Cu Darwin, prin Oraşul Interzis

TIPĂREȘTE

Pentru mulţi vizitatori, Oraşul Interzis aduce cu o cetate feudală care plăteşte tribut nu numai unghiurilor simetrice, ci şi unei armonii studiate între pământ, foc, apă, aer şi cer... Fiecare detaliu, fie că este vorba de simbolistica figurilor sau de arhitectura monumentală, se supune Puterii Supreme, singura entitate căreia însuşi împăratul i se raportează. Unul dintre ei este Ţien-Ku, Împăratul Copil-Fiul Cerului, care stăpâneşte China din acest palat nepământean, inaccesibil pentru multe secole milioanelor de chinezi, adevăraţii constructori ai zidurilor ferecate de misterul ce le acoperă ca un nor negru de fum.

După spusele lui Confucius, împăratul ştie că a-ţi guverna ţara înseamnă „a sta nemişcat precum steaua polară, în timp ce toate celelalte stele care se mişcă o iau drept călăuză”.

Oare câţi împăraţi nu se vor fi supus legilor cultivate de marele învăţat, în acest paradis terestru, presărat cu atâtea ingrediente lumeşti?

Mă aflu în curtea exterioară, în faţa Palatului Armoniei Supreme, de unde zăresc masa împărătească - o combinaţie de aur, argint, jad alb şi agate. Apoi, mă apropii de Sala Tronului, ocolind leul ce ţine sub labe sceptrul puterii... zăresc tronul imperial flancat de berze, broaşte ţestoase şi doi elefanţi, simboluri de viaţă lungă, fericire şi sănătate. La mică distanţă, Sala Deplinei Armonii şi Sala Armoniei Ocrotite sporesc măreţia locului, ca două oglinzi cereşti, cu unghiuri ascuţite, atârnate de stele.

Undeva, din mijloc, printre două terase cu fântâni arteziene, coboară o scară de marmură albă, în care stă ferecat un dragon al puterii împărăteşti, gata să se strecoare spre Sala Tronului. Dacă îţi arunci privirea în sus, vezi clădiri aproape identice, în formă de pagode, cu stâlpi de lemn gravaţi în roşu, verde, galben sau vişiniu. Adâncimea spaţială a imaginilor geometrice creează planuri suprapuse ce-ţi dau senzaţia plutirii între cer şi pământ, a unui teritoriu locuit cândva de oameni preocupaţi să găsească un anumit cifru al porţilor cereşti.

Pe aici, undeva la capătul Scării Dragonului, mi-l închipui pe Marele Împărat, în veşminte imprimate cu semne magice şi cu o coroană înţesată de diamante, aşa cum scriau cronicarii vremii, coborând din lectica de aur masiv, cu sceptrul împărătesc în mâna dreaptă… Împăratul venea întotdeauna la ceremonii după o şedinţă de meditaţie transcendentală, după o vizită recentă la cartierul curtezanelor sau după o masă la care avea de ales între 200 de feluri de bunătăţi pământene…

Cele nouă ranguri de curteni împărăteşti şi căpetenii de oşti, adunaţi de ziua trimisul zeilor, îşi aşteptau aliniaţi rândul la noi funcţii de dregători sau de grade şi onoruri militare. Atunci când împăratul cobora a treia treaptă de pe Scara Dragonului, acesta schiţa un salut către mulţime… Supuşii aveau, în carne şi oase, un adevărat zeu, pe care nimeni nu îl putea privi în ochi…

Mai toţi scribii împărăteşti de la curte consemnează prezenţa unui obiect de uz intim, oarecum neobişnuit, ce nu lipsea niciodată din lectica Liderului Suprem: o oliţă de noapte, meşteşugită în aur, ce-i drept, cu rol de recuzită permanentă şi pe durata ceremoniilor fastuoase din faţa alesei asistenţe. În fapt, un amănunt ce parcă îl apropie, în mod iremediabil, pe Marele Împărat, de lanţul trofic al lui Darwin ca şi de statutul de reprezentant pământean al unui imperiu.

Chiar şi peste veacuri, apropierea dintre sublim şi ridicol, aici în misteriosul Oraş Interzis, poate avea aceeaşi notă stridentă de discordanţă şi caraghioslâc pentru un european care a trecut, măcar o dată, pe lângă parfumeriile din Champs-Elisée.

---

VIZUALIZĂRI: 1189 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI