Poate veniţi să bem un suc într-o Sighişoară tomnatică. M-aş bucura!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2014 Un exemplu! Felicitari! — scris în 30.07.14 de marius_antonio din GALATI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 E altceva! — scris în 16.07.13 de telvanni din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Cazare decentă în cetatea Sighişoara — scris în 30.12.12 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Istoria la ea acasa! — scris în 23.08.11 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2010 Cazare intr-un imobil monument istoric — scris în 09.12.10 de gigioc din RM VALCEA - RECOMANDĂ