Cairo

TIPĂREȘTE

Pornim la 2,30 dimineata. Soarele rasare de-abia la ora 5. Pana sa rasara soarele si bioritmul tau sa reintre in cel normal, mai ai cateva ore de intuneric, tocmai cand somnul e mai dulce. Noroc ca suntem doar 20 de romani in autocar, toti din Ardeal. Unii mai dorm. E cea mai obositoare excursie.

Dupa un drum lung prin desert, cu o pauza de 30 de minute dupa 3 ore (cafea, toaleta), ajungem la destinatie. In Egipt, exista lungi portiuni de autostrada cu 4 benzi pe-un sens si 4 intr-altul. E ciudat sa vezi prin desert, o autostrada dubla, necirculata, aproape goala.

Dupa ce rasare soarele, ghidul isi incepe “speach”-ul. Ne tine o lectie de istorie, cum n-am mai auzit vreodata. Ne povesteste despre Ramses, Tutankhamon si mai ales despre frumoasa Cleopatra, care a reusit sa cucereasca doi imparati romani. Dupa care, pentru a nu ramane mai prejos, romanii au incercat si ei sa cucereasca, Egiptul.

De la romani incoace, lumea a aflat ca Egiptul e-o tara plina de aur si usor de cucerit, tocmai buna pentru a umple vistieria oricarei alte tari, a Imperiului roman, spre exemplu, tot mai secatuita de razboaiele de expansiune si mentinerea granitelor. Dar nu din Egipt aveau romanii sa-si umple vistieria, ci din Dacia, care era mult mai accesibila geografic.

Dar sa revenim la frumoasa Cleopatra (cu toate ca eu, personal, as declara-o “Miss Egipt”, pe Nefertiti). Indata ce-a vazut-o, Cezar s-a indragostit de Cleopatra. Se casatoreste cu ea, au si-n copil (Cezarion). Se zice ca Cezar s-a indragostit mai ales de nasul ei acvilin, foarte raspandit in Grecia, ce-ti impune un aer de dominanta (dar pe care, eu, astazi, l-as trimite la chirurgie estetica, spre ajustare, caci mi se pare prea mare). Dar nu era numai nasul "de vina", faraoana Egiptului era si o femeie inteligenta, cunostea matematici, astronomie si 9 limbi straine. Cleopatra viziteaza si ea Roma. Face un sejur de 5 stele cu “all inclusiv”, unde, Cleopatra face o a doua pasiune, in afara de cea fata de Cezar. Se indragosteste de Roma, a carei stapana, ea tinde sa devina cu orice pret.

Nu-i ies insa socotelile. Senatul roman, incepe carcoteala democratica. Legea romana era dura, nu permitea unui imparat roman sa se casatoreasca decat cu o femeie romana. Urmeaza complotul, Cezar e asasinat, murmurand: “Tu quoque, Brute, fili mi! (Anche tu, o Bruto, figlio mio!). Cleopatra, se intoarce in Egipt! Arrivederci Roma! Dar nu pentru mult timp, spera ea! Vestea frumusetii ei ajunge si la urechile lui Marc Antoniu, succesorul lui Cezar. Care se indragosteste si el de ea. “Dragoste “coup de foudre”. Octavianus, insa, un apropiat de-a lui Antoniu, nu vede cu ochi buni acesta noua actiune sentimentala. Un fel de “copy-paste”, a celei precedente. Cei doi se casatoresc.

Senatul roman, care nu doarme si observa cresterea alarmanta a puterii si a dominatiei Egiptului, incepe sa cleveteasca din nou. Iar Roma e Roma! Egoista, pragmatica si cruda! Ce nu face ea pentru binele celui mai mare imperiu din lume? E gata sa-si sacrifice chiar si propriii sai fii. Octavianus porneste razboi impotriva lui Antoniu. Coplesit de imensa “armada” romana, Antoniu da un ordin frecvent intalnit pe-atunci in lumea romana. Acela de-a fi strapuns de fidelul sau servitor cu-o sabie. Moartea e onorabila, dar cruda. Francezii au perfectionat acest procedeu, inventand fulgeratoarea ghilotina, mult mai umana, care te scapa complet de durere. Nici n-ai timp sa simti ca mori.

Dupa aceasta poveste tragica de dragoste, rescrisa in versuri si de Sir William Shakespeare si ecranizata cu succes de Mr. Hollywood, a ramas si un cantecel, foarte adevarat: “Daca Cleopatra avea nasul mai scurt, harta lumii ar fi aratat altfel” (Blaise Pascal). Nimic mai adevarat : “Le nez de Cléopâtre, s'il eût été plus court, toute la face de la terre aurait changé”

Acuma, eu nu stiu cata sinceritate, pasiune si cat interes, a existat in acest mariaj international, in care, o faraoana de pe Nil dorea cu orice pret sa conduca cel mai civilizat imperiu al vremii si doi lideri romani, doreau sa puna mana pe vestitele bogatii ale Egiptului. Egipt, o tara, care se pare ca n-a cunoscut epoca de piatra, epoca de fier ci s-a nascut direct in “epoca de aur”. Nu, nu va ganditi la cea prin care am trecut noi!

Oricum, fara ghidul nostru Aiman, chiar daca se afla in plin Ramadam, (cand nu esti obligat sa faci nimic, decat sa te-nchini), excursia noastra la Cairo, o adevarata prelegere de istorie antica si moderna, pe care n-am auzit-o nici la scoala si nici din alta sursa, ramanea, nu un dar turistic divin ci un modest voiaj obositor si banal. Poate chiar un chin.

Gata cu povestile. Ajungem la Cairo. Intrarea in oras e dezolanta. Ghidul ne avertizeaza c-o sa vedem “cel mai mare cimitir locuit” din tara. Cairo are 19,5 milioane de locuitori. Cat populatia tarii noastre. Orasul e "full", nu mai poate primi locuitori. Cimitirul, care are dimensiunea unui cartier, se afla sub o colina. Gasesti aici morminte cu gramada si printre ele, vezi oameni vii, care acolo si locuiesc. In fata cimitirului, vedem si cateva “mini-market”-uri saracacioase. Sunt pentru cei ce traiesc in cimitir. Lumea celor vii, cu cea a celor disparuti, aici, in Egipt, se-ngemaneaza, de mii de ani. Egiptenii sunt convinsi “pana-n prasele”, ca exista si o “viata de apoi”, mult mai frumoasa decat cea actuala, ce-i asteapta pe celalalt mal al Nilului.

Locuintele de la periferia orasului, arata rau. Ele sunt asezate de-a lungul unor canale ale Nilului. Apa e potabila. Aici, apa si caldura sunt gratis. Daca ramaneti lefter, veniti in aceasta tara, caci undeva, pe langa un canal de irigatie al Nilului, intr-un “bidonville”, se gaseste un loc si pentru casa dumnevostra. Pe care o construiti in cateva zile, din lutul gros si gratuit al Nilului, pus la uscat si din care se fabrica usor caramizi. De geam la ferestre sau de acoperis, n-aveti nevoie, caci aici ploua doar de 3 ori/an. Intre ferestrele fara geam ale casei dumneavostra, va fi curent "non-stop", deci veti avea si aer conditionat. Cu 2-3 dolari pe zi, puteti sa supravietuiti in Cairo. Singura conditie e sa respectati stilul lor de viata si, mai ales, religia lor.

Ajungem la Muzeul de Egiptologie, aflat chiar in centrul orasului, unde distingem cladiri mai moderne. Ghidul ne da “urechelnite electronice”, iar el ne vorbeste tot timpul. Uneori auzi si vocea altor ghizi. E-un babilon in muzeu. Sunt zeci de grupuri in fiecare moment. Muzeul e imens si daca treci de capul tau pe langa exponate, fara ghid, nu intelegi nimic. Sarim peste sala mumiilor (19 euro), ajungem la vedeta muzeului - masca si sacofagul lui Tutankhamon. Ghidul ne explica, cum se efectua o mumificare. Se extrageau, dupa credinta lor, cele 4 organe vitale, (stomacul, ficatul, rinichii si intestinele) si se pastrau in recipiente. Creierul, care nu era considerat a fi un organ (!!), se extragea prin fosele nazale, lichefiat, si se arunca la pubela. Apoi, corpul era imbalsamat cu tot felul de rasini, unele cunoscute numai de ei, care pastrau mumia “vie”, pana-i venea randul sa treaca in lumea celor vesnici.

In sala “regelui-copil” Tutankhamon, n-ai voie sa faci poze. Daca apare vreun “flash” sau gardienii observa ca vrei sa fotografiezi ceva, ti se poate confisca aparatul foto sau telefonul mobil. Dar, in general, acest lucru nu se intampla, esti rugat doar sa stergi fotografia. Masca lui Tutankhamon, nu e mare, faraonul avea doar 18 ani cand a murit (a domnit intre 11 si 18 ani). Nu era nici dotat cu o sanatate prea buna. Unele scanari ale mumiei sale, facute de specialisti, au depistat malformatii ale coloanei vertebrale si o fanta (gaura) in cutia craniana, traumatica, mult probabil dobandita intr-una din expeditiile sale militare. Lucru care i-a adus si sfarsitul.

Masca e impresionanta, desi cantareste doar 11 Kg de aur pur. Erau turisti, care nu se mai dezlipeau din fata ei. O admirau minute intregi. Masca are in privirea ei ceva magic, care te tintuieste locului, te fascineaza, ea pare vie si te priveste direct in ochi, parca ar vrea sa-ti transmita, si tie, peste milenii, cate ceva despre povestea “copilului-faraon”. Si poate, daca ai timp destul ca s-o privesti, despre intreaga istorie a acestui ciudat tinut aflat de-a lungul batranului Nil. Vedem si tronul masiv de aur a lui Tuthankamon si sarcofagul lui de 110 Kg de aur, statuete de aur, placi de aur (care cred ca erau sau podoabe sau un fel de monede de schimb, foloste in comert (?), Ce mai! , in muzeu esti inconjurat din toate partile numai de aur, cred ca aici, gasim mai mult aur decat exista in rezervele nationale ale unor tari din Europa).

Poate ca acum imi explic de ce au fost “curtati” si apoi, ocupati egiptenii de catre romani, otomani, francezi si apoi, de englezi, iar acum, sunt vizitati de milioane de turisti. Aurul e-un metal fara de moarte, care a fascinat si a inflacarat intotdeauna imaginatia omenirii.

Mormantul lui Tutankhamon, avea si el ciudatenile lui. Cea mai mare dintre ele, explicata doar azi, a fost cea numita “blestemul faraonului”. Howard Carter, fiica lui si alti europeni care au intrat in el, s-au imbolnavit sau chiar s-au stins din viata in anii urmatori. De vina era o banala ciuperca si cativa microbi, ce-au supravietuit in mormant mii de ani si care au patruns, odata cu desigilarea lui, in plamanii descoperitorilor, care au facut o forma de pneumonie, greu vindecabila. De ce? Pentru simplul fapt, ca trupa lui Carter, in anul 1922, anul descoperirii sarcofagului, nu dispunea de anticorpii necesari in lupta cu aceste microorganisme. La care s-a adaugat si faptul ca penicilina, avea sa fie descoperita (de Alexander Fleming), de-abia 7 ani mai tarziu, in anul 1929.

In Cairo, e-un trafic intens si haotic. Chiar si-n Ramadam. Ajungem spre iesirea din oras, piramidele sunt chiar la periferia lui... Sunt atat de mari, incat, la un moment dat, varfurile lor, apar in zare, deasupra orasului. E-o imagine paradoxala, sa vezi niste piramide zamislite cu mii de ani in urma, care arata mai bine decat blocurile gri, cu 8-10 etaje, din oras, construite in prezent. Pe platoul Ghiza, se intra cu control sever. Ajungem in parcarea piramidei lui Keops. Stam doar 40 de minute. Cineva ar dori sa intre in piramida (19 euro). Ghidul ne convinge ca n-are rost. De ce? Se urca pe un coridor ingust, intunecat, mai mult de-a busilea iar in camera mortuara, nu vezi decat un sarcofag gol. Ajungem in parcarea Marii Piramide, exact cu 4 zile inaintea atentatului. Ce sa va zic? Nu turistii straini ar trebui controlati sever ci toti egiptenii ce se-nvart pe-acolo, cei care te urca pe camila cu 5 euro sau gratis si te coboara cu 25, cei care vand suveniruri, cei care se ofera sa-ti faca poze. Sub hainele lor interminabile (gallabieh) se poate ascunde orice.

(Acum zau, va rog sa ma-ntelegeti si sa ma scuzati, caci daca mai stateam cateva zile, si prindeam atentatul "live", v-aduceam un review unic, exploziv, de importanta majora, un “best-seller” cum n-a mai vazut AFA de cand e ea, dar, n-a fost sa fie, ati avut ghinion!)

Piramida lui Keops nu poate fi fotografiata decat de la distanta. Daca stai langa ea, vezi doar o multime de blocuri gigantice de piatra dar nu-i vezi varful. Trebuie sa te-ndepartezi mult, ca s-o poti cuprinde. E impresionanta. La ridicarea ei, au lucrat cate un milion de egipteni in acelasi timp, schimbati tot la 3 luni cu un alt milion, timp de 30 de ani. Blocurile de piatra erau aduse pe Nil, din amonte de la Assuan, pe corabii. Blocurile de piatra de la baza, cantareau peste 10 tone, iar cale din varf, erau mai usoare, aveau doar 2,5 tone.

Cum au fost construite? Blocurile de piatra erau”tarate” pe saniute din lemn si trase de mii de oameni si de animale de povara (bivoli). Cele superioare erau urcate "taras-grapis", pe-un drumeag nisipos in serpentina, pana sus. Erau imbinate perfect, fara mortar. Nu piramida in sine e-o minune a lumii antice ci felul in care ea a fost construita. Muncitorii erau bine platiti, s-au descoperit adevarate “sate” langa piramide, unde acestia locuiau. Teoria cu extraterestrii cade, pentru ca s-au facut si astazi experimente, care au reprodus conditiile vremilor trecute (munca umana, bivoli, saniute ce alunecau pe nisip) si s-a reusit construirea (partial, cam pana la o treime) a unei alte piramide identice. Q. E. D.

Autocarul ne duce la urmatoarea piramida, cea a lui Kefren, cea cu “tichie in varf” si apoi la cea a lui Mykerinos. Vedem si cateva “piramidute”, cele ale sotiilor faraonilor. Cei trei faraoni, Keops, Kefren si Mykerinos, faceau parte din aceeasi familie, (bunic-tata-fiu). Autocarul se opreste o vreme pe un platou, intr-o parcare, de unde ai o imagine de ansamblu asupra celor 3 piramide si a orasulua Cairo. Vedem si noul Muzeu de Egiptologie, o cladire mare, cam cat Casa Poporului, Acesta va fi, peste cativa ani, cel mai mare muzeu din lume, ne spune ghidul.

Tot cu autocarul, mai facem “cativa pasi” si ajungem in parcarea Sfinxului. Spatiul e mai ingust pe-aici, apar si cateva magazine cu suveniruri. In fata Sfinxului, apare un teatru de vara imens, unde au loc, in fiecare seara, spectacole de sunet si lumina pentru turistii ce-au ales ca excursie optionala, “ Croaziera pe Nil si o noapte in Cairo”. Soldatii lui Napoleon, suparati ca nu-l pot escalada, i-au distrus faţa. Sfinxul nu mai are ochi, nas si gura. Dar, ce conteaza? Si asa e impresionant si poate ca egiptenii, nu-i refac faţa, tocmai pentru a nu schimba istoria. Sau pentru a demonstra lumii, cum actiona una dintre cele mai civilizate natiuni ale lumii, in urma cu un secol si ceva. Aici, nu ma pot abtine sa nu remarc faptul, ca, dintre marile puteri (imperii) ale Europei, doar romanii au adus si au raspandit cu ei si samanta culturii si civilizatiei lor, chiar daca, asta s-a intamplat cu doua milenii in urma, restul “conchistadorilor”, (otomani, spanioli, francezi, englezi), au cautat, mai ales, doar sa striveasca cu cizma lor razboinica, tot ce-au intanit in cale si sa profite la maximum, de marile resurse ale teritoriilor cucerite.

Langa Sfinx, a ajuns si autocarul-pereche al firmei noastre din Baia Mare, care-si “culege” turisti si din Ungaria. Cu ghidul, am vorbit in limba lui Orbán Viktor, si-am aflat cu stupoare, ca tanarul era un egiptean care invatase limba maghiara la Cairo si nu fusese niciodata in Ungaria.

La Cairo, nu era atat de cald precum la Luxor (38 grade C.), caci adia un vant usor. Am servit masa la un restaurant in stil “bufet suedez”. Si masa de la Luxor si cea de la Cairo, mi s-a parut mai gustoasa decat cea de la restaurantul hotelului nostru.

Ca de obicei, in excursiile astea nu scapi macar de un magazin traditional, din care, poate, poate, vei cumpara ceva. Parfumeria apartine familiei Al Fayed (cunoasteti povestea tragica a lui Dodi si Diana), unde suntem serviti cu un “carcalete” rece din partea casei, care pica bine, in caldura amiezii. In parfumerie, erau vreo 4 sali, fiecare plina cu turisti, in care erau prezentate exponate de esente de parfumuri. Primeai cate o picatura de esenta, o miroseai si in final, daca iti placea cate ceva, cumparai. In sala erau mai ales femei.

Totul a mers bine pana cand prezentatoarea (romanca), ne-a spus preturile. Nimic nu era sub 45-50 de euro. Cat timp am stat eu in sala, nimeni n-a cumparat nimic. Ne-am intors in autocar. La geam doua egiptence in varsta, imbracate in negru dar mai lejer decat in Hurghada, una c-un copil in brate, ne bateau mereu in geam ca sa ne ceara cate un dolar. N-au plecat de-acolo, decat atunci cand a plecat si autocarul. Imaginea mi s-a parut simbolica pentru aceasta tara. Vis-a-vis de parfumeria multi-milionarului Mohamed Al Fayed, strada era plina de oameni saraci. In Egipt, nu prea exista “clasa de mijloc”, ci doar extremele.

In aceasta excursie, la Cairo, puteai sa ajungi si cu avionul (180 euro). Cineva a venit in acest fel. Avea alt program. Era plimbat prin oras, pe Nil si ne-a insotit doar pe la piramide, Sfinx si la masa. Cu avionul, ajungi din Hurgada pana la Cairo in 50 de minute de zbor, dar pierzi 3 ore cu “cheking”-ul din aeroporturi.

O, cat de multa suferinta si durere/Cata iubire, venin si miere/ Au curs prin venele Cleopatrei / Cati sclavi de ciocolata si gladiatori ucisi de lei / Si cati regi au cazut la picioarele ei / Azi, doar Sfinxul cel mut ne mai poate povesti / Egiptul e-o imensa scena de teatru / Cu beduini, comori si adanci mistere/Ascunse pe vecie de faraoni celebri / In morminte pline de colb si tacere / Ce zac strivite de nisip si milenii / Dar, cine mai are azi timp si putere / Sa despice firul adevarului in patru / Cand toti actorii au pierit, foaierul e gol.

Si cortina a cazut. Vrem alt spectacol!

---

VIZUALIZĂRI: 3785 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI