Sankt Petersburg - un vis implinit (3): Palatul Peterhof

TIPĂREȘTE

Prima zi

Desi am incercat inca de acasa sa incropesc un program pe zile, nu mi-a iesit. Ca urmare, cu o seara ianinte hotaram ce vom face a doua zi (in functie de vreme, de programul obictivelor).

Pentru prima zi de Sankt Peterburg (rusii asa spun, fara „s”, cica nu este orasul Sfantului Petru ci este orasul Sfantul Petru!) era in program vizita la Palatul Peterhof si fantanile artiziene din parcul palatului. Aflat la 25 km de oras, din nou am apelat la un transport facil si ieftin si in aproximativ 30 de minute ne aflam la una dintre intrarile in parc.

Palatul Peterhof, a fost resedinta de vara a tarilor Romanovi si a fost fondat de Petru cel Mare dupa modelul Palatului de la Versailles, tocmai pentru a rivaliza cu acesta si a demonstra maretia Rusiei. Constructia a inceput dupa victoria Rusiei asupra Suediei in batalia de la Poltava.

Intregul domeniu se intinde pe o suprafata de 600ha si cuprinde Gradina de Sus, Gradina de Jos, separate de Palatul Peterhof si Parcul Alexandria.

Noi am intrat prin Gradina de Sus, amenajata in stil frantuzesc cu alei geometrice, statui si arbori pitici. Si aici sunt fantani, Fantana lui Neptun, Fantana cu delfini. Frumos parcul, dar nu impresionant, iar noi putin dezamagiti de ce vazusem pana aici pentru ca ne asteptam la mult mai mult.

Am trecut pe langa palat si pentru Gradina de Jos am platit intrarea de 900 de ruble in speranta ca aici vom gasi minunile pentru care batusem drumul. In parc multa lume ce parea ca asteapta ceva. Eram putin cam dezorientati, nimeni nu stia cum se procedeaza, cum ajungem sa intram in palat, cand putem vedea fantanile... De odata incepe muzica si lumea se buluceste spre marea cascada. E ora 11 si se deschid fantanile! Ne facem loc, unii dintre noi si ajungem sa vedem spectacolul.

Pe fond muzical apa tisneste printre statuile aurite si totul devine o poveste in care esti dus si tu spectatorul, uimit de frumusetile ce ti se intind la picioare. Statui aurite, stropi de apa ce sclipesc in soare, iarba, flori, palate, oameni fericiti... poate asa e in rai.

E frumos, e foarte frumos si probabil muzica sporeste aceasta frumusete. Nu ne saturam sa privim aceste minuni, dar timpul ne e dusman si hotaram sa vedem si palatul. Vom mai reveni in parc, dar acum ne indreptam spre palat.

Si aici platim intrarea, 500 de ruble (coada nu a fost mare), primim papucei de interior, lasam hainele mai groase la garderoba si ne trezim la baza scarii monumentale proiectata de Bartolomeo Rastrelli, decorata cu sculpturi aurite. Nu stiu ce sa fac mai intai, sa admir ce vad, sa incerc sa „fur” cate un cadru, citisem ca nu e voie sa faci fotografii, iar in fata mea un grup de asiatici tacaneau de zor aparatele. Sotul ma incurajeaza si imi spune sa fac poze ca pe asiatici nimeni nu-i poate opri si pot profita si eu. Ne dezmeticim si vedem ca e voie sa faci poze. Sunt anumite camere unde fotografiatul este interzis.

Urcam cu grija pe scara principala, cu ochii mereu pe sus sa vedem frescele de pe tavan, sa nu pierdem o statuie aflata ntr-o nisa sau o alta statuie ce sprijina o arcada. Una dintre statui o reprezinta pe Elisabeta, cea care extins palatul si l-a redecorat in stil baroc. In jurul nostru mult aur, oglinzi, candelabre de cristal, fresce colorate reprezentand personaje mitice sau din viata reala.

Cateva sali pe care mi le mai amintesc si pe care le am si in fotografii:Sala de Bal, unde totul e aur, candelabre si oglinzi, apoi sala Cesmenski cu tablouri ce infatiseaza batalia dintre rusi si turci, cu victoria rusa; Sala Tronului, cea mai mare incapere din palat, unde sunt expuse tablourile Romanovilor; Biroul de Stejar a lui Petru cel Mare-peretii sunt decorati cu panouri din lemn, Sala Tablourilor –sunt expuse numeroase tablouri ce infatiseaza femei de varste diferite si in tinute diferite, in functie de statutul social.

Circuitul nostru in palat a continuat prin doua incaperi chinezesti, unde nu am avut voie sa facem fotografii si nici sa ramanem prea mult. Au urmat apartamentele imperiale, cu dormitoare la fel de somptuoase. De remarcat sobele din teracota, unele pareau a fi din azulejos, altele din teracota alba de pareau a fi mirese uitate intr-un colt de timp. Am trecut si prin sali de masa, Sala Alba, Sala Verde, cu mesele intinse, cu vesela si tacamurile pregatite, gata sa intre mesenii ce intarzie sa apara...

In tot palatul e multa opulenta, mult lux, uneori cred ca mult prea obositor si pentru oamenii acelor vremuri. Citisem, ca desi opulenta si luxul era cuvantul de ordine, confortul lipsea cu desavarsire. Vantul sufla pe la geamuri si usi, iar frigul era peste tot. Sobele care existau scoteau fum si totul plutea intr-un fum gros si inecacios.

Am lasat paltul si ne-am intors in gradina. Mai aveam inca multe fantani de vazut, doar sunt peste 150. Nu am reusit sa vedem tot, nici nu ne-am propus acest lucru, dar mai puteam descoperi cate ceva.

Mai intai, am mai ramas o vreme in fata Marii Cascade si ne-am minunat iar si iar de farmecul apei ce mangaie statuile aurite si isi croiesc drum spre golf, am putut sa-l privim mai bine pe Samson, personajul biblic ce insfaca leul de falci, iar din gura acestuia un jet de apa tasneste cu putere. Samson reprezinta Rusia ce a invins leul suedez la Poltava.

Urmatoarea fantana a fost Muntele Sah, distrusa in totalitate, la fel ca multe alte obiective si refacuta dupa razboi. Alturi erau cateva fotografii din momentele in care fantana a fost distrusa si apoi refacerea ei. In fiecare colt de alee gaseai ceva care sa te incante incat si sa-ti atraga atentia. A urmat fantana Piramida, apoi pe o alee era multa zarva si ne-am apropiat. Aici erau fantanile surpriza ce incepeau sa arunce apa si sa surprinda turistii dornici de un dus rece. Spun dornici pentru ca unii erau chiar pregatiti cu pelerine si umbrele in timp ce pe altii i-am vazut uscandu-si hainele.

Ne-am indreptat spre tarmul marii si pret de cateva minute am respirat briza marii si am admirat oresul de dincolo de golf. Drumul ne-a dus spre Palatul Monplaisir, aflat la malul marii si care era preferatul lui Petru cel Mare. Aici isi primea prietenii mai apropiati cu care petrecea.

Am platit din nou bilet, cred ca vreo 300 de ruble si am umblat pe urmele lui Petru cel Mare. Palatul, mult mai modest si mai simplu decat palatul mare, dar cred ca mult mai cald si primitor. Am iesit din nou in gradina pentru ca mai aveam de bifat fantani. De o parte si alta a canalului marin se afla Fantanile Adam si Eva. Fiecare personaj se afla in centrul unui bazin si inconjurat de jeturi de apa ce imprastie mii de stropi ce par briliante in lumina soarelui, pentru ca am prins o zi superba, cu soare, desi se spune ca orasul se bucura doar de o medie de sase zile insorite. Cred ca noi le-am cam terminat „cota” de zile insorite...

Ajungem apoi la o alta fantana ce arata ca un templu antic cu coloane in stil ionic, cu o statuie centrala si altele pe exterior, dar al carui nume mi-a scapat. De aici ne-am indreptat spre Muntele de Aur, o alata fantana superba ce-si varsa apa pe o scara aurita strajuita de o parte si alta de numeroase statui din marmura alba si decoratiuni cum altfel decat aurite. Dupa atatea ore de vizitat si mers am decis ca ar trebui sa ne retragem, dar dam o sansa si Parcului Alexandria si inecercam sa ajungem si acolo. Nu a fost prea simplu pentru ca iesisem pe o poarta destul de indepartata si ne-a fost necesar un mijloc de transport. Ajungem si acolo, platim intrare, 300 de ruble si intram.

Un parc linistit, cu foarte putini turisti si cativa localnici cu copiii. Incercam sa ne orientam si o luam spre Conac, locuinta rustica construita pentru tarina Alexandra, sotia tarului Nicolae I, dar il gasim ambalat ca un cadou, fiind in renovare. Continuam plimbarea pe aleile racoroase, pe sub copacii seculari si dam de Ferma, dar si aici portile sunt inchise. Pare a fi un eveniment privat, in Rusia, nuntile se petrec in fiecare zi a saptamanii si mereu am dat peste o nunta in zone turistice. Obositi ne indreptam spre cea mai apropiata iesire. De aici se vede turla bisericii Sf. Petru si Pavel si parca am vrea sa o vedem.

O luam pe jos, aproximativ 500-600 de metri si ajungem in fata bisericii. Am incercat sa gasesc ceva despre aceasta biserica, dar in zadar. Biserica era in renovare, acoperita in mare parte cu folia de protectie si ne-am multumit doar cu o parte ramasa vizibila. Am intrat si pret de cateva minute am ascultat cantarea unui tanar din fata altarului dupa care ne-am plimbat putin prin curtea mare cu flori, dar si cu multe materiale d constructie.

Ne-am indreptat spre un loc de unde ne putea recupera masina ce tocmai o comandasem.

A fost o zi plina, cu multe lucruri si locuri frumoase vazute, o zi in care ne-am intors in timp pentru cateva ore si a fost minunat!

Dar pentru prima zi mai aveam in program si plimbarea pe Neva, la ceas de seara, mai exact de noapte, atunci cand podurile se ridica si ambarcatiunile ce asteapta isi pot continua drumul. Ceasul de noapte, in Sankt Petersburg in luna iunie, inseamna 1-2 dupa ora 24. Eram in peroada de apogeu a Noptilor Albe si intunericul dura 1-2 ore dupa care se iveau zorile.

Dupa cateva clipe de odihna pornim spre zona centrala si pana la momentul intalnirii cu reprezentantul firmei la care aveam rezervarea pentru vaporas, mai facem cativa pasi si vedem cateva dintre cladirile importante luminate. Asa luminate, farmecul acestora este mai mare si dorinta de a vedea si interiorul creste. Am trecut prin fata Paltului de Iarna, apoi pe la Catedrala Sf. Isaac, Amiralitatea, statuia lui Petru cel Mare si astfel se apropie ora de intalnire cu reprezentantul firmei.

Ne indreptam spre locul stabilit, il intalnim, dar ne roaga sa mai intarziem putin pentru ca trebuie sa mai vina doua persoane, care defapt nu mai vin, asa ca pornim impreuna spre locul de ancorare a vaporasului. Aici, apare si surpriza. Nu stim din ce cauza, dar firma nu avea rezervat nici un loc pe vaporas! La fiecare vaporas existau mai multe firme, care probabil ofereau plimbarile doar prin rezervari on-line (asa cum am facut si noi) si isi rezervau locuri. Firma noastra, desi cu un punctaj bun primit de la alti utilizatori, s-a dovedit a fi neserioasa. Ca urmare banii au fost returnati, nota pe masura si noi am admirat spectacolul ridicarii podurilor de pe tarm.

Podurile s-au ridicat pe rand si au inceput sa treaca si vasele ce asteptau sa se ridice si ultimil pod si drumul lor sa fie liber. Pe Neva era un „furnicar”. Vase mai mici ce-si plmbau clientii, vase mari ce trasportau marfa, toate participau la realizarea superbului spectacol pe apa. Imagini de vis ce-ti taie respiratia.

Cand oboseala si-a spus cuvantul ne-am retras pentru un somn de cateva ore, caci in Sankt Petersburg, nu vii sa te odihnesti!

---

VIZUALIZĂRI: 2422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI