GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Se apropie vacanta!
In aşteptarea vacanţei!
Mai sunt două săptămîni până la încheierea anului şcolar şi am organizat o ieşire cu clasa fiului meu la EDENLAND PARK în Baloteşti.
Ne- am hotărât destul de târziu unde să mergem şi de aceea nu prea am mai avut variante disponibile de ales. Peste tot era cu programare prealabilă. Ma refer la parcurile de aventura mai cunoscute de pe langa Bucuresti (Cernica, Comana).
Drumul, din Dristor până la Edenland cu maşina a durat în jur de 1 ora. Am mers pe ruta Bucureşti -Otopeni, Baloteşti. După ce intri in Baloteşti mai mergi în jur de 3 km, apoi o iei la stânga pe strada IC Bratianu şi mergi pe aceasta cam 2 km, treci de un pod, apoi faci din nou stanga pe strada Cantonului pret de 200 m apoi dreapta imediat. La capătul acestei străzi se gaseşte Edenland Park. Pe ultima parte a drumului s-a mers ca pe un drum mai de ţară cu mult pietriş şi praf.
Parcarea este mare nu este nici o problemă în a găsi loc. Pe partea dreaptă sunt locuri la umbră sub copaci iar in stânga numai la soare.
După ce am lăsat maşina, am luat-o prin pădure spre locul de aventură. Se merge cam 300 de metri până la casa de bilete. Preţul pentru căţarare este de 35 ron - copil în cazul grupurilor mai mari aşa cum am fost şi noi. Altfel pretul este de 40 ron pentru copii intre 10- 18 ani si 50 peste. Traseele sunt în număr mare si cu grade diferite de dificultate atât pentru copii foarte mici cât şi pentru avansaţi. Eu nu sunt fan al acestor căţărări deoarece am rău de înălţime dar copiilor le-a plăcut enorm. Insă am vazut si foarte multi adulţi care se urcau în copaci. Se pare că unul dintre trasee este ceva mai complicat decât la Aventura Park din Braşov. Cel puţin aşa spuneau cei care au fost şi acolo.
Parcul era plin la ora 10 cand se şi deschide. Toate traseele s-au aglomerat rapid. Şi aşa cum stiu cei care practică acest tip de aventură, trebuie sa aştepţi pană cel din faţa ta ajunge la următorul punct. Şi cum nu toţi sunt rapizi sau sunt unii care nu au mai urcat nicioadata, se făceau cozi la urcarea in copaci, destul de mari.
Nu au tiroliana peste lac asa cum este la Comana sau Braşov.
Alte activitati sunt închirierea bicicletelor 30 ron-ora, ping pong, paint ball. Am văzut si nişte căsuţe in copaci care se închiriau.
La paintball se intră numai cu programare. Noi am facut programare din Bucureşti cu câteva zile înainte si abia am găsit acces la o oră convenabilă. Preţul mi s-a părut destul de mare, 50 ron pentru 1 ora si 200 de bile. Copilul meu nu a fost foarte incantat de acest gen de distractie. Dar altora le-a plăcut.
Partea cea mai puţin placută este însă restaurantul. Nu este decât unul singur în toată locaţia, este gen autorservire, unde au : frigărui, mici, salate, grătare de porc, cartofi... legume etc. Au un cuptor unde face pizza şi un grătar pentru mici şi fripturi. Intr-o zi aglomerată aşa cum am fost noi face cu greu faţă. In general în astfel de locaţii vin grupuri. Grupuri care se caţară împreună, merg la paintball împreună şi evident după aceea la masă. Daca ceri 20 de pizza sau mai mulţi mici odată, sunt depaşiti. Iar dacă mai este şi un alt grup înainte, deja trebuie să te gândeşti să cauţi alta locaţie pentru masă. Se aşteptă foarte mult. Ca şi preturi 25 Ron pizza, 18 lei frigarui, 7 lei cartofii asta din ce imi amintesc. Din păcate nu sunt prea multe locuri de luat masa nici in Baloteşti aşa ca nu prea ai ce face decât să aştepţi.
In rest, aer plăcut, padurea foarte frumoasă şi îngrijită, răcoare în comparaţie cu aerul torid din afara pădurii şi una peste alta ne-am bucurat de această ieşire cu copii.
Trimis de alicera2001 in 10.06.15 17:28:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alicera2001); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.65063500 N, 26.10482300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Parcul de Aventură Edenland Park [Balotești], BUCUREȘTI" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Dacă o iei la stânga la Baloteşti, mă tem că numai la Edenland nu se mai ajunge... Cred că am pus eu un link cu harta traseului.
@Dragos - Da, cred ca m-am exprimat gresit, scuze. Din DN1 venind dinspre Bucuresti, faci dreapta spre Balotesti. Din Balotesti faci stanga pe strada IC Bratianu... samd.
Un articol de sezon binevenit care imi face cunoscut un nou parc aventura. Multumim de informatii. Daca ii spun acum lui Emi, fiului meu, ma intreaba daca mergem sambata...
@Dan&Ema: Multumesc de vizita si vot. Într-adevar este foarte frumos si mai ales foarte răcoros acolo. Băieții sunt incantați de astfel de locuri de joaca. Si pana la urma este o oaza de verdeața si pentru noi cei care stam pe banca ????Vacante cât mai plăcute va doresc!
Buna!
Maine sunt toata ziua acolo... la treaba, intrebare?
Cum stau la capitolul tantari avand in vedere ca am treaba la sol in padure de dimineata pana seara, cred ca este important sa stim cu ce sa ne echipam.
Sper sa primesc un raspuns in timp util, multumesc anticipat!
Vacante inspirate va doresc! sau mai bine aventuri reusite!
@adrianbogdan - Buna. Am fost duminica si am stat acolo de la ora 10 la ora 18. Echipament : pantaloni trei sferturi si tricou ca a fost foarte cald. Nici urma de tantari. Dupa aceasta ora... nu stiu ce sa iti spun. Vacante placute!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Utopia cu multe garduri — scris în 22.07.23 de ux129888 din BALOTESTI - nu recomandă
- May.2020 Edenland – in copaci – noi si pasarelele — scris în 31.05.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Deceptie din nou — scris în 29.05.18 de Cornel-Florin din BUCUREşTI - nu recomandă
- May.2018 Natura si Aventura — scris în 23.05.18 de dalumian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 De la decent la 'never again' in timp record — scris în 13.09.17 de DannD din CHITILA
- Aug.2017 O experienta magnifica — scris în 14.08.17 de marimax11 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Parcul Edenland la superlativ — scris în 14.05.17 de anihbo din BUCUREşTI - RECOMANDĂ