La Meteora, din nou

TIPĂREȘTE

În nord-vestul câmpiei Tessaliei, în apropiere de Kalambaka, o pădure de stânci înalte și prăpăstioase (vreo 1000 la număr), este - cred - unul dintre cele mai atractive și cele mai misterioase locuri de pe pământ. Încă din sec. XI peșterile acestor stânci au fost locuite de sihaștri și transformate în lăcașuri ortodoxe. Mai târziu - cu multă trudă - pe platourile de pe stânci au apărut impresionante mănăstiri, schituri, chilii…

Nu voi intra în amănunte privind apariția, înflorirea și declinul monahismului la Meteora pentru că aceste informații pot fi găsite peste tot, inclusiv în documentația tipărită (în mai multe limbi de circulație) existentă acolo. Voi specifica doar faptul că sec. XVII reprezintă începutul declinului, numărul mănăstirilor (dar și al monahilor trăitori acolo) diminuându-se din ce în ce. La Meteora (din cele 24 de mănăstiri existente în perioada de maximă înflorire) în prezent mai există și funcționează doar 6 - Marele Meteor (Schimbarea la Față), Mănăstirea Varlaam, Mănăstirea Sfânta Treime, Mănăstirea Sfântul Ștefan, Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas și Mănăstirea Roussanu, toate posibil de vizitat conform programelor afișate. Desigur, pelerinii și vizitatorii trebuie să fie îmbrăcați și să aibă un comportament decent.

În minicircuitul nostru Paște în Insula Corfu din acest an, Kalambaka - micul orășel de la poalele uluitoarelor stânci - ne-a fost gazdă primitoare adăpostindu-ne o noapte la Hotel Kosta Famissi, a doua zi, după micul dejun, urmând a vizita două dintre lăcașurile situate atât de aproape de cer - Mănăstirea Sfântul Ștefan și Marele Meteor.

Dar, mai înainte de a ieși din orășel și de a ne avânta pe drumul în urcuș către sfintele lăcașuri, am făcut o oprire la Zindros.

Zindros - centru de confecționare și comercializare icoane

Cred că acest popas - foarte comercial de altfel - este oferit tuturor celor care vin la Meteore în grup organizat. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie ori de câte ori am fost la Meteore. La Centrul de icoane de la Zindros ai ocazia să afli câte ceva despre meșteșugul migălos al creării de icoane, despre tehnicile și materialele folosite… Mai afli și că nici o icoană de aici nu este sfințită. Magazinul centrului de la Zindros este mare, cu multe rafturi pe care sunt expuse icoanele de diferite mărimi ale tuturor sfinților din calendar. O încăpere prezină lucrări "hand made", alta icoane în litografie, iar alta icoane îmbrăcate în argint. Mai există o zonă în care sunt etalate diverse obiecte - suveniruri: ceramică, bijuterii, produse cosmetice, cărți și broșuri, CD-uri, etc... Prețurile nu sunt tocmai mici, dar cu reducerea de care se face mare tam-tam, se mai găsesc cumpărători.

Din Kalambaka sau din Kastraki, urcând spre mănăstiri, drumul este fermecător și te transpune într-o lume ireală. Privit pe hartă, drumul seamănă cu un șarpe care se târăște prin râpe, se cațără și se înfășoară în jurul câte unei stânci golașe. Din loc în loc privirile îți sunt atrase de despicături ale stâncilor din care apar scări vechi din lemn aproape distruse de trecerea timpului.

Mănăstirea Sfântul Ștefan

Mănăstirea Sfântul Ștefan, cea mai accesibilă pentru pelerini, sălășluiește pe piscul unei stânci uriașe pe care astăzi se ajunge traversând râpa adâncă pe un pod solid, lung de 8 metri. La Mănăstirea Sfântul Ștefan se putea ajunge și în trecut mult mai ușor decât la celelalte mănăstiri datorită unui pod mobil care unea stânca mănăstirii cu dealul învecinat.

De îndată ce treci podul și ajungi la intrare, o maică în vârstă, cu priviri severe, veghează ca nici o făptură feminină care nu este îmbrăcată cu fustă să nu poată intra. Se așteaptă cu răbdare întoarcerea altor persoane purtătoare de fuste de împrumut (de fapt niște imense șorțuri pe care ți le înfășori în jurul taliei) pentru ca să poți intra. Apriga măicuță spunea tuturor "No money!", așa încât - deși fuseserăm avertizați că este 3 euro/persoană - intrarea a fost atunci, în Vinerea Mare, fără taxă.

Un scurt istoric afișat în pridvorul bisericii mari (în greacă și în engleză) informează că începuturile mănăstirii sunt pe la 1192, iar prima biserică a fost construită în 1350 beneficiind și de danii domnești (inclusiv din țările românești). Am văzut doar exterior această veche biserică pătratică, de mici dimensiuni, fără turlă. Accesul turiștilor nu era permis și acolo.

Biserica centrală construită în 1798 a fost dedicată Sf. Haralambie. Este mare și fără pictură în interior. Iconostasul sculptat în lemn este deosebit. De asemenea, tronul episcopal și pupitrele de închinăciune sunt artistic sculptate. În fosta trapeză este amenajat în prezent un muzeu care etalează vechi și valoroase obiecte de cult - cruci deosebite sculptate în lemn, Evanghelii lucrate în aur, sfinte pocale, cățui, icoane, veșminte preoțești, epitafuri, manuscrise cu imagini în miniatură, etc…

Inițial lăcaș de închinăciune pentru călugări, Mănăstirea Sfântul Ștefan a fost la un pas de a fi desființată în prima jumătate a sec. XX. Din 1961 viața monahală a reînviat, tradiția ortodoxă fiind în prezent dusă mai departe de o obște de maici.

Marele Meteor

Pentru a ajunge la Marele Meteor am urcat multe și obositoare trepte și am trecut prin culuare săpate în stâncă. Cu mici popasuri pentru ca respirația să-ți revină la normal, acest urcuș nu este foarte dificil. Vechile scări suspendate, din sfoară, au fost desființate, iar plasa agățată din turn, special concepută pentru a transporta la înălțime obiecte necesare mănăstirii și uneori persoane în vârstă, astăzi este doar o amintire. La Marele Meteor există în prezent și transport pe cablu.

Marele Meteor este cea mai veche, cea mai mare și cea mai importantă dintre mănăstirile meteorice care se păstrează și astăzi. A fost fondată cu puțin înainte de mijlocul sec. XIV (în jurul anului 1340) de Athanasios, un călugăr venit din Muntele Athos.

Turnul cu balcon pentru scripetele și plasa-lift utilizate în vechime, se zărește din depărtare și îl poți vizita de îndată ce ai ajuns sus, pe platformă.

Biserica închinată Schimbării la Față a Mântuitorului este impunatoare și are iconostasul sculptat în lemn poleit cu aur. Se spune că sfântul altar este de fapt mica biserică înălțată inițial la Marele Meteor. Pe locul pronaosului ei a fost construită actuala biserică. Sfântul lăcaș este acoperit în întregime cu picturi murale inspirate din iconografia ortodoxă. M-a impresionat Icoana Maicii Domnului cu Pruncul aflată pe catapeteasmă care este apreciată drept unicat în iconografia ortodoxă. Particularitatea constă în aceea că Maica Domnului este reprezentată ca o împărăteasă, cu coroniță și cu veșmânt roșu, cu flori în mâna dreaptă și cu un spic de grîu în stânga. Mântuitorul nu este înfățișat ca un prunc în brațele mamei, asa cum se obișnuiește, ci în picioare, înveșmâtat ca un prinț. M-am bucurat să revăd după atâția ani această icoană. O copie a ei, în miniatură, am și eu acasă, achiziționată cu ocazia uneia dintre vizitele mele anterioare la Marele Meteor.

Trapeza, sala de mese cu vechea bucatarie de la Marele Meteor - în prezent muzeu - păstrează atmosfera de epocă adăpostind interesante exponate, vase de bucătărie vechi (din cupru, lut sau lemn), butoaie și diverse vase pentru păstrarea vinului, vechi cântare, veșminte de călugăr-muncitor, toate acestea meritând din plin măcar o clipă din timpul nostru, al vizitatorilor.

Poate că nu întâmplător majoritatea programelor turistice includ vizitatea mănăstirilor Sfântul Ștefan și Marele Meteor. În afară de accesul facil al primeia și de marea importanță a celei de a doua, trebuie să menționez că priveliștile din verandele și din balcoane acestora sunt de neuitat. La poalele stâncilor se află pitorescul sat Kastraki și orașul Kalambaka, iar întinderea câmpiei Tessaliei cu șerpuirea râului Pinios crează imagini pe fundalul cărora fiecare turist dorește să se fotografieze.

Nu pot încheia fără un citat din lucrarea lui Theocharis M. Provatakis - Meteora, istoria mănăstirilor și monahismului: "Primul ascet a urcat pe stâncă cu schele succesive sprijinite pe grinzi înfipte în nișele dintre stânci. … Mai târziu au înlocuit schelele cu scări suspendate din sfoară ce produceau amețeală celor care urcau. Cei care nu îndrăzneau să urce pe scările din sfoară erau trași cu plasa. Urcarea dura o jumătete de oră și era plină de emoții și teamă. Fiori reci treceau pe spatele fiecărui cățărător atunci când plasa desprinzându-se de sol se rotea circular în gol pe când sfoara pe scripete scârțâia amenințându-l din moment în moment să-l trimită în abis."

---

VIZUALIZĂRI: 2009 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI