Operațiunea” Peștișor”

TIPĂREȘTE

Omul, chiar dacă e ființă umană, tot din natură vine și acolo vrea să revină, are atavismul ăsta, indiferent de profesie, stare civilă sau mersul trenurilor. Când spui” stare civilă” voiesc a spune” căsătorit” au ba, cu  completarea că mai ales cei căsătoriți au tendința de a-și lua lumea-n cap, datorită traiului în comun. Observați că nu pot fi considerat misogin, ambii soți dintr-o căsnicie pot avea dorințe, manifestări și tendințe de a fugi în pădure, doar din dorința de nu mai socializa cu preopinentul (-a).

Fiin'că n-avem sînge-n noi ca chiar să fugim în pădure atunci cînd ne lasă manierele, pe motive de serviciu, obligații sociale și alte alea, sarcini de ni le-am asumat fără să știm exact de ce, periodic, stabilim că ar fi bună o ieșire în natură, așa, ca să lăsăm celula și nervii să se destindă, să reinstalăm armonia în trupul și creierele noastre chinuite de stresul cotidian. De aceea am inventat călătoriile în natură, excursiile pe munte, zilele petrecute la pescuit sau pur și simplu plimbările prin pădure, motivând că sunt atât de reîmprospătătoare pentru hoit dar, mai ales, pentru suflet. Ele îi reamintesc omului de locul său în marele echilibru al vieții, de faptul că, la fel ca orice altă creatură, el aparține acestui pământ și acestui univers.

Destul dară cu vorba, doar v-am explicat de ce, în week-endul de tocmai fu, un grup de 17 persoane, omi cu oame, care pretindem că suntem prieteni, am hotărât să năpădim în natură, dar natură d-aia, goală pușcă, unde civilizația să nu fie prezentă așa, înghesuitor, ci, doar în amintirile noastre și s-o evocăm doar prin gesturi și fapte firești, de interrelaționare umană.

Pentru asta, ne-am răzbunat pe natură și-am năpădit în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, „un altfel de deltă “ , cum singură se descrie pe panoul de zice despre ea, un colț de natură sălbatică și neschimbată de mâna omului.

Am ajuns aici dorind să ne descătușăm în natură făcând diverese fapte și anume: pescuit, plimbat pe Dunăre cu barca, distracție și voie bună, cam în ordinea asta, dar, nu chiar bătută-n cuie.

Acuma, ca să fie pe dreptate, eu nu-s pescar, nu-mi place să merg pe apă cu nicio instalație de gen, de levitat nu știu, îmi scapă șpilul cum a făcut-o Isus, dar, chef de voie bună și distracție am mereu.

Cazarea a fost realizată prin ajutorul unuia din grup care are un prieten de-al surorii mătușii vărului vecinului de la etajul al patrulea, care-i era dator. Cazarea era un pic așa, mai spartană, dar asigura minimul necesar, vreo patru dormitoare cu câte patru paturi, baie, bucătărie, terasă, vatră de foc. Avea și aducțiune apă, doar că era direct din Dunăre și-am fost sfătuiți să nu o bem, pentru că, dacă facem altfel, vom vizita mai ales baia, din acea cabană sau natura, dacă baia era ocupată.

Să vă spui cum am realizat dorințele că ăsta e tot hazul :

Pescuitul

Asigurarea hranei a fost stabilită ca fiind o sarcină ce cade, mai ales, în sarcina bărbatului. Știți cu toții despre” marea diviziune a muncii” , care s-ar fi întâmplat long time ago, în precambrian sau mezozoic, nu știu exact dar nu cred c-are importanță. Cert e că oamenii sau, nah, umanoizii de-atuncea, s-au hotărât că poți obține papa bun ori vânând ori lucrând pământul. Asta cu lucratul pământului avea să devină o treabă grea și de multe ori cam dezamăgitoare, scurmai pământul, puneai sămânța, creștea plăntuța și, când era să pui mâna pe ea, hap, ți-o păpa pterodactilul! Până la urmă, agricultura, că de ea vorbim, a rămas o treabă grea rău, ați văzut ce greu se intră la facultatea lor?

Vânătoarea nu era nici ea chiar așa de ușoară, să știți că-n anii ăia omul nu era în vârful lanțului trofic, ba chiar aș putea spune că, de multe ori, figura în meniul nu mai știu cărui Tyranosaurus Rex sau Mamut Blănos. Deci, în acea perioada aveai ocazia să faci gonga de foame, indiferent de ce parte a diviziunii muncii ai ales sau s-a nimerit să fii. Când spui” vânătoare” mă gândesc și la pescuit, evident.

Ulterior, omul a căpătat deprinderi, arme și instalății, cum ar fi gardul electric, cu care și-a ușurat activitatea de obținere a mâncării  pe cale agrară sau animalieră. Au învățat să muncească în grup și, la început împărțeau egal, între ei, rezultatele. Pe urmă s-a inventat PSD și alte partide și s-a dus dracului egalitatea tribală, dar asta e altă discuție.

În cazul nostru, bărbații din grupul cu care eram, marea majoritate, covârșitoarea majoritate, erau din tribul vânătorilor și pescarilor. Toți aveau mofturi, talente, scule și cunoștințe, deprinderi și alte asemenea dotări care îi făcea să declare că ei au inventat pescuitul sau, în cel mai rău caz, l-au revoluționat.

Vorbeau cu toții, fericiți, pe malul Dunării, își dădeau sfaturi despre monturi (alea pescărești, nu depunerile de calciu osos) și momeli de mi s-a făcut milă de bieții pești ce urmau să devină victimele acestor pescrai.

Ca mai mereu, promisiuni. Noi trăim asta, ca popor, din 4 în 4 ani, mă mir de ce mai punem botul?! Rezumând, că e cazul, am ajuns pe malul Dunării pe la orele 12, cât s-au instalat băieții, cât și-au nădit locul și toate alea, pe la 13,00 toți lansau undițe, lansete și alte asemenea aparate după peștii de urmau să se constituie în borșul mult visat.

Eu, ca novice de mă aflu, am căpătat o sarcină extrem de importantă: să le aduc bere, sanvișuri și, mai ales, să nu vorbesc, pe motiv să nu înspăimântez peștele. Acuma, drept e că pe unde pescuiau ăștia treceau barjele, în sus și-n josul Dunării, bașca niște bărci cu pescari, dar, ce știu eu, așa o trebui?!

Seara, pe la orele 18, când țânțarii au început să ne întrebe dacă aveam” Autan” la noi, capturile erau extrem de importante, câteva fâțe, niște peștișori proveniți din familii peștești dezorganizate, cu părinți care nu și-au supravegheat copiii, altceva, nimic, neam!

Eu sunt un tip civilizat, nu le-am ironizat eșecul decât m-am tăvălit de râs în fața lor și i-am bălăcărit ca țiganul de-am ajuns să fiu pentru că trăiesc într-un oraș cu etnia majoritară, peste români!

Dacă era să mâncăm borș de pește din ce-au prins ei, era primul borș de pește făcut din coaste de porc. Noroc că gazda de ne primise avea în instalații frigorifice peștii din care ne-a compus un borș adevărat. Ca să-i fac de râs pân'la capăt, să mai spui că toți pescarii mei și-au făcut fotografii cu peștii scoși din frigider, că-n poze nu se vedea că erau rigizi de congelați ce erau!

Am primit explicații pentru eșecul lor pescăresc, Luna era în descreștere și bombardamentul de la Hiroshima din 1945, ăla de ne-a omorât Jebeleanu cu opera poetică, a afectat cultura de rapiță iar peștele a devenit surd. Aham, așa e!

Plimbatul cu barca. Pân'la Hârșova și  înapoi.

A doua zi au renunțat ăștia la mofturile de pescari și am ales o plimbare cu barca pe Dunăre, de la locul unde eram până la Hîrșova și, ideal, înapoi.

Nu știu ce trăiri aveți voi când mergeți pe apă, ale mele sunt extrem de emoționante, mai ales dacă voiesc a pluti pe o bărcuță de 12 persoane. Cică nu e așa de mică dar eu am văzut-o un pic mai mare decât o coajă de nucă. M-am urcat în barcă, ăia de-am râs de ei ca pescari s-au” înțepat” că mi-e frică și am primit înapoi parte din miștourile de le-am făcut despre ei cu o seară înainte. Aș fi vrut să le dau replica, dar nu mai aveam voce, am strâns din buci de aveam chiloții-n cerul gurii, vorbele nu ieșeau.  

Băi, ce să vă spui, Dunărea era destul de lătuță în zonă, adică mult mai multă apă decât aș fi putut să beau în caz de nevoie. Vesta cu care am fost dotat nu-mi inspira mare încredere, ba chiar m-am autocertat că nu reușesc să slăbesc sub alea 85 de kile de stau atârnate de mine, poate că pluteam mai ușor...

Cu toată frica mea, am văzut niște locuri tare frumoase, am trecut pe lângă o colonie de pelicani, respectând, legal,  o distanță anume, am văzut pelicani, egrete, cormoranii lui Daea și alte păsări și faună de Dunăre. Cel de conducea barca ne-a spus că, din cauza secetei, Dunărea este mică (în sine mea l-am contrazis virulent!) și apar multe insule de nisip de sub apă, de le folosește fauna avicolă ca să cuibărească.

Am ajuns la Podul de la Giurgeni-Vadu Oii, e prima oară când am trecut pe dedesubtul lui și zău că e ceva!  

Am ajuns la Hârșova, trecând întâi pe lângă Băile” Puturoasa” , apoi am trecut pe lângă Canaralele Hârșovei, Castrul Carsium și am înaintat pe cursul (invers) al Dunării, până aprooape de Ghindărești, la” Baba și Moșul” o aglomerație de pietre de o anumită formă.

Vizita asta a stârnit setea de cunoaștere a prietenilor mei, care au dorit să și-o ostoiască atunci când am trecut, la întoarcere, pe lângă Portul Hârșovei. Setea era atât de mare că am venit la mal, la un ponton plutitor, am coborât din barcă și am urcat pe mal. Nu, eu nu mi-am dat jos vesta de salvare. Am plecat, în grup, la o terasă de se vedea lângă noi și-acolo-am înțeles că prietenilor mei nu le era sete de cultură ci, doar sete, de bere. Influența nefastă a grupului m-a cuprins și pe mine, 100 ml de vodcă și-un Pepsi Max am zis că poate că m-ajută la moral, măcar mă destresez și nu-mi mai scămoșez lenjeria intimă.

Reveniți pe barcă, întrucât ne apropiam de ora 18, ăla de ne conducea barca ne-a adus mai repede, și efectul asupra mea a fost  că mi-am dat seama că nu trebuia să beau 100 de ml de vodcă, trebuia să iau toată sticla, bani aveam la mine... 40 de km /oră cu o coajă de nucă izbind apa Dunării are un efect contondent asupra bucilor din dotare așa că atunci când, în sfârșit, am ajuns la destinație, am coborât din barcă cu zglembele tremurând. Nu voiam nici atunci să dau vesta de salvare înapoi, dar m-a rugat barcagiul, mi-a spus c-o are în dotare, răspunde ea, îi luam omului banii de la gura copiilor...

Distracție și voie bună

Asta a fost la liber, pe cuvânt de vă mint! Mai ales după ce am coborât din barcă când am realizat că viața-i scurtă și mai orice ți-o poate frânge , sau, mai real în cazul meu, ți-o poate înneca.  

Ca moldoveni ce ne aflam, mai ales că suntem și vrânceni, am avut mâncare și băutură la noi de țineam un sat din Somalia un an de zile în stare de Revelion. Mai ales băutură, pe care n-am adus-o doar așa, s-o plimbăm, ne-am dat la ea! Dar, cu decență, sper că n-ați uitat c-am fost însoțiți de soțiile aferente. Arătați-mi-l și mie pe bărbatul de are curaj să se-mbete de față cu nevastă-sa! Dar, dacă ea lipsește câteva clipe, suplinim efortul și reușim!!!     :))

Acuma, pe bune, ca să devină un review de interes turistic, vreau să vă spun eu, direct concluziile, ca să nu le căutați voi, că n-aveți niucio șansă să găsiți ceva de calitate aici :

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei este o ieșire în natură foarte frumoasă. Noi am avut noroc de vreme, a picurat, când și când, chiar în perioada în care, în sudul Litoralului ciclonul făcea ce voia el.   Ca distanță de locurile de domiciliu, e la două ore de casa mea, mers lejer, opriri de cafea sau alți pepeni și legume de la Berteștii de Sus, sau Jos, nu mai știu unde este piața aia de oprim toți la ea când venim de la mare.

De costat nu ne-a costat mare lucru, carburantul pentru mașini, pentru barcă, și ceva cumpărături în comun, cu tot ce am adus de acasă nu am cheltuit mai mult de 300 de lei. Foarte multă lume avea corturile montate pe malul Dunării, erau chiar tabere întregi, deci, e pe malul opus Rezervației, dar, practic, aceeași zonă.

Dacă vă recomand să mergeți acoloșa? Da, pe răspunderea voastră, dacă nu vă place nu-mi spargeți mie capul !!!

Acuma, c-am fost atât de bun cu voi, mă retrag, discret, vă las să vă exprimați admirația la adresa mea, haidi, pa!

P. S. Nu vă supărați că vă întrerup, admirația nu se exprimă în înjurături sau blesteme, da?!

---

VIZUALIZĂRI: 428 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI