Bijuteria din Monreale

TIPĂREȘTE

„Cine ajunge la Palermo și nu vede Monreale se duce bou și se întoarce vacă”.

Proverb sicilian

Da, știu că nu sună frumos, dar cam așa ne-am zis și noi: cum să ratăm un loc cunoscut în lumea întreagă, aflat la numai 15 km de capitala insulei?

Dar ce anume face din acest oraș ceva așa de special, încât peste un milion de oameni îi calcă anual pragul?

Monreale își datorează celebritatea catedralei, considerată a fi cel mai elocvent exemplu de arhitectură normandă din Sicilia, un model de sincretism ce însumează elemente arabe, nord-europene (normande) și bizantine, o minunăție artistică înscrisă în Patrimoniul Cultural UNESCO alături de cele șapte monumente din Palermo și de catedrala din Cefalù vezi impresii.

Nu, exclus să n-o vedem, cu atât mai mult cu cât, cu ocazia vizitei, ne-am satisfăcut și dorința de a admira Palermo de sus, căci rămăseserăm cu gândul la panorama pe care o rataserăm negăsind drumul spre Monte Pellegrino atunci când am fost la plajă la Mondello vezi impresii.

Fiind situat atât de aproape de Palermo, Monreale este relativ ușor accesibil (relativ fiindcă, din câte am citit, orarul nu e respectat întotdeauna), fie cu autobuzul 389 din Piazza Indipendenza din spatele Palatului Normanzilor (http://amat. pa. it/percorsi-e-orari/), fie cu un bus hop-on hop-off (https://www.city-sightseeing. it/en/hop-on-hop-off-palermo-monreale/).

Noi am folosit mașina închiriată. Ieșind din Palermo pe Corso Calatafimi, ne-am înscris pe SS186 și, cât ai clipi din ochi, am început să urcăm spre Monreale, situat pe pantele muntelui Caputo, cu vederi splendide spre Conco dʼOro, câmpia fertilă în care stă culcușit Palermo. Am admirat priveliștea la finalul vizitei, din Piazza Vittorio Emanuele, când am dat ocol catedralei prin spate.

Încă de pe șosea, apropiindu-ne de orășel, am întrezărit silueta inconfundabilă a locașului religios, construit pe o platformă ce pare suspendată în aer. De altfel, întreg Monreale a fost ridicat pe astfel de terase, lucru de care ne-am dat seama după ce am lăsat mașina într-un loc liber, găsit cu mare greutate pe Via Cappuccini, o stradă în pantă pe care am urcat-o și am ajuns la Piazza Guglielmo. Dincolo de catedrală, pe SP69, șoseaua ce se desprinde din SS186 pentru a pătrunde în oraș, există însă și parcări organizate (evident, cu plată)

Piazza Guglielmo ne-a întâmpinat cu o fântână în mijloc, cu mici cafenele, restaurante și magazine de suvenire pe margini, cu vederi frumoase în sus, către culmile pe care stăteau cocoțate casele. Și, bineînțeles, cu catedrala, în fața căreia se desfășura un eveniment, pe care l-am ignorat pentru moment, concentrându-ne asupra magnificei construcții care constituia țelul principal al vizitei noastre.

Câteva informații practice despre catedrală: site oficial http://www.monrealeduomo. it; ore de vizitare: luni-sâmbătă 8.30-12.45 și 14.30-16.30, duminica și de sărbători 8-9.30 și 14.30-16.30. Noi am ajuns duminică după ora 9.30 și am găsit-o totuși deschisă, deși înăuntru se ținea slujba, și nici nu am plătit intrarea de 4 euro; nu știu dacă din cauza evenimentului organizat în piață sau din alte motive.

Am stat și admirat îndelung construcția și am pozat-o din diverse unghiuri. Exteriorul în stil normand este masiv, sobru și destul de simplu, cu excepția absidei triple, cu arce ogivale oarbe împletite, de inspirație arabă, cu decorațiuni sculptate și policrome, alternând calcarul cu piatra vulcanică. Cele două turnuri care încadrează catedrala sunt asimetrice; cel din dreapta (cu ceas), parțial distrus în 1807 de un fulger și prin urmare mai puțin înalt, a fost folosit începând cu 1600 drept clopotniță.

Porticul vestic, refăcut în anii 1700, păstrează în portal o ușă mare din bronz împărțită în 42 de panouri cu sculpturi de Bonnano da Pisa din 1186 înfățișând scene din Noul și Vechiul Testament. În porticul nordic, de dimensiuni mai mici, o lucrare în stil renascentist, opera lui Gian Domenico și Fazio Gagini, se află un portal din secolul al XII-lea de Barisano da Trani, cu 28 de registre în care au fost sculptate efigii de sfinți.

De-a lungul timpului, catedrala a suferit modificări și adăugiri de capele, pe măsură ce oameni de seamă și-au găsit aici odihna veșnică: regii William/Guglielmo I și II, Margherita de Navarra, soția lui Guglielmo I, și alți doi fii ai lor, precum și câțiva episcopi.

De ce am folosit expresia „de-a lungul timpului”? Deoarece catedrala are o istorie impresionantă, de aproape 850 de ani.

După ce arabii au ocupat Palermo în anul 831, episcopul Siciliei a fost forțat să mute catedrala din oraș și a ales în acest scop un sat modest din apropiere - Aghia Kiriaki, care avea să devină Monreale (toponim derivat din „Mons Regalis” - „muntele regal”). Probabil că din cauza rolului temporar de centru ecleziastic jucat de sat, după ce normanzii i-au alungat pe arabi și au preluat din nou catedrala din Palermo, regele Guglielmo II a decis în 1174 să ridice aici o catedrală.

Există o legendă, potrivit căreia Fecioara Maria i-ar fi apărut în vis regelui, în timp ce acesta se odihnea după o vânătoare, cerându-i să ridice un templu în onoarea ei și indicându-i locul unde tatăl lui îngropase o comoară pe care să o folosească în construcție. Iar Guglielmo a ascultat-o ctitorind o biserică având hramul Înălțării Maicii Domnului.

Pe de altă parte, se știe că regele intrase în conflict cu episcopul de Palermo, care refuzase să respecte dorința tatălui său, Guglielmo I, de a fi înmormântat la Cefalù, și-i adusese rămășițele pământești la catedrala din capitală. Nesupunându-se autorității bisericești (inclusiv papale), într-un demers artistic dar cu evidente conotații politice, Guglielmo a hotărât să construiască o nouă catedrală (și să facă din ea panteonul regal) care să întruchipeze concepția normandă a bisericii-mamă ca autoritate seculară și religioasă supremă. Probabil că și din acest motiv catedrala a fost finalizată în mai puțin de zece ani și în 1182 a fost declarată scaun arhiepiscopal pentru întreaga Sicilie.

Alături de catedrală a fost ridicată și o mănăstire (care adăpostește azi sediul diocezei), donată de rege călugărilor benedictini, cărora le-a încredințat apărarea bisericii și a zonei înconjurătoare, înzestrându-i cu terenuri, orașe, cetăți și ferme, unele din ele aflate pe continent, tocmai în Calabria și Puglia. Astfel, catedrala și mănăstirea au devenit centrul unei imense moșii feudale. Guglielmo a poruncit totodată construirea unui palat regal, pe ruinele căruia s-a înălțat clădirea ce găzduiește acum primăria, iar relativ aproape, pe culmea muntelui Caputo, a așa-numitului „Castellaccio di Monreale sau Castello di San Benedetto”, o mănăstire închinată Sfântului Benedict care a servit totodată drept cetate militară, parte a unui mai vast sistem de fortificații. La finele secolului al XIX-lea municipalitatea a vândut monumentul unui club alpin, proprietar și în prezent, în schimbul angajamentului de a-l restaura.

Cu atâtea edificii magnifice și odată cu declararea zonei drept teren regal de vânătoare, mulți nobili palermitani și-au construit aici case de odihnă, transformând micul sat într-un orășel cochet.

Catedrala rămâne însă, indiscutabil, principala atracție din Monreale și una dintre cele mai importante din Sicilia. Dimensiunile sale (102 x 40 m) impresionează, însă atenția vizitatorilor se îndreaptă cu precădere spre interior, și în special spre mozaicurile bizantine.

Clădirea este în formă de cruce latină, cu trei naosuri delimitate prin 18 coloane de granit cu capiteluri corintiene, cu excepția uneia din marmură. Imensa navă centrală nu e încununată de o cupolă sprijinită pe bolți, ci de o lanternă deasupra intersecției arcelor, flancată, la un nivel inferior, de acoperișuri în două pante. Absidele au arce împletite susținute de mici coloane policrome.

Tavanul este acoperit în nava centrală cu bârne din lemn descoperite și pictate iar în rest de stalactite (muqarnas) de inspirație arabă. Podeaua mozaicată, finalizată în secolul al XVI, este formată din pietre de porfir și granit încadrate de brâuri din marmură.

La fel ca la Martorana, Capela Palatină din Palatul Normanzilor sau catedrala din Palermo, și aici pereții au fost aproape complet tapetați cu un ciclu de mozaicuri excepționale, considerat cel mai amplu și mai elaborat dintre cele aparținând lumii bizantine. Sunt în total nu mai puțin de 6.340 mp de mozaicuri, împărțiți în 130 de scene reprezentând toate întâmplările redate în Vechiul și Noul Testament. Se crede că la acestea au lucrat meșteri aduși de la Constantinopol și unitatea lor stilistică este privită de căre specialiști drept dovadă că planul de decorare interioară a fost făcut înainte de începerea lucrărilor de construcție și respectat întocmai.

Programul iconografic a fost inspirat de mozaicurile de la catedralele din Palermo și Cefalù. Absida centrală este dominată de figura lui Hristos Pantocrator făcând semnul binecuvântării. Se spune că pentru realizarea acestuia s-au folosit peste două tone de aur. În registrul de dedesubt, Fecioara cu Pruncul este reprezentată încadrată de arhanghelii Mihail și Gavriil și cei doisprezece apostoli.

Scenele din Vechiul și Noul Testament sunt ilustrate cronologic, începând cu rândul de sus al peretelui sudic al navei centrale și aveau rolul de a-i educa prin imagini pe enoriașii neștiutori de carte. Transeptul este dedicat vieții și Patimilor lui Hristos, culminând cu Răstignirea și Învierea Sa.

Printre mozaicurile din absidele laterale se remarcă cel înfățișându-l pe regele Guglielmo II încoronat de Hristos și prezentându-i chivotul Fecioarei Maria, ca și cele dedicate sfinților Petru și Pavel. Între mozaicurile sfinților martiri se distinge cel al lui Thomas Becket, canonizat cu un an înaintea întemeierii catedralei.

Am rămas mai bine de jumătate de oră în catedrală, admirând cu încântare mozaicurile care fac faima sa mondială și ascultând totodată slujba ținută în limba latină. Pentru a nu-i deranja pe credincioși, nu ne-am deplasat foarte mult și n-am vizitat cripta în care sunt adăpostite mormintele regale.

Cum ajunseserăm spre finalul liturghiei, am sperat să vedem curtea interioară (claustrul) după aceea, dar, spre necazul nostru, n-am putut decât să aruncăm o privire și atât, fără a reuși să facem nicio poză, înainte să fim îndemnați cu politețe să părăsim incinta. Ce păcat, n-am apucat decât să văd fântâna din grădină, datând din secolul al XII-lea, și o mică parte din cele 26 de arcade în stil arab, sprijinite de 228 de coloane duble.

Afară, în fața primăriei, se desfășura, așa cum am amintit deja, un eveniment - Nel Segno di Guglielmo (Sub semnul lui Guglielmo). Domnițe și cavaleri în costume de epocă erau aduși pe rând într-o caleașcă mânată de un vizitiu și însoțită de un servitor, ambii înveșmântați în straie medievale. Era, așa cum bănuiam, o evocare istorică ale cărei începuturi datează din 2010, dedicată epocii lui Guglielmo II, „prezent” în balconul primăriei și făcând cu mâna mulțimii adunate - mai precis, o reconstituire a momentului din 15 august 1176 în care regele a închinat catedrala Fecioarei.

Când am ieșit din catedrală, evenimentul din Piazza Guglielmo era pe sfârșite și participanții se îndepărtau, regrupându-se în vederea procesiunii care urma să strâbată orașul și la care presupun că avea să participe și preotul care ținuse slujba, motiv pentru care biserica fusese închisă.

După un scurt popas în spatele catedralei pentru a admira panorama văii și a capitalei Palermo și un altul pentru hidratare, am luat-o și noi din loc. Ne aștepta un drum de 100 km până la următorul obiectiv planificat pentru acea zi: Selinunte.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI