GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
[Arcos de la Frontera] La granița dintre mauri și creștini
Sintagma „de la Frontera” o regăsim în multe nume de localități din zonă întrucât acestea se aflau la frontiera dintre teritoriile conduse de califii mauri și cele de sub autoritatea regilor creștini.
Linia imaginară a acestei granițe vine de undeva mai dinspre nord și se prelinge spre sud-vest, spre a uni – ajutată fiind și de șosele sau autostrăzi – mai multe sate și chiar un oraș destul de cunoscut, Jerez de la Frontera.
Într-o zi de luni liberă în toată Spania, întrucât se sărbătorea Ziua Constituției, plecăm din superba hacienda ce ne-a găzduit și coborâm spre sud, primul punct important al zilei fiind Arcos de la Frontera.
Cu temele făcute de acasă, știam că aici urma să aibă loc astăzi a XII-a ediție a Cupei Regelui la cursele de baloane cu aer cald. Fusesem cu un asemenea mijloc de locomoție în Cappadocia și intenționam să ne mai înălțăm încă o dată dacă am benefica de un tarif mai redus decât cel extrem de piperat din Turcia.
Ca un elev grăbit care nu își repetă tema și seara înainte de culcare, am fost prins și eu pe picior greșit fiindcă nu am mai consultat programul festivităților în zilele premergătoare excursiei și nu am aflat că ele au fost amânate cu o zi. Astfel că degeaba îmi tot ridicasem eu privirile peste dealuri în drum spre Arcos de la Frontera pentru a zări coloratele baloane, am ajuns în zonă pe când se făceam pregătirile și delimitările de spații ce reveneau fiecărui participant. Pentru ziua următoare...
Dar nu-i bai, pentru a descoperi frumuseți nu trebuie să te holbezi doar spre cer, ele se întind și pe pământ. Iar micuțul oraș este foarte frumos. Bineînțeles că are toate casele albe și străzile în pantă, e deja un pleonasm în Andaluzia.
Lăsăm mașina pe marginea șoselei care ne conduce de la cea mai mare cotă de altitudine spre centru. Arcos de la Frontera mi-a dat impresia unei localități de tip cuib, indiferent de unde ajungi acolo trebuie să cobori de pe dealuri spre centru.
O pornim la pas, fără o hartă sau busolă, doar să ne plimbărim.
Nu facem mai mult de două sute de pași și dăm peste un panou informativ conform căruia ne aflăm în fața Hospital San Juan de Dios Church, edificiu inclus pe Ruta Monumental. Așadar, promovarea turistică ne va ajuta să atingem mai multe asemenea obiective locale.
De pe terasa acestuia privim în zare și ne e clar încotro trebuie să o luăm, adică să ne afundăm spre baza cuibului și apoi să ne ridicăm spre marginea opusă celei în care ne situăm noi acum.
Iar accesul într-acolo ne e indicat de aceiași rută care ne conduce pe Slope of Betthlehem Old Jerez Gate, stradă al cărei nume provine de la chipul unei fecioare descoperit într-o nișă a ruinelor Porții Jerez.
Pe această stradă era una din cele trei porți de intrare datând din perioada maură. Pe boiandrug a fost descoperită stema lui Arcos, aceeași stemă care a devenit a localității și se află actualmente pe fațada primăriei. Poarta Jerez a fost distrusă în anul 1852 sub pretextul că îngreunează circulația pe străzi, dar mulți consideră distrugerea acesteia un act de vandalism.
Continuând pe aceeași rută ajungem la Oficiul de Turism, acolo unde cei interesați pot urmări o prezentare a evoluției localității.
Tot aici afli că Arcos de la Frontera reprezintă un obiectiv de pe” Ruta de los Almoravides y Almohades” , un itinerariu cultural patronat de Consiliul Europei. Orașul ocupă o locație fantastică pe un afloriment stâncos, cu vedere panoramică splendidă de undeva deasupra unei perete aflat la o înălțime de 150 metri.
Antecedentele sale sunt atât de îndepărtate încât există istorici care vorbesc de întemeierea orașului mergând până la unul dintre nepoții lui Noe, deși cele mai palpabile urme ale sale sunt din epoca musulmană, când Arkus (vechea denumire) se număra printre așezările berbere.
După încorporarea sa în anul 1440 în posesiunile lui Ponce de Leon (un apropiat al regelui Ferdinand) localitatea a devenit un punct strategic în acțiunile militare împotriva regatului Granada.
Situat pe un culoar foarte circulat între Sevilla și Cadiz, principalele porți ale comerțului cu America de Sud, Arcos de la Frontera s-a dezvoltat în respectiva perioadă, de atunci datând numeroase edificii laice și religioase.
Încă pe deplin edificați asupra poziționării exacte în spațiu, istoricii presupun că bătălia de la Guadalete a avut loc în apropiere de Arcos de la Frontera. Respectiva luptă, cam prin anul 711, reprezintă un punct de cotitură în istoria Spaniei și a Europei, deoarece implică sosirea musulmanilor în peninsulă și consolidarea lor pe teritoriul iberic, unde au rămas vreme de opt secole, așa cum este cazul Regatului Granada.
La pas pe Ruta Monumental ajungem pe Calle Nueva, un vechi șanț al castelului, până când în 1755, cutremurul de la Lisabona a doborât peretele de nord al acestuia, ducând la formarea străzii actuale. Arcada străzii a fost construită în 1864. De profundă aromă poetică, într-una din încăperile de pe această stradă a fost fondat, în 1949, renumitul grup poetic Alcaravan. Pe care îl amintesc întru stima localnicilor, mie îmi este cu totul necunoscut... Cred că și vouă...
Iar de aici până la Minor Basilica of Santa Maria de la Asuncion, cea mai veche și celebrată biserică din Arcos, sunt mai puțin de 100 metri. Lăcașul de cult poate fi vizitat de marți până vineri între orele 11.30 – 13.30 și 16.30 – 18.30 contra sumei de 4 euro.
În fața bisericii e Plaza del Cabildo, o parcare pentru autoturismele localnicilor, iar dincolo de aceasta ajungi la punctul de vedere celebru al urbei, de unde – de la înălțimea de 150 metri – ai o panoramă extraordinară către râul Guadalete iar mai departe spre Sierra de Dos Hermanas și Sierra de la Sal.
Priveliștea este de vis, balustrada fiind o piedică împotriva dorinței de aventură deasupra peretelui drept, extrem de abrupt ce se termină în buza șoselei ce unduiește jos, la marginea întinderii agricole verzi pigmentată cu așezări omenești.
La acest punct de belvedere ai prilejul să asiști la o sedință ad-hoc de dresaj al câtorva vulturi ce se odihnesc liniștiți pe brațele înmănușate ale turiștilor curajoși și amatori de senzații tari.
Calea Monumentelor se continuă cu Convento de las Mercedarias Descalzas, ultima mânăstire ce se păstrează astăzi în Arcos, donată administratorilor locali de prima doamnă a orașului, Dona Beatriz de la Calle y Natera.
Pentru ca mai apoi să dăm de Palatul Condelui del Aguila, locuință în stil gotic-mudejar, considerată o bijuterie a acestuia.
Ne mai preumblăm pe străzi, în sus și jos, să revenim la locul în care părăsisem Fiat-ul, ne urcăm în el și purcedem spre cel mai cunoscut oraș ce cuprinde sintagma articolului, adică spre Jerez de la Frontera.
Locul îmi era cunoscut din transmisiile sportive de motociclism, aici având loc ani de zile Marele Premiu al Spaniei. Orașul a cărei denumire a fost stâlcită de către englezii care nu puteau pronunța Jerez și astfel a apărut cuvântul” sherry” (cu tot cu denumirea licorii) reprezintă și leagănul muzicii flamenco, de vreme ce i-a dat lumii pe marii artiști Lola Flores și Jose Merce, cunoscuți celor îndrăgostiți de genul de muzică respectiv.
Ne învârtim de 3 ori să găsim un loc de parcare în centru, toate sunt pline, atât la nivel stradal cât și cele subterane. E sărbătoare în toată Spania, iar ibericii au ieșit cu mic, cu mare, în oraș. Lăsăm, până la urmă, mașina într-un ansamblu rezidențial la vreo 2 kilometri depărtare și o luăm la pas.
Primul popas îl facem în Plaza del Arenal, acolo unde și servim masa, urmărind cât de dezorientați și înceți sunt chelnerii, în timp ce spaniolii de la mese parcă vorbeau toți odată, deasupra pieței plutind un zumzet continuu. Cred că oamenii ăștia scot cele mai multe sunete pe minut!
Bineînțeles că în piața centrală a orașului, la loc de cinste și vizibile din mai multe părți, sunt butoaiele în care se păstrează licoarea ce l-a făcut faimos. Unele dintre clădirile ce înconjoară piața sunt legate cu funde roșii imense, amintind de cadourile ce urmează a fi aduse de Moș Crăciun.
Cu foamea potolită, o plimbare de după amiază pe străzi reprezintă o adevărată siesta. E prea târziu pentru a mai intra în Bodega Tio Pepe, cea mai vizitată din Spania, prilej de a fi plimbat prin ea cu trenulețul contra a 18 euro sau în Bodega Tradicion unde, contra 35 euro, ai prilejul unei degustări și primești un cadou din partea administratorilor.
La mică distanță de Plaza del Arenal e situat Alcazar de la Frontera, construit în secolul al XII-lea, unul din puținele exemple ale arhitecturii almohade ce exista în Peninsula Iberică, fost sediu al puterii politice și militare din timpul perioadei arabe, care funcționa ca mic oraș de unde se guverna toată zona.
De pe platforma de la intrarea în castel cobori puțin și intri pe străduțele înguste care te conduc către catedrala ale cărei trepte erau pline de localnici veseli și guralivi ce urmăreau un spectacol de muzică, alimentându-se cu nesaț de la berăria ad-hoc instalată în buza treptelor și care servea bere la țap și gustări calde.
Revenim către centru și avansăm extrem de greoi. Străzile s-au transformat în cursuri umane ce invadează lacome fiecare piațetă, terasă, colț de stradă sau trepte. E ceva de neimaginat! Un aflux de lume întâlnit seara trecută în Sevilla și care nu credeam că îmi va fi dat să-l mai întâlnesc.
Toată lumea senină, veselă, gălăgioasă și prietenoasă.
Departe de trăirile din cealaltă parte, opusă, a Europei...
Trimis de Marius 72 in 06.03.22 20:51:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Ce pot să zic decât că Spania asta este surprinzătoare. Mă înnebun după așezările de tipul acesta. Curțile alea interioare, cu terase sau fără sunt o frumusețe, străduțele în pantă, tot să te plimbi, catedralele impunătoare, oamenii ăia atât de relaxați... Ce să mai, se confirmă faptul că Andaluzia este locul în care oamenii o țin într-o fiesta continuă. Și bravo lor!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2014 Vacanta single cu copii – si mai bine ca prima data! — scris în 07.09.14 de alinaro din VALLADOLID - RECOMANDĂ
- Jul.2014 Arce, stânci şi bodegas în Pueblos Blancos — scris în 07.09.14 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2011 Antequera si Torcal – o lume ireala — scris în 27.11.11 de a.sr* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2011 Nerja – ceva spectaculos — scris în 24.11.11 de a.sr* din BUCURESTI - RECOMANDĂ