O abatere pe la Meteora

TIPĂREȘTE

Anul trecut, pe la sfirsitul lunii iunie, traversind partea de nord-vest a Greciei cu masinile in directia Corfu, ne-am gindit ca n-ar fi rau daca ne-am abate putin in ideea de a vizita Meteora, ca tot treceam prin zona si nu sti cind te mai intilnesti cu ocazia.

Asa ca aflindu-ne pe autostrada Salonic - Igumenita, foarte buna sosea intre noi fie vorba, ne-am oprit din goana cailor (putere) si ne-am sfatuit rapid in ceea ce priveste ruta ce urma sa o parcurgem, avind sfatuitor de taina pe singurul GPS pe care il aveam instalat pe prima masina din coloana.

Am ales sa iesim de pe autostrada exact pe ultima iesire catre dreapta care ne mai putea permite sa ajungem la Meteore.

Abaterea era de 60 de km. Nu parea mult si pe harta parea si simplu. Dar nu a fost sa fie asa. Drumul a fost numai prin munti, plin de serpentine, iar soseaua pe alocuri era cam ingusta. Ce sa mai, a fost obositor mai ales pentru copii ca aveam in total 4 copii cu noi, in 3 masini. Dar cu citeva opriri ca sa respire pasagerii, am ajuns la o intersectie in ,,T" si am intrat pe soseaua care duce la complexul monahal. Sincer cred ca daca nu ai GPS si daca nu intrebi, gasesti mai greu drumul pentru ca e tare ,,secundar" daca intelegeti ce vreau sa zic.

Dupa ce treci de o mica asezare cu o biserica maricica in mijloc, continui drumul acela destul de ingust si incepi sa intilnesti partea comerciala a locului, ceva pensiuni si restaurantele in asteptare de turisti obositi si flaminzi. Te mai incordezi un pic si cu curaj inaintezi spre muntii acestia ciudati care nu sunt inalti dar sunt formati doar din stinci cenusiu - rosiatice, mari si golase. Primele doua, de o parte si de alta a strazii parca strajuiesc intrarea in aceasta stranie lume. Sunt inalte si incepind de la 10-20 m inaltime sunt ciuruite de caverne - facute de natura si definitivate de om, cindva pe la inceputurile crestinismului, caverne unde au trait si au pus bazele primelor sihastrii stramosii calugarilor de acolo.

In cavernele de la inaltime mare sunt atirnate pe sfori orizontale niste flamuri multicolore despre care nu stiu si nu am inteles care ar fi simbolistica si scopul. Deasupra tuturor flamurilor, undeva acolo in stinca, flutura semet si drapelul Greciei.

Inaintind pe soseaua ce circula printre stinci golase, la un moment dat se ajunge intr-o zona mai larga unde este amenajata oarecum o parcare si de unde poti admira prima manastire construita in virf de stinca. Se afla pe partea stinga a drumului cum te duci si soclul (temelia) ei este o adevarata capodopera arhitectonica, imbinindu-se perfect cu stinca pe care a fost construita si pe care a rezistat stihiilor naturii atitia ani.

Pe partea dreapta, mai departe, pe un alt virf de stinca se afla o manastire mai mare si parca si mai interesant construita, avind un corp de cladire pe virf si unul ceva mai jos pe o stinca mai mica.

In total sunt 7 manastiri. Sase dintre ele se viziteaza. Vizitele se fac pina la ora 14.00. Apoi gata. Au si ei, calugarii, programul lor. Una dintre manastiri nu se viziteaza sub nici o forma. Poate doar daca esti calugar. Nu stiu de ce!

Oricum, peisajul e greu de descris in cuvinte. Zona nu este pustie. E plina de vegetatie, mai putin pe aceste stinci stranii, opere tacute ale naturii minunate.

La plecare am oprit la o taverna si am mincat niste frigarui grecesti. Portiile au fost OK dar putin cam scump. Nu exagerat, insa. Dar ce pretentii sa ai ca, de, eram chiar linga obiectivele turistice principale ale zonei.

Nu mai tin bine minte dar cred ca ne-am intors pe acelasi drum ca sa iesim in autostrada si sa ne indreptam in goana spre Igumenita. Nu de alta dar pierdeam feribotul... Si nici nu stiam ca era ultimul pe ziua aceea. Dar asta e alta poveste...

---

VIZUALIZĂRI: 2595 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI