„Sfintele Meteore - stâncile învecinate cu cerul”

TIPĂREȘTE

Vizitarea Meteorelor a fost, precum vă povesteam, scopul principal al excursiei noastre de Paști de anul ăsta. Multă vreme m-am gândit să nici nu mai povestesc despre ele; ce-ar mai fi de adăugat?! Numai pe AFA sunt 57 de articole pe acest subiect, dintre care 8 mini-ghiduri! Dar... „mai m-am gândit” și... iată-mă-s! În fond, ele au fost motivul principal al sejurului! Și am atâtea poze frumoase de arătat! :)... Și, poate, mai important decât orice argument, povestea mea ar putea aduce tușe noi și – mă voi strădui! – o oarecare sistematizare.

Asta pentru că eu, de-a lungul documentării, nu m-am lămurit totuși 100% în anumite privințe... De exemplu, nu mi-a fost clar cât de dificil este accesul la fiecare dintre mânăstiri, cât se urcă și se coboară, cam care e distanța între ele și cât de fezabil ar fi să le vizităm pe toate cele 6 într-o zi, eventual o zi și încă un pic... Citisem că fiecare are o zi din săptămână când nu se poate arăta publicului larg, dar informațiile nu erau consistente între surse diferite de informare... Într-un final, am decis să nu-mi mai bat capul, și-așa mi se cam încinseseră bieții neuroni; ce-o fi o fi, ne-om mai lămuri și la fața locului și-om vizita cât om putea!

Vestea bună este că da, se pot vizita toate 6 într-o zi turistică (de fapt 5, că una din ele o veți găsi închisă în timpul săptămânii; pe aceasta o puteți aborda a doua zi dimineața, de exemplu). Noi am reușit să le vedem pe toate 6, pe Rousanou am găsit-o deschisă, deși era ziua ei liberă, și ne-au trebuit cam 5-6 ore în total, în condițiile în care ne-am deplasat între ele cu mașina personală, doar între Marea Meteoră și Varlaam am mers pe jos, dar recunosc că nu ne-am lălăit prea tare și... da, ne putem lăuda și cu oarece condiție fizică????. Problema cea mai mare mi se pare aglomerația de pe șosea (șosea normală, cu două benzi) și mai ales cea a parcărilor! De aceea vă sfătuiesc să vă cazați în zonă cel puțin o noapte (2 ar suna ideal; gândiți-vă cum ar fi să vă puneți din nou la drum după un astfel de tur de forță!) și să începeți vizita cât mai aproape de ora deschiderii (în general, 9). Ba chiar v-aș putea sugera și un traseu destul de logic și eficient!

Așa că voi încerca să fiu cât mai tehnică în acest articol și voi lăsa deoparte de data asta tot felul de referințe geologice (despre cum s-au format, s-au erodat și se erodează în continuare celebrele formațiuni stâncoase presărate în Câmpia Tesaliei) sau istorice (amintesc doar că primii asceți au ajuns în zonă în sec. 9-10, nevoindu-se prin scobiturile stâncilor, că primele biserici au luat naștere pe culmile de piatră abia după anul 1430, că prin sec. al 18-lea existau deja peste 40 de mânăstiri, chilii și schituri, că până la începutul sec. al 20-lea bună parte au fost abandonate, pentru ca ulterior 6 dintre ele să fie re-descoperite încet-încet, restaurate, săpate scări de piatră până la ele și alte căi de acces relativ facile, în locul clasicelor mecanisme cu scripete pe care erau transportați în vechime călugării și bunurile, iar din 1988 cele 6 locașuri reabilitate figurează pe lista patrimoniului UNESCO).

Sunt două localități situate în imediata vecinătate a stâncilor: orășelul Kalambaka, în sud și satul Kastraki, în partea vestică. Cele două sunt unite între ele, practic ieși din unul și intri într-altul și beneficiază, după cum v-ați aștepta, de o sumedenie de spații de cazare (hoteluri, vile, pensiuni, mai luxoase sau mai rustice) și de mâncătorii. Am remarcat și vreo două campinguri – Philoxenia, la 3 km de Kalambaka pe drumul dinspre Trikala și Vrahos, chiar la intrarea în Kastraki. Oriunde te-ai caza e bine, mai ales dacă ești cu mașina personală, oricum distanțele nu sunt mari. Sigur, nici localitățile de pe o rază de câțiva km nu-s o opțiune rea! Noi am căutat cazare inițial în Trikala, un orășel drăguț situat la vreo 20 km sud de Meteore, din care Tati venise foarte încântat astă-iarnă de la o conferință. N-a fost chip însă să mă apropii, așa scoruri n-am văzut de când sunt!

Așa că în final am ales (mai mult pentru priveliște decât pentru poziție) Chrysorama Rooms, despre care v-am povestit de curând – o pensiune cochetă, curată și pașnică, așezată pe o culme micuță, cu vedere splendidă asupra Kalambakăi, a câtorva stânci și a celei mai îndepărtate mânăstiri, Sf. Ștefan. În plus, coboram dealul, făceam stânga și imediat intram în Kastraki. Dacă am fi poposit mai multă vreme pe acele meleaguri, probabil că plimbarea de seară ne-am fi făcut-o mai repede prin Kastraki (care dealtfel mi s-a părut mult mai drăguț și mai romantic decât Kalambaka).

Stâncile pe care sunt așezate mânăstirile au înălțimi de 300-600 m (față de nivelul mării!), dar nu vă speriați, asta nu înseamnă că va trebui să străbateți în sus și-n jos de fiecare dată această diferență de nivel, ci mult mai puțin, de obicei în jur de 100 m. Ba chiar, la Sf. Ștefan accesul se face pe o punte ce pornește direct din șosea. În rest, da, la toate celelalte 5 e nevoie de urcat și de coborât trepte sau alei în pantă, mai mult sau mai puțin, dar fiecare o poate face în ritmul lui; în plus, sunt „plantate” pe trasee suficiente locuri de odihnă, iar câteodată se formează cozi care te împiedică serios să zburzi pe trepte, chiar dacă ți-ai dori! :) Când am pornit prima ascensiune, mi-am zis: „Nici nu vreau să mă gândesc cum o să mă dau mâine jos din pat!” Și totuși, n-am prezentat – nici eu, nici ceilalți din grupul nostru – niciun fir de febră musculară, niciun disconfort cât de mic! Asta pentru că ritmul de mers (mai ales pe verticală) a fost mic spre mediu, cel puțin în ceea ce ne privește...

Am primit de la hotel o hartă foarte bună a zonei, am să vă atașez o poză, căci pe mine m-a lămurit în multe privințe. În primul rând, am găsit într-un colț un tabel sintetic cu programul de vizitare a mânăstirilor: 9-16 pentru Marele Meteor, Varlaam și Sf. Nicolae; 9-17 pentru Rousanou și Sf. Treime; 9-13:30 și 15:30-17:30 pentru Sf. Ștefan. Zilele săptămânii în care nu se pot vizita sunt: luni – Sf. Ștefan; marți – Marele Meteor; miercuri – Rousanou; joi – Sf. Treime; vineri – Varlaam și Sf. Nicolae. Asta înseamnă că în oricare zi a săptămânii, vă puteți limita la 5 dintre ele, eventual o puteți vizita pe a șasea cu o zi înainte (dacă ajungeți în zonă suficient de devreme) sau a doua zi dimineața la prima oră. Sau să vă organizați vizita într-o sâmbătă sau într-o duminică (după 9:30, în acest ultim caz). Noi ne-am nimerit într-o miercuri și, deși sărisem inițial din schemă mânăstirea Rousanou, am oprit totuși în parcarea dedicată, pentru că am văzut acolo și alte mașini, ba chiar și ceva autocare; am urcat și am reușit să vizităm.

Ca regulă generală, la fiecare din cele 6 obiective se plătește bilet de intrare (3 euro de persoană); nouă ni s-a întâmplat doar la Sf. Nicolae să fim păsuiți de călugărul care ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg și ne-a invitat să vizităm „no money today” – nu cunosc motivul. S-a mai întâmplat să observ la alte 2-3 mânăstiri că la intrare se crease așa o busculadă, că nu era greu deloc să te strecori fără să plătești... În fine, fiecăruia după noroc... Și tot ca regulă generală, peste tot trebuie să porți haine cât mai decente – pantaloni lungi pentru bărbați și fuste pentru femei, brațele și decolteul acoperite temeinic. Absolut peste tot noi, fetele, am primit la intrare celebrele fustanele pe care a trebuit să ni le înfășurăm peste pantaloni și să le purtăm ca atari pe tot parcursul vizitei noastre (din loc în loc mai întâlneam câte o privire bisericească, scrutând sever ținuta pelerinilor... în special, călugărițele sunt foarte stricte și de neînduplecat!). Evident, pretutindeni este de așteptat să ai o atitudine cuviincioasă, să nu vorbești tare, să nu țipi, să nu râzi strident – chestii de-astea; dar, în ceea ce privește zburdălnicia copiilor, n-am văzut pe nimeni să se oripileze...

Am remarcat la fiecare din cele 6 mânăstiri o sursă de apă potabilă și toalete deschise publicului (gratuit), precum și mici magazine cu produse de cult sau promoționale; noi am cumpărat (cred că de la Rousanou) o carte despre Meteore, tradusă în limba română, cu multe fotografii și explicații, inclusiv despre fenomenala pictură a bisericilor; a propos, în general e interzis fotografiatul în majoritatea spațiilor interioare, cu desăvârșire în biserici! În schimb, poți face câte poze vrei (și vă garantez că veți avea cu adevărat ce poza!) de pe micile terase exterioare, platouri amenajate, balcoane etc. În parcările (mai mari) de la Varlaam și Marele Meteor am văzut și câteva spații mobile ce oferă spre vânzare chestii basic de mâncat și de băut, precum și ceva tarabe cu suveniruri.

Ca ordine de vizitare, vă propun următoarea secvență:

1. Venind dinspre Kalambaka, la scurtă distanță de ieșirea din Kastraki se află, în vârful unei stânci, Mânăstirea Sf. Nicolae Anapafsas. Parcarea e micuță, situată pe partea opusă a drumului, dar se poate parca și pe marginea șoselei (iar la primele ore ale dimineții chiar nu-i aglomerat; lucrurile se schimbă mai târziu, după orele 10-11, când încep să apară autocarele cu excursioniști). La mânăstire se ajunge urcând o succesiune de alei în pantă și trepte; drumul e plăcut și nu foarte solicitant, printre copaci și trandafiri, cu locuri de popas pe traseu. Întâi îți iese în cale micul paraclis cu hramul Sf. Antonie, amenajat într-o grotă, în care se păstrează încă fragmente de pictură murală din 1350. Am mai zărit un loc de închinăciune, decorat cu multe iconițe, într-o firidă îngustă, săpată în stâncă.

Mânăstirea se află un pic mai sus și se desfășoară pe înălțime, pe mai multe niveluri, unite între ele prin scări interioare. Se vizitează o încăpere numită Vechea criptă/vechea școală, în care au fost descoperite câteva zeci de manuscrise foarte vechi, ce au fost ulterior transferate la Sf. Ștefan. Se vizitează și o chilie de călugăr, peretele pe care este așezat patul auster este acoperit cu o superbă frescă reprezentându-l pe „Adam dând nume animalelor” (aici ai voie să fotografiezi). Pe mine m-a impresionat teribil vechea fântână, săpată direct în pardoseala primului nivel! De la câte zeci sau sute de metri o urca apa până aici?! La penultimul nivel am văzut amenajat un mic atelier de lumânări, iar platforma superioară și zona unde este amplasată clopotnița oferă imagini extraordinar de frumoase asupra împrejurimilor!

2. Mai înaintăm 2-3 km și dăm de parcarea Mânăstirii Rousanou (nu se știe exact de unde provine acest nume, i se mai spune și Sf. Varvara). Urcușul se face pe o succesiune de aproximativ 200 de trepte, care te conduc pe culmea unei stânci. Dar mânăstirea se află de fapt pe stânca vecină, unită de prima printr-o punte, de pe care se poate admira grădina superb amenajată a așezământului. Deasemenea, înainte de a sui cele câteva trepte spre mânăstire, îți poți trage sufletul un pic pe un mic platou; și o vei face negreșit, căci ai ce admira de aici! Maiestuoasele stânci învecinate, versanții dintre ele, acoperiți de vegetație, parte din Câmpia Tesaliei și, departe de tot, culmi muntoase...

Spre deosebire de precedentul locaș de cult, aici totul se desfășoară pe orizontală, într-un spațiu destul de limitat. Îmi amintesc de terasa decorată cu ghivece de flori, unde iar am stat și-am admirat împrejurimile și unde este construită și micuța clopotniță de piatră. Și poarta de lemn, cu vechea încuietoare, a fost păstrată și prezintă interes. Biserica păstrează pictura veche, semnată de artiști medievali cretani, în mare parte restaurată; impresionează Icoana Scării – este vorba despre „scara virtuților”, pe care credincioșii pot urca până la Cer ajutați de îngeri, în timp ce diavolii încearcă să-i împiedice; un subiect care apare frecvent și în iconografia bisericilor vechi românești. Deasemenea, în biserică se păstrează mici racle de argint cu moaște ale unor sfinți, între care Sf. Varvara. Pereții de cărămidă roșie și piatră ai nartexului sunt decorați din loc în loc cu icoane frumoase, unele foarte vechi; cea mai prețioasă ar fi cea care-l reprezintă pe Iisus pe tron.

Am citit că și în această mânăstire au fost descoperite manuscrise de o valoare deosebită, multe din ele păstrându-se încă în Biblioteca Națională din Atena; printre acestea, Testamentul ctitorilor, Ioasaf și Maxim (1545), cei doi călugări ce au organizat comunitatea monahală după reguli stricte, ascetice: „Cei ce vor viețui aici să folosească totul în comun. Comună să le fie îmbrăcămintea și încălțămintea, la fel ca și voința. Să trăiască laolaltă, fiecare arătând, înainte de toate, respectul cuvenit față de ceilalți, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, vasul ales al lui Hristos. Fie în mânăstire, fie în afara acesteia, niciunul dintre voi să nu se considere nici mai mic, dar nici mai mare decât ceilalți, și toți să trăiască uniți în dragoste și adevăr, asemeni unui suflet în mai multe trupuri.” Frumos, nu?! Am citit și că se duc tratative între comunitatea de măicuțe de la Rousanou și oficialitățile de la Atena pentru a fi recuperate și expuse aici, în micul muzeu al mânăstirii, aceste prețioase odoare.

Înaintând doar câteva sute de metri, șoseaua se bifurcă: în dreapta către Mânăstirile Sf. Trime și Sf. Șetefan, iar în stânga spre Varlaam și Marele Meteor. Dreapta sau stânga? Dacă stați bine cu timpul, nu contează care-i ordinea. Dacă însă sunteți presați, vă recomand să vizitați mai întâi Mânăstirile Varlaam și Marele Meteor, care se închid la ora 16, apoi să vă îndreptați spre celelalte, pe care le veți găsi deschise încă o oră. Oricum ar fi, înarmați-vă cu multă răbdare, căci aglomerat va fi cu siguranță! După ce că șoseaua e îngustă, pe alocuri veți găsi parcate o sumedenie de vehicule pe ambele margini, capacitatea parcărilor fiind mult depășită de puzderia de vizitatori! Totuși, n-am prea văzut oameni nervoși, n-am auzit claxoane... Cumva, se găsește până la urmă un locșor pentru fiecare...

3. Pe noi nu ne presa timpul în niciun fel, deci am luat-o (aleator) în dreapta. Primul popas l-am făcut însă în cea de-a doua parcare ce deservește Mânăstirea Rousanou, situată mai sus decât aceasta. Deci da, puteți să abordați sfântul lăcaș și de aici, doar că invers – întâi veți coborî și apoi veți urca! :) Noi am oprit însă pentru că am văzut agitație și nu știam ce se petrece. Ei bine, în vecinătate se află unul din punctele de belvedere; te cocoți pe niște stânci și de acolo vezi frumos toată valea Kalambakăi și Câmpia Tesaliei până la munții cei mari și cele 3 mânăstiri – Sf. Nicolae, Varlaam și Marele Meteor! Minunat!

Următorul popas l-am făcut la oarece distanță de parcarea Sfintei Treimi, lăsând și noi mașina pe marginea drumului, conștienți că am fi riscat să nu găsim loc dacă ne-am fi apropiat mai tare. Când a văzut-o în depărtare, cocoțată în vârful unei stânci parcă mai înaltă decât toate celelalte, efectiv suspendată de cupola cerului, Tati s-a descurajat și chiar a propus să renunțăm! „Nici nu mă gândesc! Eu mă duc! Hai, Tati, cătinel...”

Într-adevăr, Sf. Treime mi s-a părut cel mai greu abordabilă dintre toate. De fapt, nu atât greu, cât mai lung e traseul. Întâi se coboară, pe o alee largă, pietruită, în serpentine, apoi se urcă mai multe șiruri de trepte tăiate în stâncă, iar ultima porțiune este iarăși ușurică – o potecă scobită efectiv în trunchiul de piatră! Evident că nu-i nevoie să faci tot acest drum într-o suflare, și nici nu prea ai cum, căci la fiecare pas perspectiva se schimbă și-i musai să te minunezi de ea!

În sfârșit am ajuns pe micul platou pe care a fost ridicată mânăstirea. Din față – o clădire austeră cu ziduri de piatră, pe două niveluri, cel de jos prevăzut cu 3 arcade, iar cel de sus cu un rând de ferestre prin care se întrezăresc perdele frumos brodate. Înăuntru putem studia cu interes vechiul mecanism cu scripete, cu ajutorul căruia erau ridicați oameni și provizii, precum și câteva unelte casnice din alte vremuri. Vizităm și frumoasa bisericuță, împodobită cu picturi de preț. Am citit mai apoi în cartea cumpărată de la Sf. Varvara că, deși Mânăstirea Sf. Treime a fost prădată în repetate rânduri, se mai păstrează încă în ea 31 de codice vechi și extrem de valoroase, precum și sfintele moaște (capul) ale Sf. Trifon.

În spatele mânăstirii, o alee mărginită de tufe de rozmarin înflorit și alte plante de care n-am mai văzut până acum ne conduce pe un platou denivelat – locul cel mai înalt al stâncii, în capătul căruia se înalță o cruce imensă, ce se poate vedea de departe. Din nou avem parte de priveliști spectaculoase! În vecinătate, într-o anexă, găsim și toalete curate și corect dotate.

4. La Mânăstirea Sf. Ștefan a fost cel mai greu de parcat. Era o întreagă nebunie pe o rază de câteva sute de metri în stânga și în dreapta! Poate și pentru că e cea mai accesibilă, pur și simplu străbați puntea deasupra hăului și gata, ai ajuns! Din față – doi pereți de piatră, în care sunt tăiate ferestre mici, dispuși într-un unghi obtuz. Din curtea interioară plină de flori se urcă o serie de trepte până la biserică; aici noi am găsit o coadă consistentă și mărturisesc că am aruncat doar o privire printre capetele celorlalți, n-am avut răbdare de mai mult...

Am preferat să ne plimbăm prin grădina frumos aranjată, până în capăt, de unde am avut o perspectivă diferită asupra împrejurimilor. La întoarcere, am reușit să intrăm și în biserică, se mai diluase un pic aglomerația. Dar n-am identificat nimic deosebit, deși mai târziu am citit despre „marele vornic Dragomir, ruda lui Vladislav, domnitor al Țării Românești” care la începutul sec. al 16-lea „dăruia mânăstirii capul Sfântului Mare Mucenic Haralambie, pentru ca mai târziu să-i fie închinată mânăstirii de la Meteora și un schit cu hramul Schimbarea la față a Mântuitorului în localitatea Butoiu, aproape de Târgoviște și să-i fie dăruite și alte Sfinte Moaște, vase liturgice, veștminte ș. a.”. E mică lumea, nu-i așa?!

5. Nu fără greutate, ne-am întors pe unde am venit și, la răspântia pomenită, am ținut drumul în față, către celelalte două mânăstiri. Prima care ne-a ieșit în cale a fost Varlaam (după numele întemeietorului, aproximativ anul 1350), numită și Toți Sfinții. Aici e o parcare măricică, dar noi am profitat de un loc care taman se eliberase pe marginea drumului cu vreo 2-300 m mai înainte și ne-am deplasat în continuare pe jos (deși se tot urcă, dar panta nu e mare).

Am trecut de poarta de lemn fixată între două stânci și pe urmă am început a urca... și a tot urca... multe, multe trepte, nu le-am numărat. „Norocul” nostru a fost însă faptul că se formase o coadă de vizitatori până aproape de baza stâncii, așa că urcușul ăsta parcă nici n-a existat! :)) În cele din urmă, ne-a luat cam 30 de minute să ajungem sus.

Curtea interioară se desfășoară pe mai multe niveluri, ce oferă, desigur, imagini frumoase asupra întregii zone. Am găsit și un loc de relaxare foarte plăcut, sub bolta unui foișor. Biserica e decorată cu picturi murale ale vechii școli cretane, restaurate și ele în repetate rânduri. În sacristia mânăstirii se pot admira exponate deosebit de valoroase, printre care Icoana cu Două Fețe; pe una din fețe este pictată scena Adormirii Maicii Domnului, datând din sec. al 16-lea, semnată de iconarul cretan Teofan, iar pe cealaltă Răstignirea lui Iisus (sec. 14 sau înc. sec. 15, autor anonim).

Numele Mânăstirii Varlaam este legat și el de plaiurile noastre românești. În 1574, Alexandru al II-lea Mircea, voievodul Țării Românești, a închinat Varlaamului, ca metoc, Mânăstirea Sf. Nicolae de la Bucovățul Vechi (cunoscută și sub denumirea de Coșuna), astăzi seminar teologic. Perioada de glorie a așezământului a fost însă sec. al 17-lea, când aici a funcționat cel mai important centru de copiere și caligrafiere de la Meteora (se păstrează încă la Varlaam o impresionantă colecție de manuscrise și tipărituri vechi, aproximativ 450 de exemplare, datând din sec. 15-19). Tot în acea perioadă a funcționat și un atelier de broderie.

6. Ne-am îndreptat apoi, tot pe jos, urcând încă vreo câteva sute de metri pe șosea, spre Marele Meteor – „Schimbarea la Față a Mântuitorului” – cea mai mare și probabil cea mai cunoscută dintre toate. Drumul a fost plăcut, prilejuindu-ne imagini frumoase cu cele două mânăstiri cuibărite în căușurile stâncilor. Și aici, după ce am trecut de parcarea generoasă, a fost nevoie să coborâm un pic, apoi să urcăm iar, pe o scară săpată în munte. Din nou coadă, o mare de oameni – normal, trecuse de mult ora prânzului! Am auzit de foarte multe ori vorbindu-se românește în jurul nostru, lucru care deasemenea nu ne-a mirat deloc, cunoscut fiind că vizitatea Meteorelor intră în programul multor excursii organizate, cu punct de plecare România.

Înăuntru se vizitează vechea pivniță, în care am admirat o colecție impresionantă de donițe, ciubere și alte asemenea, inclusiv cele folositoare producerii și păstrării vinului. Și vechea bucătărie este deschisă publicului larg, în care sunt expuse diferite ustensile confecționate din lemn, lut sau bronz. Evident, biserica frumos decorată. Și ne-am consolat după aceea cu câte fotografii am vrut să facem în curtea interioară și pe terasa cu foișor, cu vedere spectaculoasă asupra Varlaamului și nu numai.

Nu se putea ca tocmai Marele Meteor să fie indiferent voievozilor valahi! În cazul ăsta, e vorba de Domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, ce a dăruit așezământului mai multe odoare scumpe și a contribuind financiar la construirea turnului scripetului și a scării de acces în mânăstire.

La final, traseul de vizitare ne-a condus printr-un veritabil muzeu. Am admirat icoane vechi, sculpturi în lemn, broderii liturgice cu fir de aur și argint, manuscrise și vechi tipărituri, chiar și o secțiune dedicată luptei de eliberare de sub ocupația otomană, la care Meteorele și-au adus și ele aportul. Aici am reușit să fur și o poză, n-am mai rezistat, de unde până atunci fusesem destul de cumințică????...

***

Vizitarea Meteorelor a fost pentru mine o experiență spirituală copleșitoare, dar și un prilej de a-mi testa anduranța fizică. Desigur, mi-ar fi plăcut să facem lucrurile mai pe îndelete, să nu prindem aglomerație și cozi (asta nu știu dacă e posibil totuși!), desigur că totdeauna se putea și mai bine... Mă bucur însă nespus că am reușit în sfârșit să ajungem și că locul mi-a depășit cu mult așteptările... Sau, precum spune Maica Filofteia, stareța Mânăstirii Rousanou: ”Sfintele Meteore constituie o atracție puternică. Din sudoarea și lacrimile Sfinților, ele emană neîntrerupt nu energie dumnezeiască impersonală, ci harul lui Dumnezeu, care atrage și odihnește sufletele.”

---

VIZUALIZĂRI: 6416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI