Vila Onix, Deva

TIPĂREȘTE

M-am născut și am crescut în Deva. Așa că s-ar putea să fie și un pic de subiectivism în descrierea următoare.

Cu ocazia revederii cu colegii de liceu după 30 de ani, trebuia, pentru prima dată în viață, să îmi aleg o altă locație decât acasă. Am ales vila Onix pentru faptul că era super aproape de centru, de liceu și de terasa Casina, fostă Bachus, unde se organiza petrecerea. În plus și de fapt, am ales-o pentru că pe vremurile mele era considerată "casa lui Ceaușescu". Mult timp am trecut pe lângă ea și era învăluită de misterul comunist, de porți închise ermetic, cumva fructul interzis. Am rămas cu o curiozitate copilărească de a știi ce se află acolo.

Situată pe fosta stradă 6 Martie, actuală L. Blaga la numărul 7, vila are acum porțile deschise, dar același aspect auster al începutului de veac.

Construită de o familie de evrei prin anii 1920, a fost rechiziționată de regimul comunist și folosită ca și casă de protocol pentru mai marii țării de atunci. Era în subordinea Hotelului Partidului și l-a găzduit cu onoare pe tovarășul N. Ceaușescu în vizitele sale prin Deva. Apartamentul lui era generos, format dintr-un dormitor, un birou și o sală de baie conservată până acum cu piesele originale, iar terasa se deschidea spre curtea interioară. Surprinzător, doanma Elena era găzduită vis-a-vis, într-un dormitor cu baie proprie, iar geamurile fără terasă sunt înspre stradă.

După marea revoluție, familia Lorincz, proprietară de drept, a cerut imobilul înapoi. L-au obținut doar în 2002, după ce au apelat la CEDO și după decesul de infarct al petiționarului. Moștenitoarea, o fostă colegă de liceu stabilită în Brașov, a lăsat proprietatea în administrația unei familii de încredere care a renovat totul și a deschis-o pentru turism.

Am intrat cu mașina pe porțile deschise permanent, iar locurile de parcare sunt de pietriș sub copaci cu umbră generoasă. Curtea interioară nu e foarte mare, dar e plăcută și odihnitoare, cu un balansoar de lemn și un țarc pentru câine. O terasă acoperită de la parterul vilei mă invită la relaxare, dar sunt informată de gazdă că le aparține. Eu trebuie să intru pe ușa din față. Scările largi ale intrării principale nu se văd din stradă din cauza gardului etanș de tablă gri rămas de pe vremuri. Nu mai contează. Deschid solemn ușa de intrare în istorie și prima impresie e plăcută. Un hol larg, cu un birou vintage pe post de recepție, un șemineu decorativ flancat de statuete de bronz pe piedestal și tablouri vechi pe pereți. În față, o ușă care dă spre apartamentul administratorilor e păzită vehement de o cățelușă maidaneză albă. În dreapta se vede scara de acces la etaj. Marmura albă e acoperită de un covor gros, destul de vechi și el.

Vila e construită pe semietaje. Urcăm primul set de scări și un alt hol oferă în dreapta permisiunea spre două camere. Una e a mea, un single generos cu hol, baie și terasă acoperită înspre curtea interioară. Cealaltă e double, dar nu are terasă și are vedere spre stradă. Aceasta a fost rezervată de o fostă colegă de clasă. Excelent!

Obțin permisiunea gazdei foarte amabile și vizitez și restul, obținând și informațiile necesare. Semietajul din stânga era destinat cuplului dictatorial, dar acum e transformat pentru a oferi mai multe locuri de cazare. Locația prezidențială a fost împărțită în două camere. Dormitorul a fost conservat ca atare, păstrându-se chiar parchetul tip "brăduț" de pe vremuri. Baia a rămas cu aceleași finisaje și miroase ușor a mucegai. Fostul birou e acum cameră single, iar prin separeurile de rigips s-a putut obține și o baie modernă cu dotări pe măsură.

Vis-a-vis, camera dinspre stradă a doamnei academician doctor inginer a rămas ca atare, iar în baie tronează, îngălbenite de timp, aceleași ceramice. Un bideu modern și stingher, montat ulterior, nu reușește să schimbe atmosfera.

Camera cea mai frumoasă e destinată biroului în care fiul administratorilor are sediul firmei. Pe colțul aceluiași semietaj, cu un perete exterior curb, cu geamuri mari care dau lumină și căldură, locul e ideal pentru muncă, dar și pentru relaxare.

Vila Onix oferă cazare și doar atât. E cotată la trei stele. Există televizor modern conectat la programe diverse. Există un mini frigider pe care ți-l activezi singur dacă ai nevoie și e gol. Există rețea wi-fi și e gratuită. Mobilierul e de lemn masiv, confortabil, chiar dacă eu nu am ajuns să-mi agăț hainele pe umerașul din dulap. Camerele sunt înalte, restul e adaptat la fel. Așternuturile miros a proaspăt și salteaua e bună. Se face curățenie zilnică și gazdele sunt amabile.

Am stat două nopți. Apoi am decis să plec. Ar fi trebuit să rămân și a treia noapte, dar nu am mai rezistat! Poate că e un pur ghinion că administratorii au decis că e cazul să facă renovări cât timp am fost eu acolo.

Cocoșii din curtea vecină au dat deșteptarea la 5 dimineața, dar nu e vina lor că eu nu aveam aer condiționat și geamurile erau larg deschise. Muncitorii angajați să repare acoperișul au venit la muncă la 7, pe răcoare, dar nu aveau habar că deranjau cu ciocanele și provocau și câinele din țarc. Pentru cei super matinali, probabil nu e o problemă. Pentru mine a fost. E vina mea că nu am spus nimic. Până a doua zi, când s-a continuat aceeași procedură deși era sâmbătă. Am ieșit, mi-am exprimat punctul de vedere, dar, deși au încetat, tot nu am mai putut adormi.

Mi-am luat " la revedere" cordial, am achitat nota de plată cam piperată (125 de lei pe noapte), dar mi-am satisfăcut moftul și asta e tot ce contează.

---

VIZUALIZĂRI: 2008 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI